Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru

Influenţa niciunui alt om nu a avut un atât de mare impact asupra acestui pământ cât cea a vieţii lui Isus, Hristosul. Nu ne putem imagina viaţa fără învăţăturile Sale. Fără El, am fi pierduţi într-un miraj al crezurilor şi modurilor de preaslăvire false, care se nasc din frică şi întuneric, acolo unde plăcerile trupeşti şi preocuparea pentru îmbogăţire domnesc. Suntem departe de îndeplinirea ţelului pe care El ni l-a dat, dar nu trebuie niciodată să-l pierdem din vedere; nici nu trebuie să uităm că înaintarea noastră către lumină, către perfecţiune, nu ar fi posibilă fără învăţăturile Sale, viaţa Sa, moartea şi învierea Sa.⁸

Pentru a aprecia şi a fi recunoscători pentru ceea ce a făcut [Isus Hristos] în folosul nostru, trebuie să ne aducem aminte aceste adevăruri vitale:

Isus a venit pe pământ pentru a face voia Tatălui nostru;

El a venit ştiind dinainte că avea să poarte povara păcatelor noastre, ale tuturor;

El a ştiut că avea să fie ridicat pe cruce;

El a fost născut pentru a fi Salvatorul şi Mântuitorul întregii omeniri;

El a putut să-Şi îndeplinească misiunea, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu şi are puterea lui Dumnezeu;

El a dorit să-Şi îndeplinească misiunea pentru că El ne iubeşte.

Nicio fiinţă muritoare nu a avut puterea sau capacitatea de a mântui toate celelalte fiinţe muritoare din starea lor de pierzanie şi decădere şi nicio alta nu a putut, din voinţă proprie, să-şi dea viaţa şi prin aceasta să facă posibilă învierea universală a tuturor celorlalte fiinţe muritoare.

Numai Isus Hristos a putut şi a dorit să îndeplinească un act de dragoste cu o putere mântuitoare atât de mare.⁹

Isus Hristos… a venit pe acest pământ într-o vreme dinainte stabilită cu un drept al întâiului născut regal prin care Şi-a păstrat calitatea de membru al Dumnezeirii. În natura Sa, erau combinate atributele umane ale mamei Sale muritoare şi atributele şi puterile divine ale Tatălui Său Etern.

Moştenirea Sa ereditară unică L-a făcut moştenitor al măreţului titlu – de Singurul Fiu Născut în trup al lui Dumnezeu. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a moştenit puteri şi inteligenţă pe care nicio fiinţă umană nu le-a avut vreodată înainte sau după El. El a fost cu adevărat Emanuel care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (vezi Isaia 7:14; Matei 1:23).

Deşi El a fost Fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ, planul divin al Tatălui cerea ca Isus să treacă prin toate greutăţile şi suferinţele vieţii muritoare. Astfel, El a suferit „ispite… foame, sete şi oboseală” (Mosia 3:7).

Pentru a fi demn să fie Mântuitorul tuturor copiilor Tatălui nostru, Isus a trebuit să fie total supus tuturor legilor lui Dumnezeu. Pentru că El S-a supus de bunăvoie voinţei Tatălui, El a crescut „din har în har, până când a primit plenitudinea” puterii Tatălui. Astfel, El a avut „toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ” (D&L 93:13, 17).¹⁰

Pentru că [Isus] era Dumnezeu – chiar Fiul lui Dumnezeu – El a putut să ia asupra Lui greutatea şi povara păcatelor altor oameni. Isaia a profeţit [despre] dorinţa Salvatorului nostru de a face acest lucru, folosind aceste cuvinte: „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui… El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:4–5).

Acel act sfânt, altruist de a lua în mod voluntar asupra Sa păcatele tuturor celorlalţi oameni este ispăşirea. Cum a putut Unul să ia asupra Sa păcatele tuturor depăşeşte puterea de înţelegere a omului muritor. Dar eu ştiu acest lucru: El a luat asupra Sa păcatele tuturor şi a făcut aceasta datorită dragostei Sale infinite pentru fiecare dintre noi. El a spus: „Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi… suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi” (D&L 19:16, 18).

În pofida acestei suferinţe covârşitoare, El a luat paharul şi a băut. A suferit durerile tuturor oamenilor pentru ca noi să nu trebuiască să suferim. A îndurat umilinţele şi insultele persecutorilor Săi fără să Se plângă sau să riposteze. A suportat biciuirea şi, apoi, infamia execuţiei brutale – crucea.¹¹

În Ghetsimani şi pe Golgota, [Isus] a înfăptuit ispăşirea infinită şi eternă. A fost actul de dragoste cel mai mare şi unic din istoria consemnată. Apoi, au urmat moartea şi învierea Sa.

Astfel, El a devenit Mântuitorul nostru – mântuindu-ne pe noi toţi de moarte fizică şi mântuindu-i de moarte spirituală pe aceia dintre noi care se vor supune legilor şi rânduielilor Evangheliei.¹²

S-ar putea să nu înţelegem niciodată, nici să cuprindem cu mintea în timpul vieţii muritoare cum a realizat El ceea ce a realizat, dar nu trebuie să dăm greş în a înţelege de ce a făcut El ceea ce a făcut.

Tot ce a făcut a fost determinat de dragostea Sa infinită, altruistă pentru noi.¹³

Cele mai măreţe evenimente din istorie sunt acelea care afectează cel mai mare număr de oameni pentru cele mai îndelungate perioade de timp. După acest standard, niciun eveniment nu ar putea fi mai important pentru indivizi sau naţiuni decât învierea Învăţătorului.

Învierea fiecărui suflet care a trăit şi a murit pe pământ este o certitudine şi, cu siguranţă, omul trebuie să se pregătească atent pentru acest eveniment. Învierea glorioasă trebuie să fie scopul fiecărui bărbat şi fiecărei femei, pentru că învierea va fi o realitate.

Nimic nu este mai universal decât învierea. Fiecare fiinţă va fi înviată. „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22).

Consemnările scripturale ne spun că, în a treia zi după răstignirea lui Isus, a fost un mare cutremur. Piatra a fost rostogolită de la intrarea în mormânt. Câteva femei, printre care cele mai devotate dintre ucenicele Sale, au venit în acel loc cu miresme „şi n-au găsit trupul Domnului Isus”.

Îngeri au apărut şi au spus simplu: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:3–6). Nimic din istorie nu egalează acest anunţ emoţionant: „Nu este aici, ci a înviat”.

Realitatea învierii Domnului se bizuie pe mărturiile a multor martori credibili. Domnul înviat S-a arătat mai multor femei, celor doi ucenici de pe drumul către Emaus, lui Petru, apostolilor; şi „după aceea”, aşa cum a spus Pavel, „S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată… După ei toţi, S-a arătat şi [lui Pavel]” (1 Corinteni 15:6, 8)…

Ca unul dintre martorii Săi din zilele din urmă, eu depun mărturie că El trăieşte astăzi. El este o Fiinţă înviată. El este Salvatorul nostru, Domnul nostru, chiar Fiul lui Dumnezeu. Eu depun mărturie că El va veni din nou ca Domn al nostru glorificat, înviat. Ziua aceea nu este departe. Pentru toţi cei care Îl acceptă ca Salvator şi Domn, învierea Sa înseamnă că viaţa nu se sfârşeşte la moarte, pentru că El a promis: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan14:19).¹⁴

Doar El a avut puterea învierii. Şi, astfel, în a treia zi după înmormântarea Sa, El a ieşit din mormânt viu şi S-a arătat multora… Ca unul dintre martorii [Săi] speciali chemaţi în această zi, eu vă depun mărturie că El trăieşte. El trăieşte cu un trup înviat. Nu există adevăr sau fapt de care să fiu mai sigur şi în care să am mai mare încredere decât adevărul învierii Domnului nostru.¹⁵

Cea mai nepreţuită binecuvântare pe care o poate avea fiecare membru al Bisericii este mărturia despre divinitatea lui Isus Hristos şi Biserica Sa. Mărturia este unul dintre puţinele lucruri pe care le putem lua cu noi când părăsim această viaţă.

A avea o mărturie despre Isus înseamnă a avea cunoaştere, prin Duhul Sfânt, despre misiunea divină a lui Isus Hristos.

Mărturia despre Isus înseamnă a cunoaşte natura divină a naşterii Domnului nostru – că El este, cu adevărat, Singurul Fiu Născut în trup.

Mărturia despre Isus înseamnă a cunoaşte că El este Mesia cel promis şi că, în timp ce a trăit printre oameni, El a înfăptuit multe miracole impresionante.

Mărturia despre Isus înseamnă a cunoaşte că legile pe care le-a stabilit El ca doctrină a Sa sunt adevărate şi, apoi, a te supune acestor legi şi rânduieli.

A avea o mărturie despre Isus înseamnă a cunoaşte că El a luat asupra Sa, în mod voluntar, păcatele întregii omeniri în Grădina Ghetsimani, ceea ce L-a făcut să sufere atât în trup, cât şi în spirit, şi să sângereze prin fiecare por. Toate acestea, El le-a făcut pentru ca noi să nu trebuiască să suferim dacă ne pocăim (vezi D&L 19:16, 18).

A avea mărturie despre Isus înseamnă a cunoaşte că El a ieşit triumfător din mormânt cu un trup fizic înviat. Şi, pentru că El trăieşte, întreaga omenire va trăi.

A avea mărturie despre Isus înseamnă a cunoaşte că Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos S-au arătat, cu adevărat, profetului Joseph Smith pentru a inaugura o dispensaţie nouă a Evangheliei Sale, astfel încât salvarea să poată fi predicată tuturor naţiunilor înainte de venirea Sa.

A avea mărturie despre Isus înseamnă a şti că Biserica, pe care El a întemeiat-o la jumătatea timpului şi pe care a restaurat-o în timpurile noastre este, aşa cum Domnul a declarat, „singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului” (D&L 1:30).

A avea o astfel de mărturie este vital. Dar şi mai important este să fim curajoşi în mărturia noastră.

Mărturia despre Isus înseamnă că noi acceptăm misiunea divină a lui Isus Hristos, ne supunem Evangheliei Lui şi facem lucrările Sale. Înseamnă, de asemenea, că acceptăm misiunea profetică a lui Joseph Smith şi a succesorilor săi şi le urmăm sfaturile. Aşa cum a spus Isus: „Fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru” (D&L 1:38).

Vorbind despre aceia care vor primi, în cele din urmă, binecuvântările împărăţiei celestiale, Domnul i-a spus lui Joseph Smith:

„Ei sunt aceia care au primit mărturia despre Isus şi cred în numele Lui şi au fost botezaţi după felul îngropării Sale, fiind îngropaţi în apă în numele Lui, şi aceasta potrivit poruncii pe care El a dat-o” (D&L 76:51).

Aceştia sunt aceia care sunt curajoşi în mărturia lor despre Isus, care, aşa cum a declarat Domnul, „[biruiesc] prin credinţă şi [sunt pecetluiţi] prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei, pe care Tatăl Îl revarsă asupra tuturor acelora care sunt drepţi şi fideli” (D&L 76:53).¹⁶

Principiul fundamental al religiei noastre este credinţa în Domnul Isus Hristos. De ce este necesar ca noi să ne concentrăm încrederea, speranţa şi nădejdea asupra unei singure persoane? De ce este credinţa în El atât de necesară pentru a avea pace spirituală în această viaţă şi speranţă în lumea care va veni?

Răspunsurile noastre la aceste întrebări ne determină să înfruntăm viitorul având curaj, speranţă şi optimism sau fiind temători, neliniştiţi şi pesimişti.

Mesajul meu şi mărturia mea sunt acestea: Numai Isus Hristos este singurul capabil să ne dea acea speranţă, acea încredere şi acea tărie de care avem nevoie ca să învingem lumea şi să ne ridicăm deasupra slăbiciunilor noastre omeneşti. Pentru a face aceasta, trebuie să ne punem credinţa în El şi să trăim potrivit legilor şi învăţăturilor Sale…

Credinţa în El înseamnă mai mult decât simpla recunoaştere că El trăieşte. Înseamnă mai mult decât a declara crezuri.

Credinţa în Isus Hristos înseamnă să te bizui în întregime pe El. Ca Dumnezeu, El are putere, inteligenţă şi dragoste infinite. Nu există problemă a omului care să depăşească puterea Sa de a o rezolva. Pentru că El a coborât sub toate lucrurile (vezi D&L 122:8), El ştie cum să ne ajute să ne ridicăm deasupra dificultăţilor noastre zilnice.

Credinţa în El înseamnă să credem că, deşi noi nu înţelegem toate lucrurile, El le înţelege. Ca urmare, noi trebuie să ne întoarcem către El „în fiecare gând; [să nu ne îndoim, să nu ne temem]” (D&L 6:36).

Credinţa în El înseamnă încrederea că El are toată puterea asupra tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor. Nu există niciun rău pe care El să nu-l poată opri. Toate lucrurile sunt în mâinile Sale. Acest pământ este împărăţia Sa de drept. Totuşi, el permite răului să existe pentru ca noi să putem alege între bine şi rău.

Evanghelia Sa este reţeta perfectă pentru toate problemele omeneşti şi suferinţele sociale.

Dar Evanghelia Sa este eficientă numai dacă este pusă în practică în vieţile noastre. Prin urmare, noi trebuie să ne „[ospătăm] din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi” (2 Nefi 32:3).

Dacă nu punem în practică învăţăturile Sale, noi nu ne demonstrăm credinţa în El.

Gândiţi-vă cât de diferită ar fi lumea aceasta dacă întreaga omenire ar face ceea ce a spus El: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău… Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37, 39).

Care este, deci, răspunsul la întrebarea: „Ce trebuie făcut cu privire la problemele şi dilemele cu care se confruntă, astăzi, persoanele, comunităţile şi naţiunile?”. Iată reţeta Sa simplă:

„Credeţi în Dumnezeu; credeţi că El este şi că El a creat toate lucrurile, atât în cer, cât şi pe pământ; credeţi că El are toată înţelepciunea şi toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ; credeţi că omul nu înţelege toate lucrurile pe care Domnul le poate înţelege…

Credeţi că trebuie să vă pocăiţi de păcate şi să renunţaţi la ele şi să vă umiliţi în faţa lui Dumnezeu; şi cereţi cu sinceritatea inimii voastre ca El să vă ierte; şi acum, de credeţi toate aceste lucruri, aveţi grijă să le faceţi” (Mosia 4:9–10; caractere cursive adăugate).¹⁷

Unul dintre scopurile acestei vieţi este ca noi să fim testaţi pentru a se vedea dacă noi vom „face toate lucrurile pe care Domnul” Dumnezeul nostru ni le va porunci (Avraam 3:25). Pe scurt, trebuie să aflăm voia Domnului şi s-o îndeplinim. Trebuie să urmăm modelul lui Isus Hristos şi să fim ca El.

Întrebarea esenţială a vieţii trebuie să fie aceeaşi pe care a adresat-o Pavel: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6)…

Avem nevoie de mai mulţi bărbaţi şi femei ai lui Hristos, care să-şi amintească întotdeauna de El, care să ţină poruncile pe care El le-a dat lor. Cel mai bun mod de a măsura succesul este să vedem cât de îndeaproape putem urma exemplul Său în fiecare clipă¹⁸.

Unii… sunt dornici să moară pentru credinţa lor, dar nu sunt dornici să trăiască pe deplin pentru ea. Hristos a trăit şi a murit pentru noi. Prin ispăşirea Sa şi urmând exemplul Său, putem dobândi cel mai mare dar dintre toate – viaţa eternă, care este felul de viaţă pe care o are Cel Etern – Tatăl nostru din Cer.

Hristos a întrebat: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”. Apoi, El a răspuns spunând că trebuie să fim tot aşa cum este El (3 Nefi 27:27).

Omul cel mai măreţ şi mai binecuvântat şi fericit este cel a cărui viaţă se apropie cel mai mult de tiparul celei a lui Hristos. Aceasta nu are nimic de-a face cu avuţia, puterea sau prestigiul lumesc. Singurul test adevărat al măreţiei, al gradului de binecuvântare şi al fericirii este gradul de apropiere al unui om de ceea ce este Învăţătorul, Isus Hristos. El este calea dreaptă, adevărul deplin şi viaţa din plin.

Întrebarea care să revină mereu în mintea noastră, influenţând fiecare gând şi faptă din viaţa noastră, trebuie să fie: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6). Răspunsul la această întrebare vine numai prin lumina lui Hristos şi Duhul Sfânt. Norocoşi sunt aceia care trăiesc astfel, încât fiinţa le este plină de amândouă…

Când ne gândim la tot ce a făcut şi face [Isus Hristos] pentru noi, există ceva ce am putea să-I dăm în schimb.

Marele dar pe care ni l-a făcut Hristos a fost viaţa şi sacrificiul Său. Nu ar trebui atunci ca micul nostru dar pentru El – să fie vieţile şi sacrificiile noastre, nu numai acum, ci şi în viitor?¹⁹

[Aceia care sunt] conduşi de Hristos vor fi o parte a lui Hristos… Voia lor va fi absorbită de voia Sa (vezi Ioan 5:30). Ei fac mereu acele lucruri care sunt plăcute Domnului (vezi Ioan 8:29). Nu numai că ei vor să moară pentru Domnul, ci, ceea ce este mai important, ei vor să trăiască pentru El.

Intraţi în casele lor şi tablourile de pe pereţi, cărţile de pe rafturi, muzica din aer, cuvintele şi faptele lor arată că sunt creştini. Ei stau ca martori ai lui Dumnezeu în toate timpurile, în toate lucrurile şi în toate locurile (vezi Mosia 18:9). Ei Îl au pe Hristos în minte când se întorc către El în fiecare gând (vezi D&C 6:36). Ei Îl au pe Hristos în inimile lor când toate simţirile lor sunt puse în Domnul în vecii vecilor (vezi Alma 37:36).

Aproape în fiecare săptămână, ei iau din împărtăşanie şi mărturisesc din nou Tatălui lor Etern că doresc să ia asupra lor numele Fiului Său, să-şi amintească totdeauna de El şi să ţină poruncile Sale (vezi Moroni 4:3).

Aşa cum se spune în Cartea lui Mormon, ei „[se ospătează] din cuvintele lui Hristos” (2 Nefi 32:3), „[vorbesc] despre Hristos” (2 Nefi 25:26), „[se bucură] în Hristos” (2 Nefi 25:26), „[sunt] făcuţi vii prin Hristos” (2 Nefi 25:25) şi „[se bucură] de-al [lor] Isus” (vezi 2 Nefi 33:6). Pe scurt, ei îşi dedică viaţa Domnului şi dobândesc viaţă eternă (vezi Luca 17:33).²⁰

• Preşedintele Benson ne-a învăţat că, deşi nu putem înţelege pe deplin cum a înfăptuit Salvatorul ispăşirea, noi putem înţelege de ce a făcut-o (vezi secţiunea 1). În ce mod vă influenţează viaţa înţelegerea acestui lucru?

• În timp ce studiaţi secţiunea 2, gândiţi-vă la impactul învierii Salvatorului. În ce fel vă influenţează viaţa învierea Sa?

• De ce credeţi că mărturia despre Isus Hristos este „cea mai nepreţuită binecuvântare”? (Vezi secţiunea 3.) Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi curajoşi în mărturia dumneavoastră?

• Meditaţi asupra cuvintelor preşedintelui Benson despre credinţa în Isus Hristos (vezi secţiunea 4). În ce fel această descriere a credinţei în Hristos înseamnă „mai mult decât simpla recunoaştere că El trăieşte”?

• Preşedintele Benson a spus că oamenii care sunt „conduşi de Hristos” sunt dornici să „moară pentru Domnul dar, ce este mai important, ei vor să trăiască pentru El” (secţiunea 5). Ce înseamnă pentru dumneavoastră să trăiţi pentru Salvator?

Ioan 10:17–18; 2 Nefi 9:20–24; 31:20–21; Mosia 16:6–11; 3 Nefi 27:20–22; Moroni 7:33; D&L 19:1–3, 16–19; 76:22–24; Articolele de credinţă 1:3

„Atunci când simţiţi bucuria care vine din înţelegerea Evangheliei, veţi dori să puneţi în practică ceea ce învăţaţi. Străduiţi-vă să trăiţi în armonie cu ceea ce înţelegeţi. Făcând aceasta, vă veţi întări credinţa, cunoaşterea şi mărturia” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 19).