Încă doriți cu adevărat?

Într-o duminică, în timp ce mă pregăteam să iau din împărtășanie după mai multe săptămâni de însărcinări legate de conferințe de țăruș, mi-a trecut prin minte un gând interesant și puternic.

În timp ce preotul începuse să binecuvânteze pâinea, cuvintele pe care le auzisem de atât de multe ori înainte mi-au pătruns cu putere în minte și în inimă. „Și să-Ți mărturisească Ție, o Dumnezeule, Tată Veșnic, că ei doresc cu adevărat să ia asupra lor numele Fiului Tău, și să-și amintească totdeauna de El, și să țină poruncile pe care El le-a dat lor, pentru ca ei să poată avea totdeauna Spiritul Său cu ei.”¹ De câte ori I-am mărturisit lui Dumnezeu că dorim cu adevărat?

În timp ce cugetam asupra semnificației acestor cuvinte sacre, expresia doresc cu adevărat a avut pentru mine o însemnătate mai puternică decât a avut vreodată. O revărsare de experiențe dragi și sacre mi-au umplut mintea și inima cu dragoste și recunoștință pentru sacrificiul ispășitor al Salvatorului și rolul Său crucial în planul mântuirii întocmite de Tatăl pentru familia mea și pentru mine. Apoi, am auzit și simțit cuvintele pătrunzătoare ale rugăciunii pentru apă: „Ca ei să-Ți mărturisească Ție… că ei își amintesc totdeauna de El”². Am înțeles clar, în acel moment, că faptul de a-mi ține legămintele trebuie să însemne mai mult decât să am intenții bune.

Luarea din împărtășanie nu este un ritual religios pasiv care implică simplul nostru consimțământ. Este un memento puternic despre realitatea ispășirii infinite a Salvatorului și despre nevoia de a ne aminti întotdeauna de El și de a ține poruncile Sale. Dorința adevărată de a ne concentra asupra Salvatorului este atât de importantă, încât este mesajul central a două dintre cele mai citate scripturi în Biserică: rugăciunile de împărtășanie. Înțelegerea adevărului cu privire la ceea ce Tatăl Ceresc ne oferă, cu dorință adevărată, fiecăruia dintre noi prin Singurul Său Fiu Născut trebuie să ne facă să depunem cele mai mari eforturi pentru ca, întotdeauna, să dorim cu adevărat să facem ceea ce El ne cere.

Este temelia noastră spirituală clădită solid pe Isus Hristos?

Dacă temelia noastră spirituală este șubredă sau superficială, am putea fi înclinați să ne bazăm dorința adevărată pe o analiză socială cost-beneficiu sau pe un indice al inconvenientelor personale. Și, dacă acceptăm și credem discursul unora că Biserica se bazează, în principal, pe reguli învechite sau incorecte din punct de vedere politic, pe restricții personale nerealiste și angajamente care necesită timp, atunci concluziile noastre despre a dori cu adevărat vor fi la fel de eronate. Nu trebuie să ne așteptăm ca principiul de a dori cu adevărat să fie la modă în rândul „influencerilor” de pe rețelele de socializare sau în rândul entuziaștilor de pe TikTok. Preceptele oamenilor se aliniază rareori adevărului divin.

Biserica este un loc de adunare pentru oameni imperfecți care Îl iubesc pe Dumnezeu și care doresc cu adevărat să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos. Această dorință adevărată își are rădăcinile în realitatea că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu. Acest adevăr divin poate fi cunoscut doar prin puterea Duhului Sfânt. Prin urmare, dorința noastră adevărată este direct proporțională cu timpul pe care ni-l dedicăm pentru a sta în locuri sfinte, unde influența Duhului Sfânt este prezentă.

Am face bine să petrecem mai mult timp în conversații semnificative discutând despre preocupările noastre cu un Tată din Cer iubitor și mai puțin timp căutând opiniile altor glasuri. De asemenea, am putea alege să schimbăm sursa noastră de știri zilnice cu cuvintele lui Hristos din scripturile sfinte și cuvintele profetice ale profeților Săi din zilele noastre.

Importanța pe care o acordăm ținerii zilei de sabat, plătirea unei zeciuieli cinstite, deținerea unei recomandări pentru templu valabile, frecventarea templului și onorarea legămintelor noastre sacre făcute în templu sunt, toate, indicii puternice ale dorinței noastre adevărate și dovada devotamentului nostru. Dorim noi cu adevărat să depunem mai mult decât un efort superficial pentru a ne întăriri credința în Hristos?

Tatăl Ceresc ne iubește în mod perfect, dar acea dragoste aduce cu sine mari așteptări. El Se așteaptă ca noi să dorim cu adevărat să-L punem pe Salvator în centrul vieții noastre. Salvatorul este exemplul nostru perfect privind dorința adevărată de a ne supune Tatălui în toate lucrurile. El este „calea, adevărul și viața”³. El a ispășit de bunăvoie pentru păcatele noastre. Cu adevărat, El ne ușurează poverile, ne liniștește temerile, ne dă tărie și aduce pace și înțelegere inimii noastre în momente de suferință și mâhnire.

Și totuși, credința în Isus Hristos este o alegere. „Dacă nu [facem] nimic mai mult decât să [dorim] să [credem]”⁴ în cuvintele Sale, avem un punct de plecare pentru a ne începe sau a ne reporni călătoria credinței. Cuvintele Sale, dacă sunt plantate în inima noastră ca o sămânță și sunt îngrijite cu multă atenție, vor prinde rădăcini și credința noastră va crește în siguranță și va deveni un principiu al acțiunii și al puterii. Cartea lui Mormon este cea mai puternică resursă a noastră pentru a crește și restaura credința. Dorința adevărată este catalizatorul credinței.

Viața muritoare, prin plan divin, nu este ușoară și, uneori, poate fi copleșitoare. Cu toate acestea, „[noi suntem] ca să [putem] avea bucurie!”⁵. Concentrarea asupra Salvatorului și asupra legămintelor noastre aduce cu sine bucurie trainică! Scopul vieții muritoare este ca noi să ne dovedim dorința adevărată. „Marea sarcină din viață [și prețul uceniciei] sunt să aflăm voia Domnului și, apoi, s-o împlinim”⁶. Adevărata ucenicie duce la o plenitudine a bucuriei. Dorim noi cu adevărat să plătim prețul uceniciei?

Cărarea legămintelor nu este doar o listă cu lucruri de făcut; este un proces de dezvoltare spirituală și de aprofundare a devotamentului față de Domnul Isus Hristos. Scopul principal al fiecărei porunci, fiecărui principiu, fiecărui legământ și fiecărei rânduieli este de a clădi credința și încrederea în Hristos. Hotărârea noastră de a-L pune pe Hristos în centrul vieții noastre trebuie să fie, prin urmare, consecventă – nu condiționată, situațională sau superficială. Nu ne putem permite să ne luăm zile de vacanță sau timp personal liber de la dorința noastră adevărată de a „[fi] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate lucrurile și în toate locurile”⁷. Ucenicia nu este ușoară, deoarece însoțirea Duhului Sfânt este neprețuită.

Cu siguranță, Domnul Se gândea la zilele noastre când a propovăduit pilda celor zece fecioare. Despre cele cinci care au fost înțelepte, El a spus: Ele „au primit Spiritul Sfânt pentru îndrumarea lor și nu au fost [înșelate]”⁸, în timp ce candelele celor nechibzuite „[s-au stins]” din lipsă de untdelemn⁹. Probabil, cuvintele lui Nefi îi descriu cel mai bine pe cei care au fost, odată, membri credincioși ai Bisericii: „Iar pe alții îi va potoli și-i va legăna într-o siguranță carnală, așa încât ei vor spune: Totul este bine în Sion”¹⁰.

Siguranța carnală înseamnă să căutăm lucruri lumești și să ne încredem în ele, nu în Hristos – cu alte cuvinte, să privim prin lentile laice, nu prin lentile spirituale. Duhul Sfânt ne dă capacitatea de a vedea „[lucrurile] așa cum sunt ele într-adevăr și… așa cum ele într-adevăr vor fi”¹¹. Numai „prin puterea Duhului Sfânt [vom] putea [noi] cunoaște adevărul tuturor lucrurilor”¹² și nu vom fi înșelați. Noi Îl punem pe Hristos în centrul vieții noastre și promitem să dorim cu adevărat să ne supunem poruncilor Sale, nu pentru că suntem orbi, ci pentru că putem vedea.¹³

Cum rămâne cu fecioarele nechibzuite? De ce nu au dorit ele cu adevărat să ducă un vas cu untdelemn spiritual? Au amânat ele pur și simplu? Ele au fost, probabil, prea neglijente deoarece era incomod sau nu părea necesar. Indiferent care a fost motivul, ele au fost înșelate în privința rolului crucial al lui Hristos. Aceasta este una dintre înșelăciunile fundamentale ale lui Satana și motivul pentru care candelele mărturiei lor au rămas, în cele din urmă, fără untdelemn spiritual. Această pildă este o metaforă pentru vremurile noastre. Mulți Îl părăsesc pe Salvator și nu-și mai țin legămintele cu mult timp înainte să părăsească Biserica Sa.

Trăim în vremuri fără precedent, prezise de mult timp de profeții din vechime, o zi în care Satana năvălește „în inimile copiilor oamenilor și-i [ațâță] în mânie împotriva a ceea ce este bun”¹⁴. Mult prea mulți dintre noi trăim într-o lume virtuală inundată de distracții și mesaje ostile identității divine și credinței în Hristos.

Influența spirituală cea mai puternică din viața unui copil este exemplul neprihănit al părinților și bunicilor iubitori care își țin cu credință legămintele sacre. Părinții chibzuiți își învață copiii despre credința în Domnul Isus Hristos, astfel încât să poată și ei „să știe… la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor”¹⁵. Ținerea accidentală și inconsecventă a legămintelor duce la accidentare spirituală. Pagubele spirituale sunt, deseori, cele mai mari la copiii și nepoții noștri. Părinți și bunici, încă dorim noi cu adevărat?

Președintele Russell M. Nelson ne-a avertizat: „În zilele care vor veni, nu va fi posibil să supraviețuim spiritual fără influența îndrumătoare, conducătoare, alinătoare și constantă a Duhului Sfânt”¹⁶. Aceasta este o avertizare clară și fără echivoc să ne pregătim candelele și să ne mărim rezervele de untdelemn spiritual. Încă ne dorim cu adevărat să-i urmăm pe profeții în viață? Care este nivelul untdelemnului spiritual din lampa dumneavoastră? Ce schimbări în viața dumneavoastră personală v-ar permite să aveți mai constant influența Duhului Sfânt?

Astăzi, ca în vremurile lui Isus, vor fi unii care vor întoarce spatele, nedorind să accepte prețul uceniciei. Pe măsură ce criticile aspre și pline de ură se îndreaptă din ce în ce mai mult împotriva Bisericii Salvatorului și a celor care Îl urmează, ucenicia noastră va necesita o dorință adevărată mai mare de a ne îndrepta și întări coloana vertebrală spirituală și de a nu le lua în seamă.¹⁷

Dacă temelia noastră spirituală este clădită ferm pe Isus Hristos, nu vom cădea și nu trebuie să ne temem.

„Iată, Domnul cere inima și un suflet binevoitor; și cei care sunt binevoitori și supuși vor mânca cele mai bune roade ale ținutului Sionului în aceste zile din urmă”¹⁸.

Fie ca noi să dorim mereu cu adevărat! În numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.