Pe drumul datoriei lor

Anul 1947 a marcat împlinirea a 100 de ani de la sosirea primilor pionieri sfinți din zilele din urmă în Valea Salt Lake. Multe sărbătoriri memorabile au avut loc în acel an și a fost exprimată, în nenumărate moduri, recunoștința față de ucenicii devotați ai lui Isus Hristos care au deschis drumuri, au construit case, au plantat culturi în deșertul arid și au întemeiat comunități.

Președintele J. Reuben Clark, primul consilier în Prima Președinție, a adus unul dintre cele mai memorabile și emoționante omagii acestor pionieri credincioși în cadrul Conferinței Generale din luna octombrie a anului 1947.

În mesajul său, președintele Clark a mulțumit pe scurt bine-cunoscuților conducători care au condus migrația către vest, cum ar fi Brigham Young, Heber C. Kimball, Wilford Woodruff, Parley P. Pratt și mulți alții. Dar, scopul său principal nu a fost acela de a relata realizările acestor persoane remarcabile. De fapt, el și-a concentrat remarcile asupra sufletelor curajoase ale căror nume nu sunt nici cunoscute, nici înregistrate oficial în istoria Bisericii. Titlul instructiv al mesajului său este: „Cei din ultima căruță”¹.

Președintele Clark a descris cu lux de amănunte caracteristicile migranților care au călătorit în ultima căruță acoperită din fiecare dintre convoaiele lungi care au traversat câmpiile și încercările cu care aceștia s-au confruntat. El i-a lăudat pe acești eroi anonimi și neomagiați, care, zi după zi, săptămână după săptămână și lună după lună, au fost sufocați de praful ridicat de toate căruțele care mergeau în fața lor – și care au biruit obstacolele necruțătoare de care au avut parte de-a lungul drumului.

Președintele Clark a declarat: „Cei din ultima căruță au înaintat, epuizați și istoviți, obosiți de atâta mers, uneori aproape demoralizați, rezistând datorită credinței lor că Dumnezeu îi iubește, că Evanghelia restaurată este adevărată și că Domnul i-a condus și îndrumat pe frații din față”².

El și-a încheiat mesajul cu următorul elogiu emoționant: „Acestor suflete umile, mărețe în credință, mărețe în lucrare, mărețe în faptul de a trăi neprihănit, mărețe în modelarea moștenirii noastre neprețuite, le ofer cu umilință dragostea mea, respectul meu, omagiul meu pios”³.

În anul 1990, președintele Howard W. Hunter, pe atunci președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a transmis un mesaj despre contribuțiile indispensabile ale nenumăraților membri ai Bisericii care slujesc cu sârguință și credincioșie și care primesc puțină recunoaștere sau apreciere publică sau deloc.

Președintele Hunter a explicat:

„Despre [tânărul și curajosul căpitan Moroni], s-a spus:

«Dacă toți oamenii ar fi fost și ar fi și vor fi în viitor la fel ca Moroni, iată, însăși puterile iadului ar fi zdruncinate pentru veșnicie; da, diavolul nu ar avea putere niciodată asupra inimilor copiilor oamenilor» (Alma 48:17).

Ce compliment pentru un bărbat renumit și puternic… Două versete mai jos, se găsește o declarație despre Helaman și frații săi, care au avut un rol mai puțin vizibil decât Moroni, care sună astfel:

«Acum iată, Helaman și frații lui nu erau mai puțin de folos poporului decât Moroni» (Alma 48:19)”.

Președintele Hunter a continuat: „Cu alte cuvinte, chiar dacă Helaman nu a fost atât de vizibil sau remarcabil ca Moroni, a fost de folos la fel ca el; adică, el a fost la fel de util sau de folositor ca Moroni”⁴.

Apoi, președintele Hunter ne-a sfătuit pe toți să nu fim mai puțin de folos. El a spus: „Dacă simțiți că o mare parte din ceea ce faceți în acest an sau în anii care vor urma nu vă face foarte faimoși, fiți curajoși! Cei mai mulți dintre cei mai buni oameni care au trăit vreodată nu au fost nici ei foarte faimoși. Slujiți și progresați, cu credincioșie și în liniște”⁵.

Sunt recunoscător pentru milioanele de membri ai Bisericii care vin astăzi la Salvator⁶ și înaintează pe cărarea legămintelor în ultimele căruțe ale convoaielor noastre contemporane – și care, cu adevărat, nu sunt mai puțin de folos. Credința dumneavoastră puternică în Tatăl Ceresc și în Domnul Isus Hristos și viețile dumneavoastră simple și consacrate mă inspiră să fiu un om și un ucenic mai bun.

Vă iubesc! Vă admir! Vă mulțumesc! Și vă felicit!

O declarație din Cartea lui Mormon, rostită de Samuel Lamanitul, rezumă cel mai bine sentimentele mele față de dumneavoastră.

„Vedeți că cea mai mare parte dintre ei sunt pe drumul datoriei lor; și ei [merg] cu grijă înaintea lui Dumnezeu; și au grijă să țină poruncile Lui și legile Lui…

Da, vă spun vouă, cum că cea mai mare parte dintre ei fac aceasta; și ei se străduiesc cu o hărnicie neobosită ca să poată aduce pe ceilalți frați ai lor la cunoașterea adevărului.”⁷

Cred că expresia „pe drumul datoriei lor” descrie frații și surorile cu discernământ care caută și se așază lângă oameni care sunt singuri în adunările Bisericii și în diferite alte împrejurări. Ei se străduiesc, în mod consecvent, să-i „[mângâie] pe aceia care au nevoie să fie mângâiați]”⁸, fără să aștepte să fie menționați în public sau lăudați.

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie soții, soțiile și copiii care sprijină un coleg, un părinte sau un copil care slujește într-o chemare de conducere în Biserica restaurată a Domnului. Influența lor constantă, discretă, care susține, și, care de obicei, este nerecunoscută, face posibilă binecuvântarea multor persoane și familii în moduri care vor fi pe deplin cunoscute doar în eternitate.

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie persoanele care, după ce s-au îndepărtat de Dumnezeu, se reîntorc cu umilință către El⁹ pocăindu-se de păcatele lor și căutând puterea curățitoare și vindecătoare a ispășirii Salvatorului. Venirea la Hristos¹⁰ prin reîntoarcerea pe cărarea legămintelor de la ocoluri pline de păcate pe „căi nepermise”¹¹ este esențială din punct de vedere spiritual și riguroasă din punct de vedere al neprihănirii. Pe măsură ce înaintează cu credință și nu ostenesc să facă bine, ei, fiecare, pun temelia unei mari lucrări în viața lor¹², „pentru toate generațiile și pentru eternitate”¹³.

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie persoanele neprihănite care doresc să se înjuge alături de Salvator prin legămintele și rânduielile autorizate ale Evangheliei Sale – dar cărora li se poate interzice să facă acest lucru din cauza unor factori pe care nu-i pot controla. Vă promit că suferința dumneavoastră va fi ușurată, iar supunerea și credincioșia dumneavoastră de a vă supune cu răbdare voinței lui Dumnezeu vor fi răsplătite „la timpul ales de Domnul”¹⁴. „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia.”¹⁵

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie traducătorii și interpreții inspirați din întreaga lume care-I slujesc Domnului ajutând prieteni și membri să „audă plenitudinea Evangheliei în propria limbă și în limbajul propriu”¹⁶. Glasurile, traducerea în limbajul semnelor și documentele lor traduse transmit adevăruri eterne, dar puțini dintre noi le cunosc numele sau își exprimă vreodată aprecierea. Prin darul limbilor cu care au fost binecuvântați, traducătorii și interpreții slujesc cu sârguință, în mod altruist și, cel mai adesea, în mod anonim pentru a ajuta oamenii să primească darul spiritual al credinței citind și auzind cuvântul lui Dumnezeu.¹⁷

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie bărbații credincioși căsătoriți și femeile credincioase căsătorite care își onorează responsabilitatea pe care o au prin legământ de a se înmulți și de a umple pământul și care sunt binecuvântați cu tăria și puterea de a se lupta cu propriii copii în cadrul adunărilor de împărtășanie. Într-o lume tot mai confuză, copleșită de calamități și priorități greșite, aceste suflete curajoase nu dau ascultare glasurilor laice care exaltă egocentrismul; ele respectă caracterul sacru și importanța vieții în planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc pentru copiii Săi.

Multe cupluri căsătorite se încred, de asemenea, în Dumnezeu când dorințele neprihănite ale inimilor lor nu se îndeplinesc cum sau când au sperat și au visat. Ele „se încred în Domnul”¹⁸ și nu cer ca El să respecte termenele lor limită din viața muritoare. „Deoarece, de la începutul lumii, oamenii nu au auzit, nici urechea nu a înțeles, nici ochiul n-a văzut, o, Dumnezeule, în afară de Tine, ce mărețe sunt lucrurile pe care le-ai pregătit pentru [aceia] care Te așteaptă.”¹⁹

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie miile și miile de conducătoare ale claselor de creșă și învățători și învățătoare de la Societatea Primară care iubesc și instruiesc copiii Bisericii în fiecare zi de sabat.

Gândiți-vă la consecințele eterne ale slujirii oferite de acești ucenici devotați – și la binecuvântările minunate promise celor care păstoresc copiii.

„Și [Isus] a luat un copilaș, și l-a așezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în brațe, și le-a zis:

«Oricine primește pe unul din acești copilași, în Numele Meu, Mă primește pe Mine; și oricine Mă primește pe Mine, nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine».”²⁰

Expresia „pe drumul datoriei lor” descrie copiii devotați care se îngrijesc cu blândețe de părinții în vârstă, mama lipsită de somn care alină copilul speriat în timp ce stă de pază ca o „leoaică la poarta” casei ei²¹, membrii Bisericii care sosesc devreme și pleacă târziu pentru a aranja și a pune la loc scaune și persoanele inspirate care invită membri ai familiei, prieteni și colegi să vină și să vadă, să vină și să ajute și să vină și să stea²².

Am descris doar câteva exemple alese de ucenici devotați ai lui Isus Hristos care-și țin legămintele, așa cum sunteți dumneavoastră, care înaintați „pe drumul datoriei [dumneavoastră]”. Milioane de alte exemple de sfinți din zilele din urmă care-I oferă lui Dumnezeu „sufletele [lor] întregi”²³ se găsesc în căminele concentrate asupra lui Hristos și în unitățile Bisericii din întreaga lume.

Dumneavoastră iubiți și slujiți, ascultați și învățați, îngrijiți și consolați, predați și depuneți mărturie prin puterea Duhului Sfânt. Postiți și vă rugați des, deveniți din ce în ce mai puternici în umilință și din ce în ce mai fermi în credința lui Hristos, „[umplându-vă sufletele] de bucurie și consolare, da, chiar până la purificarea și sfințirea inimilor [voastre], care sfințire vine datorită… [faptului că vă supuneți inimile lui] Dumnezeu”²⁴.

Cei din ultima căruță, toți cei care nu sunt mai puțin de folos și dumneavoastră, cei care astăzi înaintați pe drumul datoriei dumneavoastră, sunteți tăria Bisericii restaurate a Salvatorului. Și, așa cum Domnul a promis, „toate tronurile și stăpânirile, principatele și puterile vor fi revelate și conferite acelora care au îndurat curajoși pentru Evanghelia lui Isus Hristos”²⁵.

Depun mărturie, cu bucurie, că Tatăl Ceresc și Fiul Său Preaiubit trăiesc și promisiunile Lor sunt sigure, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.