Legăminte și responsabilități
Biserica lui Isus Hristos este cunoscută ca fiind o biserică ce pune accent pe faptul de a face legăminte cu Dumnezeu.
„Prin ce diferă Biserica dumneavoastră de celelalte?” Răspunsul meu la această întrebare importantă s-a schimbat pe măsură ce m-am maturizat și Biserica a crescut. Când m-am născut, în anul 1932, în Utah, numărul membrilor Bisericii noastre era de doar aproximativ 700.000, grupați în mare parte în Utah și în statele învecinate. La acea vreme, aveam doar 7 temple. În prezent, numărul membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este de peste 17 milioane în aproximativ 170 de națiuni. La data de 1 aprilie a acestui an, aveam 189 de temple dedicate în multe națiuni și încă 146 în diferite etape de planificare și construcție. Am simțit să vorbesc despre scopul acestor temple și despre istoria și rolul legămintelor în preaslăvirea noastră. Aceasta va completa învățăturile inspirate ale vorbitorilor anteriori.
I.
Legământul este un angajament de a îndeplini anumite responsabilități. Angajamentele personale sunt esențiale pentru punerea în ordine a propriei vieți și pentru funcționarea societății. În prezent, această idee este contestată. O minoritate care-și exprimă cu tărie opinia se opune autorității instituționale și insistă ca persoanele să nu aibă nicio restricție care le limitează libertatea individuală. Dar noi știm, din experiență milenară, că oamenii renunță la anumite libertăți individuale pentru a obține avantajele de a trăi în comunități organizate. Astfel de renunțări la libertăți individuale se bazează, în principal, pe angajamente, sau legăminte, exprimate sau subînțelese.
Vă ofer câteva exemple de responsabilități primite prin legământ în societatea noastră: 1) judecătorii, 2) militarii, 3) personalul medical și 4) pompierii. Toți cei implicați în aceste ocupații cunoscute își iau angajamentul – adesea oficializat prin jurământ sau legământ – de a-și îndeplini îndatoririle desemnate. Acest lucru este valabil și pentru misionarii noștri cu timp deplin. Îmbrăcămintea sau ecusoanele distinctive sunt menite să indice că purtătorul lor se află sub legământ și, astfel, are datoria de a propovădui și de a sluji și că trebuie sprijinit în acea slujire. Un scop conex este acela de a le aminti purtătorilor responsabilitățile pe care le au prin legământ. Nu există nicio „magie” legată de îmbrăcămintea sau simbolurile lor distinctive, ci doar un memento necesar legat de responsabilitățile speciale pe care purtătorii și le-au asumat. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește simbolurile inelului de logodnă și verighetei și rolul acestora de a-i înștiința pe observatori sau de a le aminti purtătorilor responsabilitățile pe care le au prin legământ.
II.
Ceea ce am spus despre faptul că legămintele sunt temelia pentru punerea în ordine a vieții persoanelor este valabil îndeosebi în cazul legămintelor religioase. Temelia și istoria multor afilieri și cerințe religioase se bazează pe legăminte. De exemplu, legământul avraamic este fundamental pentru câteva mari tradiții religioase. El prezintă idee sfântă privind promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin legământ copiilor Săi. Vechiul Testament face deseori referire la legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam și seminția sa.1
Prima parte a Cărții lui Mormon, care a fost scrisă în perioada Vechiului Testament, demonstrează în mod clar rolul legămintelor în istoria și preaslăvirea israeliților. Lui Nefi i s-a spus că scrierile israelite din acea perioadă erau „o cronică a iudeilor care cuprinde legămintele Domnului pe care El le-a făcut cu cei din casa lui Israel”2. Cărțile lui Nefi fac referire frecventă la legământul avraamic3 și la Israel ca fiind „poporul de legământ al Domnului”4. Practica de a face legământ cu Dumnezeu sau cu conducători religioși este, de asemenea, consemnată în scrierile din Cartea lui Mormon despre Nefi, Iosif din Egipt, regele Beniamin, Alma și căpitanul Moroni.5
III.
Când a sosit vremea restaurării plenitudinii Evangheliei lui Isus Hristos, Dumnezeu a chemat un profet, pe Joseph Smith. Nu cunoaștem întregul conținut al primelor instrucțiuni date de îngerul Moroni acestui tânăr profet în curs de maturizare. Dar știm că el i-a spus lui Joseph că „Dumnezeu avea o lucrare pe care să o facă [el]” și că „plenitudinea nepieritoarei Evanghelii” trebuie adusă la lumină, inclusiv „promisiunile făcute strămoșilor”6. Știm, de asemenea, că scripturile pe care tânărul Joseph le-a citit cel mai intens – chiar înainte de a fi îndrumat să organizeze o biserică – erau numeroasele învățături despre legămintele pe care le traducea în Cartea lui Mormon. Această carte este principala sursă a restaurării în ceea ce privește plenitudinea Evangheliei, inclusiv planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi, iar Cartea lui Mormon este plină de referiri la legăminte.
Fiind bun cunoscător al Bibliei, Joseph trebuie să fi știut de referirea, din cartea Evrei, la intenția Salvatorului de a „face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou”7. Cartea Evrei face, de asemenea, referire la Isus ca fiind „Mijlocitorul legământului celui nou”8. În mod semnificativ, relatarea biblică despre slujirea Salvatorului în viața muritoare este denumită „Noul Testament”, sinonim virtual pentru „noul legământ”.
Legămintele au fost fundamentale în restaurarea Evangheliei. Acest lucru este evident în primii pași pe care Domnul l-a îndrumat pe profet să-i facă în organizarea Bisericii Sale. Imediat ce Cartea lui Mormon a fost publicată, Domnul a îndrumat organizarea Bisericii Sale restaurate, care în scurt timp avea să fie numită Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.9 Revelația consemnată în luna aprilie a anului 1830 indică faptul că persoanele „vor fi [primite] prin botez în Biserica Lui” după ce „mărturisesc” (adică depun mărturie solemnă) „că… într-adevăr s-au pocăit de toate păcatele și voiesc să ia asupra lor numele lui Isus Hristos, având hotărârea să-L slujească până la sfârșit”10.
Aceeași revelație indică faptul ca membrii Bisericii „să se întâlnească împreună deseori, pentru împărtășanie cu pâine și vin [apă] în amintirea Domnului Isus”. Importanța acestei rânduieli este evidentă în cuvintele legămintelor specificate pentru vârstnicul sau preotul care oficiază. El binecuvântează simbolurile reprezentate de pâine „pentru sufletele tuturor acelora care se împărtășesc din ea… ca ei… să-Ți mărturisească Ție, o Dumnezeule, Tată Veșnic, că ei doresc cu adevărat să ia asupra lor numele Fiului Tău, și să-și amintească totdeauna de El, și să țină poruncile pe care El le-a dat lor”11.
Rolul central al legămintelor în recent restaurata Biserică a fost reafirmat în prefața pe care Domnul a dat-o pentru prima publicare a revelațiilor Sale. Acolo, Domnul declară că El l-a chemat pe Joseph Smith deoarece locuitorii pământului „s-au abătut de la rânduielile Mele și au rupt legământul Meu nepieritor”12. Această revelație explică în continuare că poruncile Sale au fost date „pentru ca legământul Meu nepieritor să poată fi stabilit”13.
Astăzi, înțelegem rolul legămintelor în Biserica restaurată și în preaslăvirea membrilor ei. Președintele Gordon B. Hinckley a oferit următorul rezumat al efectului botezului nostru și al luării din împărtășanie în fiecare săptămână: „Fiecare membru al acestei biserici care a intrat în apele botezului a devenit parte a unui legământ sacru. De fiecare dată când luăm din împărtășania cinei Domnului, reînnoim acel legământ”14.
Ni s-a amintit de mulți vorbitori din cadrul acestei conferințe că președintele Russell M. Nelson face adesea referire la planul salvării ca fiind „cărarea legămintelor” care „ne duce înapoi la [Dumnezeu]” și „[care] are legătură doar cu relația noastră cu Dumnezeu”15. Dânsul ne învață despre importanța legămintelor din ceremoniile noastre din templu și ne îndeamnă să vedem sfârșitul încă de la început și să „[gândim] din perspectivă celestială”16.
IV.
Acum, voi vorbi mai mult despre legămintele din templu. Îndeplinindu-și responsabilitatea de a restaura plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos, profetul Joseph Smith a petrecut mare parte din ultimii săi ani îndrumând construirea unui templu în Nauvoo, Illinois. Prin intermediul său, Domnul a revelat învățături, doctrină și legăminte sacre pe care succesorii săi să le administreze în temple. Acolo, persoane care erau înzestrate trebuiau să fie învățate planul salvării întocmit de Dumnezeu și invitate să facă legăminte sacre. Celor care trăiau cu credincioșie potrivit acelor legăminte li s-a promis viața eternă, în care „toate lucrurile sunt ale lor” și că „aceștia vor locui în prezența lui Dumnezeu și a Hristosului Său în vecii vecilor”17.
Ceremoniile de înzestrare din Templul Nauvoo au fost înfăptuite chiar înainte ca pionierii noștri de la începuturi să fie alungați și să-și înceapă călătoria istorică spre munții din vest. Avem mărturiile multor pionieri că puterea pe care au primit-o datorită faptului că erau legați de Hristos prin înzestrarea lor din Templul Nauvoo le-a dat tăria de a face călătoria lor incredibilă și de a se stabili în vest.18
Persoanele care au fost înzestrate într-un templu au responsabilitatea de a purta un veșmânt din templu, un articol de îmbrăcăminte care nu este vizibil, deoarece este purtat sub îmbrăcămintea exterioară. Acesta le amintește membrilor înzestrați legămintele sacre pe care le-au făcut și binecuvântările care le-au fost promise în templul sfânt. Pentru a îndeplini aceste scopuri sfinte, suntem instruiți să purtăm veșmintele din templu în mod continuu, singurele excepții fiind cele evident necesare. Deoarece legămintele nu-și „iau o zi liberă”, faptul ca cineva să nu-și poarte veșmintele poate fi înțeles ca o renunțare la responsabilitățile luate prin legământ și binecuvântările asociate. În schimb, cei care-și poartă veșmintele cu credincioșie și își țin continuu legămintele din templu își afirmă rolul de ucenici ai Domnului Isus Hristos.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă construiește temple în întreaga lume. Scopul lor este de a-i binecuvânta pe copiii de legământ ai lui Dumnezeu cu preaslăvirea în templu și cu responsabilitățile și puterile sacre și cu binecuvântările unice de a fi legați de Hristos pe care le primesc prin legământ.
Biserica lui Isus Hristos este cunoscută ca fiind o biserică ce pune accent pe faptul de a face legăminte cu Dumnezeu. Legămintele sunt inerente fiecărei rânduieli necesare salvării și exaltării pe care această Biserică restaurată o administrează. Rânduiala botezului și legămintele asociate acesteia sunt cerințe pentru intrarea în împărăția celestială. Rânduielile din templu și legămintele asociate acestora sunt cerințe pentru exaltarea în împărăția celestială, care înseamnă viața eternă, „cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu”19. Acesta este obiectivul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Depun mărturie despre Isus Hristos, care este capul acestei Biserici și invoc binecuvântările Sale asupra tuturor celor care caută să-și țină legămintele sacre. În numele lui Isus Hristos, amin.