Integritatea – o însușire a lui Hristos

Isus Hristos este exemplul nostru. Trăirea unei vieți integre ne cere să fim fideli lui Dumnezeu, unul altuia și identității noastre divine. Integritatea rezultă din prima mare poruncă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu. Deoarece Îl iubești pe Dumnezeu, Îi ești fidel tot timpul. Înțelegi că există bine și rău și că există adevăr absolut – adevărul lui Dumnezeu. Integritatea înseamnă că nu ne coborâm standardele sau comportamentul pentru a-i impresiona pe alții sau a fi acceptați de ei.⁵ Faci „ce e drept pentru a ta libertate”⁶. Revizuirile recente ale manualului pentru misionari Predicați Evanghelia Mea a adăugat, în mod particular, integritatea ca însușire a lui Hristos.⁷

În urmă cu mai mulți ani, vârstnicul Uchtdorf a fost desemnat să reorganizeze țărușul nostru. În timpul interviului nostru, mi-a adresat o întrebare pe care nu am uitat-o: „A fost ceva în viața dumneavoastră care, dacă ar fi adus în atenția publicului, ar fi o rușine pentru dumneavoastră sau pentru Biserică?”. Surprins, mi-am revăzut repede, în minte, întreaga viață, încercând să-mi aduc aminte acele momente în care poate am eșuat și m-am întrebat: „Dacă alții știau tot ce făcusem, ce credeau ei despre mine sau despre Biserică?”.

În acel moment, am crezut că vârstnicul Uchtdorf întreba doar despre demnitate, dar am ajuns să înțeleg că, de fapt, era o întrebare despre integritate. Trăiam eu în acord cu ceea ce propovăduiam? Putea lumea să vadă o coerență între cuvintele mele și faptele mele? Puteau alții să-L vadă pe Dumnezeu prin conduita mea?

Președintele Spencer W. Kimball ne-a învățat: „Integritatea” reprezintă „dorința și capacitatea [noastră] de a trăi potrivit crezurilor și angajamentelor noastre”⁸.

O viață integră ne cere să fim, mai întâi de toate și mai presus de orice, fideli lui Dumnezeu.

Încă din fragedă copilărie, am auzit povestirea despre Daniel în groapa cu lei. Daniel a fost mereu fidel lui Dumnezeu. Colegii lui invidioși „au căutat să afle ceva asupra lui”⁹ și au pus la cale o poruncă prin care rugăciunile puteau fi adresate doar dumnezeilor lor. Daniel știa despre această poruncă, dar s-a dus acasă și – unde „ferestrele… erau deschise”¹⁰ – a îngenuncheat și s-a rugat de trei ori pe zi Dumnezeului lui Israel. Drept rezultat, Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. În dimineața zilei următoare, împăratul a aflat că Dumnezeul lui Daniel îl scăpase și a dat o nouă poruncă, aceea ca toți să „se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu”¹¹.

Împăratul a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu prin intermediul integrității lui Daniel. Alții Îl văd pe Dumnezeu prin intermediul integrității noastre – prin vorbele și faptele noastre. Asemenea lui Daniel, faptul de a fi fideli lui Dumnezeu ne va deosebi tot mai mult de lume.

Salvatorul ne amintește: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”¹². Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „[A birui lumea] înseamnă să biruim ispita de a ne îngriji mai mult de lucrurile acestei lumi decât de lucrurile lui Dumnezeu. Înseamnă să ne încredem în doctrina lui Hristos mai mult decât în filosofiile omului”¹³. În același fel, trebuie să ne împotrivim ispitei de a merge „pe propriul [nostru] drum, după imaginea propriului [nostru] dumnezeu, a cărui imagine este asemănătoare lumii”¹⁴.

Influența negativă existentă în această lume este o parte esențială a planului salvării întocmit de Dumnezeu. Modul în care răspundem în fața acestei influențe reprezintă esența a ceea ce suntem – o măsură a integrității noastre. Influența lumească poate fi la fel de directă ca distrugerea fidelității în cadrul căsniciei sau la fel de subtilă precum faptul de a posta anonim comentarii critice la adresa doctrinei și culturii Bisericii. Exercitarea integrității în alegerile noastre este o exprimare exterioară a unui angajament lăuntric de a-L urma pe Salvatorul Isus Hristos.

Așa cum integritatea rezultă din prima mare poruncă, de a-L iubi pe Dumnezeu, tot așa faptul de a fi fideli unul altuia rezultă din cea de-a doua, de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine. O viață integră nu este o viață perfectă; este o viață în care ne străduim, în fiecare zi, să fim, în primul rând, fideli lui Dumnezeu și, în acel context, să fim fideli altora. Președintele Oaks ne amintește: „Zelul nostru de a ține a doua poruncă nu trebuie să ne facă s-o uităm pe prima”¹⁵.

Lumea se luptă din ce în ce mai mult cu integritatea impunând coduri de conduită sau reguli etice care guvernează relațiile dintre oameni și instituții. Deși bune, aceste reguli nu sunt, în general, ancorate de adevărul absolut și tind să se dezvolte pe baza acceptării culturale. Asemenea întrebării adresate de vârstnicul Uchtdorf, unele organizații instruiesc angajații să se gândească la cum ar arăta hotărârile lor sau procesul de luare a hotărârilor dacă ar fi publicate online sau pe prima pagină a unui ziar important. Pe măsură ce Biserica iese din obscuritate și din întuneric¹⁶, noi, asemenea lui Daniel, trebuie să ne ridicăm deasupra așteptărilor lumești și să devenim chipul Dumnezeului adevărat și viu în toate timpurile și în toate locurile¹⁷.

Nu este suficient să spunem că suntem integri dacă faptele noastre nu sunt în armonie cu propriile cuvinte. În mod asemănător, bunătatea creștină nu este un substitut pentru integritate. Ca popor de legământ și în calitate de conducători în Biserica Sa, trebuie să fim ireproșabili și aliniați la standardele stabilite de Domnul.

Acționarea cu integritate clădește credința și încrederea și îi asigură pe alții că noi căutăm doar să facem voia Domnului. În consiliile noastre, ne împotrivim influențelor externe și urmăm procesul revelat de Domnul, căutând cunoștințe din partea fiecărei femei și fiecărui bărbat și acționând în acord cu sfaturile inspirate primite.¹⁸

Ne concentrăm atenția asupra Salvatorului și suntem atenți să evităm acțiunile care pot fi percepute ca slujind propriilor interese, în folosul familiei noastre sau favorizând pe cineva în detrimentul altei persoane. Facem tot ce putem pentru a evita orice percepție că acțiunile noastre ar putea fi influențate de onorurile oamenilor¹⁹, pentru a primi recunoaștere personală, a genera mai multe reacții „Îmi place”, a fi citați sau publicați.

În final, o viață integră ne cere să fim fideli identității noastre divine.

Noi cunoaștem pe unii care n-au fost. De o importanță deosebită este antihristul Corihor, care a dus în rătăcire inimile multora, ademenindu-le „mintea carnală”²⁰. Dar, în ultimele momente ale vieții sale, el a mărturisit: „Am știut întotdeauna că era un Dumnezeu”²¹. Președintele Henry B. Eyring ne-a învățat că minciuna „este contrară naturii spiritului nostru”²², identității noastre divine. Corihor s-a înșelat singur, iar adevărul nu era în el.²³

În schimb, profetul Joseph Smith a declarat cu încredere: „Știam aceasta și știam că Dumnezeu știe aceasta și n-am putut să o neg”²⁴.

Hyrum, fratele lui Joseph, a fost iubit de Domnul „datorită integrității inimii sale”²⁵. El și Joseph au rămas fideli până la sfârșit – fideli identității lor divine, luminii și cunoașterii pe care le-au primit și fideli persoanei care știau că puteau deveni.

Fie ca noi să ne împăcăm cu „voința lui Dumnezeu”²⁶ și să dezvoltăm însușirea reprezentată de integritatea lui Hristos! Fie ca noi să-L urmăm pe exemplul nostru, pe Salvatorul lumii, și să nu dăm înapoi, ci să trăim o viață în care să fim fideli lui Dumnezeu, unul altuia și identității noastre divine!

Așa cum a spus Iov: „Să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, și-mi va vedea [integritatea]”²⁷. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.