Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus

Într-o zi din primăvara anului 1945, un tânăr s-a trezit într-un spital militar. Era norocos să fie în viață – fusese împușcat chiar în spatele urechii, dar medicii îl operaseră și, acum, putea să meargă și să vorbească normal.

Din nefericire, glonțul îi afectase partea creierului care recunoaște fețele. Acum, o privea pe soția lui fără s-o recunoască deloc; nu-și putea recunoaște nici mama. Chiar și fața din oglindă îi era străină – nu putea să spună dacă era bărbat sau femeie.¹

Suferea de orbire facială – o boală care afectează milioane de oameni.²

Oamenii care suferă de o formă gravă de orbire facială încearcă să-i identifice pe alții memorând reguli – o regulă pentru a recunoaște o fiică după modelul pistruilor ei sau o prietenă după mersul ei târșâit.

Iată o a doua povestire, care m-a influențat personal: când eram tânăr băiat, am considerat-o deseori pe mama mea drept persoana care stabilea regulile. Ea hotăra când mă puteam juca și când trebuia să mă duc la culcare sau, mai rău, când să smulg buruieni în curte.

Evident că mă iubea. Dar prea des și, spre rușinea mea, o vedeam ca fiind doar „cea de care trebuie să ascult”.

Abia ani mai târziu, am ajuns să o văd ca pe o persoană reală. Mi-e rușine să spun că nu am observat niciodată cu adevărat sacrificiul ei sau nu m-am întrebat de ce ani de zile ea a purtat doar aceleași două fuste vechi (în timp ce eu primeam haine noi pentru școală) ori de ce, la sfârșitul zilei, era atât de obosită și nerăbdătoare ca eu să merg la culcare devreme.

Probabil ați observat că aceste două povestiri sunt, în realitate, una singură – timp de prea mulți ani, am suferit, de fapt, de orbire facială. Am eșuat s-o văd pe mama ca fiind o persoană reală. Vedeam regulile ei, dar nu vedeam în ele dragostea ei.

Vă spun aceste două povestiri pentru a sublinia un singur lucru: bănuiesc că știți pe cineva (poate că dumneavoastră sunteți acel cineva) care suferă de o formă de orbire facială spirituală.

Poate că întâmpinați greutăți în a-L vedea pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor. Poate că priviți spre cer și vedeți, nu fața dragostei și a milei, ci un desiș de reguli prin care trebuie să vă croiți drum. Probabil credeți că Dumnezeu domnește în cerurile Sale, vorbește prin profeții Săi și o iubește pe sora dumneavoastră, dar vă întrebați, în secret, dacă El vă iubește.³ Probabil că ați simțit bara de fier în palma dumneavoastră, dar nu ați simțit încă dragostea Salvatorului dumneavoastră la care duce bara de fier.⁴

Bănuiesc că știți astfel de oameni, deoarece, mult timp, eu am fost o astfel de persoană – am suferit de orbire facială spirituală.

Credeam că viața mea însemna să respect reguli și să mă ridic la nivelul unor standarde abstracte. Știam că Dumnezeu vă iubește în mod perfect, dar eu nu am simțit asta personal. Mă tem că m-am gândit mai mult la a ajunge în cer decât la a fi cu Tatăl meu Ceresc.

Dacă dumneavoastră, la fel ca mine, puteți uneori doar să mimați cântatul, dar să nu „cântați cântecul iubirii mântuitoare”⁵, ce putem face?

Răspunsul, așa cum ne amintește președintele Russel M. Nelson, este întotdeauna Isus.⁶ Și, aceasta este o veste foarte bună.

Acesta este un verset scurt din Ioan pe care-l îndrăgesc. Vorbește despre un grup de străini care au reușit să ajungă la un ucenic cu o cerere importantă. „Domnule”, au spus ei, „am vrea să[-L] vedem pe Isus”⁷.

Aceasta este ceea ce ne dorim cu toții – dorim să-L vedem pe Isus așa cum este El și să simțim dragostea Sa. Acesta trebuie să fie motivul pentru aproape tot ce facem în Biserică – și, cu siguranță, al fiecărei adunări de împărtășanie. Dacă vă întrebați vreodată ce lecție să predați, ce fel de adunare să planificați sau dacă să renunțați la o activitate spirituală cu diaconii pentru a juca rațele și vânătorii cu ei, ați putea folosi acest verset drept îndrumar: Îi va ajuta acest lucru pe oameni să-L vadă și să-L iubească pe Isus Hristos? Dacă nu, poate ar trebui să încercați altceva.

Când mi-am dat seama că sufeream de orbire facială spirituală, că vedeam regulile, dar nu vedeam fața milei Tatălui, am știut că nu era vina Bisericii. Nu era vina lui Dumnezeu și nu însemna că totul era pierdut; este ceva ce noi, toți, trebuie să învățăm. Chiar primii martori ai învierii s-au întâlnit deseori față în față cu Domnul înviat, dar nu L-au recunoscut; din grădina mormântului până pe țărmul Galileii, primii Săi ucenici L-au „văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu [au știut] că este Isus”⁸. Trebuiau să învețe să-L recunoască, și la fel trebuie să facem și noi.⁹

Când mi-am dat seama că sufăr de orbire facială spirituală, am început să urmez sfatul lui Mormon de a mă ruga „cu toată puterea inimii” pentru a fi plin de dragostea promisă ucenicilor Săi – dragostea mea pentru El și dragostea Sa pentru mine – și pentru a-L „vedea pe El așa cum El este… [și a avea] această nădejde”¹⁰. M-am rugat ani de zile pentru a putea să urmez prima mare poruncă de a-L iubi pe Dumnezeu și de a simți „primul adevăr măreț… că Dumnezeu ne iubește cu toată inima, puterea, mintea și tăria Sa”¹¹.

De asemenea, am citit și am recitit și am recitit cele patru Evanghelii – de data aceasta nu pentru a extrage reguli, ci pentru a vedea cine este El și ce iubește El. Și, cu timpul, am fost cuprins de râul dragostei care izvora din El.

Isus a anunțat la început că venise „să [tămăduiască] pe cei cu inima zdrobită, să [propovăduiască] robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii”¹².

Aceasta nu a fost doar o listă cu lucruri de făcut sau un mod de a stabili o bună reputație, este forma de exprimare a dragostei Sale.

Deschideți Evangheliile la întâmplare; pe aproape fiecare pagină Îl vedem având grijă de oameni care suferă – din punct de vedere social, spiritual și fizic. El atinge oameni considerați pângăriți și necurați¹³ și îi hrănește pe cei flămânzi¹⁴.

Care este istorisirea dumneavoastră preferată despre Isus? Îmi imaginez că Îl arată pe Fiul lui Dumnezeu întinzându-Și brațele pentru a îmbrățișa pe cineva marginalizat – leprosul¹⁵, samariteanul detestat¹⁶, femeia păcătoasă și acuzată¹⁷ sau dușmanul națiunii (un soldat roman din trupele de ocupație)¹⁸. Acest fel de îndurare este extraordinar.

Încercați să notați fiecare moment în care El laudă sau vindecă un străin ori mănâncă alături de acesta și veți rămâne fără cerneală înainte de a termina de citit Luca.

Văzând acest lucru, inima mea a săltat în recunoaștere plină de dragoste și am început să simt că El ar putea să mă iubească. Președintele Nelson ne-a învățat: „Cu cât veți învăța mai multe despre Salvator, cu atât va fi mai ușor să vă încredeți în mila Sa, în iubirea Sa infinită”¹⁹. Și cu atât mai mult vă veți încrede în Tatăl dumneavoastră Ceresc și Îl veți iubi.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland ne-a învățat că Isus a venit pentru a „ne arăta Cine și cum este Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, cât de devotat este față de copiii Săi în toate epocile și în toate națiunile”²⁰.

Pavel spune că Dumnezeu este „Părintele [tuturor] îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri”²¹.

Dacă Îl vedeți altfel, vă rog să continuați să încercați.

Profeții ne invită să căutăm fața Sa.²² Consider acest lucru un memento al faptului că noi Îl preaslăvim pe Tatăl nostru, o Ființă reală, și că nu trebuie să ne oprim până când nu-L vedem pe Isus ca fiind întruchiparea dragostei Tatălui nostru²³ și Îl urmăm pe El, nu doar regulile Sale²⁴.

Când profeții și apostolii vorbesc despre legăminte, ei nu sunt ca antrenorii care strigă din tribune (de culoarea catifelei roșii) spunându-ne „străduiește-te mai mult!”. Ei doresc ca noi să înțelegem că legămintele noastre au la bază relații²⁵ și pot fi un remediu pentru orbirea facială spirituală²⁶. Acestea nu sunt reguli pentru a câștiga dragostea Sa; El vă iubește deja în mod perfect. Provocarea noastră este să înțelegem și, apoi, să ne modelăm viața după această dragoste.²⁷

Noi încercăm să vedem, prin legămintele noastre, ca printr-o fereastră, chipul milei Tatălui din spatele acestora.

Legămintele sunt manifestarea îmbrățișării lui Dumnezeu.

În cele din urmă, putem învăța să-L cunoaștem slujindu-L. „Căci, cum poate un om să cunoască stăpânul pe care nu l-a slujit?”²⁸

În urmă cu câțiva ani, am primit o chemare pentru care nu mă simțeam pregătit. M-am trezit devreme, neliniștit – dar cu o expresie în minte, pe care nu o mai auzisem înainte: că a sluji în această Biserică înseamnă a sta în râul dragostei lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Această Biserică este formată dintr-un grup de oameni cu târnăcoape și lopeți care încearcă să ajute la curățarea albiei pentru ca râul dragostei lui Dumnezeu să ajungă la copiii Săi care se află la marginea canalului de irigare.

Indiferent cine sunteți, indiferent de trecutul dumneavoastră, este loc pentru dumneavoastră în această Biserică.²⁹

Luați un târnăcop și o lopată și alăturați-vă echipei. Ajutați ca dragostea Sa să ajungă la copiii Săi și o parte din ea va ajunge și la dumneavoastră.³⁰

Haideți să căutăm chipul Său iubitor, îmbrățișarea legământului Său și, apoi, să ne alăturăm braț la braț cu copiii Săi și, împreună, să cântăm „Mântuitorul Israelului”:

Fie ca noi să căutăm chipul Său iubitor și, apoi, să fim vase ale îndurării Sale față de copiii Săi.³² În numele lui Isus Hristos, amin.