Binecuvântările nepreţuite ale casei Domnului

Templul este cel mai apropiat loc de cer de pe pământ.²

Templul va fi o lumină pentru toţi cei din zonă – un simbol a tot ceea ce ne este drag.³

Templul este un memento constant al faptului că Dumnezeu doreşte ca familia să fie eternă.⁴

Templul este un simbol constant, vizibil al faptului că Dumnezeu nu l-a lăsat pe om să bâjbâie în întuneric. Este un loc al revelaţiei. Deşi trăim într-o lume decăzută – o lume ticăloasă – locuri sfinte sunt puse deoparte şi consacrate pentru ca bărbaţi demni şi femei demne să poată învăţa ordinea din cer şi să se supună voii lui Dumnezeu.⁵

Templul este un martor permanent al faptului că puterea lui Dumnezeu poate să învingă puterile răului din mijlocul nostru. Mulţi părinţi, atât membri ai Bisericii cât şi cei care nu sunt membri ai Bisericii, sunt preocupaţi de protecţia împotriva avalanşei de ticăloşie care ameninţă să înghită principiile creştine. Eu sunt total de acord cu o declaraţie făcută de preşedintele Harold B. Lee în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a spus: „Vorbim despre siguranţă în aceste vremuri şi, totuşi, nu reuşim să înţelegem că… avem templul sfânt în care putem găsi simbolurile prin care poate fi generată puterea care va salva această naţiune de la distrugere”⁶.

La o petrecere care a avut loc la Hotelul Beverly Hills Hilton din Los Angeles [California], am fost rugat de către preşedintele Statelor Unite [în calitatea mea de secretar al agriculturii în administraţia sa] să-l salut pe preşedintele uneia dintre noile republici de pe pământ, preşedintele a 88 de milioane de oameni răspândiţi pe aproximativ 3.000 de insule întinse pe o suprafaţă de 1.600 de kilometri, o naţiune care luase fiinţă de numai câţiva ani. În timp ce luam cina, care era sponsorizată în ceea mai mare parte de către industria cinematografică şi la care erau prezente multe vedete de cinema, m-am putut uita printr-o fereastră uriaşă. Pe drum, în jos, pe un deal mic, am putut vedea lumina caldă a reflectoarelor din jurul minunatului nostru Templu Los Angeles şi am avut bucuria de a-l arăta oaspeţilor şi prietenilor mei care stăteau la masa noastră, precum şi celor de la celelalte mese. În timp ce stăteam acolo, m-am gândit: „Cele mai multe lucruri care se întâmplă aici, în această seară, sunt temporare şi neimportante. Lucrurile care dăinuie, lucrurile reale, lucrurile care sunt importante sunt acelea descrise în templul lui Dumnezeu”⁷.

Imagine

Daytime shot from across the front lawn of the Los Angeles California Temple.

Fie ca [templul] să fie mementoul nostru permanent că viaţa este eternă şi că legămintele pe care le facem în timpul vieţii muritoare pot fi nepieritoare.⁸

Când Tatăl nostru Ceresc i-a pus pe Adam şi Eva pe acest pământ, El a făcut aceasta cu scopul de a-i învăţa cum să fie din nou în prezenţa Sa. Tatăl nostru a promis un Salvator care să-i mântuiască de la starea lor decăzută. El le-a făcut cunoscut planul salvării şi le-a spus să-şi înveţe copiii să aibă credinţă în Isus Hristos şi să se pocăiască. Mai mult, lui Adam şi urmaşilor săi li s-a poruncit de către Dumnezeu să fie botezaţi, să-L primească pe Duhul Sfânt şi să intre în ordinul Fiului lui Dumnezeu.

A intra în ordinul Fiului lui Dumnezeu este, astăzi, echivalent cu faptul de a primi plenitudinea Preoţiei lui Melhisedec, care poate fi primită doar în casa Domnului.

Deoarece Adam şi Eva s-au supus acestor cerinţe, Dumnezeu le-a spus: „Tu eşti după ordinul Aceluia care a fost fără de început al zilelor sau fără de sfârşit al anilor, din toată veşnicia în toată veşnicia” (Moise 6:67).

Înainte cu trei ani de moartea lui Adam, a avut loc un mare eveniment. El i-a dus pe fiul său Set, pe nepotul său Enos şi pe alţi înalţi preoţi care erau descendenţi direcţi ai săi, alături de alţi descendenţi neprihăniţi ai săi, într-o vale numită Adam-ondi-Ahman. Acolo, Adam le-a dat acestor descendenţi neprihăniţi ai săi ultima sa binecuvântare.

Apoi, Domnul li s-a arătat [vezi D&L 107:53–56]…

Cum i-a adus Adam pe descendenţii săi în prezenţa Domnului?

Răspunsul: Adam şi descendenţii săi au primit ordinul preoţiei lui Dumnezeu. Astăzi, am spune că s-au dus în casa Domnului şi şi-au primit binecuvântările.

Ordinul preoţiei despre care se vorbeşte în scripturi este numit, uneori, ordinul patriarhal, deoarece a fost conferit de la tată la fiu. Dar acest ordin este, de asemenea, descris în revelaţia modernă ca fiind un ordin privind modul de organizare al familiei, unde un bărbat şi o femeie fac legământ cu Dumnezeu – aşa cum au făcut Adam şi Eva – să fie pecetluiţi pentru eternitate, să aibă urmaşi şi să îndeplinească voia şi lucrarea lui Dumnezeu de-a lungul vieţii lor muritoare.

Dacă soţul şi soţia sunt fideli legămintelor pe care le-au făcut, ei sunt îndreptăţiţi să primească binecuvântarea de a intra în cea mai înaltă glorie a împărăţiei celestiale. Astăzi, aceste legăminte pot fi făcute doar în casa Domnului.

Adam a urmat acest ordin şi i-a adus pe urmaşii săi în prezenţa lui Dumnezeu…

În acest ordin al preoţiei se poate intra doar atunci când ne supunem tuturor poruncilor lui Dumnezeu şi căutăm binecuvântările strămoşilor, aşa cum a făcut Avraam [vezi Avraam 1:1–3], mergând în casa Tatălui nostru. Ele nu pot fi primite în niciun alt loc de pe acest pământ!

Duceţi-vă la templu – casa Tatălui nostru – pentru a primi binecuvântările strămoşilor dumneavoastră pentru a fi îndreptăţiţi să primiţi cele mai mari binecuvântări ale preoţiei. „Deoarece, fără acesta niciun om nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu, chiar Tatăl, şi să trăiască” (D&L 84:22).

Casa Tatălui nostru este o casă a ordinii. Mergem în casa Sa pentru a intra în acel ordin al preoţiei care ne va îndreptăţi să primim tot ce are Tatăl, dacă suntem credincioşi.⁹

Binecuvântările primite în casa Domnului sunt eterne. Ele au o importanţă vitală pentru noi, deoarece templele sunt locurile în care primim cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu cu privire la viaţa eternă. Templele sunt cu adevărat porţile spre cer.¹⁰

Dorinţa Domnului este ca toţi adulţii, bărbaţi şi femei, din Biserică să primească rânduielile din templu. Aceasta înseamnă că ei trebuie să fie înzestraţi şi că toate cuplurile căsătorite, formate din soţ şi soţie, trebuie să fie pecetluite pentru eternitate. Aceste rânduieli le protejează şi le binecuvântează căsnicia. Copiii lor sunt, de asemenea, binecuvântaţi să fie născuţi în legământ. Naşterea în legământ îi îndreptăţeşte pe acei copii să primească binecuvântarea de drept a primului născut care le garantează faptul de a avea părinţi eterni, indiferent de ceea li se întâmplă părinţilor, atât timp cât copiii rămân demni de binecuvântări.¹¹

Nu vă spune nimic faptul că, astăzi, sfinţii sunt risipiţi în întreaga lume şi că, deşi sunt risipiţi, li se pun la dispoziţie temple? Prin rânduielile pe care le primesc în locurile sfinte, ei vor fi înarmaţi cu dreptate şi înzestraţi cu puterea lui Dumnezeu în mare măsură.¹²

Există o putere asociată rânduielilor cerului – însăşi puterea divinităţii – care poate să zădărnicească şi care va zădărnici forţele răului dacă noi vom fi demni de acele binecuvântări sacre. Comunitatea [noastră] va fi protejată, familiile noastre vor fi protejate, copiii noştri vor fi în siguranţă dacă trăim potrivit Evangheliei, dacă mergem la templu şi dacă trăim astfel, încât Domnul să ne fie aproape… Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze, în calitatea noastră de sfinţi, să trăim demni de legămintele şi rânduielile făcute în acest loc sacru.¹³

Ceremonia din templu a fost oferită de către un Tată Ceresc înţelept pentru a ne ajuta să devenim mai asemănători lui Hristos.¹⁴

Nu vom putea să trăim în prezenţa fiinţelor celestiale dacă nu suntem puri şi sfinţiţi. Legile şi rânduielile care-i fac pe bărbaţi şi femei să nu mai fie ai lumii şi să fie sfinţiţi sunt administrate numai în aceste locuri sacre. Ele au fost date prin revelaţie şi sunt înţelese prin revelaţie. Acesta este motivul pentru care unul dintre fraţi a vorbit despre templu ca fiind „universitatea Domnului”¹⁵.

Niciun membru al Bisericii nu poate fi făcut desăvârşit fără rânduielile din templu. Avem misiunea de a-i ajuta pe cei care nu au primit aceste binecuvântări să le primească.¹⁶

Temple sunt construite şi dedicate pentru ca, prin intermediul preoţiei, părinţii să poate fi pecetluiţi cu propriii copii şi copiii să poată fi pecetluiţi cu părinţii lor. Aceste rânduieli de pecetluire sunt valabile atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. Dacă nu suntem pecetluiţi cu predecesorii şi urmaşii noştri, scopul pentru care suntem pe acest pământ, exaltarea omului, va fi complet distrus.¹⁷

Nu este suficient ca un soţ şi o soţie să fie pecetluiţi în templu pentru a avea exaltarea garantată – dacă ei sunt credincioşi – ei trebuie, de asemenea, să aibă legături eterne cu strămoşii lor şi să se asigure că lucrarea pentru acei strămoşi este înfăptuită. „Fără noi”, a spus apostolul Pavel, „ei nu pot ajunge la desăvârşire – nici noi fără morţii noştri nu putem ajunge la desăvârşire” (D&L 128:15). Membrii noştri trebuie, aşadar, să înţeleagă faptul că au responsabilitatea individuală de a se asigura că sunt pecetluiţi cu predecesorii lor – sau, aşa cum îi numeşte scriptura sacră, „strămoşii” noştri. Acesta este înţelesul versetului 2 al secţiunii 2 din Doctrină şi legăminte, în care Moroni a declarat că Ilie „va sădi în inimile copiilor promisiunile făcute strămoşilor şi inimile copiilor se vor întoarce către strămoşii lor”.¹⁸

Când mă gândesc la genealogie, văd oameni – oameni pe care îi iubesc şi care aşteaptă ca membrii familiei noastre, urmaşii lor, să-i ajute să fie exaltaţi în împărăţia celestială.¹⁹

Al nostru este privilegiul de a deschide uşile salvării acelor suflete care ar putea fi prizoniere în întunericul lumii spiritelor, pentru ca acestea să poată primi lumina Evangheliei şi să fie considerate la fel ca noi. Da, „lucrările pe care le fac Eu” – înfăptuind rânduielile Evangheliei necesare salvării pentru şi în folosul altora – „[le veţi] face [şi voi]” [vezi Ioan 14:12]. Câte mii de strămoşi de-ai noştri sunt încă în aşteptarea acestor rânduieli de pecetluire?

Este bine să ne întrebăm: „Am făcut tot ce-mi stă în putinţă ca om de această parte a vălului? Voi fi eu un salvator pentru ei – predecesorii mei?”.

Fără ei, noi nu putem fi desăvârşiţi! Exaltarea este o chestiune de familie.²⁰

Vălul este foarte subţire. Noi trăim în eternitate. Totul este ca o singură zi pentru Dumnezeu. Mă gândesc că, pentru Domnul, nu există niciun văl. Totul constituie un program măreţ. Sunt sigur că, în cer, este bucurie când ne adunăm [în templu]. Predecesorii noştri se bucură, iar speranţa şi rugăciunea mea sunt ca noi să profităm de ocaziile pe care le avem acum de a veni des la templu.²¹

Dumneavoastră, cei care aţi lucrat la propria genealogie, care înţelegeţi importanţa lucrării şi aţi simţit entuziasmul care însoţeşte unirea familiilor şi aflarea despre moştenirea dumneavoastră nobilă, trebuie să le împărtăşiţi altora acel entuziasm. Ajutaţi-i să aibă bucuria şi împlinirea de care aveţi parte în această lucrare. Trebuie să convertim mai mulţi membri la această lucrare. Aşa cum ştim cu toţii, sunt foarte multe lucruri de făcut şi sunt mulţi, mulţi membri care pot să înfăptuiască această lucrare şi cărora le-ar face plăcere să facă această lucrare, dacă unii dintre noi – dumneavoastră toţi – doar ar aprinde în ei acea scânteie, prin entuziasmul, exemplul şi devotamentul lor.²²

Templul este un loc sacru, iar rânduielile înfăptuite în templu au un caracter sacru. Datorită caracterului său sacru, uneori ezităm să le vorbim copiilor şi nepoţilor noştri despre templu.

Drept urmare, mulţi nu ajung să aibă o dorinţă reală de a merge la templu sau, când se duc acolo, o fac fără a avea o temelie corespunzătoare care să-i pregătească pentru obligaţiile şi legămintele pe care şi le asumă şi le fac în templu.

Consider că o înţelegere sau o temelie adecvată îi va ajuta foarte mult pe tinerii noştri să se pregătească pentru templu. Eu cred că această înţelegere va stimula în ei dorinţa de a căuta să-şi primească binecuvântările preoţiei, aşa cum a făcut şi Avraam [vezi Avraam 1:1–4].²³

Când copiii dumneavoastră vă întreabă de ce ne căsătorim în templu, trebuie să-i învăţaţi că templele sunt singurele locuri de pe pământ unde pot fi înfăptuite anumite rânduieli. Puteţi, de asemenea, să le împărtăşiţi copiilor dumneavoastră sentimentele pe care le-aţi avut când aţi îngenuncheat împreună în faţa altarului sacru şi aţi făcut legămintele care au făcut posibil ca ei să fie pecetluiţi cu dumneavoastră pentru totdeauna.²⁴

Imagine

Young men and women walking away from the Oquirrh Mountain Utah Temple.

Cât de bine este ca mamele şi taţii să atragă atenţia asupra templului şi să le spună propriilor copii: „Acesta este locul în care am fost căsătoriţi pentru eternitate”. Făcând astfel, obiectivul de a se căsători în templu poate fi fixat în mintea şi inima copiilor dumneavoastră încă de când sunt mici.²⁵

Trebuie să le împărtăşim membrilor familiei noastre dragostea pe care o avem faţă de strămoşii noştri şi recunoştinţa noastră pentru că-i putem ajuta să primească rânduielile necesare salvării, aşa cum au făcut părinţii mei cu mine. Acest lucru va avea drept rezultat legături mai puternice de apreciere şi afecţiune în cadrul familiei noastre.²⁶

Cred că tinerii nu numai că sunt dornici şi capabili să facă cercetări genealogice, ci şi că sunt unelte bune în însufleţirea acestui întreg program.²⁷

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze să ne învăţăm copiii şi nepoţii ce binecuvântări măreţe îi aşteaptă dacă se duc la templu.²⁸

Ori de câte ori înfăptuiesc o căsătorie, am obiceiul să le sugerez celor doi soţi să revină la templu cât pot de curând şi să treacă, din nou, prin rânduielile din templu ca soţ şi soţie. Nu este posibil ca ei să înţeleagă pe deplin înţelesul înzestrării sfinte sau al pecetluirilor trecând doar o dată prin templu însă, când revin în mod repetat la templu, frumuseţea, semnificaţia şi importanţa acestuia le vor fi accentuate. Ulterior, am primit scrisori de la unele dintre aceste cupluri tinere prin care îşi exprimau aprecierea pentru că acel aspect le-a fost accentuat în mod deosebit. Când revin în mod repetat la templu, dragostea pe care o au unul faţă de celălalt tinde să crească iar legăturile căsniciei lor să devină mai puternice.²⁹

Când suntem în templu, primim învăţături cu privire la bucuria eternă a omului. Vedem reprezentări simbolice frumoase şi impresionante ale celor mai importante evenimente – trecute, prezente şi viitoare – simbolizând misiunea omului în relaţie cu Dumnezeu. Ni se aduce aminte de obligaţiile noastre atunci când facem legăminte solemne care au legătură cu supunerea, consacrarea, sacrificiul şi slujirea devotată faţă de Tatăl nostru Ceresc.³⁰

Vă promit că, dacă mergeţi des la templele Dumnezeului nostru, veţi primi revelaţie personală sporită care vă va binecuvânta viaţa pe măsură ce-i veţi binecuvânta pe cei care au murit.³¹

În liniştea acestor temple dragi, uneori găsim soluţii la problemele importante ale vieţii. Sub influenţa Spiritului, uneori cunoaşterea pură se revarsă asupra noastră acolo. Templele sunt locuri pentru revelaţie personală. Când m-am simţit copleşit de o problemă sau de o încercare, m-am dus în casa Domnului rugându-mă în inima mea pentru a primi răspunsuri. Acele răspunsuri au venit în moduri clare şi fără echivoc.³²

Revenim noi des la templu pentru a primi binecuvântări personale care rezultă din preaslăvirea în templu făcută cu regularitate? Rugăciuni îşi primesc răspunsuri, revelaţie este primită şi instrucţiuni prin Spirit sunt primite în templele sfinte ale Domnului.³³

Fie ca templul să fie pentru noi un cămin sacru similar, deşi distinct, căminului nostru etern.³⁴

• Preşedintele Benson a spus că templul este „un simbol a tot ceea ce ne este drag” şi a menţionat unele adevăruri pe care templele le simbolizează (vezi secţiunea 1). Ce reprezintă templele pentru dumneavoastră?

• În ce mod sunt valabile pentru toţi membrii familiei învăţăturile preşedintelui Benson despre binecuvântările preoţiei, din secţiunea 2? În timp ce recapitulaţi această secţiune, cugetaţi asupra privilegiului şi responsabilităţii dumneavoastră de a-i ajuta pe membrii familiei să se pregătească pentru a se întoarce în prezenţa lui Dumnezeu.

• În timp ce citiţi secţiunea 3, cugetaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Benson referitoare la binecuvântările pe care le primim prin intermediul rânduielilor din templu. Cum aţi fost binecuvântaţi prin intermediul rânduielilor din templu? Dacă nu aţi primit încă rânduielile din templu, cugetaţi la ce puteţi face pentru a vă pregăti să le primiţi.

• Preşedintele Benson a spus: „Când mă gândesc la genealogie, văd oameni – oameni pe care îi iubesc” (secţiunea 4). Ce efect ar putea avea această afirmaţie asupra modului în care priviţi munca de realizare a istoriei familiei? Ce putem să facem pentru a-i ajuta pe mai mulţi dintre strămoşii noştri să primească binecuvântările Evangheliei?

• Care sunt unele dintre lucrurile pe care le putem face pentru a-i ajuta pe copii şi pe tineri să se pregătească pentru rânduielile şi legămintele din templu? Cum pot tinerii să „[însufleţească acest] întreg program” privind istoria familiei? (Vezi secţiunea 5.)

• Preşedintele Benson ne-a încurajat ca „templul să fie pentru noi un cămin sacru similar, deşi distinct, căminului nostru etern” (secţiunea 6). Ce înseamnă această afirmaţie pentru dumneavoastră? Gândiţi-vă la binecuvântările pe care le-aţi primit când aţi revenit la templu.

Isaia 2:1–3; D&L 97:15–16; 109:8–23; 124:39–41; 138:32–34

„Deseori, o lecţie va conţine mai mult material decât puteţi dumneavoastră să predaţi în timpul pe care-l aveţi. În astfel de cazuri, trebuie să selectaţi materialul care le va fi de cel mai mare ajutor celor cărora le predaţi” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 99).