2016
Să înţelegem sinuciderea: semne şi prevenţie
October 2016


Să înţelegem sinuciderea: semne şi prevenţie

Imagine
sitting at the edge of a dock

Fotografii © iStock/Thinkstock

Când Kevin avea 16 ani, părinţii lui au divorţat. Cam în aceeaşi perioadă, el nu şi-a mai luat medicamentele pentru epilepsie, care îl ajutau să fie liniştit. Fără să ştie că suferea de tulburare bipolară, el a început să aibă paranoia, idei fixe istovitoare şi depresie severă. Medicamentele nu păreau să-l ajute. S-a ajuns într-un punct în care s-a simţit atât de sătul de toate, încât a hotărât să-şi pună capăt zilelor fără să spună altora nimic despre intenţiile sale.

Kevin îşi aminteşte de ziua în care a încercat să-şi ia viaţa: „Plângeam. Eram atât de obosit, atât de epuizat din punct de vedere emoţional. Mă uitam pur şi simplu la oameni, dorind să aud pe cineva întrebându-mă: «Eşti bine?». Pe cât de mult îmi doream acest lucru, auzeam în mintea mea voci care-mi spuneau: «Trebuie să mori»… În tot acest timp, mă imploram să nu fac acest lucru, însă vocile erau prea puternice, pur şi simplu nu am putut rezista”1.

Din nefericire, nimeni nu a observat suferinţa lui. Convins că nimănui nu-i păsa de el, a făcut încercarea – dar a supravieţuit în mod miraculos.

Putem simţi măcar o mică parte din suferinţa lui copleşitoare şi din strigătul lui disperat, dar stins pentru ajutor?

Sinuciderea este una dintre cele mai grele încercări din viaţa muritoare, atât pentru cei care se confruntă cu gânduri sinucigaşe, cât şi pentru membrii familiei acestora. Vârstnicul M. Russel Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „După părerea mea, nu există o perioadă mai dificilă pentru membrii unei familii decât atunci când cineva drag îşi ia viaţa. Sinuciderea este o experienţă devastatoare pentru o familie”2. Având în vedere gravitatea acestei încercări, vom discuta despre (1) ce ştim despre sinucidere, inclusiv semnele care prevestesc sinuciderea şi lucrurile pe care le putem face pentru a o preveni, (2) ce pot face membrii familiei sau ai comunităţii şi (3) ce trebuie să facem cu toţii pentru a ne întări speranţa şi credinţa în Hristos ca să nu disperăm.

Să înţelegem sinuciderea

Peste 800.000 de oameni din întreaga lume îşi pun capăt zilelor în fiecare an.3 Acest lucru înseamnă că o persoană din lume îşi ia viaţa la fiecare 40 de secunde. Este posibil ca numărul real să fie mai mare deoarece sinuciderea este o chestiune delicată şi ilegală în unele ţări, prin urmare, nu este întotdeauna raportată. Sinuciderea este a doua cauză a morţii printre oamenii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 ani. În majoritatea ţărilor, procentul sinuciderii este cel mai mare la persoanele de peste 70 de ani. Sinuciderea afectează direct sau indirect o mare parte dintre segmentele societăţii noastre.

Semne

Când provocările vieţii sunt peste capacitatea noastră de a le îndura, putem ajunge la limita stresului. Când suferinţa emoţională pare de nesuportat, gândirea omului poate fi înceţoşată şi-l poate face să simtă că moartea este singura opţiune. Poate simţi că nimeni nu-l poate ajuta, ceea ce duce la izolare socială şi poate agrava suferinţa şi sentimentul că este blocat şi fără speranţă, care duce, în cele din urmă, la gândul că sinuciderea este singura opţiune.

Când cineva prezintă oricare dintre următoarele semne4, trebuie să cerem urgent ajutorul unui profesionist în sănătate mintală sau unor servicii de urgenţă precum poliţia:

  • ameninţă că se va răni sau se va omorî;

  • caută căi de a-şi lua viaţa;

  • vorbeşte sau scrie despre moarte, faptul de a muri sau sinucidere.

Următoarele semne pot arăta o situaţie mai puţin urgentă, dar nu trebuie să ezităm să ajutăm persoana care le manifestă:

  • exprimă lipsa de speranţă şi pierderea rostului în viaţă;

  • arată furie sau supărare şi caută răzbunare;

  • are un comportament necugetat;

  • se simte blocată;

  • bea alcool sau se droghează mai mult;

  • se izolează de prieteni, membrii familiei sau societate;

  • este anxioasă sau agitată sau are schimbări bruşte de dispoziţie;

  • nu poate dormi sau doarme tot timpul;

  • simte că este o povară pentru ceilalţi.

Nu toţi cei care se sinucid vorbesc despre intenţiile lor, dar majoritatea prezintă astfel de semne. Deci, luaţi-le în serios!

Chiar dacă nu aveţi la îndemână ajutor profesionist, puterea pe care o au prietenii şi membrii familiei este extraordinară.

Prevenirea

Imagine
elderly man with a cane

Când cineva are un comportament sinucigaş, familia şi prietenii au un rol vital. După cum ne-a învăţat Alma, trebuie „să [purtăm] greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare… şi să [jelim] împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i [mângâiem] pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi” (Mosia 18:8, 9).

Iată câteva lucruri pe care le pot face membrii familiei sau prietenii:

Oferiţi-vă timpul pentru a asculta cu dragoste. După cum ne-a sfătuit vârstnicul Ballard: „Nu există nimic mai puternic decât braţul iubirii pus pe umerii celor aflaţi în suferinţă”5. „Trebuie să-i vedem… prin ochii Tatălui Ceresc”, ne-a învăţat vârstnicul Dale G. Renlund, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Numai aşa putem simţi grija Salvatorului pentru ei. Această perspectivă largă ne va deschide inimile în faţa dezamăgirilor, temerilor şi durerilor altora.”6

Ajutaţi cu lucruri concrete. Dacă persoana trece printr-o criză care-i afectează siguranţa şi nevoile de bază, oferiţi-vă ajutorul tangibil, dar lăsaţi persoana să aleagă dacă doreşte să-l accepte. De exemplu, dacă cineva se gândeşte să se sinucidă din cauză că şi-a pierdut locul de muncă, faptul de a ajuta acea persoană să găsească locuri de muncă disponibile îi oferă opţiuni din care să poată să aleagă şi o ajută să se elibereze de sentimentul de neputinţă.

Întrebaţi persoana dacă se gândeşte la sinucidere. Când sunteţi îngrijorat că cineva este în suferinţă şi dă semne că vrea să se sinucidă, întrebaţi acea persoană dacă se gândeşte să se sinucidă. Acest lucru poate fi stânjenitor, dar cel mai bine este să aflaţi întrebând în mod direct dacă se gândeşte să se sinucidă. Prin aceasta, ea ar putea începe să vorbească despre necazurile şi grijile pe care le are.

Puteţi spune de exemplu: „Pare mult de dus pentru oricine. Te gândeşti la sinucidere?” sau: „Treci prin atâta durere şi mă întreb dacă te gândeşti la sinucidere”. Dacă nu vrea să se sinucidă, cu siguranţă vă va spune.

Dacă simţiţi că nu este deschisă în privinţa gândurilor de sinucidere, fiţi atenţi la îndemnurile Spiritului pentru a şti ce să faceţi. Puteţi fi îndemnaţi, pur şi simplu, să staţi cu ea până vi se va putea destăinui.

Staţi lângă ea şi chemaţi ajutoare. Dacă cineva vă confirmă că vrea să se sinucidă, staţi cu acea persoană şi încercaţi să o faceţi să vă spună ce o supără. Dacă vorbeşte despre anumite metode sau un anumit timp în care vrea să-şi ia viaţa, ajutaţi persoana să contacteze o linie telefonică pentru situaţii de urgenţă sau departamentul de urgenţe psihiatrice din localitate.

Reacţii la sinucidere

Fie că au arătat semne sau nu, unii oameni ajung să-şi ia viaţa. Când sunt puşi în faţa acestei situaţii devastatoare, sinuciderea unei persoane dragi, membrii familiei şi prietenii au parte de o durere profundă, intensă şi complexă. Unele dintre acele reacţii pot include:

  • ruşine sau un sentiment de reputaţie pătată;

  • şoc şi negare;

  • mânie, descărcare sau vină;

  • ascunderea cauzei morţii;

  • izolare socială şi ruperea legăturilor de familie;

  • implicare, uneori chiar obsesivă, în eforturi de prevenire a sinuciderii;

  • o dorinţă obsesivă de a şti de ce;

  • se simt abandonaţi şi respinşi;

  • dau vina pe cel decedat, pe ei înşişi şi pe Dumnezeu;

  • se gândesc din ce în ce mai mult la sinucidere sau au sentimente de autodistrugere;

  • simt o tensiune mai mare în timpul sărbătorilor şi aniversării morţii7.

Ce pot face membrii familiei şi ai comunităţii

Imagine
woman sitting on bench

Abţineţi-vă de la a judeca. În timp ce sinuciderea este o problemă gravă, vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne aminteşte: „Evident, noi nu cunoaştem în totalitate situaţia care duce la [fiecare] sinucidere. Numai Domnul cunoaşte toate detaliile şi El este acela care va judeca faptele noastre de aici, de pe pământ. Atunci când [Domnul] ne va judeca, El va lua în considerare toate lucrurile: alcătuirea noastră genetică şi chimică, starea noastră psihică, capacitatea noastră intelectuală, învăţăturile pe care le-am primit, tradiţiile strămoşilor noştri, starea sănătăţii noastre şi aşa mai departe”8.

Permiteţi fiecărei persoane să treacă prin propriul proces de durere unic şi respectaţi-l. Oamenii vor jeli în moduri diferite, după cum şi relaţia lor cu persoana decedată este diferită. Deci, acceptaţi şi respectaţi modul de a jeli al fiecărei persoane.

Când o persoană dragă ne părăseşte, putem fi copleşiţi de emoţii puternice, chiar de nesuportat. Totuşi, durerea pe care o simţim nu înseamnă că nu avem credinţă. Salvatorul a spus: „Veţi trăi împreună, în dragoste, astfel încât veţi plânge pierderea celor care mor şi mai ales a celor care nu au speranţa unei învieri glorioase” (D&L 42:45). Durerea este un simbol al dragostei noastre pentru cei dragi decedaţi şi al semnificaţiei relaţiei noastre cu ei.

Cereţi ajutor. Durerea pricinuită de pierderea cuiva poate fi copleşitoare. Faptul de a cere ajutor poate oferi altora ocazii sacre de a vă iubi şi a vă sluji. Când le permiteţi să vă ajute veţi fi vindecaţi şi întăriţi nu numai dumneavoastră, ci şi ei.

Rămâneţi în preajma oamenilor. Unii oameni jelesc în mod privat şi pot deveni izolaţi uneori, deci rămâneţi în preajma familiei şi a prietenilor. Din când în când, oferiţi-vă ajutorul membrilor familiei aflaţi în suferinţă, rudelor şi prietenilor deoarece s-ar putea ca ei să nu vină la voi.

Bazaţi-vă pe Salvator. În cele din urmă, Salvatorul este sursa vindecării şi a păcii. „Ispăşirea Sa ne oferă… ocazia să apelăm la Cel care a avut parte de toate infirmităţile noastre din viaţa muritoare pentru a ne oferi tăria de a purta poverile vieţii muritoare. El ne cunoaşte chinul şi este gata să ne ajute. Asemenea bunului samaritean, când El ne găseşte răniţi pe marginea drumului, ne leagă rănile şi are grijă de noi (vezi Luca 10:34)”9.

Haideţi să ne dăm seama că avem nevoie cu toţii să ne bazăm în totalitate pe Domnul Isus Hristos şi pe ispăşirea Sa în timp ce încercăm să ne facem partea. Recunoscând acest lucru, haideţi să încercăm să îi înţelegem pe membrii familiei şi vecinii aflaţi în suferinţă, să-i ajutăm cu dragoste şi să ne dezvoltăm împreună credinţa în Salvator, care se va întoarce şi „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4).

Note

  1. Kevin Hines, în Amanda Bower, „A Survivor Talks About His Leap”, Time, 24 mai 2006, Time.com.

  2. M. Russell Ballard, în Jason Swenson, „Elder Ballard Offers Comfort and Counsel to Those Affected by Suicide”, Church News, 19 dec. 2014, news.lds.org.

  3. Vezi World Health Organization, Preventing Suicide: A Global Imperative (2014), p. 2.

  4. Vezi M. David Rudd şi alţii, „Warning Signs for Suicide: Theory, Research, and Clinical Applications”, Suicide and Life-Threatening Behavior, vol. 36, nr. 3 (2006), p. 255-262.

  5. M. Russell Ballard, în „Sitting on the Bench: Thoughts on Suicide Prevention” (video), lds.org/media-library.

  6. Dale G. Renlund, „Prin ochii lui Dumnezeu”, Liahona, nov. 2015, p. 94.

  7. Vezi John R. Jordan, „Is Suicide Bereavement Different? A Reassessment of the Literature”, Suicide and Life-Threatening Behavior, vol. 31, nr. 1 (2001), p. 91-102.

  8. M. Russell Ballard, „Suicide: Some Things We Know, and Some We Do Not”, Ensign, oct. 1987, p. 8.

  9. Dallin H. Oaks, „Strengthened by the Atonement of Jesus Christ”, Liahona, nov. 2015, p. 64.