Continuă cu răbdare

Aşteptarea poate fi grea. Copiii ştiu aceasta şi o ştiu şi adulţii. Trăim într-o lume ce oferă fast fooduri, mesaje instantanee, filme la cerere şi răspunsuri pe loc la cele mai simple sau mai profunde întrebări. Nu ne place să aşteptăm. Unii chiar simt că li se ridică tensiunea când rândul la care stau în magazin înaintează mai încet decât cele din jurul lor.

Răbdarea – capacitatea de a ne amâna împlinirea dorinţelor pentru o vreme – este o virtute preţioasă şi rară. Noi vrem ceea ce vrem şi îl vrem acum. Ca urmare, însăşi ideea de a avea răbdare ar putea părea neplăcută şi uneori greu de acceptat.

Cu toate acestea, fără răbdare, noi nu-I putem face pe plac lui Dumnezeu; nu putem deveni desăvârşiţi. Într-adevăr, răbdarea este un proces purificator care rafinează înţelegerea, măreşte fericirea, concentrează acţiunea şi oferă speranţa de a avea pace.

Ca părinţi, noi ştim cât de neînţelept ar fi să împlinim toate dorinţele copiilor noştri. Dar copiii nu sunt singurii care au de suferit când li se oferă prea multe plăceri imediate. Tatăl nostru Ceresc ştie ce ajung să înţeleagă, cu timpul, părinţii buni: pentru a se maturiza şi a-şi atinge potenţialul, copiii trebuie să înveţe să aştepte.

Când aveam 10 ani, familia mea s-a refugiat într-o nouă ţară. Am fost întotdeauna un elev bun la şcoală – adică, până am sosit în Germania de Vest. Acolo, experienţa mea educaţională a fost total diferită. Geografia studiată la şcoală era nouă pentru mine. Istoria pe care o studiam era, de asemenea, foarte diferită. Înainte, învăţam rusa ca a doua limbă; acum, învăţam engleza. Mi-a fost greu. Erau momente în care credeam cu adevărat că limba mea nu era făcută să vorbească engleza.

Pentru că o mare parte din programa de învăţământ era nouă şi neobişnuită pentru mine, am rămas în urmă. Pentru prima dată în viaţa mea, am început să mă întreb dacă eram destul de deştept ca să pot urma o şcoală.

Din fericire, am avut un învăţător care m-a învăţat să fiu răbdător. El m-a învăţat că munca susţinută, desfăşurată cu consecvenţă – persistenţă răbdătoare – mă va ajuta să învăţ.

Cu timpul, materii de studiu grele au devenit mai uşoare – chiar şi engleza. Încet, am început să constat că, dacă studiez în mod consecvent, puteam să învăţ. Nu am ajuns repede la acest rezultat dar, cu răbdare, am ajuns.

Din această experienţă, am învăţat că răbdarea însemna mult mai mult decât a aştepta pur şi simplu să se întâmple ceva – răbdarea cerea să munceşti susţinut pentru îndeplinirea ţelurilor importante şi să nu fi descurajat când rezultatele nu apăreau instantaneu sau fără efort.

Există un concept important aici: răbdarea nu înseamnă resemnare pasivă, nici refuzul de a acţiona din cauza temerilor noastre. Răbdarea înseamnă a aştepta şi a îndura în mod activ. Înseamnă a persista în a face ceva şi a face tot ce putem – să muncim, să sperăm şi să ne exercităm credinţa; să suportăm greutăţile curajoşi, chiar şi când dorinţele inimilor noastre sunt împlinite cu întârziere. Răbdarea nu înseamnă numai să înduri, ci înseamnă să înduri bine!

Lipsa de răbdare, pe de altă parte, este un simptom al egoismului. Este o trăsătură a egocentrismului. Derivă din prea răspândita stare numită sindromul „centrul universului”, care îi determină pe oameni să considere că lumea se învârte în jurul lor şi că toţi ceilalţi sunt distribuiţi în roluri secundare în marele teatru al vieţii muritoare, în care numai ei au rolul principal.

Cât de diferit este, dragii mei fraţii, acest mod de a gândi de standardul pe care Domnul l-a stabilit pentru noi, deţinătorii preoţiei.

În calitate de deţinători ai preoţiei şi reprezentanţi ai Domnului Isus Hristos, noi trebuie să slujim altora conform exemplului Său. Există un motiv pentru care aproape fiecare lecţie despre conducerea preoţiei ajunge, în cele din urmă, la secţiunea 121 din Doctrină şi legăminte. În câteva versete, Domnul ne oferă ideile de bază despre conducerea preoţiei. „Nicio putere sau nicio influenţă nu poate şi nici nu trebuie să fie menţinută în virtutea preoţiei, decât prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate şi blândeţe şi prin dragoste sinceră”².

Trăsăturile de caracter şi practicile descrise în aceste versete reprezintă temelia răbdării dumnezeieşti şi sunt inseparabil legate de slujirea patriarhală şi a preoţiei eficiente. Aceste atribute vă vor da tărie şi înţelepciune în îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a chemărilor dumneavoastră, în predicarea Evangheliei, în înfrăţirea cu membrii cvorumului şi în realizarea celei mai importante slujiri a preoţiei – care este, cu adevărat, slujirea cu dragoste în propriile dumneavoastră cămine.

Să ne amintim întotdeauna că unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne-a încredinţat nouă preoţia este acela de a ne ajuta să ne pregătim pentru binecuvântările eterne desăvârşindu-ne natura noastră prin răbdarea cerută în slujirea în cadrul preoţiei.

Aşa cum Domnul este răbdător cu noi, şi noi să fim răbdători cu cei cărora le slujim. Să înţelegem că ei, ca şi noi, sunt imperfecţi. Ei, ca şi noi, fac greşeli. Ei, ca şi noi, vor ca alţii să le acorde prezumţia de nevinovăţie.

Nu renunţaţi niciodată la nimeni. Şi aceasta înseamnă să nu renunţaţi nici la dumneavoastră înşivă.

Eu cred că fiecare dintre noi, într-un moment sau altul, se poate identifica cu robul din pilda lui Hristos, care datora bani împăratului şi care se ruga de împărat spunând: „Doamne, mai îngăduieşte-mă”³.

Copiii lui Israel au aşteptat 40 de ani în pustiu înainte de a putea intra pe pământul făgăduit. Iacov a aşteptat şapte ani lungi pentru a o primi pe Rahela. Iudeii au aşteptat 70 de ani în Babilon înainte de a putea să se întoarcă şi să reconstruiască templul. Nefiţii au aşteptat un semn al naşterii lui Hristos, ştiind chiar că, dacă semnul nu ar fi apărut, ei ar fi pierit. Chinurile la care a fost supus Joseph Smith în închisoarea Liberty l-au determinat chiar şi pe profetul lui Dumnezeu să se întrebe: „Cât timp?”⁴.

În fiecare caz, Tatăl Ceresc a cerut cu un scop copiilor Săi să aştepte.

Fiecăruia dintre noi ni se cere să aşteptăm în felul nostru. Noi aşteptăm răspunsuri la rugăciuni. Aşteptăm împlinirea unor lucruri, care, pe moment, pot părea juste şi atât de bune pentru noi încât nu ne putem imagina de ce Tatăl Ceresc ar întârzia să ne răspundă.

Îmi amintesc perioada în care mă pregăteam să încep instruirea de pilot pe avioane de vânătoare. O mare parte din pregătirea militară preliminară a constat din exerciţii fizice. Încă nu ştiu foarte bine de ce alergarea la nesfârşit era considerată o parte pregătitoare atât de esenţială pentru un viitor pilot. Cu toate acestea, noi am alergat mult.

În timp ce alergam, am început să observ ceva care, sincer, m-a pus pe gânduri. Deseori, pe lângă mine treceau bărbaţi care fumau, beau şi făceau tot felul de lucruri contrare învăţăturilor Evangheliei şi, în special, Cuvântului de înţelepciune.

Îmi amintesc că mi-am spus: „Stai puţin! Nu ar trebui să pot alerga şi să nu obosesc?” Dar oboseam şi eram întrecut de persoane care, cu siguranţă, nu urmau Cuvântul de înţelepciune. Mărturisesc că acest lucru mi-a dat de gândit în acea vreme. Mă întrebam: „Este adevărată promisiunea sau nu?”.

Răspunsul nu a venit imediat. Dar, în cele din urmă, am înţeles că promisiunile lui Dumnezeu nu sunt mereu îndeplinite atât de repede sau în felul în care sperăm noi; ele se împlinesc la timpul şi în felul stabilite de El. Ani mai târziu, am putut vedea limpede dovada binecuvântărilor temporale pe care le au aceia care se supun Cuvântului de înţelepciune – pe lângă binecuvântările spirituale care sunt rezultatul imediat al supunerii faţă de legile lui Dumnezeu. Privind în urmă, ştiu cu siguranţă că promisiunile Domnului, deşi poate nu se împlinesc întotdeauna rapid, sunt întotdeauna sigure.

Brigham Young ne-a învăţat că, atunci când apăreau lucruri pe care el nu putea să le înţeleagă pe deplin, el se ruga Domnului: „Dă-mi răbdare să aştept până când voi putea înţelege singur”⁵. Şi, apoi, Brigham Young continua să se roage până când înţelegea.

Noi trebuie să învăţăm că, în planul Domnului, capacitatea noastră de a înţelege o dobândim „rând după rând, precept după precept”⁶. Pe scurt, cunoaşterea şi înţelegerea le dobândim cu preţul răbdării.

Deseori, văile adânci ale prezentului nostru vor fi înţelese numai privind în urmă la ele de pe munţii experienţei noastre viitoare. Deseori, nu putem vedea mâna Domnului în viaţa noastră decât la mult timp după ce încercările au trecut. Deseori, cele mai grele momente din viaţa noastră sunt pietre de construcţie importante care formează temelia caracterului nostru şi pregătesc calea către oportunităţi, înţelegeri şi fericiri viitoare.

Răbdarea este un atribut dumnezeiesc care poate vindeca suflete, dezvălui comori de cunoaştere şi înţelegere şi transforma bărbaţi obişnuiţi şi femei obişnuite în sfinţi şi îngeri. Răbdarea este, cu adevărat, un rod al Spiritului.

Răbdare înseamnă să stărui într-un anumit lucru până la sfârşit. Înseamnă să amâni recompensa imediată pentru binecuvântări viitoare. Înseamnă să-ţi ţii în frâu mânia şi să-ţi reţii vorba neplăcută. Înseamnă să te opui răului chiar şi când el pare să-i îmbogăţească pe alţii.

Răbdare înseamnă să accepţi un lucru ce nu poate fi schimbat şi să-l înfrunţi curajos, cu eleganţă şi credinţă. Înseamnă să fim „[dornici] să [ne supunem] tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să [ni] le trimită, tot aşa cum un copil se supune tatălui său”⁸. În cele din urmă, răbdarea înseamnă a fi „ferm şi neclintit şi nemişcat în ţinerea poruncilor Domnului!”⁹ în fiecare oră a fiecărei zile, chiar şi când este greu să faci astfel. Potrivit cuvintelor lui Ioan Revelatorul: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa [în] Isus”¹⁰.

Răbdarea este un proces de perfecţionare. Salvatorul Însuşi a spus că prin răbdarea dumneavoastră vă veţi câştiga sufletele dumneavoastră.¹¹ Sau, ca să folosesc o altă traducere a textului grecesc: „prin răbdarea voastră veţi câştiga stăpânire asupra sufletelor voastre”¹². Răbdare înseamnă să rămânem în credinţă, ştiind că, uneori, creştem cel mai mult aşteptând şi nu primind. Acest lucru a fost valabil în timpul Salvatorului. Este valabil şi în timpul nostru, pentru că nouă ni se porunceşte în aceste zile din urmă: „Continuaţi cu răbdare până când deveniţi perfecţi”¹³.

Pentru a-l parafraza pe psalmistul din vechime, dacă Îl vom aştepta cu răbdare pe Domnul, El se va pleca spre noi. El ne va asculta strigătele. El ne va scoate din groapa pieirii şi ne va aşeza picioarele pe stâncă fermă. El ne va pune un cântec nou în gură şi noi Îl vom lăuda pe Dumnezeul nostru. Mulţi din jurul nostru vor vedea lucrul acesta şi ei se vor încrede în Domnul.¹⁴

Dragii mei fraţi, lucrarea răbdării constă, în esenţă, în aceasta: ţineţi poruncile, încredeţi-vă în Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, slujiţi-L cu umilinţă şi dragoste ca a lui Hristos, exercitaţi-vă credinţa şi speranţa în Salvator şi nu renunţaţi niciodată. Lecţiile pe care noi le învăţăm din răbdare ne vor forma caracterul, ne vor înălţa viaţa şi ne vor aduce mai multă fericire. Ele ne vor ajuta să devenim deţinători demni ai preoţiei şi ucenici credincioşi ai Învăţătorului nostru, Isus Hristos.

Rugăciunea mea este ca răbdarea să fie o caracteristică definitorie a noastră, a acelora care deţinem preoţia Atotputernicului Dumnezeu, ca noi să ne încredem curajoşi în promisiunile Domnului şi în timpul stabilit de El, ca noi să acţionăm faţă de alţii cu răbdarea şi compasiunea pe care ne-o dorim pentru noi înşine şi ca noi să continuăm cu răbdare până când vom deveni perfecţi. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.