Capitolul 19

Conducere

„Dacă în viitor va fi să oferiţi conducere în Biserică, în ţara [dumneavoastră] şi în propriul cămin, trebuie să rămâneţi neclintiţi în credinţă, fermi în faţa răului.”

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

Ezra Taft Benson a început să înveţe să fie conducător în tinereţea sa. Când avea aproape 13 ani, tatăl său a fost chemat să slujească în misiune. Fiind cel mai mare copil din familie, Ezra şi-a asumat multe responsabilităţi de conducere la ferma familiei în timpul absenţei tatălui său. După mai mulţi ani, când a fost chemat să slujească în Misiunea Britanică, el a slujit în calitate de preşedinte de ramură şi de preşedinte al Conferinţei Newcastle (similar districtului din ziua de astăzi). Ulterior, el a slujit în trei preşedinţii de ţăruş – o dată în calitate de consilier, o dată, pentru scurt timp, ca preşedinte de ţăruş şi, o dată, pentru o perioadă mai lungă, în calitate de preşedinte de ţăruş. De-a lungul carierei sale profesionale, el a ocupat multe funcţii de conducere în industria agricolă. Pentru că devenise conducător şi expert în domeniul agriculturii, preşedintele Dwight D. Eisenhower l-a rugat să ocupe cea mai înaltă funcţie în agricultură din Statele Unite. Timp de opt ani, el a lucrat alături de preşedintele Eisenhower, în calitate de secretar al agriculturii în administraţia Statelor Unite.

Înainte de a deveni preşedinte al Bisericii, preşedintele Benson a slujit timp de 12 ani în calitate de preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Membrii cvorumului l-au respectat foarte mult în calitate de conducător al lor. Vârstnicul Bruce R. McConkie „le-a spus adesea membrilor familiei că nu a mai văzut vreodată, în cadrul Bisericii, pe cineva care să fie un conducător mai bun ca preşedintele Benson”¹.

În calitate de conducător al Celor Doisprezece, preşedintele Benson i-a încurajat pe membrii cvorumului să-şi exprime gândurile în mod deschis, chiar dacă el avea o părere diferită. Când vârstnicul Russell M. Nelson era membru nou al cvorumului, a crezut că poate era mai indicat să nu-şi exprime părerea. „Însă [preşedintele Benson] nu accepta acest lucru”, a spus el. „De fapt, dacă nu-mi exprimam părerea despre ceva, el avea grijă să mi-o exprim.”²

Deşi preşedintele Benson solicita părerile tuturor, el nu permitea ca discuţiile să se depărteze de la subiect. Preşedintele Howard W. Hunter a spus că el „ştia cum să poarte o discuţie deschisă şi sinceră cu fraţii şi putea să o conducă şi să o controleze, precum şi să ajungă la o decizie unanimă, cu toată lumea unită”³. Când „simţea că a avut loc o discuţie adecvată, de regulă spunea: «Cred că am discutat destul. Să luăm o decizie», fapt ce ducea la luare unei decizii”⁴.

Preşedintelui Benson îi păsa de cei pe care îi conducea şi a predat prin exemplu. „Nu cunosc un alt om căruia să-i pese mai mult de asociaţii săi sau care să fie mai preocupat de bunăstarea lor”, a spus preşedintele Gordon B. Hinckley. „El nu le cere altora să facă ceea ce el însuşi nu este dornic să facă, ci ne dă un exemplu pe care să-l urmăm.”⁵ Preşedintele Benson a fost, de asemenea, eficient în delegarea lucrării către alţii, învăţându-i şi întărindu-i de-a lungul acelui proces.

În cadrul conferinţei generale în care preşedintele Benson a fost susţinut preşedinte al Bisericii, preşedintele Gordon B. Hinckley şi-a exprimat convingerea că Domnul l-a ales şi l-a pregătit pe preşedintele Benson să conducă Biserica:

„Vă depun mărturie că Domnul este Cel care l-a ales pe Ezra Taft Benson să devină membru al Consiliului celor Doisprezece în urmă cu aproximativ patruzeci şi trei de ani. Domnul este Cel care, de-a lungul acestor ani, l-a testat şi disciplinat, l-a instruit şi l-a pregătit…

Fiind unul care-l cunoaşte şi care stă alături de el, eu depun mărturie că el este un om credincios, un conducător testat, un om care-L iubeşte profund pe Domnul şi lucrarea Lui, un om care-i iubeşte pe fiii şi pe fiicele lui Dumnezeu de pretutindeni. El este un om cu o capacitate dovedită”⁶.

Preşedintele Ezra Taft Benson şi consilierii săi din Prima Preşedinţie: preşedintele Gordon B. Hinckley (stânga) şi preşedintele Thomas S. Monson (dreapta)

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

Conducătorii eficienţi rămân fermi în credinţă şi dau un exemplu bun.

Puterea conducerii lui Hristos a provenit din exemplul Său. Chemarea sa clară a fost: „Vino şi urmează-Mă!”… Succesul Său în câştigarea loialităţii şi devotamentului oamenilor faţă de principiile neprihănirii a depins de dragoste, aceasta fiind marele factor motivator. El ne-a ajutat să înţelegem că respectivele calităţi asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu din fiecare dintre noi care cer să fie exprimate pot deveni realităţi vii glorioase. Exemplul Său continuă să fie cea mai mare speranţă şi tărie pentru omenire.⁷

Dacă în viitor va fi să oferiţi conducere în Biserică, în ţara [dumneavoastră] şi în propriul cămin, trebuie să rămâneţi neclintiţi în credinţă, fermi în faţa răului şi, aşa cum a spus Pavel, „[să vă îmbrăcaţi] cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:11–12).⁸

Tinerii noştri au nevoie de mai puţini critici şi de mai multe modele. Dumneavoastră sunteţi modelele spre care vor privi pentru a avea un exemplu în viaţă pe care să-l urmeze şi să-l respecte. Ei vor avea nevoie de inspiraţia care poate veni de la dumneavoastră dacă vă trăiţi viaţa în totalitate conform învăţăturilor Evangheliei.⁹

Oamenii apreciază o conducere eficientă.

Umilinţă

Una dintre caracteristicile unei conduceri măreţe a fost şi va fi întotdeauna spiritul umil.¹⁰

Tărie spirituală

Tăria spirituală promovează gândirea pozitivă, idealuri pozitive, obiceiuri pozitive, atitudini pozitive şi eforturi pozitive. Acestea sunt calităţile care promovează înţelepciunea, bunăstarea fizică şi psihică, precum şi acceptul şi răspunsul entuziasmat din partea celorlalţi.¹¹

Doar cei întregi pot să se înalţe şi să se încurajeze unul pe altul în vederea unei slujiri mai măreţe, unei realizări mai deosebite şi unei mai mari tării.¹²

Inspiraţia este esenţială pentru o conducere adecvată… Trebuie să avem spiritul inspiraţiei, fie că predăm (D&L 50:13–14), fie că administrăm treburile împărăţiei (D&L 46:2).¹³

Nu există un substitut adecvat pentru Spirit.¹⁴

Cunoaştere

Un conducător înnăscut încearcă să fie bine informat. El este un om care acţionează conform principiilor, nu circumstanţelor. El încearcă să înveţe din toată experienţa umană filtrată prin principiile revelate ale înţelepciunii divine.¹⁵

Una dintre cele mai bune modalităţi pentru conducători de a înţelege principiile corecte este de a avea o cunoaştere şi o înţelegere profundă a scripturilor şi a îndrumarului corespunzător. Multe au fost situaţiile în care s-au ivit probleme şi în care au fost stabilite reguli şi proceduri în vederea gestionării acestora. Prin urmare, este întotdeauna înţelept să facem referire şi să cunoaştem instrucţiunile scrise existente şi regulile Bisericii cu privire la diverse probleme pe măsură ce acestea se ivesc.¹⁶

Conducătorii sunt sfătuiţi să studieze doctrinele Bisericii pentru a putea prezenta altora, în mod corespunzător, doctrinele noastre. Folosind modul de exprimare al apostolului Pavel, ne aşteptăm ca dumneavoastră să fiţi „ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine” (2 Timotei 2:15).¹⁷

Loialitate

Un conducător bun se aşteaptă la loialitate. La rândul lui, el îşi oferă loialitatea. El îi sprijină pe cei cărora le-a dat o însărcinare. Loialitatea se manifestă în probleme aflate dincolo de responsabilităţile chemării. El este loial când cei alături de care slujeşte sunt onoraţi. Este mândru de succesul lor. El nu intervine într-o decizie până când nu discută mai întâi cu cel a cărui decizie vrea s-o schimbe. El nu face de ruşine un asociat în faţa altor oameni. El este sincer şi deschis faţă de el.¹⁸

Unitate

Există o „[unire cerută] de legea împărăţiei celestiale; şi Sionul nu poate fi clădit decât pe principiile legilor împărăţiei celestiale” (D&L 105:4–5). Printre principiile şi atributele necesare se numără unitatea în minte şi în inimă. „Eu vă spun vouă, fiţi una; şi dacă nu sunteţi una, nu sunteţi ai Mei”, este injoncţiunea Domnului pentru Biserica Sa din zilele noastre (D&L 38:27; Ioan 17:20–23). Această cerinţă nu este nicăieri mai însemnată ca în rândul celor pe care El i-a chemat să prezideze în împărăţia Sa.¹⁹

Dragoste şi exprimare a încrederii

Dragostea faţă de oameni este esenţială pentru o conducere eficientă. Îi iubiţi pe cei alături de care lucraţi? Înţelegeţi că valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu (vezi D&L 18:10)? Aveţi credinţă în tineri? Le lăudaţi virtuţile, îi felicitaţi pentru realizările lor? Sau aveţi o atitudine critică faţă de ei din cauza greşelilor pe care le fac?²⁰

Adesea, mai greu de suportat decât critica este lipsa comentariilor din partea conducătorului nostru despre lucrarea care ne-a fost desemnată. Comentariile sau bileţelele scurte, sincere şi concrete, oferă multă încurajare în timpul îndeplinirii responsabilităţilor.²¹

Noi ştim… că timpul pe care un conducător îl petrece contactând personal membrii este mai eficient decât timpul petrecut în adunări şi îndeplinirea responsabilităţilor administrative. Contactarea personală este cheia convertirii membrilor inactivi.²²

În Biserică, în mod deosebit, rugămintea duce la rezultate mai bune decât ordinul – şi la sentimente mai bune. Amintiţi-vă să spuneţi de ce. Urmăriţi progresul. Exprimaţi-vă aprecierea când oamenii îndeplinesc bine instrucţiunile. Exprimaţi-vă încrederea în mod sincer. Când ceva nu merge bine, este bine să verificaţi şi să vedeţi unde aţi greşit – şi nu vă temeţi să recunoaşteţi că aţi greşit. Nu uitaţi, oamenii sunt voluntari, slujesc de bunăvoie. Ei, de asemenea, Îl iubesc pe Domnul şi lucrarea Sa. Iubiţi-i. Apreciaţi-i. Când sunteţi tentaţi să mustraţi un coleg, nu o faceţi. În schimb, acceptaţi-mi invitaţia şi bateţi-l uşor pe umăr în semn de încurajare. Copiii Tatălui nostru din întreaga lume sunt, în esenţă, buni. El îi iubeşte. Şi noi ar trebui.²³

Oamenilor nu le place să fie forţaţi să facă ceva, chiar dacă este spre binele lor. Însă, oamenii apreciază o conducere eficientă.²⁴

Conducătorii buni deleagă în mod înţelept.

Exemplul Salvatorului de a delega

Temeliile lumii au fost puse prin intermediul autorităţii delegate. Isus le-a amintit, de multe ori, oamenilor că misiunea Sa pe pământ a fost una îndeplinită prin autoritate delegată. Restaurarea Bisericii Sale a început prin intermediul autorităţii delegate.

Când le-a vorbit iudeilor în sinagogă, Isus le-a spus că El fusese delegat de Tatăl Său: „Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38).²⁵

Isus ne oferă exemplul suprem în ceea ce priveşte buna administrare prin delegarea corespunzătoare… Mulţi dintre misionarii Săi delegaţi au călătorit fără pungă sau fără traistă. Oamenii au suferit mult în timp ce îndeplineau instrucţiunile Sale. Unii dintre ei au avut parte de morţi groaznice în slujirea Sa. Totuşi, ucenicii Săi delegaţi s-au dus în lume îndrăzneţi ca nişte lei, fiind însărcinaţi de El. Au realizat lucruri pe care nu le-au crezut vreodată posibile. Niciun conducător nu i-a motivat vreodată pe bărbaţi şi pe femei aşa cum a făcut-o El.²⁶

Biserica lui Isus Hristos formează conducători implicându-i pe cei cărora li s-a delegat autoritate. Când [Isus] a fost pe pământ, El a chemat doisprezece apostoli care să-L ajute în administrarea Bisericii. El i-a chemat, de asemenea, pe Cei Şaptezeci. El i-a delegat şi pe alţii. În Biserica Sa nu trebuie să existe spectatori. Toată lumea trebuie implicată în clădirea împărăţiei. Şi, în timp ce clădesc împărăţia, ei se clădesc pe ei înşişi.

Obiectivul lui Isus este acela de a exalta omul…

Obiectivul lui Isus este de a face din fiecare om un rege, de a-l învăţa să conducă în eternitate. În acea seară memorabilă care a urmat cinei cea de taină, El le-a spus celor unsprezece: „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl” (Ioan 14:12). Prin delegare, Isus doreşte să înalţe omul, nu să-l suprime. Şi, astăzi, în toată Biserica, bărbaţii şi femeile cresc în prestigiu prin responsabilităţile care le sunt delegate.²⁷

În timpul slujirii Sale din viaţa muritoare, Isus Hristos le-a delegat autoritate celor doisprezece apostoli ai Săi.

Delegarea în cadrul organizaţiilor noastre

Managementul eficient înseamnă delegarea autorităţii. Delegarea unei părţi a volumului de muncă este utilă atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru organizaţia dumneavoastră. Managementul eficient este arta de a vă multiplica prin intermediul altora.²⁸

Delegarea înţeleaptă necesită pregătire cu ajutorul rugăciunii, ca şi în cazul predării sau predicării eficiente. Domnul a clarificat aceasta prin următoarele cuvinte: „Şi Spiritul vă va fi dat vouă prin rugăciunea făcută cu credinţă; şi dacă nu primiţi Spiritul, nu veţi propovădui” (D&L 42:14). Şi, putem adăuga, nu veţi delega dacă nu aveţi Spiritul.²⁹

Un administrator înţelept din Biserica de astăzi nu va încerca să facă singur lucrarea, lăsând impresia că nimeni altcineva nu este potrivit. Şi, când deleagă, îl va asigura pe cel delegat că are tot sprijinul său.³⁰

După ce a oferit responsabilităţi, conducătorul nu uită de cel desemnat sau de însărcinarea dată. El urmăreşte progresul cu interes, însă „nu-i suflă în ceafă”. El laudă în mod concret atunci când este cazul. Oferă încurajarea necesară atunci când este cazul. Când simte că responsabilitatea nu este îndeplinită şi consideră că este nevoie de o schimbare, el acţionează dând dovadă de curaj şi fermitate, dar şi de bunătate. Când slujirea într-o chemare s-a încheiat, el îşi exprimă recunoştinţa şi consideraţia.³¹

Niciun conducător înţelept nu crede că toate ideile bune vin de la el. El îi invită pe cei pe care-i conduce să vină cu sugestii. El îi ajută să simtă că au un rol important în luarea deciziilor. El îi ajută să simtă că îndeplinesc regulile lor, nu doar pe ale lui.³²

Conducătorii Bisericii sunt unelte în mâinile lui Dumnezeu şi Spiritul trebuie să-i îndrume când îi conduc şi formează pe alţii.

Astăzi, în cadrul Bisericii, un conducător reuşeşte ceea ce îşi doreşte cu adevărat. El trebuie să aibă aşteptări mari. El trebuie să-i asigure pe cei cărora le oferă însărcinări că, în slujirea Domnului, au puteri mai mari decât în celelalte responsabilităţi obişnuite. În lucrarea Domnului nu există eşec, dacă facem tot ce ne stă în putinţă. Noi suntem doar unelte; aceasta este lucrarea Domnului. Aceasta este Biserica Sa, acesta este planul Evangheliei Sale. Cei alături de care lucrăm sunt copiii Săi. El nu ne va permite să eşuăm, dacă ne facem partea. El ne va spori talentele şi abilităţile atunci când va fi cazul. Eu ştiu acest lucru.³³

Trebuie să ne amintim că… Biserica… nu este un mediu de afaceri. Succesul ei are legătură cu salvarea sufletelor, nu cu profitul sau pierderile. Trebuie, de asemenea, să fim eficienţi şi productivi, dar trebuie şi să ne păstrăm atenţia asupra obiectivelor eterne. Fiţi atenţi să nu impuneţi metode şi terminologii seculare asupra responsabilităţilor sacre ale preoţiei. Amintiţi-vă că procedurile raţionale de rezolvare a problemelor, deşi utile, nu vor fi suficiente în lucrarea împărăţiei. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută cu ajutorul credinţei, rugăciunii şi al Spiritului „şi dacă este în alt mod, nu este de la Dumnezeu” (D&L 50:18).³⁴

Scopul general al Bisericii este să formeze bărbaţi şi femei care vor fi asemănători lui Dumnezeu în atitudinile lor, în atributele lor şi în idealurile lor.³⁵

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Benson ne-a învăţat că cei care sunt conducători trebuie să fie exemple de neprihănire (vezi secţiunea 1). De ce are exemplul o influenţă atât de puternică? Ce influenţă au avut asupra dumneavoastră exemplele de neprihănire ale conducătorilor?
Studiaţi caracteristicile conducătorilor buni care sunt explicate în secţiunea 2. De ce credeţi că oamenii „apreciază [o astfel de conducere]”? Gândiţi-vă ce puteţi face pentru a ajunge să aveţi aceste caracteristici.
Preşedintele Benson ne-a învăţat că respectivii conducători ai Bisericii trebuie să urmeze exemplul de delegare al Salvatorului (vezi secţiunea 3). Cum ajută delegarea la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu? Cum aţi progresat ca urmare a responsabilităţilor care v-au fost delegate?
Cum se poate schimba modul în care slujim în Biserică atunci când ne amintim că „aceasta este lucrarea Domnului” şi că „cei alături de care lucrăm sunt copiii Săi”? (Vezi secţiunea 4.) Ce experienţe aţi avut când aţi acţionat ca o unealtă în mâinile Domnului pentru a ajuta alţi oameni?

Scripturi suplimentare

Exodul 18:13–26; Matei 5:13–16; Luca 22:31–32; Alma 17:1–11; D&L 38:23–27

Ajutor pentru predare

„Oamenii sunt impresionaţi atunci când le sunt recunoscute contribuţiile. Puteţi face un efort special să recunoaşteţi comentariile fiecărei persoane şi, dacă este posibil, să includeţi acele comentarii în discuţia clasei” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 35–36).