Rugaţi-vă întotdeauna

În timpul slujirii Sale pe pământ, Isus ne-a învăţat un model de rugăciune:

„Iată, dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta; precum în cer şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

şi ne iartă nou greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin” (Matei 6:9–13).

El ne-a învăţat în continuare că oamenii „trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” (Luca 18:1).

„Vegheaţi şi rugaţi-vă”, a spus El, „ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26:41).

În această dispensaţie, El ne-a avertizat: „Rugaţi-vă [întotdeauna] ca nu cumva cel rău să aibă putere asupra voastră şi să vă mute din locul vostru” (D&L 93:49).

Salvatorul i-a declarat lui Joseph Smith: „Cu nimic nu Îl supără omul pe Dumnezeu sau împotriva nimănui nu este aprinsă mânia Sa, decât împotriva acelora care nu mărturisesc mâna Lui în toate lucrurile şi nu se supun poruncilor Sale” (D&L 59:21).

Noi avem această instrucţiune de la Domnul nostru înviat, rostită pe când slujea printre oamenii din poporul nefit din emisfera vestică: „Voi trebuie să vegheaţi şi să vă rugaţi întotdeauna ca să nu fiţi ispitiţi de diavol şi să nu fiţi înrobiţi de către el…

Trebuie să vegheaţi şi să vă rugaţi întotdeauna, ca să nu fiţi duşi în ispită; căci Satana doreşte să vă aibă pe voi ca să vă cearnă ca pe faină.

De aceea, voi trebuie întotdeauna să vă rugaţi la Tatăl în Numele Meu.

Şi orice veţi cere voi de la Tatăl în Numele Meu, care este drept, crezând că voi veţi primi, iată, lucrul acesta vă va fi dat vouă” (3 Nefi 18:15, 18–20).⁸

Dacă dorim să creştem în sfinţenie – să fim tot mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu – nimic nu poate lua locul rugăciunii. De aceea vă îndemn să acordaţi rugăciunii – rugăciunii zilnice – rugăciunii tainice – primul loc în viaţa dumneavoastră. Nu lăsaţi să treacă nicio zi fără s-o rostiţi. Comuniunea cu Atotputernicul a fost o sursă de tărie, inspiraţie şi iluminare pentru bărbaţi şi femei de-a lungul istoriei lumii care a modelat în bine destinele indivizilor şi naţiunilor.⁹

Domnul arată că este responsabilitatea părinţilor să-şi înveţe copiii să se roage [vezi D&L 68:28]. Aceasta nu înseamnă numai rugăciuni tainice. Sunt sigur că înseamnă să-i înveţe prin exemplu, rugându-se în cadrul familiei. Avem nevoie de influenţa purificatoare pe care o are rugăciunea în cămin – rugăciunea în familie.¹⁰

Avem nevoie ca noi, ca familii, să îngenunchem în rugăciune, seara şi dimineaţa. Numai câteva cuvinte adăugate binecuvântării hranei, care a devenit un obicei în unele cămine, nu sunt suficiente. Avem nevoie să ne aşezăm în genunchi şi să ne rugăm şi să ne exprimăm recunoştinţa.¹¹

Rugăciunea a fost şi este ancora mereu prezentă a tăriei şi o sursă de îndrumare pentru activităţile familiei noastre. Îmi amintesc cum îngenuncheam lângă patul copilaşilor noştri, ajutându-i să-şi rostească rugăciunile la vârste mai fragede, şi cum, mai târziu, îi vedeam pe fraţii şi surorile mai mari ajutându-i pe cei mai mici. Rosteam rugăciunea în familie seara şi dimineaţa, oferind copiilor prilejul să spună rugăciunea, şi rosteam rugăciuni speciale când aveam anumite probleme. În rugăciunea în familie, am menţionat, de exemplu, copiii cu însărcinări [în Biserică]… Am cerut ajutor când unul dintre copii a avut un examen greu la liceu. Am rostit rugăciuni speciale când membri ai familiei [erau] plecaţi de acasă… Menţionarea preocupărilor deosebite în rugăciunile noastre ca familie a dat încredere, siguranţă şi tărie membrilor familiei care se confruntau cu probleme şi însărcinări grele.¹²

Imagine

A Polynesian family kneeling in family prayer.

Neînţelegerile şi iritările din timpul zilei se topesc atunci când familiile se apropie împreună de tronul din cer. Unitatea sporeşte. Legăturile de dragoste şi afecţiune se întăresc şi pacea cerului se aşterne.

În astfel de cămine, membrii familiei rostesc rugăciuni tainice seara şi dimineaţa. Problemele individuale şi ale familiei sunt abordate cu încredere după ce se invocă ajutorul cerului. Tinerii care participă la astfel de rugăciuni în familie nu au dorinţa de a face lucruri rele când pleacă seara de acasă pentru a se distra. Aceşti [tineri] vor influenţa grupul spre a se abţine atunci când apar ispite atrăgătoare. Părinţii care îşi înconjoară copiii cu influenţa purificatoare a rugăciunii zilnice îşi aduc contribuţia la protejarea… căminului.¹³

Iată cinci modalităţi de a ne îmbunătăţi comunicarea cu Tatăl nostru Ceresc.

1. Trebuie să ne rugăm frecvent. Trebuie să fim singuri cu Tatăl nostru Ceresc cel puţin de două sau de trei ori în fiecare zi – „dimineaţa… la amiază şi seara” aşa cum ne arată scripturile (Alma 34:21). Pe lângă aceasta, ni se spune să ne rugăm întotdeauna (vezi 2 Nefi 32:9; D&L 88:126). Aceasta înseamnă că inimile noastre trebuie să fie îndreptate, neîntrerupt şi în totalitate, în rugăciune către Tatăl nostru Ceresc (vezi Alma 34:27).

2. Trebuie sa găsim locul potrivit în care putem medita şi ne putem ruga. Ni se atrage atenţia că trebuie să facem aceasta „în cămările [noastre] şi în locurile [noastre] secrete şi în pustiul [nostru]” (Alma 34:26). Adică, trebuie să facem aceasta în locuri în care să nu ni se distragă atenţia, în secret (vezi 3 Nefi 13:5–6).

3. Trebuie să ne pregătim pentru rugăciune. Dacă nu avem dorinţa de a ne ruga, atunci trebuie să ne rugăm până când vom avea dorinţa de a ne ruga. Trebuie să fim umili (vezi D&L 112:10). Trebuie să ne rugăm pentru iertare şi milă (vezi Alma 34:17–18). Noi trebuie să iertăm pe toţi cei faţă de care avem sentimente neplăcute (vezi Marcu 11:25). Mai mult, scripturile avertizează că rugăciunile noastre vor fi în van dacă îi „[alungăm] pe cei în nevoie şi pe cei goi şi dacă nu-i [vizităm] pe cei bolnavi şi pe cei în suferinţă şi dacă nu [împărţim] din bunurile [noastre]” (Alma 34:28).

4. Rugăciunile noastre trebuie să aibă înţeles şi să fie pertinente. Trebuie să evităm folosirea aceloraşi expresii în fiecare rugăciune. Noi am fi deranjaţi dacă un prieten ne-ar spune aceleaşi cuvinte în fiecare zi, ar trata conversaţia ca pe o povară şi ar aştepta cu nerăbdare s-o încheie pentru a porni televizorul şi uita de noi…

Pentru ce trebuie să ne rugăm? Trebuie să ne rugăm pentru munca noastră, pentru a înfrânge puterea duşmanilor noştri şi a diavolului, pentru bunăstarea noastră şi pentru bunăstarea celor din jurul nostru. Trebuie să ne sfătuim cu Domnul cu privire la hotărârile şi activităţile noastre (vezi Alma 37:36–37). Trebuie să fim destul de recunoscători pentru a mulţumi pentru tot ce avem (vezi D&L 59:21). Trebuie să mărturisim influenţa Sa în toate lucrurile. Nerecunoştinţa este unul dintre marile noastre păcate.

Domnul a declarat într-o revelaţie modernă: „Şi acela care primeşte toate lucrurile cu recunoştinţă va fi slăvit; şi lucrurile acestui pământ vor fi date lui în plus, chiar de o sută de ori, da, mai mult” (D&L 78:19).

Trebuie să cerem ceea ce avem nevoie, având grijă să nu cerem lucruri care ar fi în detrimentul nostru (vezi Iacov 4:3). Trebuie să cerem tărie pentru a ne birui problemele (vezi Alma 31:31–33). Trebuie să ne rugăm pentru inspiraţia şi bunăstarea preşedintelui Bisericii, ale autorităţilor generale, ale preşedintelui nostru de ţăruş, ale episcopului nostru, ale preşedintelui cvorumului nostru, ale învăţătorilor noştri de acasă, ale membrilor familiei şi ale conducătorilor noştri civici. S-ar putea menţiona multe sugestii, dar, cu ajutorul Duhului Sfânt, vom şti pentru ce trebuie să ne rugăm (vezi Romani 8:26–27).

5. După ce solicităm ceva prin rugăciune, avem responsabilitatea de a ajuta la îndeplinirea solicitării. Trebuie să ascultăm. Poate că, în timp ce stăm în genunchi, Domnul doreşte să ne sfătuiască.¹⁴

Este putere în rugăciune. Toate lucrurile sunt posibile prin rugăciune. Datorită rugăciunii cerurile au fost deschise în această dispensaţie. Rugăciunea rostită de un băiat de paisprezece ani în Dumbrava Sacră a deschis o nouă dispensaţie a Evangheliei şi a făcut posibilă o viziune cu Tatăl şi Fiul, Ei arătându-Se ca fiinţe cereşti glorificate în faţa băiatului Joseph [vezi Joseph Smith–Istorie 1:11–17].¹⁵

Mărturia mea, dragi fraţi, surori şi prieteni, este că Dumnezeu aude rugăciunile şi le răspunde. Nu m-am îndoit niciodată de acest lucru. Din copilărie, când am învăţat să mă rog stând alături de mama, deşi îi ajungeam numai până la genunchi, ca tânăr băiat în adolescenţă, ca misionar în ţinuturi străine, ca tată, în calitate de conducător al Bisericii, de oficialitate guvernamentală, eu ştiu fără urmă de îndoială că este posibil ca bărbaţii şi femeile să ajungă, cu umilinţă şi rugăciune, la acea Putere Nevăzută şi s-o folosească, să primească răspuns la rugăciuni. Omul nu este singur sau, cel puţin, nu trebuie să fie singur. Rugăciunea va deschide uşi; rugăciunea va îndepărta bariere; rugăciunea va diminua tensiunile; rugăciunea va aduce pace interioară şi alinare în momentele de tensiune, cele de stres şi cele dificile. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru rugăciune.¹⁶

Chiar şi în momentele de încercare şi teamă, este posibil să ne apropiem de Domnul, să simţim influenţa Sa şi puterea Sa care ne susţine – nimeni nu este singur vreodată, dacă se umileşte în faţa Celui Atotputernic. Sunt recunoscător pentru această mărturie, pentru această asigurare.¹⁷

Cunosc, din experienţă personală, eficienţa şi puterea rugăciunii…

În anul 1946, am fost desemnat de preşedintele George Albert Smith să merg în Europa distrusă de război, să restabilesc misiunile noastre din Norvegia până în Africa de Sud şi să creez un program pentru distribuirea bunurilor primite prin sistemul de asigurare a bunăstării.

Am stabilit centrul acţiunilor la Londra. Apoi, am încheiat înţelegeri preliminare cu forţele armate de pe continent. Unul dintre primii oameni pe care doream să-i văd a fost comandantul forţelor armate americane din Europa. El se afla în Frankfurt, Germania.

Când am ajuns la Frankfurt, colegul meu şi cu mine am căutat să obţinem o audienţă cu generalul. Ofiţerul de la biroul de audienţe a spus: „Domnilor, nu este posibil să vă întâlniţi cu generalul în următoarele trei zile. Este foarte ocupat şi calendarul audienţelor sale este complet”.

Am spus: „Este foarte important să ne întâlnim cu dânsul şi nu putem aştepta atât de mult. Mâine trebuie să fim în Berlin”.

El a spus: „Îmi pare rău”.

Am ieşit din clădire, ne-am dus la maşină, ne-am scos pălăriile şi am spus o rugăciune. Apoi, ne-am întors în clădire şi am găsit un alt ofiţer la biroul de audienţe. În mai puţin de cincisprezece minute ne aflam în prezenţa generalului. Ne rugaserăm să putem să-l întâlnim şi să-i înduioşăm inima, ştiind că era necesar ca toate bunurile din orice sursă, trimise ca ajutoare, să fie încredinţate forţelor armate pentru a fi distribuite. Obiectivul nostru, pe care l-am explicat generalului, era să distribuim bunurile noastre membrilor noştri prin canalele noastre şi, de asemenea, să oferim cadouri în alimente pentru toţi copiii.

Am explicat programul de bunăstare şi modul în care funcţionează. În cele din urmă, el a spus: „Domnilor, continuaţi şi colectaţi ajutoarele şi până le colectaţi, regulile se pot schimba”. Am spus: „Domnule general, bunurile sunt deja colectate; sunt întotdeauna colectate. În douăzeci şi patru de ore din momentul în care transmitem Primei Preşedinţii a Bisericii din oraşul Salt Lake, camioanele cu ajutoare vor porni către Germania. Avem multe magazii pline cu bunuri de bază necesare existenţei”.

Atunci, el a spus: „Nu am auzit niciodată de oameni cu o astfel de viziune”. Inima lui a fost înduioşată aşa cum ne-am rugat să fie. Înainte de a părăsi biroul său, aveam o autorizaţie scrisă pentru a distribui noi înşine ajutoarele pentru membrii noştri prin canalele noastre.

Imagine

Chaplain Howard C. Badger, Ezra Taft Bensonand Max Zimmerin Freiberg, Germany. Caption: "'Man's mighty cities lie in ruins, yet the faith of the Saints is even stronger than before teh war... -Karlsruhe-"

Este o alinare pentru suflet să ştim că Dumnezeu ne cunoaşte circumstanţele şi este gata să acţioneze când ne punem încrederea în El şi facem ce este drept. Teama nu îşi are locul în inimile bărbaţilor şi femeilor care îşi pun încrederea în Cel Atotputernic, care nu ezită să devină umili căutând îndrumare divină prin rugăciune. Deşi persecuţiile apar, deşi neajunsurile se ivesc, putem găsi siguranţă în rugăciune, pentru că Dumnezeu va aduce pace sufletului. Acea pace, acel sentiment de linişte este cea mai mare binecuvântare a vieţii.

Pe când eram băiat şi deţinător al Preoţiei aaronice, am învăţat acest mic poem despre rugăciune. Mi-a rămas în memorie.

Depun mărturie în faţa dumneavoastră, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, că Dumnezeu trăieşte. El nu este mort… Depun mărturie că există un Dumnezeu în Cer care aude rugăciunile şi le răspunde. Ştiu că acest lucru este adevărat. Doresc, cu umilinţă, să-i îndemn pe toţi… să păstreze o legătură strânsă cu Tatăl nostru din Cer prin rugăciune. Niciodată înainte, în această dispensaţie a Evangheliei, nu a fost mai mare nevoie de rugăciune. Dorinţa mea sinceră este ca noi să ne bizuim mereu pe Tatăl nostru Ceresc şi să ne străduim cu sârguinţă să ne îmbunătăţim comunicarea cu El.¹⁸

• Preşedintele Benson a spus să „nu [lăsăm] să treacă nicio zi” fără rugăciune personală (secţiunea 1). Cum aţi fost binecuvântaţi ca urmare a rugăciunii personale?

• În secţiunea 2, preşedintele Benson menţionează mai multe binecuvântări de care beneficiază familiile care se roagă împreună cu regularitate. Când aţi văzut că rugăciunea în familie duce la acele binecuvântări? Ce putem face pentru ca rugăciunea în familie să devină o prioritate pentru noi?

• Gândiţi-vă la cele cinci sugestii făcute de preşedintele Benson în secţiunea 3. Cum ne poate ajuta fiecare dintre aceste sugestii să ne „îmbunătăţim comunicarea cu Tatăl nostru Ceresc”? Gândiţi-vă la ce puteţi să faceţi pentru a urma acest sfat.

• Cum ar putea cuvintele preşedintelui Benson, din secţiunea 4, să ajute pe cineva care se îndoieşte de puterea rugăciunii? Ce cuvinte din mărturia personală puteţi adăuga la cele mărturisite de preşedintele Benson?

Iacov1:5–6; Enos 1:1–8; 3 Nefi 14:7–8; D&L 10:5; 19:38; 88:63

Un principiu este un adevăr care ghidează hotărârile şi faptele. „În timp ce citiţi, întrebaţi-vă: «Ce principiu al Evangheliei este predat în acest pasaj? Cum îl pot pune în practică în viaţa mea?»” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 17).