Ce să facem pentru a-L pune pe Hristos în centrul vieţii noastre

Imagine

holding the Book of Mormon

Isus a atins unitatea perfectă cu Tatăl supunându-Se, atât fizic, cât şi spiritual, voinţei Tatălui. Referindu-Se la Tatăl Său, Isus a spus: «Totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8:29). Deoarece a fost voinţa Tatălui Său, Isus s-a supus chiar până la moarte, „voinţa Fiului fiind înghiţită în voinţa Tatălui” (Mosia 15:7). Faptul că S-a concentrat asupra Tatălui a fost unul dintre principalele motive pentru care slujirea lui Isus a avut atâta claritate şi putere. Nu au existat în El îndoieli care să-L distragă.

În acelaşi mod, voi şi cu mine Îl putem pune pe Hristos în centrul vieţii noastre şi putem deveni una cu El, după cum şi El este una cu Tatăl (vezi Ioan 17:20-23). Putem începe curăţind totul în vieţile noastre şi, apoi, reclădindu-ne vieţile, astfel încât să punem lucrurile care contează cel mai mult pe primul loc, avându-L în centru pe Salvator. Trebuie să punem pe primul loc lucrurile care ne ajută să ne amintim totdeauna de El – rugăciunea frecventă şi studiul scripturilor, studiul atent al învăţăturilor apostolice, pregătirea săptămânală pentru a lua cu demnitate din împărtăşanie, preaslăvirea în cadrul adunărilor de duminica şi consemnarea şi amintirea lucrurilor pe care le învăţăm despre ucenicie prin intermediul Spiritului şi al experienţelor. V-aţi putea gândi şi la alte lucruri care vi se potrivesc în mod deosebit în acest moment al vieţii voastre. Odată ce au fost puse la locul lor timpul şi modurile pentru realizarea acestor lucruri, pentru a-L pune pe Hristos în centrul vieţilor noastre, putem să începem să adăugăm alte responsabilităţi şi lucruri preţioase în măsura în care timpul şi resursele vor permite, cum ar fi educaţia, responsabilităţile faţă de familie şi preocupările personale. În acest mod, lucrurile esenţiale nu vor fi excluse din vieţile noastre de către lucruri care sunt doar bune iar lucrurile care sunt mai puţin importante vor primi o prioritate mai mică sau vor dispărea cu totul.

Deşi poate să nu fie uşor, noi putem, în mod consecvent, să înaintăm cu credinţă în Domnul. Eu pot depune mărturie că, în timp, dorinţa şi capacitatea noastră de a ne aminti întotdeauna de Salvator şi de a-L urma vor creşte. Ar trebui să lucrăm cu răbdare în vederea împlinirii acestui scop şi să ne rugăm întotdeauna pentru a avea parte de discernământul şi de ajutorul divin de care avem nevoie (vezi 2 Nefi 32:9).