Totul va fi bine datorită legămintelor făcute în templu

Preaiubiții mei frați și surori, această sesiune a conferinței generale a fost, pentru mine, un timp sacru. Sunt recunoscător pentru însărcinarea de a vorbi milioanelor de sfinți din zilele din urmă și prietenilor noștri din întreaga lume. Vă iubesc și știu că Domnul vă iubește.

În urmă cu peste 50 de ani, am avut privilegiul de a sluji în calitate de președinte al Colegiului Ricks din Rexburg, Idaho. În dimineața zilei de 5 iunie 1976, soția mea Kathy și cu mine am călătorit cu mașina de la Rexburg la Templul Idaho Falls, Idaho, pentru a participa la pecetluirea unei prietene apropiate. Desigur, având patru băieței acasă la acea vreme, călătoria noastră la templu putea fi realizată doar cu ajutorul unei bone curajoase! I-am lăsat pe copiii noștri prețioși în grija ei și am făcut scurta călătorie de 30 de minute cu mașina.

Experiența pe care noi am trăit-o în templu în acea zi a fost minunată, ca de fiecare dată. Dar, după încheierea pecetluirii în templu – și în timp ce ne pregăteam să ne întoarcem acasă – am observat mulți lucrători în templu și participanți conversând neliniștiți în holul templului. În câteva clipe, unul dintre lucrătorii din templu ne-a spus că barajul Teton, recent construit în estul statului Idaho, se prăbușise! Peste 300 de milioane de metri cubi de apă se revărsau prin baraj și în cei 775 de kilometri pătrați de văi învecinate. O mare parte din orașul Rexburg era sub apă, casele și vehiculele fiind luate de inundații. Două treimi din cei 9.000 de locuitori au rămas brusc fără adăpost.¹

După cum vă puteți imagina, gândurile și îngrijorările noastre s-au îndreptat către siguranța copiilor noștri dragi, a sutelor de studenți și cadre didactice și a comunității pe care o îndrăgeam. Eram la mai puțin de 50 de kilometri de casă și, totuși, în acea zi, cu mult înainte de apariția telefoanelor mobile și SMS-urilor, nu aveam niciun mod de a comunica imediat cu copiii noștri și nici nu puteam să conducem din Idaho Falls la Rexburg, deoarece toate drumurile fuseseră închise.

Singura noastră opțiune a fost să înnoptăm la un motel local, în Idaho Falls. Kathy și cu mine am îngenuncheat împreună în mica noastră cameră de motel și, cu umilință, L-am implorat pe Tatăl Ceresc pentru siguranța copiilor noștri dragi și a miilor de alți oameni afectați de tragicul eveniment. Îmi amintesc cum Kathy s-a plimbat prin cameră până la primele ore ale dimineții, îngrijorându-se pentru copiii ei. În pofida îngrijorărilor mele, am reușit să mă liniștesc și să adorm.

Nu după mult timp, scumpa mea parteneră eternă m-a trezit și mi-a spus: „Hal, cum poți dormi într-un astfel de moment?”.

Apoi, următoarele cuvinte mi-au venit clar în inimă și minte. I-am spus soției mele: „Kathy, indiferent de ceea ce se va întâmpla, totul va fi bine datorită templului. Noi am făcut legăminte cu Dumnezeu și am fost pecetluiți ca familie eternă”.

În acel moment, a fost ca și cum Spiritul Domnului ne-a confirmat în inimă și în minte ceea ce amândoi știam deja că este adevărat: rânduielile de pecetluire, care se găsesc numai în casa Domnului și sunt administrate prin autoritatea corespunzătoare a preoției, ne uniseră ca soț și soție, iar copiii noștri fuseseră pecetluiți cu noi. Chiar nu aveam de ce să ne temem și, mai târziu, am fost recunoscători când am aflat că băieții noștri erau în siguranță.

Poate că următoarea declarație a președintelui Thomas S. Monson ilustrează cel mai bine ceea ce Kathy și cu mine am simțit în acea noapte de neuitat: „Când mergem la templu, putem dobândi un nivel de spiritualitate și un sentiment de pace… Putem înțelege adevăratul înțeles al cuvintelor Salvatorului, care a spus: «Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte» [Ioan 14:27]”².

Am fost binecuvântat să simt acea pace de fiecare dată când am intrat în templul sacru. Îmi amintesc prima zi în care am intrat în Templul Salt Lake. Eram tânăr băiat.

Am privit în sus către tavanul alb, înalt, care făcea ca încăperea să fie atât de luminoasă, încât părea de parcă era deschisă spre cer. Și, în acel moment, mi-a venit în minte acest gând, cu aceste cuvinte clare: „Am mai fost în acest loc luminos”. Dar, apoi, imediat, mi-au venit în minte, nu cu glasul meu, aceste cuvinte: „Nu, nu ai mai fost niciodată aici. Îți amintești un moment de dinainte de a te naște. Erai într-un loc sacru ca acesta, unde Domnul putea veni”.

Frați și surori, depun mărturie cu umilință că, atunci când ne ducem la templu, ne putem aminti de natura eternă a spiritelor noastre, de relația noastră cu Tatăl și Fiul Său divin și de dorința noastră supremă de a ne întoarce la căminul nostru ceresc.

În cuvântări din cadrul unor conferințe recente, președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:

„Cel mai sigur loc în care să vă aflați, din punct de vedere spiritual, este acela în care trăiți în limitele legămintelor pe care le-ați făcut în templu!…

Tot ce credem și fiecare promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o poporului Său de legământ se adună laolaltă în templu”³.

„Fiecare persoană care face legăminte… în temple – și le ține – are acces sporit la puterea lui Isus Hristos.”⁴

Dânsul ne-a mai învățat că, „odată ce facem un legământ cu Dumnezeu, părăsim terenul neutru pentru totdeauna. Dumnezeu nu va abandona relația Sa cu cei care au creat o astfel de legătură cu El. De fapt, toți cei care au făcut un legământ cu Dumnezeu au acces la un fel special de dragoste și milă”⁵.

Sub conducerea inspirată a președintelui Nelson, Domnul a accelerat și va continua să accelereze construirea de temple în întreaga lume. Acest lucru va oferi tuturor copiilor lui Dumnezeu ocazia de a primi rânduielile necesare salvării și exaltării, de a face legăminte sacre și de a le ține. Îndeplinirea cerințelor necesare pentru a face legăminte sacre nu este un efort făcut o singură dată, ci un model de viață. Domnul a spus că va fi nevoie de toată inima, de tot sufletul, de tot cugetul și de toată tăria noastră.⁶

Participarea cu regularitate la rânduielile din templu poate crea un tipar de devotament față de Domnul. Când vă țineți legămintele făcute în templu și vă amintiți de ele, invitați însoțirea Duhului Sfânt pentru a vă întări și a vă purifica.

Apoi, puteți avea parte de un sentiment de lumină și speranță care depune mărturie că promisiunile sunt adevărate. Veți ajunge să știți că fiecare legământ făcut cu Dumnezeu este o ocazie de a vă apropia mai mult de El, ceea ce va da naștere, apoi, în inima dumneavoastră, dorinței de a ține legămintele făcute în templu.

Ni s-a promis că, „datorită legământului nostru cu Dumnezeu, El nu va obosi niciodată în eforturile Sale de a ne ajuta și nu Își va epuiza niciodată răbdarea Sa plină de milă față de noi”⁷.

Prin legămintele asociate pecetluirii din templu putem avea parte de asigurarea unor legături de familie pline de dragoste care vor continua după moarte și care vor dura etern. Onorarea legămintelor privind căsătoria și familia făcute în templele lui Dumnezeu va oferi protecție împotriva răului reprezentat de egoism și mândrie.

Grija consecventă a fraților și surorilor unul față de altul va rezulta numai prin eforturi susținute de a vă conduce familia în felul Domnului. Oferiți copiilor ocazii de a se ruga unul pentru celălalt. Discerneți repede începutul certurilor și recunoașteți, în mod pozitiv, actele de slujire altruistă, în special unul față de altul. Când frații și surorile se roagă unul pentru altul și își slujesc unul altuia, inimile se vor înmuia și se vor întoarce una către cealaltă și către părinții lor.

Într-o oarecare măsură, aceasta este ceea ce a descris Maleahi când a prezis despre venirea profetului Ilie: „[El] va sădi în inima copiilor promisiunile făcute strămoșilor și inima copiilor se va întoarce către strămoșii lor. Dacă nu ar fi așa, întreg pământul ar fi complet pustiit la venirea Lui”⁸.

Încercări, provocări și suferințe ne vor ieși, cu siguranță, în cale tuturor. Niciunul dintre noi nu este imun la „[țepușa cărnii]”⁹. Dar, când ne ducem la templu și ne amintim legămintele făcute, ne putem pregăti să primim îndrumare personală de la Domnul.

Când Kathy și cu mine ne-am căsătorit și am fost pecetluiți în Templul Logan, Utah, vârstnicul Spencer W. Kimball a înfăptuit pecetluirea noastră. Prin puținele cuvinte rostite, el ne-a oferit acest sfat: „Hal și Kathy, trăiți astfel încât, atunci când va veni chemarea, să puteți pleca ușor”.

Inițial, noi nu am înțeles ce însemna acel sfat, dar am făcut tot ce am putut pentru a ne trăi viața în așa fel încât să fim pregătiți să plecăm pentru a-I sluji Domnului când chemarea avea să vină. După ce trecuseră aproximativ 10 ani de la căsătorie, am primit un apel telefonic neașteptat de la Neal A. Maxwell, împuternicitul Sistemului Educațional al Bisericii.

Sfatul plin de dragoste dat de președintele Kimball în templu de a putea „pleca ușor” a devenit realitate. Kathy și cu mine am primit chemarea de a lăsa ceea ce părea o situație familială ideală pentru a sluji într-o însărcinare și într-un loc despre care eu nu știam nimic. Dar, familia noastră era pregătită să plece, deoarece un profet, într-un templu sfânt, un loc al revelației, a văzut un eveniment viitor pentru care noi eram pregătiți.

Dragii mei frați și dragile mele surori, depun mărturie că nimic nu este mai important decât onorarea legămintelor pe care le-ați făcut sau pe care le puteți face în templu. Indiferent unde vă aflați pe cărarea legămintelor, vă îndemn să îndepliniți cerințele și să deveniți eligibili să vă duceți la templu. Duceți-vă cât de des vă permit circumstanțele. Faceți legăminte sacre cu Dumnezeu și țineți-le. Vă pot asigura de același adevăr pe care i l-am împărtășit lui Kathy în mijlocul nopții, în urmă cu aproape cinci decenii, într-o cameră mică de motel în Idaho Falls: „Indiferent de ceea ce se va întâmpla, totul va fi bine datorită legămintelor făcute în templu”.

Vă ofer mărturia mea sigură că Isus este Hristosul. El trăiește și conduce Biserica Sa. Templele sunt case ale Domnului. Președintele Russell M. Nelson este profetul în viață al lui Dumnezeu pe pământ. Îl iubesc și vă iubesc pe fiecare dintre dumneavoastră. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.