Și căutau să vadă care era Isus

Frați, surori și prieteni, în anul 2013, soția mea, Laurel, și cu mine am fost chemați să slujim în calitate de conducători de misiune în Misiunea Cehia – Slovacia. Cei patru copii ai noștri au slujit alături de noi.¹ Ca familie, am fost binecuvântați cu misionari străluciți și de sfinții cehi și slovaci remarcabili. Îi iubim!

Când familia noastră a ajuns în câmpul misiunii, am adus cu noi ceva ce vârstnicul Joseph B. Wirthlin a propovăduit. Într-o cuvântare intitulată „Cea mai mare poruncă”, vârstnicul Wirthlin a întrebat: „Îl iubiți pe Domnul?”. Sfatul său pentru aceia dintre noi care ar răspunde da a fost simplu și profund: „Petreceți timp cu El. Cugetați asupra cuvintelor Sale. Luați jugul Său asupra dumneavoastră. Căutați să înțelegeți și să vă supuneți”.² Apoi, vârstnicul Wirthlin a promis binecuvântări care vor produce o schimbare în cei care doresc să ofere timp și spațiu lui Isus Hristos.³

Noi am luat în serios sfatul și promisiunea vârstnicului Wirthlin. Împreună cu misionarii noștri, am petrecut mult timp cu Isus studiind Matei, Marcu, Luca și Ioan din Noul Testament și 3 Nefi din Cartea lui Mormon. La încheierea fiecărei adunări cu misionarii, reveneam la ceea ce numeam „cele cinci Evanghelii”⁴, citind, discutând, cugetând și învățând despre Isus.

Pentru mine, pentru Laurel și pentru misionarii noștri, petrecerea timpului cu Isus prin scripturi a schimbat totul. Am dobândit o apreciere mai profundă în legătură cu cine este El și ce este important pentru El. Împreună, am avut în vedere cum preda El, ce preda El, modurile în care a arătat dragoste, ce a făcut El pentru a binecuvânta și sluji, miracolele Sale, modul în care a reacționat la trădare, ce a făcut cu sentimentele umane dificile, titulaturile și numele Sale, cum a ascultat El, cum a rezolvat conflictele, lumea în care a trăit, pildele Sale, cum a încurajat unitatea și bunătatea, capacitatea Sa de a ierta și de a vindeca, predicile Sale, rugăciunile Sale, sacrificiul Său ispășitor, învierea Sa, Evanghelia Sa.

Ne-am simțit adesea ca Zacheu, cel „mic de statură”, alergând să ne suim într-un dud în timp ce Isus trecea prin Ierihon deoarece, după cum a spus Luca, „[căutam să vedem] care era Isus”.⁵ Nu era Isus așa cum doream sau speram noi să fie, ci Isus așa cum era și este El cu adevărat.⁶ Chiar așa cum promisese vârstnicul Wirthlin, am învățat, într-un mod foarte real, că „Evanghelia lui Isus Hristos este o Evanghelie a transformării. Ea ne preia ca bărbați și femei lumești și ne purifică pentru a fi bărbați și femei ai eternităților”⁷.

Acelea au fost zile deosebite. Am ajuns să credem că „niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”⁸. După-amiezile sacre petrecute în Praga, Bratislava sau Brno, cugetând asupra puterii și realității lui Isus și simțindu-le, continuă să aibă ecou întreaga noastră viață.

Deseori, am studiat Marcu 2:1-12. Relatarea de acolo este captivantă. Doresc să citesc o parte din ea direct din Marcu și, apoi, să împărtășesc cum am ajuns s-o înțeleg după studiu și discuții ample, alături de misionarii noștri și de alții.⁹

„După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă,

și s-au adunat îndată așa de mulți că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea ușii. El le vestea cuvântul.

Au venit la El niște oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși.

Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus, și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.

Când le-a văzut Isus credința, a zis slăbănogului: «Fiule, păcatele îți sunt iertate!»”.

După un schimb de cuvinte cu unii din mulțime¹⁰, Isus Se uită la omul slăbănog și îl vindecă din punct de vedere fizic, spunând:

„«Ție îți poruncesc… scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă».

Și îndată, slăbănogul s-a sculat, și-a ridicat patul, și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți, și slăveau pe Dumnezeu, și ziceau: «Niciodată n-am văzut așa ceva!»”¹¹.

Acum, relatarea așa cum am ajuns eu s-o înțeleg: la începutul slujirii Sale, Isus S-a întors la Capernaum, un mic sat de pescari situat pe țărmul de nord al Mării Galileei.¹² Nu cu mult timp înainte înfăptuise o serie de miracole vindecând bolnavi și alungând spirite rele.¹³ Nerăbdători să-L asculte pe omul numit Isus și să fie alături de El, sătenii s-au adunat la casa unde se zvonea că stătea.¹⁴ Când au făcut astfel, Isus a început să propovăduiască.¹⁵

Casele din acea vreme din Capernaum aveau acoperișuri plate, un singur nivel și erau grupate împreună.¹⁶ Acoperișul și pereții erau dintr-un amestec de piatră, lemn, lut și paie, fiind accesibile prin niște trepte simple, situate într-o parte a casei.¹⁷ Mulțimea s-a adunat repede la casă, a umplut încăperea în care Isus propovăduia și s-a întins până în stradă.¹⁸

Relatarea se concentrează asupra unui bărbat „slăbănog” și asupra celor patru prieteni ai lui.¹⁹ Slăbănog înseamnă că era bolnav de o formă de paralizie, care era deseori însoțită de slăbiciune și tremurături.²⁰ Mi-l imaginez pe unul dintre cei patru spunându-le celorlalți: „Isus este în satul nostru. Știm cu toții despre miracolele pe care El le-a înfăptuit și pe cei pe care i-a vindecat. Dacă am putea să-l ducem pe prietenul nostru la Isus, poate că și el ar putea fi vindecat”.

Astfel, ei prind fiecare de câte un colț al rogojinii sau patului în care zace prietenul lor și încep dificila sarcină de a-l transporta pe străzile întortocheate, strâmte, nepavate din Capernaum.²¹ Cu mușchii plini de durere, cei patru trec de ultima cotitură doar pentru a vedea că mulțimea sau, după cum o numește scriptura, „norodul” care s-a adunat pentru a asculta este atât de mare, încât le este imposibil să intre cu prietenul lor la Isus.²² Cu dragoste și credință, cei patru nu renunță. Dimpotrivă, ei se cațără pe trepte pe acoperișul plat, își ridică prietenul, cu grijă, pe pat, deschid acoperișul încăperii în care propovăduiește Isus și îl coboară pe prietenul lor.²³

Gândiți-vă că, în mijlocul a ceea ce trebuie să fi fost o predică serioasă, Isus aude un scârțâit, privește în sus și vede în tavan o gaură care se mărește, în timp ce, în încăpere, cad praf și paie. Apoi, un om paralizat aflat pe un pat este coborât pe podea. În mod remarcabil, Isus înțelege că aceasta nu este o întrerupere, ci, mai degrabă, ceva important. El Se uită la omul de pe pat, îi iartă public păcatele și îl vindecă fizic.²⁴

Având aceste informații din Marcu 2 în minte, mai multe adevăruri importante despre Isus, în calitatea Sa de Hristos, devin clare. Primul: când încercăm să ajutăm pe cineva pe care-l iubim să vină la Hristos, putem face acest lucru cu încrederea că El are capacitatea de a ridica povara păcatului și de a ierta. Al doilea: când aducem la Hristos boli fizice, emoționale sau de alte feluri, putem face acest lucru știind că El are puterea de a vindeca și alina. Al treilea: când ne străduim, așa cum au făcut cei patru, să aducem pe alții la Hristos, putem face acest lucru având certitudinea că El vede adevăratele noastre intenții și le va onora în mod corespunzător.

Aduceți-vă aminte, propovăduirea lui Isus a fost întreruptă de apariția unei găuri în acoperiș. În loc să-i pedepsească sau să-i dea afară pe cei patru care au făcut gaura și L-au întrerupt, scripturile ne spun că Isus „le-a văzut… credința”²⁵. Cei care au fost martori la miracol „s-au înspăimântat, și au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere”²⁶.

Frați și surori, permiteți-mi să închei cu două observații suplimentare. Fie că suntem misionari, persoane care păstoresc, președinte la Societatea de Alinare, episcopi, învățători, părinți, frați sau surori ori prieteni, noi suntem, toți, implicați, în calitate de ucenici sfinți din zilele din urmă, în lucrarea de aducere a altora la Hristos. Astfel, calitățile demonstrate de cei patru prieteni sunt demne de luat în considerare și imitat.²⁷ Ei sunt curajoși, adaptabili, rezistenți, creativi, plini de speranță, hotărâți, credincioși, optimiști, umili și răbdători.

Pe lângă acestea, cei patru accentuează importanța spirituală a comuniunii și înfrățirii.²⁸ Pentru a-și duce prietenul la Hristos, fiecare dintre cei patru trebuie să țină de un colț. Dacă unul îi dă drumul, lucrurile se complică. Dacă doi dintre ei abandonează, sarcina devine efectiv imposibilă. Fiecare dintre noi are un rol în împărăția lui Dumnezeu.²⁹ Când îndeplinim acel rol și ne facem partea, atunci ținem colțul nostru. Fie că suntem în Argentina sau Vietnam, Accra sau Brisbane, într-o ramură sau într-o episcopie, într-o familie sau cu un coleg misionar, fiecare dintre noi are un colț de ținut. Când facem acest lucru, și dacă îl vom face, Domnul ne binecuvântează pe toți. Așa cum El a văzut credința lor, tot așa El o va vedea și pe a noastră și ne va binecuvânta în calitate de popor.

În diferite momente, am ținut colțul unui pat și, alteori, eu am fost cel care a fost ținut. O parte a puterii acestei relatări remarcabile despre Isus este faptul că ea ne aduce aminte cât de mult avem nevoie unul de altul, ca frați și surori, pentru a veni la Hristos și a fi transformați.

Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care eu le-am învățat petrecând timp cu Isus în Marcu 2.

„Fie ca Dumnezeu să ne dea puterea de [a ne ține colțul], ca noi să nu ne eschivăm, ca noi să nu ne temem, ci să putem fi puternici în credința noastră și hotărâți în munca noastră, pentru a îndeplini scopurile Domnului!”³⁰

Depun mărturie că Isus trăiește, că ne cunoaște și că El are puterea de a vindeca, de a transforma și de a ierta. În numele lui Isus Hristos, amin.