Fiul risipitor și drumul care duce acasă

A fost numită de unii cea mai grozavă povestioară spusă vreodată.¹ Având în vedere că a fost tradusă în mii de limbi din întreaga lume, este foarte posibil ca, în ultimele două milenii, soarele să nu fi apus fără ca această povestire să fie menționată undeva în lume.

A fost spusă de Isus Hristos, Salvatorul și Mântuitorul nostru, care a venit pe pământ „să mântuiască ce era pierdut”². El începe cu următoarele cuvinte simple: „Un om avea doi fii”³.

Imediat aflăm despre un conflict sfâșietor. Un fiu⁴ îi spune tatălui său că s-a săturat de viața de acasă. El își dorește libertatea. Dorește să lase în urmă cultura și învățăturile părinților săi. El își cere partea de moștenire – acum.⁵

Vă puteți imagina ce a simțit tatăl când a auzit aceasta? Când și-a dat seama că fiul său își dorea mai mult decât orice altceva să părăsească familia și, poate, să nu se mai întoarcă niciodată?

Fiul trebuie să fi fost plin de spiritul aventurii și de entuziasm. În cele din urmă, era pe cont propriu. Liber de principiile și regulile culturii din tinerețea sa, el putea, în sfârșit, să facă propriile alegeri fără să fie influențat de părinții săi. Nu mai existau sentimente de vinovăție. Se putea bucura de acceptarea unei comunități care gândea la fel și-și putea trăi viața după propriile reguli.

Ajungând într-o țară îndepărtată, și-a făcut repede prieteni noi și a început să trăiască viața la care visase mereu. Trebuie să fi fost preferatul multora, căci își cheltuia banii fără măsură. Noii săi prieteni – beneficiarii risipei sale – nu l-au judecat. Ei au sărbătorit, au aplaudat și i-au susținut alegerile.⁶

Dacă ar fi existat rețele de socializare în acea perioadă, cu siguranță ar fi umplut pagini cu fotografii animate cu prieteni râzând: #TrăindCeaMaiBunăViață! #NiciodatăNuAm FostMaiFericit! #ArFiTrebuitSăFacAstaDeMult!

Dar distracția nu a durat – rareori durează. S-au întâmplat două lucruri: primul, a rămas fără bani și, al doilea, o foamete a cuprins țara.⁷

Când problemele s-au înrăutățit, el s-a panicat. Cel care, odinioară, era de neoprit și jubila, nu-și mai putea permite acum nici măcar o masă, darămite un loc de cazare. Cum avea să supraviețuiască?

El fusese generos cu prietenii săi – oare ei aveau să-l ajute acum? Mi-l pot imagina cerând un pic de ajutor – doar pentru moment – până se punea pe picioare.

Scripturile ne spun: „Nu [i l-a dat] nimeni”⁸.

Disperat să rămână în viață, a găsit un fermier local care l-a angajat să-i hrănească porcii.⁹

Acum, fiind extrem de înfometat, abandonat și singur, tânărul trebuie să se fi întrebat cum de au putut lucrurile să meargă atât de cumplit și îngrozitor de rău.

Nu doar stomacul gol îl tulbura. Ci și sufletul gol. Fusese atât de sigur că cedarea în fața dorințelor sale lumești avea să-l facă fericit, încât legile morale erau obstacole în calea acelei fericiri. Acum, știa mai bine. Și ce preț a trebuit să plătească pentru această cunoaștere!¹⁰

Pe măsură ce foamea fizică și spirituală creșteau, gândurile i s-au îndreptat către tatăl său. L-ar ajuta el după tot ce se întâmplase? Chiar și cei mai umili slujitori ai tatălui său aveau mâncare și adăpost împotriva furtunilor.

Dar, să se întoarcă la tatăl său?

Niciodată!

Să mărturisească satului său că și-a tocat moștenirea?

Imposibil!

Să se confrunte cu vecinii care cu siguranță îl avertizaseră că-și dezonora familia și le frângea inima părinților săi? Să se întoarcă la vechii săi prieteni după ce s-a lăudat despre cum devenea liber?

Insuportabil!

Dar foamea, singurătatea și remușcările pur și simplu nu au dispărut – până când „și-a venit în fire”¹¹.

Știa ce trebuia să facă.

Acum să revenim la tatăl, stăpânul casei cu inima frântă. Câte sute, poate mii de ore a petrecut el făcându-și griji pentru fiul său?

De câte ori s-a uitat pe acel drum pe care pornise fiul său și a retrăit acea pierdere profundă pe care o simțise în timp ce fiul său se îndepărta? Câte rugăciuni a rostit el târziu în toiul nopții, implorându-L pe Dumnezeu ca fiul său să fie în siguranță, să descopere adevărul și să se întoarcă?

Și, apoi, într-o zi, tatăl se uită pe acel drum solitar – drumul care duce acasă – și vede o siluetă îndepărtată îndreptându-se spre el.

Să fie oare posibil?

Deși persoana este foarte departe, tatăl știe într-o clipă că este fiul său.

Fuge la el, îl îmbrățișează și-l sărută pe obraji.¹²

„Tată”, exclamă fiul în cuvinte pe care trebuie să le fi repetat de mii de ori, „am păcătuit [atât] împotriva cerului, [cât și a ta]. Nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. [Tot ce-ți cer este să mă primești la tine ca pe unul din argații tăi]”¹³.

Dar tatăl abia dacă-l lasă să termine. Cu lacrimi în ochi, el le poruncește slujitorilor săi „Aduceți [în casă haina cea mai bună și puneți-o pe umerii fiului meu]. Puneți-i un inel [pe] deget și [sandale] în picioare. [Să facem un ospăț pentru a sărbători. Fiul meu s-a întors!]”¹⁴.

În biroul meu, este agățată pe perete o pictură a artistului german Richard Burde. Lui Harriet și mie ne place foarte mult această pictură. Ilustrează o scenă tandră din pilda Salvatorului dintr-o perspectivă mai profundă.

Imagine

Întoarcerea fiului risipitor, de Richard Burde

În timp ce aproape toată lumea este nespus de bucuroasă datorită întoarcerii fiului, unul nu este – fratele lui mai mare.¹⁵

El duce cu sine o povară emoțională.

El a fost acolo când fratele său și-a cerut moștenirea. A fost martor la suferința împovărătoare uriașă de care avusese parte tatăl său.

Încă de când a plecat fratele său, el a încercat să ridice povara tatălui său. În fiecare zi, el s-a străduit să vindece inima frântă a tatălui său.

Și, acum, copilul nesăbuit s-a întors, iar oamenii nu se mai opresc din a-i acorda atenție fratelui său răzvrătit.

„[În toți acești ani]”, îi spune el tatălui, „[nu am refuzat niciodată să fac vreun lucru pe care mi l-ai cerut. Și, în tot acest timp, nu m-ai sărbătorit niciodată]”¹⁶.

Tatăl iubitor îi răspunde: „[Dragul meu] fiu, tot ce am eu este al tău! [Aici nu este vorba despre compararea recompenselor sau sărbătoririlor. Este vorba despre vindecare. Acesta este momentul la care noi am sperat în toți acești ani. [Fratele] tău era mort și a înviat! Era pierdut, [dar acum] a fost găsit!”¹⁷.

Preaiubiții mei frați și preaiubitele mele surori, dragi prieteni, asemenea tuturor pildelor Salvatorului, aceasta nu este doar despre oamenii care au trăit cu mult timp în urmă. Este despre dumneavoastră și despre mine, astăzi.

Care dintre noi nu ne-am îndepărtat de cărarea sfințeniei gândindu-ne, în mod nesăbuit, că putem găsi mai multă fericire mergând pe propria cărare a egocentrismului?

Care dintre noi nu a fost făcut să se simtă umil, cu inima zdrobită și disperat după iertare și milă?

Poate că unii chiar s-au întrebat: „Este oare posibil să mă întorc? Voi fi etichetat pentru totdeauna într-un anume fel, respins și evitat de foștii mei prieteni? Este oare mai bine să rămân pierdut? Cum va reacționa Dumnezeu dacă voi încerca să mă întorc?”.

Această pildă ne oferă răspunsul.

Tatăl nostru Ceresc va alerga către noi, inima Sa fiind plină de dragoste și compasiune. El ne va îmbrățișa; ne va pune o haină pe umeri, un inel pe deget și sandale în picioare; și va proclama: „Astăzi, sărbătorim! Căci copilul meu, care la un moment dat era mort, a revenit la viață”.

Cerul se va bucura de întoarcerea noastră.

Îmi permiteți acum să aloc câteva clipe pentru a vă vorbi fiecăruia în parte?

Indiferent de ceea ce s-a întâmplat în viața dumneavoastră, eu repet și proclam cuvintele preaiubitului meu prieten și coleg apostol, vârstnicul Jeffrey R. Holland: „Nu puteți să vă scufundați mai adânc decât poate străluci lumina infinită a ispășirii lui Hristos”¹⁸.

Deși este posibil ca alegerile să vă fi îndepărtat de Salvator și Biserica Sa, Vindecătorul Suprem stă pe drumul care duce acasă și vă întâmpină cu drag. Și noi, în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos, căutăm să urmăm exemplul Său și să vă îmbrățișăm ca pe frații și surorile noastre, ca pe prietenii noștri. Ne bucurăm și sărbătorim împreună cu dumneavoastră.

Întoarcerea dumneavoastră nu va diminua binecuvântările altora. Căci mărinimia Tatălui este infinită, iar ceea ce este dat unuia nu diminuează nici în cea mai mică măsură dreptul întâiului născut al altora.¹⁹

Nu afirm că întoarcerea este un lucru ușor de făcut. Pot să depun mărturie în acest sens. De fapt, ar putea fi cea mai grea alegere pe care o veți face vreodată.

Dar depun mărturie că, în momentul în care hotărâți să vă întoarceți și să pășiți pe calea Salvatorului și Mântuitorului nostru, puterea Sa va intra în viața dumneavoastră și o va transforma.²⁰

Îngerii din cer se vor bucura.

La fel și noi, familia dumneavoastră în Hristos. La urma urmei, știm cum este să fii risipitor. Cu toții ne bizuim zilnic pe aceeași putere ispășitoare a lui Hristos. Cunoaștem această cărare și vom merge alături de dumneavoastră.

Nu, cărarea noastră nu va fi lipsită de suferință, amărăciune sau tristețe! Dar am ajuns atât de departe „prin cuvântul lui Hristos, cu credință nestrămutată în El, bazându-[ne] cu totul pe meritele [Celui] care are puterea de a salva”. Și, împreună, vom „[înainta] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii”²¹. Împreună, ne vom „[bucura] cu o bucurie negrăită și [plină de slavă]”²², căci Isus Hristos este tăria noastră²³!

Mă rog ca fiecare dintre noi să audă, în această pildă profundă, glasul Tatălui chemându-ne să o luăm pe drumul care duce acasă – ca noi să avem curajul să ne pocăim, să primim iertare și să urmăm cărarea care duce înapoi la Dumnezeul nostru plin de compasiune și de milă. Despre aceasta depun mărturie și vă las binecuvântarea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.