Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!

„Isus a luat cuvântul, și le-a vorbit iarăși în pilde. Și a zis:

«Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său.

A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiți la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.

A trimis iarăși alți robi, și le-a zis: „Spuneți celor poftiți: «Iată că am gătit ospățul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă»”.

Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, și altul la negustoria lui»”⁷.

În vremurile străvechi, una dintre cele mai fericite ocazii din viața iudeilor era nunta – un eveniment care ținea o săptămână sau chiar două. Un astfel de eveniment necesita o planificare amănunțită și invitații erau anunțați din timp, un memento fiind trimis în ziua de deschidere a festivităților. O invitație din partea unui împărat către supușii săi la o nuntă ca aceasta era, în principiu, considerată o poruncă. Totuși, în această pildă, mulți dintre invitații poftiți nu au venit.⁸

„Refuzul de a participa la ospățul împăratului a fost un [act] deliberat de răzvrătire împotriva… autorității împărătești și o insultă personală atât la adresa suveranului, cât și a fiului său… Întoarcerea unui bărbat la ferma sa și a altuia către [treburile] lui”⁹ reflectă prioritățile lor greșite și desconsiderarea totală a voinței împăratului.¹⁰

Pilda continuă:

„Atunci a zis robilor săi: «Nunta este gata; dar cei poftiți n-au fost vrednici de ea.

Duceți-vă dar la răspântiile drumurilor, și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi».

Robii au ieșit la răspântii, au strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi, și odaia ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți”¹¹.

În acele zile, obiceiul era ca gazda nunții – în această pildă, împăratul – să asigure haine nuntașilor. Aceste haine de nuntă erau simple, fără diferențieri, pe care toți participanții le purtau. În acest fel, rangul și poziția erau eliminate și toți cei de la ospăț puteau socializa ca fiind egali.¹²

Oamenii invitați de la răspântiile drumurilor să participe la nuntă nu ar fi avut timpul sau mijloacele necesare să-și procure ținuta adecvată în vederea pregătirii pentru eveniment. În consecință, cel mai probabil, împăratul le-a dat oaspeților haine din garderoba sa. Tuturor li s-a dat ocazia să se îmbrace în haine regale.¹³

Când împăratul a intrat în sala de nunți, el a cercetat auditoriul și a observat imediat că unul dintre invitați sărea în ochi pentru că nu purta haina de nuntă. Omul a fost adus în față, iar împăratul a întrebat: „«Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?». Omul acela a amuțit”¹⁴. În principiu, împăratul a întrebat: „De ce nu porți haina de nuntă, deși ți s-a oferit?”¹⁵.

În mod evident, bărbatul nu era îmbrăcat corespunzător pentru această ocazie specială, iar expresia „omul acela a amuțit” indică faptul că bărbatul nu avea nicio scuză.¹⁶

Vârstnicul James E. Talmage a făcut următorul comentariu instructiv cu privire la semnificația faptelor acestui bărbat: „Faptul că oaspetele care nu era îmbrăcat corespunzător era vinovat de neglijență, lipsă de respect voită sau de vreo jignire mai gravă este evident din context. La început, împăratul a fost circumspect într-un mod elegant, întrebând doar cum intrase bărbatul fără haină de nuntă. Dacă invitatul ar fi putut să explice înfățișarea sa ieșită din comun sau dacă ar fi avut o scuză rezonabilă, cu siguranță ar fi vorbit; dar ni s-a spus că a amuțit. Invitațiile împăratului fuseseră adresate, în mod liber, tuturor celor pe care robii săi îi găsiseră; dar fiecare dintre ei trebuia să intre în palatul împărătesc pe ușă; și, înainte de a ajunge în sala de festivități, în care împăratul urma să apară în persoană, fiecare trebuia să fie îmbrăcat în mod corespunzător; dar cel care nu era îmbrăcat corespunzător intrase, cumva, pe altă cale; și, netrecând pe la santinelele de la intrare, era un intrus”¹⁷.

Un autor creștin, John O. Reid, a remarcat că refuzul bărbatului de a purta haina de nuntă a fost o lipsă crasă de „respect atât față de împărat, cât și față de fiul său”. Lui nu doar că-i lipsea haina de nuntă, ci a ales să n-o poarte. Răzvrătindu-se, el a refuzat să se îmbrace corespunzător pentru această ocazie. Reacția împăratului a fost rapidă și hotărâtoare: „Legați-i mâinile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunerecul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”¹⁸.

Judecarea bărbatului de către împărat nu se bazează, în principal, pe lipsa hainei de nuntă – ci pe faptul că „el era, de fapt, hotărât să n-o poarte. Bărbatul… și-a dorit onoarea de a participa la nuntă, dar… nu a dorit să urmeze obiceiul împăratului. El a vrut să facă lucrurile în felul său. Faptul că nu s-a îmbrăcat corespunzător a dezvăluit răzvrătirea sa lăuntrică împotriva împăratului și instrucțiunilor sale”¹⁹.

Pilda se încheie, apoi, cu următorul verset pătrunzător: „Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”²⁰.

În mod interesant, Joseph Smith a făcut următoarea modificare în acest verset din Matei, în traducerea sa inspirată a Bibliei: „Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși; așadar nu toți poartă haina de nuntă”²¹.

Între invitația la nuntă și alegerea de a lua parte la ospățul nunții există o legătură, dar și o diferență. Invitația este adresată tuturor bărbaților și femeilor. O persoană poate chiar să accepte invitația și să ia loc la masă – și, totuși, să nu fie aleasă să mănânce, deoarece nu are haina de nuntă corespunzătoare a credinței care convertește în Domnul Isus și în harul Său divin. Astfel, avem atât chemarea lui Dumnezeu, cât și răspunsul nostru individual la acea chemare și mulți pot fi chemați, dar puțini aleși.²²

A fi sau a deveni ales nu este un statut exclusiv care ni se conferă. Ci, mai degrabă, dumneavoastră și cu mine putem alege să fim aleși prin exercitarea, în mod neprihănit, a libertății noastre morale de a alege.

Vă rog să remarcați folosirea cuvântului aleși în următoarele versete familiare din Doctrină și legăminte:

„Iată mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Și de ce nu sunt ei aleși?

Pentru că inimile lor sunt îndreptate așa de mult spre lucrurile acestei lumi și aspiră la onorurile oamenilor”²³.

Cred că sensul acestor versete este foarte ușor de înțeles. Dumnezeu nu are o listă cu favoriți în care trebuie să sperăm că, într-o zi, vor fi adăugate și numele noastre. El nu limitează „aleșii” doar la câțiva. În schimb, inima noastră, dorințele noastre, cinstirea, de către noi, a legămintelor și rânduielilor sacre ale Evangheliei, supunerea noastră față de porunci și, cel mai important, harul mântuitor și mila Salvatorului stabilesc dacă suntem socotiți ca fiind unul dintre cei aleși ai lui Dumnezeu.²⁴

„Căci noi lucrăm cu sârguință ca să scriem, ca să-i convingem pe copiii noștri, precum și pe frații noștri să creadă în Hristos și să se împace cu Dumnezeu; căci noi știm că, după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvați.”²⁵

În agitația vieții noastre de zi cu zi și în tulburarea lumii contemporane în care trăim, putem fi distrași de la lucrurile eterne care contează cel mai mult făcând din plăcere, prosperitate, popularitate și din faptul de a ieși în evidență prioritățile noastre principale. Preocuparea noastră pe termen scurt cu privire la „lucrurile acestei lumi” și „onorurile oamenilor” ne poate face să ne pierdem dreptul spiritual de întâi născut pentru mai puțin decât o ciorbă.²⁶

Repet îndemnul Domnului către poporul Său transmis prin intermediul profetului Hagai din Vechiul Testament: „Așa vorbește acum Domnul oștirilor: «Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre»”²⁷.

Noi, fiecare în parte, trebuie să ne evaluăm, în mod sincer și cu ajutorul rugăciunii, prioritățile temporale și spirituale pentru a identifica lucrurile din viața noastră care pot împiedica binecuvântările generoase pe care Tatăl Ceresc și Salvatorul sunt dornici să le reverse asupra noastră. Și, cu siguranță, Duhul Sfânt ne va ajuta să ne vedem așa cum suntem cu adevărat.²⁸

Pe măsură ce căutăm, în mod corespunzător, darul spiritual de a avea ochi să vedem și urechi să auzim²⁹, vă promit că vom fi binecuvântați cu capacitatea și judecata de a ne întări legătura de legământ cu Domnul cel Viu. Vom primi, de asemenea, puterea Divinității în viața noastră³⁰ – și, în cele din urmă, vom fi atât chemați, cât și aleși pentru ospățul Domnului.

„Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!”³¹

„Pentru că Sionul trebuie să crească în frumusețe și în sfințenie; granițele lui trebuie să fie lărgite; țărușii lui trebuie întăriți; da, adevărat vă spun vouă, Sionul trebuie să se trezească și să-și pună veșmintele frumoase.”³²

Declar, cu bucurie, mărturia mea despre divinitatea și realitatea vie a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, și ale Fiului Său Preaiubit, Isus Hristos. Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul și Mântuitorul nostru și că El trăiește. Depun mărturie, de asemenea, că Tatăl și Fiul i-au apărut băiatului Joseph Smith, începând astfel restaurarea Evangheliei Salvatorului în zilele din urmă. Fie ca noi, fiecare în parte, să căutăm să avem și să fim binecuvântați cu ochi care să vadă și urechi care să audă! Mă rog pentru aceasta în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.