Capitolul 23

„Întăreşte-ţi ţăruşii”

„Ţăruşii şi districtele Sionului sunt simboluri ale locurilor sfinte, despre care a vorbit Domnul, în care sfinţii Săi se vor aduna în zilele din urmă pentru a se refugia de furtună.”

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

În data de 13 ianuarie 1935, membrii din Ţăruşul Boise, Idaho l-au susţinut pe Ezra Taft Benson, care atunci avea 35 de ani, pentru a fi primul consilier în preşedinţia ţăruşului lor. Sub îndrumarea preşedintelui Scott S. Brown, preşedintelui Benson i s-au oferit multe ocazii de a sluji, conduce şi propovădui. De exemplu, el a avut un rol major în aducerea înapoi în Biserică a unui deţinător al Preoţiei lui Melhisedec¹ şi a ajutat la coordonarea activităţii de implementare a programului de bunăstare al Bisericii în ţăruş.²

În anul 1938, ţăruşul crescuse şi avea peste 8.000 de membri, astfel încât Prima Preşedinţie a dispus împărţirea acestuia în trei ţăruşi. Preşedintele Benson a spus că a fost „şocat” când, în data de 27 noiembrie 1938, a fost chemat să conducă unul dintre acei ţăruşi. Soţia sa, Flora, le-a spus copiilor lor că era o binecuvântare ca tatăl lor să primească acea chemare.³

Slujirea preşedintelui Benson în calitate de preşedinte de ţăruş a reprezentat o binecuvântare pentru întregul ţăruş. El a continuat să predice principiile bunăstării şi a acordat o atenţie deosebită tineretului. Înainte de o sesiune din cadrul unei conferinţe de ţăruş, el a observat că mai mulţi tineri băieţi încercau să iasă pe furiş din capelă. „Au pornit încet din capătul holului spre uşa din spate, fiind atenţi la hol pentru a se asigura că nimeni nu îi va vedea ieşind. Atunci, [el] a ieşit din biroul său, a evaluat situaţia şi şi-a întins braţele pentru a-i îmbrăţişa pe băieţi. «Mă bucur să vă văd, băieţi», a spus el. «Haideţi să mergem la conferinţă împreună». I-a condus până la banca din faţă şi, puţin mai târziu, i-a rugat să-şi depună mărturiile.”⁴

După nici doar două luni de când preşedintele Benson şi-a început slujirea ca preşedinte de ţăruş, a avut parte de o altă surpriză. I-a fost oferită slujba de secretar executiv al Consiliului Naţional al Cooperativelor de Fermieri, ceea ce însemna că trebuia să lucreze în Washington, D.C. La început, a refuzat oferta dar, după ce s-a consultat cu Flora şi cu Prima Preşedinţie, el a acceptat-o.⁵ Pe data de 26 martie 1939, când a fost eliberat din chemarea de preşedinte de ţăruş, a scris că această zi a fost „cea mai dificilă zi din viaţa [sa]… Când m-am adresat [membrilor ţăruşului], am fost foarte binecuvântat de Domnul, dar mi-a fost greu să îmi stăpânesc emoţiile. Nu există oameni mai buni în toată lumea [şi] îi iubesc pe toţi”⁶.

Familia Benson s-a mutat în Bethesda, Maryland, care era aproape de Washington, D.C. După ceva mai mult de un an, preşedintele Rudger Clawson, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, şi vârstnicul Albert E. Bowen, de asemenea membru al Cvorumului celor Doisprezece, au vizitat zona pentru a organiza un nou ţăruş. Preşedintele Clawson s-a întâlnit cu Ezra Taft Benson şi a spus: „Frate Benson, Domnul doreşte ca tu să fii preşedintele acestui ţăruş. Ce ai de spus în privinţa acestui lucru?”. Din nou, preşedintele Benson a fost surprins. A spus: „Nu îi cunosc pe aceşti oameni. Locuiesc aici de aproape un an”^7. Dar a acceptat cu umilinţă chemarea şi a prezidat asupra a peste 2.000 de membri într-un ţăruş mare din punct de vedere geografic. Flora a spus despre slujirea lui în calitate de preşedinte de ţăruş: „Îi place foarte mult. Nu funcţia contează pentru el, ci bucuria faptului că poate să ajute pe cât mai mulţi posibil să cunoască adevărul Evangheliei”⁸.

Mai târziu, în calitate de apostol, preşedintele Benson a vizitat ţăruşi din toată lumea. El a spus: „Uneori, după ce mă întorceam din vizitele făcute în ţăruşi, îi spuneam soţiei mele că nu ştiu exact cum va fi raiul, dar nu aş putea cere acolo ceva mai deosebit decât să am plăcerea şi bucuria de a mă asocia cu felul de bărbaţi şi femei pe care îi întâlnesc în conducerile ţăruşilor şi episcopiilor din Sion şi din misiunile de pe pământ. Într-adevăr, suntem foarte binecuvântaţi”⁹.

Un scop al unui ţăruş este de a „uni şi desăvârşi pe membrii… asigurându-le accesul la programele Bisericii, la rânduieli şi la învăţăturile Evangheliei”.

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

Ca membri ai Bisericii, ne adunăm în ţăruşii Sionului.

Uneori, cei care nu sunt membri întreabă: „Ce este un ţăruş?”. De asemenea, chiar şi membrii întreabă: „Care este semnificaţia unui ţăruş? Ce înseamnă el pentru noi, ca membri?”.

Pentru cei care nu sunt membri, un ţăruş este asemănător unei dioceze din alte biserici. Un ţăruş este o zonă geografică care cuprinde un anumit număr de episcopii (congregaţii locale) şi care este prezidată de o preşedinţie.

Pentru membri, termenul ţăruş este o expresie simbolică. Imaginaţi-vă un cort mare ţinut de frânghii întinse către numeroşi ţăruşi care sunt bine înfipţi în pământ. Profeţii au asemănat Sionul din zilele din urmă cu un cort mare care acoperă întregul pământ [vezi Isaia 54:2; 3 Nefi 22:2]. Acel cort este susţinut de frânghii care sunt strâns legate de ţăruşi. Desigur, acei ţăruşi reprezintă diferite organizaţii răspândite pe întreg pământul. În prezent, Israel este adunat în diferiţi ţăruşi ai Sionului.¹⁰

Un ţăruş are cel puţin patru scopuri.

1. Fiecare ţăruş, asupra căruia prezidează trei înalţi preoţi şi care este sprijinit de doisprezece bărbaţi care alcătuiesc un înalt consiliu, devine o biserică în miniatură pentru sfinţii dintr-o anumită zonă geografică. Scopul este de a-i uni şi desăvârşi pe membrii care locuiesc între acele graniţe, asigurându-le accesul la programele Bisericii, la rânduieli şi la învăţăturile Evangheliei.

2. Membrii ţăruşilor trebuie să fie modele sau standarde de neprihănire.

3. Ţăruşii trebuie să fie un mijloc de apărare. Membrii realizează acest lucru pe măsură ce se unesc sub conducerea oficianţilor locali ai preoţiei şi se dedică îndatoririi lor şi ţinerii legămintelor. Acele legăminte, dacă sunt ţinute, devin o protecţie împotriva greşelilor, răului sau calamităţilor.

Construim temple doar unde avem ţăruşi. Binecuvântările şi rânduielile din templu ne pregătesc pentru exaltare. Desigur, nu se poate ca fiecare ţăruş să aibă un templu, dar în prezent suntem martorii unor extinderi remarcabile, da, chiar miraculoase, în ceea ce priveşte construirea de temple în diferite părţi ale lumii. O astfel de extindere le permite membrilor Bisericii să primească toate binecuvântările Domnului.

4. Ţăruşii sunt un adăpost împotriva furtunii care va fi abătută asupra pământului.¹¹

Ţăruşii sunt organizaţi pentru a-i ajuta pe părinţi să le predice Evanghelia propriilor copii şi să-i îndrume către rânduielile necesare salvării.

În Doctrină şi legăminte citim:

„Şi din nou, dacă sunt părinţi care au copii în Sion sau în oricare dintre ţăruşii lui organizaţi, care nu îi învaţă, când au opt ani, să înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu, şi a botezului şi a darului Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor, păcatul va fi asupra capetelor părinţilor. Pentru că aceasta va fi lege pentru aceia care locuiesc în Sion sau în vreunul dintre ţăruşii lui care sunt organizaţi” (68:25–26; caractere cursive adăugate).

Aici vedem care este unul dintre scopurile principale ale ţăruşilor. Ei sunt organizaţi pentru a-i ajuta pe părinţii „care au copii în Sion” să-i înveţe Evanghelia lui Isus Hristos şi să înfăptuiască rânduielile necesare salvării. Ţăruşii sunt înfiinţaţi în vederea desăvârşirii sfinţilor, iar această dezvoltare începe în sânul căminului cu o instruire evanghelică eficientă.¹²

Pe măsură ce membrii ţăruşului reflectă standardul de sfinţenie al Domnului, ţăruşul devine un simbol frumos pe care toată lumea îl vede.

Domnul afirmă: „Pentru că Sionul trebuie să crească în frumuseţe şi în sfinţenie; graniţele lui trebuie să fie lărgite; ţăruşii lui trebuie întăriţi; da, adevărat vă spun vouă, Sionul trebuie să se trezească şi să-şi pună veşmintele frumoase” (Doctrină şi legăminte 82:14).

Aici, Domnul face cunoscut un alt mare scop al ţăruşului: să fie un simbol frumos pe care toată lumea să-l vadă. Expresia „să-şi pună veşmintele frumoase” se referă, desigur, la sfinţenia interioară pe care fiecare membru care se numeşte sfânt trebuie să o dobândească. Sionul înseamnă „cei care au inima pură” (Doctrină şi legăminte 97:21).

Ţăruşii Sionului sunt întăriţi şi graniţele Sionului mărite pe măsură ce membrii reflectă standardul de sfinţenie pe care Domnul îl aşteaptă de la oamenii Săi aleşi.¹³

Fiecare ţăruş reprezintă un mijloc de apărare şi un refugiu împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi.

Totuşi, o altă revelaţie primită de la Domnul ne oferă următoarea explicaţie despre scopul ţăruşilor: „Adevărat vă spun vouă tuturor: Ridicaţi-vă şi străluciţi pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru naţiuni; şi pentru ca adunarea în ţinutul Sionului şi în ţăruşii săi să poată fi pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul” (Doctrină şi legăminte 115:5–6).

În această revelaţie, găsim porunca de a lăsa lumina noastră să strălucească, astfel încât să devină un standard pentru naţiuni. Un standard este o unitate de măsură prin care cineva determină exactitatea sau perfecţiunea. Sfinţii trebuie să fie un standard de sfinţenie pe care toată lumea să-l vadă. Aceasta este frumuseţea Sionului.

Apoi, Domnul a revelat că ţăruşii Sionului vor fi „pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul”. Ţăruşii sunt un mijloc de apărare pentru sfinţi împotriva duşmanilor, atât văzuţi, cât şi nevăzuţi. Mijlocul de apărare reprezintă îndrumarea oferită prin intermediul canalelor preoţiei care întăresc mărturii şi promovează solidaritatea în cadrul familiei şi neprihănirea individuală.

În prefaţa revelaţiilor Sale din Doctrină şi legăminte, Domnul ne-a avertizat: „Ziua vine repede; ceasul în care pacea va fi luată de pe pământ şi când diavolul va avea putere asupra posesiunilor lui” [Doctrină şi legăminte 1:35].

Astăzi… suntem martorii împlinirii acestei previziuni în care Satana, cu o furie nepotolită, îşi arată puterea asupra „[posesiunii] lui” – pământul. Niciodată influenţa lui nu a fost atât de mare şi doar cei care-L au pe Duhul Sfânt drept ghid – şi care urmează sfaturile primite de la conducătorii preoţiei – vor fi cruţaţi de prăpădul produs de influenţa lui malefică.

Domnul afirmă, de asemenea, în acea prefaţă că El va avea putere asupra sfinţilor Săi „şi va domni în mijlocul lor” [Doctrină şi legăminte 1:36]. El face acest lucru pe măsură ce lucrează prin intermediul slujitorilor Săi aleşi şi prin intermediul autorităţilor ţăruşului şi episcopiei.¹⁴

Alăturându-ne sfinţilor, noi observăm că un ţăruş poate fi „pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii” (D&L 115:6).

Pe măsură ce Biserica creşte, este foarte important să construim bine şi trainic şi ca potenţialii ţăruşi să îndeplinească cerinţele de bază necesare pentru a avea succes, iar ţăruşii actuali să lucreze neîncetat pentru a deveni ţăruşi cu adevărat funcţionali în ceea ce priveşte realizările spirituale. Aceşti ţăruşi trebuie să fie punctele de adunare ale Sionului de astăzi, trebuie să fie sanctuare spirituale şi să se bizuiască pe forţele proprii din cât mai multe puncte de vedere posibil.¹⁵

Ţăruşii şi districtele Sionului sunt simboluri ale locurilor sfinte despre care a vorbit Domnul, unde sfinţii Săi se vor aduna în zilele din urmă pentru a se refugia de furtună. Dumneavoastră şi copiii dumneavoastră vă veţi aduna aici pentru a preaslăvi, pentru a face rânduieli sacre, pentru a socializa, a învăţa, a cânta, a dansa, pentru a face teatru, sport şi, în general, pentru a vă ajuta unul pe celălalt şi pe voi înşivă să deveniţi mai buni. Deseori, este considerat un lucru important faptul că ale noastre capele au pe acoperiş un ţăruş cu vârful îndreptat spre cer, fiind un simbol al faptului că, întotdeauna, viaţa noastră trebuie să fie îndreptată către Dumnezeu.¹⁶

Nefi, profetul din Cartea lui Mormon, a prevăzut ziua în care sfinţii vor fi împrăştiaţi în ţăruşi din toată lumea. El a văzut vremea în care Domnul avea să-i protejeze când furtuni distrugătoare aveau să le ameninţe existenţa. Nefi a profeţit: „Şi s-a întâmplat că eu, Nefi, am văzut puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinţilor Bisericii Mielului, precum şi asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul, care erau împrăştiaţi pe toată faţa pământului; iar ei erau înarmaţi cu dreptate şi cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă” (Cartea lui Mormon, 1 Nefi 14:14).

Prin intermediul revelaţiilor ştim că, în zilele din urmă, vor fi primejdii, calamităţi şi persecuţii, dar datorită neprihănirii, sfinţii vor fi cruţaţi. Cu siguranţă promisiunea Domnului din Cartea lui Mormon va fi îndeplinită: „El îi va apăra pe cei drepţi cu puterea Sa” (1 Nefi 22:17).¹⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

După ce aţi citit secţiunea 1, cum aţi răspunde cuiva care întreabă de ce membrii Bisericii sunt organizaţi în ţăruşi?
Preşedintele Benson ne-a amintit că ţăruşii îi ajută pe părinţi să le predea Evanghelia propriilor copii şi să le pună acestora la dispoziţie rânduielile preoţiei (vezi secţiunea 2). În ce moduri v-a ajutat ţăruşul în acţiunile desfăşurate de dumneavoastră în căminul propriu?
Când aţi văzut membri ai unui ţăruş care s-au adunat pentru a stabili un exemplu „pe care toată lumea să-l vadă”? (Vezi secţiunea 3.) Ce aţi avut de câştigat din aceste activităţi?
În ce moduri poate un ţăruş să ne ofere protecţie „împotriva duşmanilor, atât văzuţi, cât şi nevăzuţi”? (Vezi secţiunea 4.) Ce ocazii avem de a fi activi în ţăruşul nostru? Care ar fi câteva dintre binecuvântările pe care le putem primi în timp ce facem aceasta?

Scripturi suplimentare

Isaia 25:3–5; Matei 5:14–16; Moroni 10:31–33; D&L 101:17–21; 133:7–9

Ajutor pentru predare

„Un profesor bun nu se întreabă «Ce voi face astăzi la oră?», ci se întreabă «Ce vor face cursanţii mei astăzi la oră?»; nu se întreabă «Ce voi preda astăzi?», ci, mai degrabă, se întreabă «Cum îi voi ajuta pe cursanţii mei să descopere ceea ce au nevoie să ştie?»” (Virginia H. Pearce, „The Ordinary Classroom – a Powerful Place for Steady and Continued Growth”, Ensign, nov. 1996, p. 12; citând din Teaching the Gospel: A Handbook for CES Leaders and Teachers [1994], p. 13).