Conferința generală
Încrederea pe care ne-o dau legămintele prin Isus Hristos
Conferința Generală, aprilie 2024


Încrederea pe care ne-o dau legămintele prin Isus Hristos

Când intrăm în casa Domnului, noi pornim într-o călătorie sacră în care învățăm să devenim ucenici mai buni și mai sfinți ai lui Hristos.

Preaiubiții mei frați și surori, mă rog ca noi să putem fi înnoiți spiritual de mesajele inspirate pe care le vom auzi din partea conducătorilor noștri în acest sfârșit de săptămână și să ne bucurăm de ceea ce îmi place să numesc „încrederea pe care ne-o dau legămintele prin Isus Hristos”. Această încredere este asigurarea liniștită, dar certă, că vom primi binecuvântările pe care Dumnezeu le promite celor care își țin legămintele și care este atât de necesară în mijlocul circumstanțelor dificile din zilele noastre.

Construirea de noi case ale Domnului în întreaga lume, sub conducerea inspirată a președintelui Russell M. Nelson, a adus mare bucurie membrilor Bisericii și este un simbol important al extinderii împărăției Domnului.

Cugetând la experiența care mi-a inspirat venerație, trăită la dedicarea Templului Feather River, California, în luna octombrie, m-am întrebat dacă, uneori, nu ne pierdem în entuziasmul de a avea temple noi în orașele noastre și neglijăm scopul mai sfânt al legămintelor sacre pe care le facem în temple.

Pe fațada fiecărui templu este inscripționată o afirmație solemnă: „Sfințenie Domnului”1. Aceste cuvinte inspirate sunt o invitație clară să intrăm în casa Domnului, să pornim într-o călătorie sacră în care învățăm să devenim ucenici mai buni și mai sfinți ai lui Hristos. Pe măsură ce facem legăminte, în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu și ne luăm angajamentul de a-L urma pe Salvator, primim puterea de a ne schimba inima, a ne înnoi spiritul și a ne întări relația cu El. O astfel de strădanie aduce sfințire sufletului nostru și formează o legătură sacră cu Dumnezeu și Isus Hristos, care promit că noi putem moșteni darul vieții eterne.2 Rezultatul acestei călătorii sacre este că noi dobândim o încredere mai sfântă și mai mare în viața noastră de zi cu zi trăită potrivit legămintelor pe care le-am făcut prin Isus Hristos.

O astfel de încredere este punctul culminant al legăturii noastre divine cu Dumnezeu și ne poate ajuta să ne creștem devotamentul și recunoștința față de Isus Hristos și sacrificiul Său ispășitor. Ea întărește capacitatea noastră de a-i iubi pe alții și a le sluji și ne întărește sufletul pentru a trăi într-o lume laică din ce în ce mai întunecată și descurajatoare. Ne dă putere să biruim semințele îndoielii și disperării, ale fricii și frustrării, ale durerii și lipsei de speranță pe care dușmanul încearcă să le planteze adânc în inima noastră, mai ales când viața e grea, încercările sunt îndelungate sau circumstanțele sunt grele. Un verset biblic ne oferă un sfat profund fiecăruia dintre noi, pe măsură ce ne aplecăm sub vânturile puternice ale încercărilor din lumea de astăzi: „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră”3.

Dragi frați și surori, cei care dobândesc încredere adevărată în legămintele făcute în casa Domnului prin Isus Hristos sunt în posesia uneia dintre cele mai puternice forțe la care putem avea acces în această viață.

Pe măsură ce studiem, în acest an, Cartea lui Mormon cu ajutorul manualului Vino și urmează-Mă, suntem martori ai modului în care Nefi a exemplificat atât de frumos puterea acestui fel de încredere dată de legăminte, prin credința de care a dat dovadă când s-a confruntat cu piedici și încercări, precum aceea de a obține plăcile după cum poruncise Domnul. Nefi, în pofida faptului că era nespus de trist din cauza fricii și lipsei de credință ale lui Laman și Lemuel, a rămas încrezător că Domnul avea să le predea plăcile. El le-a spus fraților lui: „Așa cum Domnul trăiește și tot așa cum noi trăim, nu ne vom duce la tatăl nostru în pustiu până când nu vom îndeplini ceea ce Domnul ne-a poruncit”4. Datorită încrederii lui Nefi în promisiunile Domnului, el a putut să îndeplinească ceea ce i s-a poruncit să facă.5 Mai târziu, în viziunea sa, Nefi a văzut influența acestui fel de încredere și a scris: „Eu, Nefi, am văzut puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinților Bisericii Mielului, precum și asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul… iar ei erau înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”6.

Eu am văzut nemijlocit promisiunile pline de dragoste ale Domnului și puterea Sa revărsându-se în viața copiilor lui Dumnezeu, întărindu-i pentru a face față circumstanțelor vieții. Nu cu mult timp în urmă, soția mea a venit acasă după ce a preaslăvit în templu și mi-a spus cât de profund a fost impresionată de ceea ce a trăit acolo. Când a intrat în casa Domnului, ea a văzut un bărbat în scaun cu rotile mișcându-se foarte încet și o femeie mergând cu mare dificultate folosind un baston, amândoi venind să-L preaslăvească pe Domnul în casa Sa. Când soția mea s-a dus în zona rânduielilor pregătitoare, ea a văzut o soră dragă căreia îi lipsea un braț – și avea doar o parte din celălalt braț – îndeplinind frumos și ceresc orice sarcină care îi era dată.

În timp ce soția mea și cu mine am vorbit despre acea experiență, am ajuns la concluzia că numai încrederea curată și sinceră în promisiunile eterne ale lui Dumnezeu, dată prin legămintele sfinte făcute cu El în casa Lui putea să-i facă pe acei ucenici minunați ai lui Hristos să-și lase căminele în acea zi foarte friguroasă, în pofida circumstațelor personale din viață.

Dragii mei prieteni, dacă există un lucru care să merite să-l păstrăm – și un lucru care să merite să-l transmitem copiilor și nepoților noștri, care îi va ajuta, pe fiecare în parte, în testele și încercările pe care le vor avea – acest lucru este încrederea în legămintele făcute prin Isus Hristos. Dobândirea unei astfel de avuții divine îi va ajuta să trăiască așa cum Domnul le-a promis ucenicilor Săi credincioși: „Ucenicii Mei vor sta în locuri sfinte și nu vor fi mișcați”7.

Cum dobândim o astfel de încredere prin Isus Hristos? Ea vine prin umilință, concentrarea vieții noastre asupra Salvatorului, trăirea conform principiilor Evangheliei lui Isus Hristos, primirea rânduielilor necesare salvării și exaltării și onorarea legămintelor pe care le facem cu Dumnezeu în casa Sa sfântă.

În cuvintele rostite la încheierea Conferinței Generale din octombrie 2019, dragul nostru profet ne-a adus aminte de un pas important pe care trebuie să-l facem pentru a dobândi încrederea pe care ne-o dau legămintele: „Demnitatea personală de a intra în casa Domnului necesită foarte multă pregătire spirituală individuală… Demnitatea personală necesită o convertire totală a minții și a inimii pentru a fi mai asemănători Domnului, pentru a fi cetățeni onești, pentru a fi exemple mai bune și pentru a fi persoane mai sfinte”8. Prin urmare, dacă ne schimbăm pregătirea pentru a intra în templu, ne vom schimba experiența pe care o vom avea în templu, ceea ce va transforma viața pe care o vom avea în afara templului. „Atunci încrederea ta va crește puternic în prezența lui Dumnezeu; și doctrina preoției va cădea deasupra sufletului tău ca roua din cer.”9

Un episcop pe care îl cunosc se referă la clasa pentru cea mai mare grupă de vârstă de la Societatea Primară nu ca la o clasă de „Societate Primară”, ci ca la o clasă de „pregătire pentru templu”. În luna ianuarie, episcopul cheamă membrii clasei și pe învățătorii lor în biroul său, unde vorbesc despre modul în care își vor petrece întregul an pregătindu-se pentru a intra în templu. Episcopul acordă timpul necesar pentru a se parcurge întrebările aplicabile din interviul privind recomandarea pentru templu, care sunt incluse apoi în lecțiile lor de la Societatea Primară. El invită copii să fie pregătiți astfel, încât, când vor veni în biroul episcopului după un an, să fie încrezători, încrezători în legăminte, pregătiți să primească o recomandare pentru templu și să intre în casa Domnului. În acest an, episcopul a discutat cu patru tinere fete care au fost atât de entuziasmate, pregătite și încrezătoare să meargă la templu, încât au dorit ca episcopul să le tipărească recomandările în ziua de Anul Nou, la 12:01 dimineața.

Pregătirea nu este doar pentru cei care merg la templu pentru prima dată. Noi, toți, trebuie să ne pregătim continuu pentru a merge la casa Domnului. Un țăruș, pe care îl știu, a adoptat motto-ul: „Concentrat asupra căminului, susținut de Biserică și legat de templu”. Legat10 este un cuvânt interesant, pentru că înseamnă concentrat pe o direcție, dar înseamnă și prins strâns de sau asigurat prin, decis și hotărât, încredințat. Așadar, faptul de a fi legați de templu ne prinde strâns de Salvator, ne dă direcția și stabilitatea necesare, în timp ce ne asigură încrederea pe care ne-o dau legămintele prin Isus Hristos. Prin urmare, noi, toți, trebuie să acordăm atenție consolidării unei astfel de legături programându-ne următoarea întâlnire cu Domnul în casa Sa sfântă, fie că templul este aproape, fie că este departe.11

Preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, ne-a amintit aceste principii esențiale când a spus: „Templul stă la baza întăririi credinței noastre și tăriei noastre spirituale, deoarece Salvatorul și doctrina Sa sunt însăși inima templului. Tot ce se propovăduiește în templu, prin instrucțiuni și prin Spirit, ne mărește înțelegerea despre Isus Hristos. Rânduielile Sale esențiale ne leagă de El prin legăminte sacre ale preoției. Apoi, când ne ținem legămintele, El ne înzestrează cu puterea Sa vindecătoare și întăritoare. Și, o, cât de mult vom avea nevoie de puterea Sa în zilele care vor urma!”12.

Salvatorul dorește ca noi să fim pregătiți să înțelegem, cu multă claritate și precizie, cum să acționăm când facem legăminte cu Tatăl nostru Ceresc în numele Său. El dorește ca noi să fim pregătiți să ne cunoaștem privilegiile, promisiunile și responsabilitățile; să fim pregătiți să avem cunoașterea spirituală și conștientizarea de care avem nevoie în această viață. Știu că, atunci când Domnul vede măcar o scânteie de dorință sau un licăr de efort neprihănit în consimțământul nostru de a ne concentra viața asupra Sa și asupra rânduielilor și legămintelor pe care le facem în casa Sa, El ne va binecuvânta, în felul Său perfect, cu miracolele și îndurările blânde de care avem nevoie.

Casa Domnului este locul în care putem fi transformați în moduri mai înalte și mai sfinte. Astfel, când ieșim din templu transformați de speranța noastră în promisiunile legămintelor, înarmați cu putere din înalturi, noi ducem templul cu noi în căminele și viețile noastre. Vă asigur că, având spiritul casei Domnului în noi, vom fi complet schimbați.

Noi știm, de asemenea, de la templu că, dacă dorim ca Spiritul Domnului să se manifeste fără restricții în viața noastră, pur și simplu, nu putem și nu trebuie să avem sentimente negative față de nimeni. Când facem loc în inima și mintea noastră unor sentimente sau gânduri negative, rezultatul va consta în cuvinte și fapte negative, pe rețelele de socializare sau în căminele noastre, care vor face ca Spiritul Domnului să se retragă din inima noastră. Așadar, vă rog să nu părăsiți încrederea dumneavoastră, ci dimpotrivă, lăsați-vă încrederea să devină puternică.

Construirea continuă și accelerată de temple va continua să ne entuziasmeze, să ne inspire și să ne binecuvânteze. Dar și mai important, pe măsură ce ne concentrăm asupra pregătirii noastre pentru a intra în templu, ne vom schimba experiența din templu, ceea ce va transforma viața noastră din afara templului. Fie ca această transformare să ne umple de încredere în legămintele sfinte pe care le-am făcut cu Dumnezeu prin Isus Hristos. Dumnezeu trăiește, Isus este Salvatorul nostru, iar aceasta este Biserica Sa restaurată pe pământ. Spun aceste adevăruri cu pioșenie în numele sacru al Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.