Să permitem ca faptul de a face bine să fie normalitatea noastră

Voi fi întotdeauna recunoscător pentru însărcinările mele în Biserică, datorită cărora am locuit în diferite țări. Am găsit în fiecare dintre aceste țări o mare diversitate și oameni extraordinari cu obiceiuri și tradiții diferite.

Cu toții avem obiceiuri și tradiții care sunt personale, din familia noastră sau din comunitatea în care locuim și sperăm să le păstrăm pe toate cele care sunt în acord cu principiile Evangheliei. Obiceiurile și tradițiile edificatoare sunt fundamentale pentru eforturile noastre de a rămâne pe cărarea legămintelor iar pe cele care sunt un obstacol trebuie să le respingem.

Un obicei este o practică sau un mod frecvent și obișnuit de a gândi al unei persoane, culturi sau tradiții. Deseori, lucrurile pe care le gândim și le facem în mod obișnuit le recunoaștem ca fiind normale.

Permiteți-mi să ilustrez acest lucru. Patriciei, iubita mea soție, îi place să bea apa de cocos și, apoi, să mănânce miezul nucii de cocos. În timpul primei noastre vizite la Puebla, Mexic, ne-am dus într-un loc în care am cumpărat o nucă de cocos. După ce a băut apa, soția mea i-a rugat să taie nuca de cocos și să-i aducă miezul pentru a-l mânca. Când a venit, acesta era roșiatic. Îl presăraseră cu boia iute! Nucă de cocos dulce cu boia iute! Ni s-a părut atât de ciudat. Dar, mai târziu, am aflat că cei ciudați eram soția mea și cu mine, care nu mâncam nucă de cocos cu boia iute. În Mexic, totuși, nu este un lucru rar; este foarte normal.

Cu altă ocazie, am mâncat în Brazilia cu niște prieteni iar ei ne-au servit avocado. În timp ce eram pe punctul de a pune sare pe el, prietenii noștri ne-au spus: „Ce faceți? Am pus deja zahăr pe avocado!” Avocado cu zahăr! Ni s-a părut atât de neobișnuit. Dar, apoi, am aflat că cei neobișnuiți eram eu și soția mea, care nu mâncam avocado cu zahăr. În Brazilia, avocado presărat cu zahăr este modul normal de a-l mânca.

Ceea ce este normal pentru unii poate fi neobișnuit pentru alții, în funcție de obiceiurile și tradițiile lor.

Ce obiceiuri și tradiții sunt normale în viața noastră?

Președintele Russell M. Nelson a spus: „Astăzi, auzim deseori vorbindu-se despre «o nouă normalitate». Dacă doriți, cu adevărat, să acceptați o nouă normalitate, vă invit să vă întoarceți, mai mult, inima, mintea și sufletul către Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos. Fie ca aceasta să fie noua dumneavoastră «normalitate»” („O nouă normalitate”, Liahona, nov. 2020, p. 118).

Această invitație este pentru toată lumea. Nu contează dacă suntem săraci sau bogați, avem studii teoretice sau profesionale, suntem vârstnici sau tineri, bolnavi sau sănătoși. El ne invită să permitem ca lucrurile normale din viața noastră să fie cele care ne ajută să rămânem pe cărarea legămintelor.

Nicio țară nu conține în totalitate ceea ce este bun sau admirabil. Așadar, așa cum Pavel și profetul Joseph Smith ne-au învățat:

„Dacă este ceva care este virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputație sau este demn de laudă, noi căutăm aceste lucruri” (Articolele de credință 1:13).

„Orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:8).

Rețineți că acesta este un îndemn, nu doar un comentariu.

Aș dori ca noi, toți, să cugetăm un moment asupra obiceiurilor noastre și asupra modului în care acestea ne influențează familia.

Printre obiceiurile minunate care ar trebui să fie normale pentru membrii Bisericii se numără următoarele patru:

1. studiul din scripturi personal și ca familie. Pentru a se converti la Domnul Isus Hristos, fiecare persoană are responsabilitatea de a învăța Evanghelia. Părinții au responsabilitatea de a-i învăța Evanghelia pe copiii lor (vedeți Doctrină și legăminte 68:25; 93:40);

2. rugăciunea personală și în familie. Salvatorul ne poruncește să ne rugăm tot timpul (vedeți Doctrină și legăminte 19:38). Rugăciunea ne permite să comunicăm personal cu Tatăl nostru Ceresc în numele Fiului Său, Isus Hristos;

3. participarea săptămânală la adunarea de împărtășanie (vedeți 3 Nefi 18:1-12; Moroni 6:5-6). Facem aceasta pentru a ne aduce aminte de Isus Hristos când luăm din împărtășanie. În cadrul acestei rânduieli, membrii Bisericii își reînnoiesc legământul de a lua asupra lor numele Salvatorului, de a-și aduce întotdeauna aminte de El și de a ține poruncile Sale (vedeți Doctrină și legăminte 20:77, 79);

4. participarea cu regularitate la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei. Această muncă este mijlocul prin care familiile sunt unite și pecetluite pentru eternitate (vedeți Doctrină și legăminte 128:15).

Cum ne simțim când auzim aceste patru lucruri? Fac ele parte din viața noastră normală?

Există multe alte tradiții care ar putea face parte din normalitatea pe care am adoptat-o, lăsându-L astfel pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră.

Cum putem hotărî care vor fi lucrurile normale în viața noastră și în familia noastră? În scripturi, găsim un model măreț; în Mosia 5:15 citim: „Aș vrea ca să fiți neclintiți și nestrămutați, făcând întotdeauna lucruri bune”.

Îmi plac aceste cuvinte, deoarece știm că lucrurile care devin normale în viața noastră sunt cele pe care le repetăm din nou și din nou. Dacă suntem neclintiți și nestrămutați în a face bine, obiceiurile noastre vor fi în acord cu principiile Evangheliei și ele ne vor ajuta să rămânem pe cărarea legămintelor.

Președintele Nelson ne-a sfătuit, de asemenea: „Acceptați noua dumneavoastră normalitate pocăindu-vă zilnic. Căutați să fiți mai puri în gând, cuvânt și faptă. Slujiți-le altora. Păstrați o perspectivă eternă. Îndepliniți-vă cu multă credință și sârguință chemările. Și, oricare ar fi încercările dumneavoastră, dragi frați și surori, trăiți în fiecare zi, astfel încât să fiți mai pregătiți să-L întâlniți pe Creatorul dumneavoastră” („O nouă normalitate”, p. 118).

Acum, nu este ciudat nici pentru soția mea, Patricia, nici pentru mine să mănânc nucă de cocos cu boia iute și avocado cu zahăr – de fapt, ne place. Totuși, exaltarea este ceva mult mai extraordinar decât un simț al gustului; este un subiect care are legătură cu eternitatea.

Mă rog ca normalitatea noastră să ne permită să avem parte de acea stare de „fericire fără de sfârșit” (Mosia 2:41) care este promisă celor care țin poruncile lui Dumnezeu și, în timp ce facem aceasta, să putem spune: „Și s-a întâmplat că noi am trăit în fericire” (2 Nefi 5:27).

Frații mei și surorile mele, depun mărturie despre cei 15 bărbați pe care îi susținem ca profeți, văzători și revelatori, inclusiv preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson. Depun mărturie că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este adevărată. Depun mărturie în mod special despre Isus Hristos, Salvatorul și Mântuitorul nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.