Vegheaţi cu toată stăruinţa
Un sistem de avertizare spirituală primit din timp… îi poate ajuta pe părinţii din Sion să fie atenţi şi să discearnă cu privire la copiii lor.
De curând, am mers cu maşina în timp ce picăturile de ploaie care însoţeau o furtună au început să cadă pe parbriz. Pe marginea drumului, un semn electronic afişa un avertisment de ultimă oră: „Înainte, pe drum, există o baltă”. Suprafaţa pe care conduceam părea să fie sigură. Însă această informaţie vitală mi-a permis să mă pregătesc pentru un posibil risc la care nu mă aşteptam şi nu-l prevăzusem. Continuând spre destinaţia mea, am încetinit şi m-am uitat cu grijă să zăresc alte semne de atenţionare a unui pericol.
Semnalele de avertizare primite din timp sunt evidente în multe aspecte din viaţa noastră. De exemplu, febra este un prim simptom de îmbolnăvire sau boală. Diverse pieţe economice şi de muncă sunt folosite pentru a estima viitoarele tendinţe în ceea ce priveşte economiile locale şi naţionale. Şi în funcţie de zona lumii în care trăim, putem primi avertiză ri de inundaţii, avalanşe, uragane, valuri uriaşe, tornade sau furtuni de zăpadă.
Suntem, de asemenea, binecuvântaţi prin semnale spirituale de avertizare primite din timp, ca sursă de protecţie şi îndrumare în viaţa noastră. Amintiţi-vă cum Noe a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau iar el „a făcut [chivotul] ca să-şi scape casa” (Evrei 11:7).
Lehi a fost avertizat să părăsească Ierusalimul şi să-şi ia familia să plece în pustiu din cauză că oamenii cărora le propovăduise pocăinţa doreau să-l omoare (vezi 1 Nefi 2:1-2).
Însuşi Salvatorul a fost cruţat datorită unui avertisment îngeresc: „Un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: «Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare».” (Matei 2:13).
Luaţi în considerare cuvintele Domnului în revelaţia cunoscută drept Cuvântul de înţelepciune: „Datorită planurilor şi a intenţiilor rele care există şi vor exista în ultimele zile în inima conspiratorilor, v-am avertizat şi vă previn, dându-vă acest cuvânt de înţelepciune prin revelaţie” (D&L 89:4).
Avertizările spirituale trebuie să conducă la veghere vigilentă crescândă. Dumneavoastră şi cu mine trăim într-o „zi de avertizare” (D&L 63:58). Iar datorită faptului că am fost şi suntem avertizaţi, conform îndemnului apostolului Pavel, noi trebuie să „[veghem]… cu toată stăruinţa” (Efeseni 6:18).
Mă rog pentru îndrumarea Duhului Sfânt în timp ce descriu un sistem de avertizare spirituală primit din timp ce îi poate ajuta pe părinţii din Sion să fie atenţi şi să discearnă cu privire la copiii lor. Acest sistem de avertizare primit din timp este valabil pentru copiii de orice vârstă şi conţine trei repere de bază: (1) citirea Cărţii lui Mormon şi discutarea conţinutului acesteia alături de copiii dumneavoastră, (2) depunerea spontană a mărturiei despre adevărurile Evangheliei copiilor dumneavoastră şi (3) invitarea copiilor să înveţe Evanghelia şi să acţioneze, nu doar să se acţioneze asupra lor. Părinţii care fac aceste lucruri cu credinţă vor fi binecuvântaţi să poată recunoaşte din timp semnalele spirituale de dezvoltare sau provocările copiilor lor şi să poată fi mai bine pregătiţi să primească inspiraţie să-i întărească şi să-i ajute pe acei copii.
Reperul numărul 1: citirea Cărţii lui Mormon şi discutarea conţinutului acesteia
Cartea lui Mormon conţine plenitudinea Evangheliei Salvatorului şi este singura carte despre care Însuşi Domnul a mărturisit a fi adevărată (D&L 17:6; vezi, de asemenea, Russell M. Nelson, „A Testimony of the Book of Mormon”, Liahona, ian. 2000, p. 84). Într-adevăr, Cartea lui Mormon este cheia de boltă a religiei noastre.
Puterea de convingere şi de convertire a Cărţii lui Mormon provine atât din concentrarea în principal asupra Domnului Isus Hristos, cât şi din învăţăturile ei inspirate care sunt simple şi clare. Nefi a declarat: „Sufletul meu se bucură de claritate pentru poporul meu, pentru că ei pot să înveţe” (2 Nefi 25:4). Esenţa cuvântului claritate în acest verset nu se referă la lucruri care sunt uzuale sau simple; ci ne arată că este clar şi uşor de înţeles.
Cartea lui Mormon este cea mai corectă carte de pe pământ, deoarece se concentrează asupra Adevărului (vezi Ioan 14:6; 1 Nefi 13:40), chiar Isus Hristos, şi restaurează lucrurile simple şi preţioase care au fost înlăturate din Evanghelia adevărată (vezi 1 Nefi 13:26, 28, 29, 32, 34, 35, 40). Combinaţia unică a acestor doi factori – concentrarea asupra Salvatorului şi claritatea învăţăturilor – face loc cu putere mărturiei ce este confirmată de cel de-al treilea membru al Dumnezeirii, chiar Duhul Sfânt. În consecinţă, Cartea lui Mormon vorbeşte spiritului şi inimii cititorului ca niciun alt volum de scriptură.
Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că ţinerea preceptelor găsite în Cartea lui Mormon ne va ajuta, mai mult decât orice altă carte, „să [ajungem] mai aproape de Dumnezeu” (Teaching of Presidents of the Church: Joseph Smith [2007], p. 64). Citirea în mod regulat a Cărţii lui Mormon şi discutarea conţinutului acesteia invită puterea de a rezista ispitei şi oferă sentimentul de dragoste în cadrul familiei noastre. Iar discuţiile despre doctrinele şi principiile din Cartea lui Mormon oferă ocazii părinţilor de a-şi observa copiii, de a-i asculta, de a învăţa de la ei şi de a le preda.
Tinerii de orice vârstă, chiar şi pruncii, pot răspunde spiritului distinct al Cărţii lui Mormon şi fac acest lucru. Poate copiii nu înţeleg toate cuvintele şi povestirile, dar cu siguranţă pot simţi „spiritul familiar” descris de Isaia (Isaia 29:4; vezi, de asemenea, 2 Nefi 26:16). Iar întrebările adresate de un copil, ceea ce observă şi împărtăşeşte un copil, discuţiile care au loc oferă, din timp, semnale spirituale hotărâtoare de avertizare. Mai important, o asemenea conversaţie îi poate ajuta pe părinţi să discearnă ce învaţă, ce gândesc şi ce simt copiii lor în privinţa adevărurilor conţinute în acest volum sacru de scriptură, cât şi dificultăţile cu care ei s-ar putea confrunta.
Reperul numărul 2: depunerea mărturiei în mod spontan
Mărturia este o cunoaştere personală, bazată pe confirmarea Duhului Sfânt, despre adevărul anumitor fapte de o semnificaţie eternă. Duhul Sfânt este mesagerul Tatălui şi al Fiului şi învăţătorul şi călăuzitorul în tot adevărul (vezi Ioan 14:26; 16:13). Astfel, „prin puterea Duhului Sfânt [vom] putea [noi] cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:5).
Cunoaşterea şi convingerea spirituală ce le primim de la Duhul Sfânt sunt rezultatul revelaţiei. Căutarea şi obţinerea acestor binecuvântări necesită o inimă sinceră, intenţie adevărată şi credinţă în Hristos (vezi Moroni 10:4). O mărturie personală aduce cu sine, de asemenea, responsabilitate şi răspundere.
Părinţii trebuie să fie prevăzători şi atenţi din punct de vedere spiritual la orice ocazie se iveşte în mod spontan, pentru a-şi depune mărturia în faţa copiilor lor. Astfel de ocazii nu trebuie programate, stabilite sau scrise. De fapt, cu cât sunt depuse mai spontan aceste mărturii, cu atât mai mult este posibil să fie edificatoare şi cu impact îndelung. „Nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la ceea ce veţi vorbi; dar, păstraţi continuu în inima voastră ca pe o comoară, cuvintele vieţii şi vă va fi dat chiar în ceasul acela partea care trebuie atribuită fiecărui om” (D&L 84:85).
De exemplu, o conversaţie firească pornită în cadrul cinei în familie poate fi locul perfect ca un părinte să amintească şi să mărturisească anumite binecuvântări pe care le-a primit pe parcursul activităţilor de rutină în acea zi. Iar o mărturie nu trebuie întotdeauna să înceapă cu propoziţia: „Eu vă depun mărturia mea”. Mărturia noastră poate fi declarată simplu aşa: „Eu ştiu că am fost binecuvântat cu inspiraţie azi la muncă” sau „Adevărul din această scriptură a fost întotdeauna o sursă puternică de îndrumare pentru mine”. Ocazii asemănătoare de a depune mărturia se pot ivi şi în timp ce călătorim împreună în maşină sau autobuz ori într-o mulţime de alte situaţii.
Reacţiile copiilor la astfel de depuneri de mărturii neaşteptate şi dorinţa sau şovăiala lor de a participa sunt posibile surse de semnale de avertizare spirituală primite din timp. Exprimarea unui copil referitor la lecţia învăţată în familie în cadrul studierii scripturilor sau o declaraţie sinceră de nelămurire despre un principiu sau o practică a Evangheliei pot fi cele mai edificatoare şi îi ajută pe părinţi să înţeleagă mai bine o anume întrebare sau nevoile copilului. Astfel de discuţii – în special când părinţii sunt tot atât de dornici să asculte cu atenţie pe cât sunt de dornici să vorbească – pot favoriza un climat de sprijin şi siguranţă în casă şi încurajează o comunicare continuă despre subiectele delicate.
Reperul numărul 3: invitarea copiilor să acţioneze
În marea separare a tuturor creaţiilor lui Dumnezeu, există „lucrurile care lucrează, cât şi cele asupra cărora se lucrează” (2 Nefi 2:14). Fiind copiii Tatălui nostru Ceresc, noi am fost binecuvântaţi cu darul libertăţii morale de a alege, capacitatea şi puterea de a acţiona în mod independent. Fiind înzestraţi cu această putere de a alege, noi suntem cei care alegem şi în primul rând trebuie să lucrăm, nu numai să se lucreze asupra noastră – în special când noi „[căutăm] să [învăţăm]… prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă” (D&L 88:118).
Ca discipoli ai Evangheliei, noi trebuie să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători” (Iacov 1:22). Inimile ne sunt deschise în faţa influenţei Duhului Sfânt când ne exercităm libertatea de alegere şi lucrăm în acord cu principiile corecte – iar astfel invităm puterea Lui de a preda şi de a mărturisi. Părinţii au responsabilitatea sacră de a-i ajuta pe copii să acţioneze şi să caute să înveţe prin credinţă. Iar un copil nu este niciodată prea mic să ia parte la acest mod de învăţare.
Când dai unui om un peşte, îl ajuţi să se hrănească doar o dată. Când îl înveţi pe om să pescuiască, îl ajuţi să se hrănească toată viaţa. Ca părinţi şi instructori ai Evangheliei, dumneavoastră şi cu mine nu trebuie să împărţim peşte; ci, lucrarea noastră este de a ne ajuta copiii să înveţe „să pescuiască” şi să devină de neclintit din punct de vedere spiritual. Acest obiectiv vital este cel mai bine îndeplinit când noi îi încurajăm pe copiii noştri să lucreze în acord cu principii corecte – pe măsură ce îi ajutăm dându-le exemplu. „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan 7:17). O astfel de lecţie necesită străduinţă spirituală, mintală şi fizică, nu doar acceptare pasivă.
Invitarea copiilor ca discipoli ai Evangheliei să acţioneze, nu numai să lase să se acţioneze asupra lor, are la bază citirea Cărţii lui Mormon şi discutarea conţinutului acesteia şi depunerea spontană a mărturiei în cadrul căminului. Imaginaţi-vă, de exemplu, o seară în familie la care copiii sunt invitaţi şi aşteptaţi să vină pregătiţi să adreseze întrebări despre ce au citit şi au învăţat din Cartea lui Mormon – ori despre o problemă asupra căreia s-a pus accentul acasă în timpul unei discuţii despre Evanghelie sau în timpul unei mărturii spontane. Mai mult, imaginaţi-vă şi cum adresează copiii întrebări, iar părinţii nu sunt pregătiţi corespunzător să răspundă. Unii părinţi pot fi neliniştiţi faţă de o aşa abordare neprevăzută în cadrul serii în familie. Dar cele mai reuşite seri în familie nu sunt neapărat datorate pregătirii din timp, achiziţionării sau descărcării cutiilor cu schiţe şi mijloace vizuale. Este o ocazie glorioasă pentru membrii familiei de a cerceta scripturile împreună şi de a fi influenţaţi de Duhul Sfânt. „Căci preotul nu era mai bun decât cei care-l ascultau; şi nici învăţătorul nu era mai presus decât cei care învăţau… şi făceau toată munca, fiecare om după puterea sa” (Alma 1:26).
Dumneavoastră şi cu mine, ne ajutăm copiii să ajungă să acţioneze prin ei înşişi şi să caute să înveţe studiind şi având credinţă sau i-am învăţat pe copiii noştri să aştepte să li se predea şi să se lucreze asupra lor? În calitate de părinţi, le oferim copiilor noştri, înainte de toate, echivalentul spiritual al unui peşte ca să mănânce sau îi ajutăm constant să acţioneze, să înveţe ei înşişi şi să stea statornici şi neclintiţi? Îi ajutăm pe copiii noştri să se angajeze cu sârguinţă întrebând, căutând şi bătând la uşă? (vezi 3 Nefi 14:7).
Cunoaşterea spirituală, a dumneavoastră şi a mea, pe care am fost binecuvântaţi să o primim şi care a fost confirmată a fi adevărată în inimile noastre, nu poate fi oferită pur şi simplu copiilor noştri. Educarea cu sârguinţă şi învăţarea prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă trebuie plătită cu un preţ pentru a obţine şi a „deţine” personal o astfel de cunoaştere. Numai astfel se poate ca ceea ce mintea ştie să fie simţit şi în inimă. Numai astfel un copil poate merge mai departe fără să se mai bazeze pe cunoaşterea şi experienţele spirituale ale părinţilor şi adulţilor, şi să revendice acele binecuvântări pentru el însuşi. Numai astfel pot copiii noştri să fie pregătiţi spiritual pentru încercările din viaţa muritoare.
Promisiunea şi mărturia
Eu depun mărturie că părinţii care citesc şi discută constant despre Cartea lui Mormon alături de copiii lor, care împărtăşesc în mod spontan mărturii copiilor lor şi care îi invită pe copii să înveţe Evanghelia, să lucreze şi nu numai să se lucreze asupra lor, vor fi binecuvântaţi cu ochi care să poată vedea departe (vezi Moise 6:27) şi cu urechi care să poată auzi sunetul trâmbiţei (vezi Ezechiel 33:2-16). Discernământul şi inspiraţia spirituale ce le veţi primi din combinaţia acestor trei obiceiuri sfinte vă vor permite să fiţi străjeri în turn pentru familiile dumneavoastră – „[veghind]… cu toată stăruinţa” (Efeseni 6:18) – pentru binecuvântarea familiei şi a viitorilor urmaşi ai dumneavoastră. Eu vă promit şi vă mărturisesc astfel în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.