Reflecţii
Ultima cină a lui Melva
Autoarea articolului locuieşte în Utah, S.U.A.
„Doreşti să încerci să iei din împărtăşanie?”, am întrebat-o pe mama mea muribundă.
Ilustraţie de Christopher Thornock
Mama mea a trăit până la vârsta de 92 de ani şi, de curând, a decedat. Se afla în spital când medicii au hotărât că nu se mai putea face nimic; trebuia ajutată doar să se simtă cât se putea de confortabil până când avea să treacă dincolo.
În timp ce ne pregăteam să o ducem acasă, doi fraţi din episcopia locală au venit în salon şi m-au întrebat dacă mama mea dorea să ia din împărtăşanie. La început, le-am spus: „Nu, mulţumesc!”. Mama de-abia putea înghiţi. Apoi, am spus: „Totuşi, daţi-mi voie să o întreb”. M-am aplecat spre urechea ei şi i-am spus: „Doi deţinători ai preoţiei sunt aici. Doreşti să încerci să iei din împărtăşanie?” Cu o voce slabă, dar clară, a răspuns: „Da!”
După binecuvântare, am luat o bucăţică de pâine de pe tavă, am rupt o fărâmitură mică şi am pus-o încet în gura ei. S-a chinuit să o mestece un timp şi eu le-am cerut scuze bărbaţilor pentru că a durat atât de mult. Ei m-au asigurat că era în regulă. După rugăciunea de binecuvântare a apei, am luat o cupă mică de plastic cu apă şi am dus-o la buzele ei. A luat numai o înghiţitură, dar am fost surprinsă cât de uşor a înghiţit-o.
Le-am mulţumit fraţilor şi ei s-au dus în cealaltă încăpere. După aproximativ o oră, mama a decedat.
În zilele care au urmat, mi-am dat seama de sfinţenia momentului pe care avusesem ocazia să-l trăiesc împreună cu mama mea. Ultimul lucru pe care l-a făcut în această viaţă a fost să ia din împărtăşanie. Ultimul cuvânt pe care l-a rostit a fost „da” – da la a primi împărtăşania, da la a-şi oferi ca sacrificiu „o inimă frântă şi un spirit smerit” (3 Nefi 9:20), da la a lua asupra ei numele lui Isus Hristos şi a promite că-şi va aminti totdeauna de El, da la a primi Spiritul Său. Ultimele lucruri care i-au atins buzele au fost simbolurile împărtăşaniei.
Cât de dulce trebuie să fi fost ultima ei cină! Deşi era prea slăbită pentru a se mişca sau a vorbi, cât de vie în Hristos trebuie să se fi simţit! Cât de recunoscătoare trebuie să se fi simţit pentru puterea Lui mântuitoare şi care întăreşte, care a purtat-o prin aceste ultime momente ale călătoriei ei în viaţa muritoare şi care i-a oferit speranţa vieţii eterne.
În fiecare săptămână, în timp ce luăm din împărtăşanie, fie ca noi toţi să fim recunoscători pentru ocazia pe care o avem să ne reînnoim legămintele şi să simţim iertarea şi harul Salvatorului pe măsură ce ne străduim să devenim mai asemănători Tatălui nostru din Ceruri şi Fiului Său, Isus Hristos. Atunci pâinea şi apa pot să ne fie la fel cum i-au fost mamei mele: „dulce mai presus decât orice lucru care este dulce… şi pur mai presus decât orice lucru care este pur” (Alma 32:42).