„[Fiți liniștiți], și să știți că Eu sunt Dumnezeu”
Putem să fim liniștiți și să știm că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
Recent, în timpul unei case deschise și zile a presei organizate pentru o nouă casă a Domnului, am condus un grup de jurnaliști într-un tur al clădirii sacre. Le-am descris scopul templelor în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și am răspuns la întrebările lor excelente.
Înainte de a intra în camera celestială, le-am explicat că această cameră din casa Domnului reprezintă, simbolic, pacea și frumusețea căminului ceresc în care ne putem întoarce după această viață. Le-am spus oaspeților noștri că nu vom vorbi cât timp vom fi în camera celestială, dar că aș fi fericit să le răspund la orice întrebare după ce vom ajunge la următoarea oprire din cadrul turului.
După ce am ieșit din camera celestială și ne-am adunat în locul următoarei opriri, i-am întrebat pe oaspeții noștri dacă doresc să împărtășească ceva. O jurnalistă a spus foarte emoționată: „Nu am trăit așa ceva niciodată în viața mea. N-am știut că, în lume, există o astfel de liniște; pur și simplu, nu am crezut că o astfel de stare de liniște este posibilă”.
Am fost impresionat atât de sinceritatea afirmației acestei jurnaliste, cât și de cât de directă a fost. Iar reacția jurnalistei a evidențiat un aspect important al liniștii – biruirea și ignorarea agitației din mediul nostru extern.
Mai târziu, în timp ce cugetam asupra comentariului jurnalistei și reflectam la ritmul adesea agitat al vieții noastre moderne – faptul de a fi tot timpul ocupați, zgomotul, diversiunile, distragerile și ocolurile care, atât de des, par să ne solicite atenția – mi-a venit în minte un verset: „[Fiți liniștiți], și să știți că Eu sunt Dumnezeu”1.
Mă rog ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe fiecare dintre noi pe măsură ce luăm în considerare o dimensiune mai bună și mai sfântă a liniștii în viața noastră – o liniște spirituală interioară a sufletului care ne permite să știm și să ne amintim că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru. Această binecuvântare remarcabilă este disponibilă tuturor membrilor Bisericii care se străduiesc, cu credincioșie, să devină „poporul de legământ al Domnului”2.
Fiți liniștiți
În anul 1833, sfinții din Missouri au fost ținta unor mari persecuții. Gloatele i-au alungat din casele lor din Ținutul Jackson, iar unii membri ai Bisericii încercaseră să se stabilească în alte ținuturi învecinate. Dar persecuțiile au continuat și amenințările cu moartea au fost multe. În aceste circumstanțe dificile, Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith, în Kirtland, Ohio, următoarele instrucțiuni:
„De aceea, inimile voastre să se îmbărbăteze în ceea ce privește Sionul; pentru că toată făptura este în mâinile Mele; fiți liniștiți și să știți că Eu sunt Dumnezeu”3.
Cred că îndemnul Domnului de a „fi liniștiți” presupune mult mai mult decât doar să nu vorbim sau să nu ne mișcăm. Probabil că intenția Sa este ca noi să ne amintim de El și să ne bizuim pe El și pe puterea Sa „în toate timpurile și în toate lucrurile și în toate locurile în care se întâmplă să [ne aflăm]”4. Astfel, „fiți liniștiți” poate fi un mod de a ne aminti să ne concentrăm, în mod consecvent, asupra Salvatorului ca fiind sursa supremă a liniștii spirituale a sufletului care ne întărește să facem și să biruim lucruri grele.
Clădiți pe stâncă
Adevărata credință se concentrează întotdeauna în și asupra Domnului Isus Hristos – în El, în calitatea Sa de Singurul Fiu Născut și Divin al Tatălui Etern și asupra Sa și a misiunii mântuitoare pe care El a îndeplinit-o.
„Căci El a răspuns la cerințele legii și îi revendică pe toți aceia care au credință în El; și cei care au credință în El se vor lipi de orice lucru bun; prin urmare, El apără cauza copiilor oamenilor.”5
Isus Hristos este Mântuitorul6 nostru, Mijlocitorul7 nostru și Avocatul8 nostru alături de Tatăl Etern și stânca pe care trebuie să clădim temelia spirituală a vieții noastre.
Helaman a explicat: „Aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiți voi temelia voastră ca, atunci când diavolul își va trimite vânturile lui puternice, da, săgețile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre și furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii și al suferinței fără de sfârșit, datorită stâncii pe care voi sunteți zidiți, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”9.
Simbolul „stâncii”, folosit pentru Hristos, pe care trebuie să ne clădim temelia vieții este foarte instructiv. Vă rog să remarcați în acest verset că Salvatorul nu este temelia. De fapt, suntem îndemnați să ne clădim temelia spirituală pe El.10
Temelia este partea unei clădiri care o leagă de sol. O temelie puternică oferă protecție împotriva dezastrelor naturale și a multor altor forțe distructive. De asemenea, o temelie corespunzătoare distribuie greutatea unei clădiri pe o zonă mare pentru a evita supraîncărcarea solului subiacent și oferă o suprafață plană pentru construcție.
O legătură puternică și sigură între sol și temelie este esențială pentru ca o clădire să rămână solidă și stabilă în timp. Și, pentru anumite tipuri de construcții, buloanele de ancorare și barele de oțel pot fi folosite pentru a fixa temelia unei clădiri în „stânca de bază”, stânca tare, solidă de sub materialele de suprafață, cum ar fi solul și pietrișul.
În mod asemănător, temelia vieții noastre trebuie să fie legată de stânca lui Hristos, dacă dorim să rămânem fermi și neclintiți. Legămintele și rânduielile sacre ale Evangheliei restaurate a Salvatorului pot fi comparate cu buloanele de ancorare și cu barele de oțel folosite pentru a fixa o clădire de stânca de bază. De fiecare dată când primim, recapitulăm, ne amintim și reînnoim cu credincioșie legăminte sacre, ancorele noastre spirituale sunt fixate din ce în ce mai ferm și mai statornic în „stânca” lui Isus Hristos.
„De aceea, acela care crede în Dumnezeu cu siguranță va putea să nădăjduiască într-o lume mai bună, da, și anume un loc la dreapta lui Dumnezeu, care nădejde vine de la credință, ancorează în sufletul oamenilor, ceea ce-i face pe ei să fie siguri și neclintiți, întotdeauna abundând în fapte bune, fiind conduși să-L slăvească pe Dumnezeu.”11
Treptat și din ce în ce mai mult, „în decursul timpului”12, „virtutea [ne înfrumusețează], fără încetare, gândurile”, „încrederea [noastră] va crește [din ce în ce mai puternică] în prezența lui Dumnezeu” și „Duhul Sfânt va fi tovarășul [nostru] permanent”13. Devenim mai întemeiați, mai înrădăcinați, mai așezați și mai neclintiți.14 Pe măsură ce temelia vieții noastre este clădită pe Salvator, suntem binecuvântați să „[fim] liniștiți” – să avem confirmarea spirituală că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
Vremuri sacre, locuri sfinte și căminul
Domnul oferă atât vremuri sacre, cât și locuri sfinte pentru a ne ajuta să avem parte de această liniște interioară a sufletului nostru și să învățăm despre ea.
De exemplu, sabatul este ziua lui Dumnezeu, un timp sacru pus deoparte pentru a ne aminti de Tatăl și a-L preaslăvi în numele Fiului Său, pentru a lua parte la rânduieli ale preoției și pentru a primi și a reînnoi legăminte sacre. În fiecare săptămână, Îl preaslăvim pe Domnul în timpul studiului nostru de acasă și, de asemenea, „împreună [în calitate de] cetățeni cu sfinții”15 în timpul împărtășaniei și al altor adunări. În ziua Sa sfântă, gândurile, faptele și comportamentul nostru sunt semne pe care I le transmitem lui Dumnezeu și reprezintă un indicator al dragostei noastre față de El.16 În fiecare duminică, dacă dorim, putem să fim liniștiți și să știm că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
O caracteristică importantă a preaslăvirii noastre în ziua de sabat este aceea de a ne „[duce] la casa de rugăciune și [de a oferi] sacramentele [noastre] în ziua [sfântă a Domnului]”17. „[Casele] de rugăciune” în care ne adunăm în ziua de sabat sunt casele de întruniri și alte clădiri aprobate – locuri sfinte de pioșenie, preaslăvire și învățare. Fiecare casă de întruniri și fiecare clădire în care ne adunăm sunt dedicate prin autoritatea preoției ca loc în care Spiritul Domnului să poată sălășlui și în care copiii lui Dumnezeu să poată ajunge „la cunoașterea Mântuitorului lor”18. Dacă dorim, putem să „[fim] liniștiți” în locurile noastre sfinte de preaslăvire și să știm tot mai sigur că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
Templul este un alt loc sfânt pus deoparte anume pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și a-I sluji și pentru a învăța adevăruri eterne. În casa Domnului, noi gândim, acționăm și ne îmbrăcăm diferit față de cum am face-o în oricare alte locuri pe care le-am putea frecventa. În casa Sa sfântă, dacă dorim, putem să fim liniștiți și să știm că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
Scopurile principale ale timpului sacru și ale locurilor sfinte sunt exact aceleași: să ne concentreze atenția în mod repetat asupra Tatălui Ceresc și planului Său, asupra Domnului Isus Hristos și ispășirii Sale, asupra puterii edificatoare a Duhului Sfânt și asupra promisiunilor asociate rânduielilor și legămintelor sacre ale Evangheliei restaurate a Salvatorului.
Astăzi, repet un principiu pe care l-am subliniat anterior. Căminele noastre trebuie să fie combinația supremă dintre timpul sacru și locul sfânt în care persoanele și familiile să poată să „[fie liniștite]” și să știe că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Salvatorul nostru. Faptul de a ieși din casă pentru a preaslăvi în ziua de sabat și în casa Domnului este, cu siguranță, esențial. Dar numai când ne întoarcem la căminele noastre cu perspectiva și tăria spirituale dobândite în acele locuri și la acele activități sfinte putem să ne menținem concentrarea asupra scopurilor principale ale vieții muritoare și să biruim ispitele atât de răspândite în lumea noastră decăzută.
Experiențele noastre continue din ziua de sabat, din templu și din cadrul căminului trebuie să ne întărească cu puterea Duhului Sfânt, cu o legătură continuă și mai puternică prin legământ cu Tatăl și Fiul și cu „o strălucire perfectă a speranței”19 în promisiunile eterne ale lui Dumnezeu.
Pe măsură ce căminul și Biserica sunt unite într-una în Hristos20, poate că vom fi încolțiți în toate chipurile, dar nu vom fi tulburați în mintea și inima noastră. Poate că vom fi nedumeriți din cauza circumstanțelor și încercărilor noastre, dar nu vom deznădăjdui. Poate că vom fi persecutați, dar, de asemenea, ne vom da seama că nu suntem niciodată singuri.21 Putem primi tărie spirituală pentru a deveni și a rămâne fermi, neclintiți și fideli.
Promisiune și mărturie
Vă promit că, pe măsură ce clădim temelia vieții noastre pe „stânca” lui Isus Hristos, putem fi binecuvântați de Duhul Sfânt să primim o liniște individuală și spirituală a sufletului care ne va permite să știm și să ne amintim că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi, că Isus Hristos este Salvatorul nostru și că putem fi binecuvântați să facem și să biruim lucruri grele.
Cu bucurie, depun mărturie că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc, că noi suntem copiii Săi și că Isus Hristos este Mântuitorul nostru și „stânca” salvării noastre. Astfel depun mărturie în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.