Conferința generală
Răspunsul este Isus
Conferința Generală, octombrie 2022


Răspunsul este Isus

Oricât de dificile sau pline de confuzie ar fi încercările, vă puteți aduce aminte întotdeauna că răspunsul este simplu; este întotdeauna Isus.

Ce onoare este pentru mine să vă vorbesc în cadrul acestei sesiuni a conferinței! Astăzi, mă adresez dumneavoastră în calitate de prieteni. În Evanghelia după Ioan, Salvatorul ne-a învățat că suntem prietenii Săi dacă facem ceea ce ne cere să facem.1

Dragostea noastră individuală și colectivă față de Salvator și legămintele făcute cu El sunt cele care ne unesc. Președintele Henry B. Eyring ne-a învățat: „Doresc să vă spun cât de mult vă iubește Domnul și cât de multă încredere are în dumneavoastră. Și, chiar mai mult, doresc să vă spun cât de mult Se bazează El pe dumneavoastră”2.

Când am fost chemat de președintele Russell M. Nelson să fiu autoritate generală, am fost copleșit de emoții. Era copleșitor. Soția mea Julie și cu mine am așteptat neliniștiți sesiunea de sâmbătă după-amiază a conferinței generale. M-am simțit umil când am fost susținut. Am numărat cu atenție pașii până la locul meu desemnat pentru a nu cădea la prima mea însărcinare.

La încheierea sesiunii, s-a întâmplat ceva ce a avut un efect profund asupra mea. Membrii cvorumului au format un rând și au salutat, pe rând, fiecare autoritate generală nou chemată. Fiecare și-a împărtășit dragostea și sprijinul. Cu un abrazo călduros (o îmbrățișare călduroasă), ei au spus: „Nu-ți face griji – locul tău este aici”.

În relația noastră cu Salvatorul, El Se uită la inimă și nu este „părtinitor”3. Gândiți-vă cum Și-a ales apostolii. El nu a dat atenție statutului sau bogăției. El ne invită să-L urmăm și cred că El ne asigură că locul nostru este alături de El.

Acest mesaj este valabil îndeosebi pentru tinerii Bisericii. Eu văd în voi ceea ce vede și președintele Nelson. Dânsul a spus că „există ceva incontestabil special în legătură cu această generație de tineri. Tatăl vostru Ceresc are mare încredere în voi dacă v-a trimis pe pământ în această perioadă. V-ați născut pentru a fi măreți!”4.

Sunt recunoscător pentru ceea ce învăț de la tineri. Sunt recunoscător pentru ceea ce mă învață copiii mei, misionarii noștri și nepoatele și nepoții mei.

Nu cu mult timp în urmă, lucram la ferma noastră împreună cu nepotul meu Nash. El are șase ani și o inimă pură. El este nepotul cu numele de Nash preferat și cred că eu sunt unchiul lui vorbitor în cadrul conferinței de astăzi preferat.

Când m-a ajutat să găsesc o soluție pentru proiectul nostru, i-am spus: „Nash, este o idee minunată! Cum ai devenit atât de deștept?”. S-a uitat la mine cu o expresie în ochi care spunea: „Unchiule Ryan, cum de nu știi răspunsul la această întrebare?”.

El, pur și simplu, a ridicat din umeri, a zâmbit și a spus cu încredere: „Isus”.

În acea zi, Nash mi-a adus aminte această învățătură simplă și, totuși, profundă. Răspunsul la cele mai simple întrebări și la cele mai complexe probleme este întotdeauna același. Răspunsul este Isus Hristos. Orice soluție se găsește în El.

În Evanghelia după Ioan, Salvatorul le-a spus ucenicilor Săi că El avea să pregătească un loc pentru ei. Toma era confuz și I-a spus Salvatorului:

„«Doamne… nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?».

„Isus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine»”5.

Salvatorul i-a învățat pe ucenicii Săi că El este „calea, adevărul și viața”. El este răspunsul la întrebarea cum să venim la Tatăl Ceresc. Dobândirea unei mărturii despre rolul Său divin în viața noastră a fost ceva ce am învățat când eram tânăr băiat.

În timp ce slujeam în Argentina, în calitate de misionar, președintele Howard W. Hunter ne-a invitat să facem ceva care a avut un efect profund asupra vieții mele. El a spus: „Trebuie să-L cunoaștem pe Hristos mai bine decât Îl cunoaștem; trebuie să ne aducem aminte de El mai des decât ne aducem aminte de El; trebuie să-I slujim cu mai multă cutezanță decât Îi slujim”6.

La acea vreme, eram preocupat de cum să fiu un misionar mai bun. Acesta a fost răspunsul: să-L cunosc pe Hristos, să-mi aduc aminte de El și să-I slujesc. Misionarii din întreaga lume sunt uniți în acest scop: să „[invite] pe alții să vină la Hristos ajutându-i să primească Evanghelia restaurată prin credință în [El] și [în] ispășirea Sa” și prin „pocăință, botez, primirea darului Duhului Sfânt și îndurarea până la sfârșit”7. Pentru prietenii noștri care îi ascultă pe misionari, adaug invitația mea de a veni la Hristos. Împreună, ne vom strădui să-L cunoaștem, să ne aducem aminte de El și să-I slujim.

Slujirea în misiune a fost o perioadă sacră a vieții mele. În ultimul meu interviu cu el în calitatea mea de misionar cu timp deplin, președintele Blair Pincock a vorbit despre schimbarea care urma să aibă loc în ceea ce privea conducătorii misiunii, deoarece el și soția sa se apropiau, de asemenea, de încheierea slujirii lor. Amândoi eram triști că urma să terminăm ceva ce îndrăgeam atât de mult. El a putut vedea că eram tulburat de gândul că urma să nu mai fiu misionar cu timp deplin. A fost un om cu mare credință și m-a învățat cu dragoste, așa cum o făcuse în ultimii doi ani. El a arătat către ilustrația cu Isus Hristos de deasupra biroului său și a spus: „Dragă vârstnice Olsen, totul va fi bine pentru că aceasta este lucrarea Sa”. M-am simțit liniștit știind că Salvatorul ne va ajuta, nu doar în timp ce slujim, ci mereu – dacă Îl vom lăsa.

Sora Pincock ne-a învățat, din adâncul inimii ei, prin cele mai simple expresii în limba spaniolă. Când ea a spus „Jesucristo vive (Isus Hristos trăiește)”, eu am știut că este adevărat și că El trăiește. Când ea a spus: „Elderes y hermanas, les amo (Vârstnici și surori, vă iubesc)”, am știut că ne iubea și dorea ca noi să-L urmăm întotdeauna pe Salvator.

Soția mea și cu mine am fost binecuvântați recent să slujim în calitate de conducători de misiune pentru a lucra alături de misionarii remarcabili din Uruguay. Aș spune că aceștia au fost cei mai buni misionari din lume și sunt sigur că fiecare conducător de misiune simte la fel. Acești ucenici ne-au învățat în fiecare zi despre faptul de a-L urma pe Salvator.

Cu ocazia interviurilor obișnuite, una dintre minunatele noastre surori misionare a intrat în birou. Ea era o misionară de succes, o instructoare excelentă și o conducătoare devotată. Era privită cu admirație de colegele ei și iubită de oameni. Era supusă, umilă și încrezătoare. Interviurile noastre anterioare s-au concentrat asupra zonei ei și asupra oamenilor cărora le propovăduia. Acest interviu a fost diferit. Când am întrebat-o cum era, mi-am dat seama că era tulburată. Ea a spus: „Președinte Olsen, nu știu dacă pot face aceasta. Nu știu dacă voi fi vreodată suficient de bună. Nu știu dacă pot fi misionara care Domnul are nevoie să fiu”.

Era o misionară remarcabilă; excelentă în toate aspectele. Era visul oricărui președinte de misiune. Nu-mi făcusem niciodată griji cu privire la capacitățile ei de misionară.

În timp ce o ascultam, mi-a fost greu să știu ce să spun. În gând, m-am rugat: „Tată Ceresc, ea este o misionară remarcabilă. Ea este a Ta. Ea face totul bine. Nu vreau să spun ceva greșit. Te rog, ajută-mă să știu ce să spun!”.

Cuvintele mi-au venit. Am spus: „Hermana (Soră), îmi pare foarte rău că ai aceste sentimente. Permite-mi să-ți adresez o întrebare. Dacă o prietenă căreia îi propovăduiești ar avea aceste sentimente, ce i-ai spune?”.

Ea m-a privit și a zâmbit. Cu acel spirit de misionară și convingere de neconfundat, ea a spus: „Președinte, este ușor. I-aș spune că Salvatorul o cunoaște în mod perfect. I-aș spune că El trăiește. El te iubește. Ești suficient de bună și poți reuși!”.

Râzând puțin, ea a spus: „Cred că, dacă acest lucru este valabil pentru prietenii noștri, atunci este valabil și pentru mine”.

Când avem întrebări sau îndoieli, am putea simți că soluțiile sunt prea complexe sau că găsirea răspunsurilor este un lucru prea confuz. Fie ca noi să ne aducem aminte că dușmanul, chiar tatăl tuturor minciunilor, este creatorul confuziei!8

Salvatorul este Domnul simplității.

Președintele Nelson a spus:

„Dușmanul este inteligent. Timp de milenii, el a făcut ca binele să pară rău și răul bine. Mesajele sale au tendința de a fi zgomotoase, îndrăznețe și pline de laude.

Totuși, mesajele de la Tatăl nostru Ceresc sunt izbitor de diferite. El comunică într-un mod simplu, încet și cu o claritate uluitoare, încât este imposibil să-L înțelegem greșit”9.

Cât de recunoscători suntem că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât Și-a trimis Fiul! El este răspunsul.

Președintele Nelson a spus recent:

„Nu a fost niciodată mai multă nevoie de Evanghelia lui Isus Hristos decât astăzi…

Acest lucru subliniază importanța învățăturii pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi de «[a se duce] în toată lumea și [a propovădui] Evanghelia la orice făptură»”10.

Vouă, celor care veți alege să slujiți, vă pot confirma binecuvântările care vor veni pe măsură ce dați ascultare chemării profetului. Slujirea nu are legătură cu voi; are legătură cu Salvatorul. Veți fi chemați într-un loc, dar, mai important, veți fi chemați la un popor. Veți avea marea responsabilitate și binecuvântarea de a ajuta noi prieteni să înțeleagă că răspunsul este Isus.

Aceasta este Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și aici ne este locul. Tot ceea ce președintele Nelson ne încurajează să facem cu dragoste ne va duce mai aproape de Salvator.

Magnificilor noștri tineri – inclusiv nepotului meu Nash – le spun: De-a lungul vieții voastre, oricât de dificile sau pline de confuzie ar fi încercările, vă puteți aduce aminte întotdeauna că răspunsul este simplu – este întotdeauna Isus.

Așa cum i-am auzit pe cei pe care îi susținem în calitate de profeți, văzători și revelatori spunând de multe ori, vă spun și eu că vă iubim, vă mulțumim și avem nevoie de voi. Aici vă este locul.

Îl iubesc pe Salvator. Depun mărturie despre numele Său, chiar Isus Hristos. Depun mărturie că El este „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre”11 și că El este Domnul simplității. Răspunsul este Isus! În numele lui Isus Hristos, amin.