În parteneriat cu Domnul

În primele câteva luni ale căsătoriei noastre, draga mea soție și-a exprimat dorința de a studia muzica. Dorind să-i fac pe plac, am hotărât să-i pregătesc iubitei mele o surpriză mare, din toată inima. M-am dus la un magazin de instrumente muzicale și i-am cumpărat, în dar, un pian. Am pus cu entuziasm chitanța într-o cutie cu o fundă frumoasă și i-am dăruit-o, așteptând o reacție exuberantă de recunoștință față de soțul ei extrem de iubitor și atent.

Când a deschis acea cutiuță și a văzut ce conținea, ea m-a privit cu dragoste și a spus: „O, dragul meu, ești minunat! Dar, permite-mi să te întreb: Este acesta un dar sau o datorie?”. După ce ne-am sfătuit împreună despre surpriză, am hotărât să anulăm achiziția. Trăiam dintr-un buget de studenți, cum este cazul multora dintre tinerii căsătoriți. Această experiență m-a ajutat să recunosc importanța principiului parteneriatului deplin într-o relație de căsătorie și modul în care punerea lui în practică ne putea ajuta, pe soția mea și pe mine, să fim într-o singură inimă și într-un singur gând.¹

Evanghelia lui Isus Hristos proclamă principiul parteneriatului deplin între femeie și bărbat atât în viața muritoare, cât și în eternitate. Deși fiecare are însușiri și responsabilități desemnate de Divinitate, femeia și bărbatul îndeplinesc, în mod egal, roluri relevante și esențiale în planul fericirii întocmit de Dumnezeu pentru copiii Săi.² Acest lucru a fost evident încă de la început, când Domnul a declarat că „nu este bine ca omul să fie singur; de aceea, Eu am să-i dau un ajutor potrivit pentru el”³.

În planul Domnului, „un ajutor potrivit” era o parteneră care avea să pășească umăr la umăr cu Adam, în parteneriat deplin.⁴ De fapt, Eva a fost o binecuvântare cerească în viața lui Adam. Prin natura și însușirile ei spirituale divine, ea l-a inspirat pe Adam să lucreze în parteneriat cu ea pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu pentru fericirea întregii omeniri.⁵

Să ne gândim la două principii fundamentale care întăresc parteneriatul dintre bărbat și femeie. Primul principiu este că noi, toți, suntem egali în fața lui Dumnezeu.⁶ Potrivit doctrinei Evangheliei, diferența dintre femeie și bărbat nu este mai importantă decât promisiunile eterne pe care Dumnezeu le are pentru fiii și fiicele Sale. Niciunul dintre ei nu are posibilități mai mari decât celălalt de a dobândi gloria celestială în eternități.⁷ Salvatorul Însuși ne invită pe noi, toți, copiii lui Dumnezeu, „să [venim] la El, să [luăm] parte la bunătatea Sa și El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El”⁸. Prin urmare, în acest context, toți suntem considerați egali înaintea Sa.

Când soții înțeleg și pun în practică acest principiu, ei nu se consideră președinte sau vicepreședinte al familiei lor. Nu există superioritate, nici inferioritate în relația de căsătorie și niciunul nu merge înaintea sau în urma celuilalt. Ei merg umăr la umăr, ca parteneri egali, în calitate de copii divini ai lui Dumnezeu. Ei devin una în gând, dorință și scop cu Tatăl nostru Ceresc și cu Isus Hristos⁹, conducând și îndrumând familia împreună.

Într-un parteneriat egal, „dragostea nu este posesie, ci participare… parte din acea conlucrare în vederea creării, care este chemarea noastră ca oameni”¹⁰. „Când se implică cu adevărat, soțul și soția se contopesc într-o unitate sinergică, în cadrul unei «stăpâniri nepieritoare», care, «fără mijloace de constrângere», va revărsa viață spirituală pentru ei și urmașii lor «în vecii vecilor».”¹¹

Al doilea principiu relevant este regula de aur propovăduită de Salvator în cuvântarea de pe munte: „Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”¹². Acest principiu indică o atitudine de relaționare perfectă, reciprocitate, unitate și interdependență și este bazat pe a doua mare poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”¹³. Acesta se contopește cu alte însușiri creștine, cum ar fi îndelunga răbdare, blândețea, umilința și bunătatea.

Pentru a înțelege mai bine punerea în practică a acestui principiu, ne putem uita la legătura sacră și eternă stabilită de Dumnezeu între primii noștri părinți, Adam și Eva. Ei au devenit un singur trup¹⁴, creând o dimensiune a unității care le-a permis să meargă împreună cu respect, recunoștință și dragoste, uitând de ei înșiși și căutând starea de bine a celuilalt, în călătoria lor spre eternitate.

Aceste caracteristici sunt ceea ce ne străduim să avem, astăzi, într-o căsnicie unită. Prin pecetluirea în templu, o femeie și un bărbat intră în ordinul sfânt al căsătoriei al noului și nepieritorului legământ. Prin acest ordin al preoției, le sunt date binecuvântări eterne și putere divină pentru a-și conduce treburile legate de familie, pe măsură ce trăiesc potrivit legămintelor pe care le-au făcut. Din acel moment, ei merg înainte în mod interdependent și în parteneriat deplin cu Domnul, în special în ceea ce privește fiecare dintre responsabilitățile lor stabilite de Divinitate de a-și îngriji familia și de a prezida asupra ei¹⁵. Îngrijirea și prezidarea sunt responsabilități interconectate și întrepătrunse, care înseamnă că mamele și tații „sunt obligați să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali”¹⁶ și să împărtășească o conducere echilibrată în căminul lor.

„A îngriji înseamnă a hrăni, a învăța și a sprijini” membrii familiei, lucru ce se face ajutându-i să „învețe adevărurile Evangheliei și să-și dezvolte credința în Tatăl Ceresc și Isus Hristos” într-o atmosferă de dragoste. A prezida înseamnă „a ajuta la conducerea membrilor familiei să locuiască din nou în prezența lui Dumnezeu. Acest lucru este realizat slujind și predând cu blândețe, umilință și dragoste pură”. De asemenea, include „faptul de a conduce membrii familiei în rugăciune spusă cu regularitate, studiul Evangheliei desfășurat cu regularitate și alte aspecte ale preaslăvirii. Părinții lucrează în unitate”, urmând exemplul lui Isus Hristos, „pentru a îndeplini aceste [două mari] responsabilități”.¹⁷

Este important să remarcăm că guvernarea în cadrul familiei urmează tiparul patriarhal, diferind în unele aspecte de conducerea preoției în Biserică.¹⁸ Tiparul patriarhal presupune că soțiile și soții sunt răspunzători direct lui Dumnezeu pentru îndeplinirea responsabilităților lor sacre în cadrul familiei. Aceasta necesită un parteneriat deplin – o respectare de bunăvoie a fiecărui principiu al dreptății și responsabilității – și asigură ocazii de dezvoltare într-o atmosferă de dragoste și ajutor reciproc.¹⁹ Aceste responsabilități speciale nu implică ierarhia și exclud în mod absolut orice fel de abuz sau utilizare inadecvată a autorității.

Experiența trăită de Adam și Eva, după ce au părăsit Grădina Edenului, ilustrează foarte frumos conceptul de interdependență dintre o mamă și un tată în îngrijirea familiei lor și prezidarea asupra acesteia. Așa cum ne învață cartea lui Moise, ei au lucrat împreună pentru a ara pământul cu sudoarea frunții lor, ca să asigure cele necesare pentru bunăstarea fizică a familiei lor²⁰; au adus copii pe lume²¹; au chemat numele Domnului împreună și au auzit glasul Său „venind din direcția Grădinii Edenului”²²; s-au supus poruncilor Domnului și s-au străduit împreună să le urmeze²³. Apoi, „au făcut cunoscute [aceste lucruri] fiilor și fiicelor lor”²⁴ și „nu au încetat să-L cheme pe Dumnezeu”²⁵.

Dragii mei frați și dragile mele surori, a îngriji și a prezida sunt ocazii, nu limitări exclusive. O persoană poate avea responsabilitatea pentru ceva, dar este posibil să nu fie singura persoană care face acest lucru. Când părinții iubitori vor înțelege aceste două responsabilități majore, ei se vor strădui împreună pentru a-și proteja copiii și a se îngriji de buna lor stare fizică și emoțională. De asemenea, îi vor ajuta să facă față pericolelor spirituale din zilele noastre hrănindu-i cu cuvântul bun al Domnului, așa cum a fost revelat profeților Săi.

Deși soțul și soția se sprijină unul pe altul în responsabilitățile lor desemnate de Divinitate, „invaliditatea, moartea sau alte situații pot duce la adaptarea sau schimbarea rolurilor în familie”²⁶. Uneori, un soț sau o soție va avea responsabilitatea de a acționa simultan în ambele roluri, fie temporar, fie permanent.

Recent, am cunoscut o soră și un frate care trăiesc, fiecare, în această situație. În calitate de părinți singuri, fiecare dintre ei, în cadrul sferei familiei lor și în parteneriat cu Domnul, a hotărât să-și dedice viața îngrijirii spirituale și temporale a copiilor lor. Ei nu au pierdut din vedere legămintele pe care le-au făcut în templu cu Domnul și promisiunile Sale eterne, în pofida divorțurilor lor. Amândoi au căutat ajutorul Domnului în toate lucrurile, pe măsură ce s-au străduit în mod continuu să îndure încercările și să meargă pe cărarea legămintelor. Ei au încredere că Domnul va avea grijă de nevoile lor, nu numai în această viață, ci în toată eternitatea. Amândoi și-au îngrijit copiii învățându-i cu blândețe, umilință și dragoste pură, chiar în timp ce treceau prin circumstanțele grele ale vieții. Din câte știu, acești doi părinți singuri nu îl învinovățesc pe Dumnezeu pentru neșansa lor. În schimb, ei așteaptă cu nerăbdare, având o strălucire perfectă a speranței și încrederii, binecuvântările pe care Domnul le are puse deoparte pentru ei.²⁷

Dragi frați și surori, Salvatorul a stabilit exemplul perfect de unitate și armonie în scop și doctrină cu Tatăl nostru din Cer. El S-a rugat pentru ucenicii Săi, spunând: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în Noi… pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una”²⁸.

Vă depun mărturie că, în timp ce noi – femei și bărbați – lucrăm împreună în parteneriat adevărat și egal, ne vom bucura de unitatea propovăduită de Salvator, pe măsură ce ne vom îndeplini responsabilitățile divine în relațiile noastre de căsătorie. Vă promit, în numele lui Hristos, că inimile vor fi „legate în unitate și iubire unul pentru altul”²⁹, vom găsi mai multă bucurie în călătoria noastră spre viața eternă și capacitatea noastră de a ne sluji unul altuia se va mări semnificativ³⁰. Depun mărturie despre aceste adevăruri, în numele sfânt al Salvatorului Isus Hristos, amin.