Prin El, putem face lucruri grele
Noi progresăm în ucenicie când, în momentele grele, exercităm credință în Domnul.
În timpul slujirii Salvatorului pe pământ, El a observat un om care era orb. Ucenicii lui Isus au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”.
Răspunsul ferm, plin de dragoste și sincer al Salvatorului ne asigură că El cunoaște greutățile noastre: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”1.
Deși unele încercări ar putea veni ca urmare a nesupunerii voite, știm că multe dintre încercările vieții vin din cauza altor motive. Oricare ar fi sursa încercărilor noastre, ele pot fi o ocazie favorabilă de a progresa.
Familia noastră nu a fost scutită de adversitățile vieții. Când eram copil, am admirat familiile numeroase. Astfel de familii mi se păreau interesante, mai ales în adolescență, când am găsit Biserica, prin unchiul meu din partea mamei, Sarfo, și soția lui în Takoradi, Ghana.
Când Hannah și cu mine ne-am căsătorit, am dorit îndeplinirea binecuvântărilor noastre patriarhale, care precizau că aveam să fim binecuvântați cu mulți copii. Cu toate acestea, înainte de nașterea celui de-al treilea băiat al nostru, a devenit evident, din punct de vedere medical, că Hannah nu va mai putea avea alt copil. Din fericire, deși Kenneth s-a născut într-o situație în care atât viața lui, cât și cea a mamei lui erau în pericol, el a venit pe lume cu bine și mama lui și-a revenit. El a putut să înceapă să participe pe deplin la viața noastră de familie – inclusiv prezența la Biserică, rugăciunile zilnice în familie, studiul din scripturi, seara în cămin și activitățile de recreere sănătoase.
Deși a trebuit să ne schimbăm așteptările de a avea o familie numeroasă, a fost o bucurie să punem în practică învățăturile din „Familia: o declarație oficială către lume”, alături de cei trei preaiubiți copii ai noștri. Urmarea acestor învățături a oferit mult sens credinței mele aflate în dezvoltare.
În declarație citim: „Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este esențială pentru planul Lui etern. Copiii au dreptul de a se naște din părinți căsătoriți și au dreptul de a fi crescuți de un tată și o mamă care-și onorează jurămintele căsătoriei cu toată fidelitatea”2. Pe măsură ce am pus în practică aceste principii, am fost binecuvântați.
Cu toate acestea, într-un sfârșit de săptămână, în timp ce slujeam în calitate de președinte de țăruș, am avut parte, probabil, de cea mai grea încercare cu care părinții se pot confrunta. Familia noastră s-a întors de la o activitate a Bisericii și s-a adunat pentru a lua prânzul. Apoi, cei trei băieți ai noștri s-au dus afară pentru a se juca în curtea îngrădită.
Soția mea a avut impresii repetate că ceva nu este în regulă. Ea m-a rugat să verific ce fac copiii, în timp ce noi spălam vasele. Eu am crezut că sunt în siguranță, din moment ce le puteam auzi glasurile pline de entuziasm în timp ce se jucau.
Când, în sfârșit, ne-am dus amândoi să vedem ce fac fiii noștri, spre uimirea noastră, l-am găsit pe micul Kenneth, în vârstă de 18 luni, neajutorat într-o găleată cu apă și neobservat de frații lui. L-am dus în grabă la spital, dar toate încercările de a-l resuscita s-au dovedit zadarnice.
Eram distruși că nu vom avea ocazia de a ne crește prețiosul copil în această viață muritoare. Deși știam că Kenneth avea să fie parte din familia noastră pentru eternitate, m-am întrebat de ce ar permite Dumnezeu să mi se întâmple această tragedie, având în vedere că făceam tot ce puteam pentru a-mi îndeplini chemarea cu credință și sârguință. Tocmai mă întorsesem acasă după ce îmi îndeplinisem una dintre îndatoririle de păstorire a sfinților. De ce nu putea Dumnezeu să țină seama de slujirea mea și să ne salveze, pe fiul nostru și pe familia noastră, de această tragedie? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai amărât.
Soția mea nu m-a învinovățit niciodată pentru că nu am reacționat la îndemnurile ei, dar eu am învățat o lecție care mi-a schimbat viața și mi-am stabilit două reguli pe care să nu le încalc niciodată.
Regula 1. Ascultă și dă atenție îndemnurilor soției tale.
Regula 2. Dacă, dintr-un motiv oarecare, nu ești sigur ce să faci, respectă regula numărul 1.
Deși experiența a fost distrugătoare și noi am continuat să jelim, povara noastră copleșitoare a fost, până la urmă, ușurată.3 Soția mea și cu mine am învățat lecții concrete din pierderea pe care am suferit-o. Am ajuns să ne simțim uniți și legați prin legămintele noastre făcute în templu; știm că, în lumea următoare, îl putem revendica pe Kenneth ca fiind al nostru, deoarece el a fost născut în legământ. De asemenea, am dobândit experiența necesară pentru a-i păstori pe alții și a empatiza cu durerea lor. Depun mărturie că, de atunci, amărăciunea noastră s-a risipit, pe măsură ce am exercitat credință în Domnul. Experiența noastră continuă să fie grea, dar am învățat alături de apostolul Pavel că: „[Putem] totul în Hristos, Care [ne] întărește”4 dacă ne concentrăm asupra Sa.
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Când obiectivul principal al vieții noastre este să trăim potrivit planului salvării… și să-L urmăm pe Isus Hristos și Evanghelia Sa, putem simți bucurie indiferent de ceea ce ni se întâmplă – sau nu ni se întâmplă – în viață”. Mai departe dânsul a spus: „Bucuria vine de la El și datorită Lui”5.
Noi putem fi bucuroși și plini de pace în vremurile noastre de încercare. Dragostea pe care o simțim datorită Salvatorului și ispășirii Sale devine, pentru noi, o resursă puternică în momentele noastre de încercare. „Tot ce este nedrept [și greu] în viață poate fi îndreptat prin ispășirea lui Isus Hristos.”6 El a poruncit: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”7. El ne poate ajuta să îndurăm orice durere, boală și încercare cu care ne confruntăm în viața muritoare.
Găsim multe relatări scripturale despre conducători măreți și nobili, cum ar fi Ieremia, Iov, Joseph Smith și Nefi, care nu au fost scutiți de necazurile și încercările vieții muritoare. Ei au fost muritori care au învățat să se supună Domnului chiar și în condiții grele.8
În zilele cumplite din închisoarea Liberty, Joseph Smith a strigat: „O, Dumnezeule, unde ești Tu? Și unde este cortul care acoperă locul Tău ascuns?”9. Domnul l-a învățat pe Joseph să „[îndure] bine”10 și a promis că, dacă avea să îndure, toate aceste lucruri aveau să-i dea experiență și aveau să fie pentru binele său.11
Cugetând asupra propriilor mele experiențe, îmi dau seama că am învățat unele dintre cele mai bune lecții în timpul momentelor cele mai grele din viața mea, care m-au scos din zona mea de confort. Greutățile cu care m-am confruntat când eram tânăr, în timp ce învățam despre Biserică la seminar, în calitate de convertit recent, și în timp ce eram misionar cu timp deplin și încercările cu care m-am confruntat când îmi dobândeam educația, când mă străduiam să-mi îndeplinesc cu credință și sârguință chemările și când îmi creșteam familia m-au pregătit pentru viitor. Cu cât reacționez cu mai multă bucurie în fața greutăților, având credință în Domnul, cu atât mai mult progresez în ucenicie.
Lucrurile grele din viața noastră nu ar trebui să fie o surpriză pentru noi, odată ce am intrat pe cărarea strâmtă și îngustă.12 Isus Hristos a învățat „să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit”13. Pe măsură ce Îl urmăm, în special în momentele grele, putem progresa pentru a deveni mai asemănători Lui.
Unul dintre legămintele pe care le facem cu Domnul în templu este acela de a trăi potrivit legii sacrificiului. Sacrificiul a făcut mereu parte din Evanghelia lui Isus Hristos. Este un memento privind mărețul sacrificiu ispășitor al lui Isus Hristos pentru toți cei care au trăit sau vor trăi pe pământ.
Știu că Domnul ne răsplătește întotdeauna când avem dorințe neprihănite. Vă amintiți de copiii mulți din binecuvântarea mea patriarhală? Acea binecuvântare este împlinită. Soția mea și cu mine am slujit alături de mai multe sute de misionari, din peste 25 de țări, în Misiunea Cape Coast, Ghana. Ei ne sunt atât de dragi de parcă ar fi, cu adevărat, copiii noștri.
Depun mărturie că noi progresăm în ucenicie când, în momentele grele, exercităm credință în Domnul. Pe măsură ce facem astfel, El, cu milă, ne va întări și ne va ajuta să ne ducem poverile. În numele lui Isus Hristos, amin.