Noi suntem copiii Săi

Vă amintiți experiența pe care a avut-o profetul Samuel când Domnul l-a trimis la casa lui Isai pentru a-l unge pe noul împărat al lui Israel? Samuel l-a văzut pe Eliab, primul născut al lui Isai. Se pare că Eliab era înalt și avea înfățișarea unui conducător. Samuel a observat acest lucru și a tras o concluzie. S-a dovedit a fi o concluzie greșită și Domnul l-a învățat pe Samuel: „Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui… omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă”¹.

Vă amintiți experiența pe care a avut-o ucenicul Anania când Domnul l-a trimis să-l binecuvânteze pe Saul? Reputația lui Saul ajunsese foarte cunoscută și Anania auzise despre Saul și despre persecuția crudă și necruțătoare împotriva sfinților. Anania a auzit și a tras concluzia că poate nu ar trebui să-i slujească lui Saul. S-a dovedit a fi o concluzie greșită, iar Domnul l-a învățat pe Anania: „El este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel”².

De ce au reacționat astfel Samuel și Anania în aceste două situații? Ei au văzut cu ochii lor și au auzit cu urechile lor și, ca urmare, i-au judecat pe alții pe baza aparențelor și a zvonurilor.

Când cărturarii și fariseii au văzut-o pe femeia prinsă în preacurvie, ce au văzut ei? O femeie depravată, o păcătoasă demnă de moarte. Când Isus a văzut-o, ce a văzut El? O femeie care cedase temporar în fața slăbiciunii trupului, dar care putea fi recuperată prin pocăință și ispășirea Sa. Când oamenii l-au văzut pe sutaș, al cărui slujitor era slăbănog, ce au văzut ei? Poate că au văzut un intrus, un străin, o persoană demnă de dispreț. Când Isus l-a văzut, ce a văzut El? Un om preocupat de buna stare a unui membru al familiei sale, care L-a căutat pe Domnul cu sinceritate și credință. Când oamenii au văzut-o pe femeia cu o scurgere de sânge, ce au văzut ei? Poate o femeie necurată, o proscrisă care trebuia evitată. Când Isus a văzut-o, ce a văzut El? O femeie bolnavă, singură și înstrăinată din pricina unor circumstanțe pe care nu le avea sub control, care spera să fie vindecată și să aibă din nou un sentiment de apartenență.

În fiecare caz, Domnul a văzut aceste persoane drept cine erau și a slujit fiecăreia. Așa cum au declarat Nefi și fratele său Iacov:

„El îi cheamă pe ei toți să vină la El… negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei; și El își aduce aminte de păgâni; și toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”³.

„Orice ființă este la fel de valoroasă în fața Lui ca și oricare alta.”⁴

Fie ca noi, de asemenea, să nu permitem ochilor noștri, urechilor noastre sau temerilor noastre să ne înșele, ci să ne deschidem inima și mintea și să-i păstorim liber pe cei din jurul nostru așa cum a făcut El.

Cu câțiva ani în urmă, soția mea, Isabelle, a primit o însărcinare de păstorire neobișnuită. A fost rugată să viziteze o văduvă în vârstă din episcopia noastră, o soră cu probleme de sănătate și a cărei singurătate îi adusese amărăciune în viață. Avea draperiile trase; apartamentul ei era înnăbușitor; ea nu dorea să fie vizitată și a spus clar: „Nu pot face nimic pentru nimeni”. Fără să se descurajeze, Isabelle a răspuns: „Ba da, puteți! Puteți face ceva pentru noi, permițându-ne să venim să vă vizităm”. Și așa a făcut Isabelle, cu credință.

După ceva timp, această soră bună a fost operată la picioare, lucru care a necesitat ca bandajele să-i fie schimbate în fiecare zi, ceva ce ea nu putea face singură. Timp de mai multe zile, Isabelle s-a dus la ea acasă, i-a spălat picioarele și i-a schimbat bandajele. Ea nu a văzut niciodată urâciune; ea nu a simțit niciodată miros urât. Ea a văzut doar o frumoasă fiică a lui Dumnezeu care avea nevoie de dragoste și de îngrijire tandră.

De-a lungul anilor, eu și mulți alții am fost binecuvântați de darul Isabellei de a vedea așa cum vede Domnul. Fie că sunteți președintele țărușului sau ușierul episcopiei, fie că sunteți regele Angliei sau locuiți într-o baracă, fie că vorbiți limba ei sau o altă limbă, fie că țineți toate poruncile sau întâmpinați probleme în a le ține pe unele, ea vă va oferi cea mai gustoasă mâncare a ei în cele mai bune farfurii ale ei. Statutul economic, culoarea pielii, mediul cultural, naționalitatea, gradul de neprihănire, poziția socială sau oricare alt atribut de identificare sau etichetă nu au nicio importanță pentru ea. Ea vede cu inima; ea vede copilul lui Dumnezeu în toți oamenii.

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:

„Dușmanul se bucură de folosirea etichetelor deoarece ele ne divizează și restricționează modul în care gândim despre noi înșine și unii despre alții. Cât de trist este când cinstim etichetele mai mult decât ne cinstim unii pe alții.

Etichetele ne pot face să-i judecăm pe alții și să simțim animozitate față de ei. Orice abuz sau prejudecată față de altcineva din cauza naționalității, rasei, orientării sexuale, faptului de a fi bărbat sau femeie, diplomelor educaționale, culturii sau altor atribute de identificare importante este o ofensă adusă Creatorului nostru”⁵.

Nu sunt francez; Franța este locul în care m-am născut. Nu sunt alb; este culoarea pielii mele, sau lipsa culorii. Nu sunt profesor; este ceea ce am făcut pentru a-mi întreține familia. Nu sunt autoritate generală-Cei Șaptezeci; este locul în care slujesc în împărăție în acest moment.

„În primul rând și cel mai important”, așa cum ne-a amintit președintele Nelson, sunt „un copil al lui Dumnezeu”⁶. Și dumneavoastră sunteți; precum și toți ceilalți oameni din jurul nostru. Mă rog ca noi să ajungem la o apreciere mai mare a acestui adevăr minunat. Aceasta schimbă totul!

Poate că am fost crescuți în culturi diferite; poate că venim din circumstanțe socioeconomice diferite; moștenirea noastră din viața muritoare, inclusiv naționalitatea, culoarea pielii, preferințele privind mâncarea, orientarea politică etc. pot varia foarte mult. Dar noi suntem copiii Săi, cu toții, fără excepție. Avem aceeași origine divină și același potențial nelimitat prin harul lui Isus Hristos.

C. S. Lewis a spus: „Nu este un lucru ușor să trăiești într-o societate cu posibili zei și zeițe, să-ți amintești că cea mai plictisitoare și mai neinteresantă persoană cu care ai putea vorbi poate să ajungă, într-o zi, o ființă pe care, dacă ai vedea-o acum, ai fi puternic ispitit s-o preaslăvești… Nu există oameni obișnuiți. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Națiunile, culturile, lucrările de artă, civilizațiile – acestea sunt muritoare, iar viața lor, pe lângă a noastră, este ca viața unui țânțar. Nemuritorii sunt cei cu care glumim, lucrăm, ne căsătorim, îi ignorăm și îi exploatăm”⁷.

Familia noastră a avut privilegiul de a trăi în diferite țări și culturi; copiii noștri au fost binecuvântați să se căsătorească în cadrul unor etnii diferite. Am ajuns să-mi dau seama că Evanghelia lui Isus Hristos este marele egalizator. Pe măsură ce o acceptăm cu adevărat, „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”⁸. Acest adevăr minunat ne eliberează și toate etichetele și deosebirile, care altfel ne pot afecta, și relațiile dintre noi sunt pur și simplu „[absorbite] în… Hristos”⁹. Curând devine clar că noi, la fel ca ceilalți, „nu mai [suntem] nici străini, nici oaspeți ai casei, ci [suntem] împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu”¹⁰.

Recent, l-am auzit pe președintele de ramură al uneia dintre unitățile noastre în care se vorbesc limbi diferite spunând despre acest lucru, așa cum a făcut vârstnicul Gerrit W. Gong, că este sentimentul de apartenență pe care îl oferă legămintele¹¹. Ce concept minunat! Facem parte dintr-un grup de oameni care încearcă, cu toții, să-L pună pe Salvator și legămintele lor în centrul vieții lor și să trăiască potrivit Evangheliei cu bucurie. Așadar, în loc să ne vedem unii pe alții prin lentilele distorsionate ale vieții muritoare, Evanghelia ne ridică privirea și ne permite să ne vedem unii pe alții prin lentilele impecabile și neschimbătoare ale legămintelor noastre sacre. Făcând astfel, începem să înlăturăm propriile prejudecăți și tendințe firești pe care le avem față de alții, fapt care, la rândul lui, îi ajută pe ei să-și minimalizeze prejudecățile și tendințele față de noi² într-un ciclu virtuos minunat. Cu adevărat, noi urmăm invitația dragului nostru profet: „Dragii mei frați și dragile mele surori, modul în care ne comportăm unii cu alții contează cu adevărat! Modul în care vorbim cu și despre alții acasă, la biserică, la muncă și online contează cu adevărat. Astăzi, invit pe fiecare dintre noi să interacționăm cu alții într-un mod mai bun și mai sfânt”¹³.

În această după-amiază, în spiritul acestei invitații, doresc să adaug promisiunea mea la cea a minunaților noștri copii de la Societatea Primară:

Depun mărturie că Acela căruia Îi vorbim în calitate de Tată din Cer este, cu adevărat, Tatăl nostru, că El ne iubește, că El cunoaște pe fiecare dintre copiii Săi în mod personal, că Îi pasă profund de fiecare dintre ei și că noi suntem cu adevărat egali în fața Sa. Depun mărturie că modul în care ne comportăm unii cu alții este o reflectare directă a înțelegerii și recunoștinței noastre față de sacrificiul suprem și ispășirea Fiului Său, Salvatorul nostru, Isus Hristos. Mă rog ca, asemenea Lui, să-i iubim pe alții pentru că așa este drept, nu pentru că ei fac ceea ce este drept sau pentru că se încadrează în tiparul cuvântului „drept”. În numele lui Isus Hristos, amin.