Astfel încât copiii noştri să vadă faţa Salvatorului

Cu câţiva ani în urmă, instruiam un grup de conducătoare ale creşei despre cum să ţină o lecţie scurtă din Evanghelie unor copii foarte mici. Una dintre conducătoare îşi ţinea băieţelul în poală. Ţinând o ilustrată cu Salvatorul în mână şi demonstrând cum să te adresezi copiilor mici, am început să vorbesc despre Isus. Băieţelul a alunecat din poala mamei, s-a îndreptat spre mine clătinându-se, s-a uitat intens la ilustrată şi a atins faţa de pe ilustrată. În acel moment al lecţiei, am pus întrebarea: „Cine este Acesta?”. Cu un zâmbet pe faţă, copilul a răspuns: „Isus”.

Acest copil nu era destul de mare nici pentru a-şi spune propriul nume, însă a recunoscut imaginea şi a ştiut numele Salvatorului. În timp ce contemplam acest răspuns minunat, mi-au venit în minte cuvintele Salvatorului când a spus: „Căutaţi, totdeauna, faţa Domnului, astfel încât cu răbdare să vă puteţi câştiga sufletele voastre şi voi veţi avea viaţă veşnică” (D&L 101:38).

Ce înseamnă să căutăm faţa Salvatorului? Cu siguranţă înseamnă mai mult decât doar să-L recunoaştem într-o ilustrată. Invitaţia lui Hristos de a-L căuta este o invitaţie de a afla cine este El, ce a făcut pentru noi şi ce ne-a cerut să facem. Faptul de a veni la Hristos şi, în cele din urmă, de a-I vedea faţa, se întâmplă numai atunci când ne apropiem de El prin credinţa şi faptele noastre. Are loc printr-un efort de-o viaţă. Deci, cum să-L căutăm în această viaţă astfel încât să putem să-I vedem faţa în viaţa următoare?

Avem relatarea din 3 Nefi despre un popor care efectiv a văzut faţa Salvatorului în această viaţă. Şi pentru că noi s-ar putea să nu-L vedem acum, poate că putem învăţa din experienţa lor. După moartea Salvatorului, El a apărut în faţa acestor oameni, i-a învăţat şi i-a binecuvântat. Şi apoi „s-a întâmplat că El le-a poruncit să fie aduşi pruncii lor”. (3 Nefi 17:11).

Este responsabilitatea noastră sfântă în calitate de părinţi şi conducători ai acestei generaţii de copii care se ridică să-i aducem la Salvator, astfel încât ei să-I poată vedea faţa şi faţa Tatălui nostru din Cer, de asemenea. Pe măsură ce facem acest lucru, venim şi noi la El.

Din nou întrebarea: Cum să facem acest lucru, în special într-o lume care este plină de confuzii? În 3 Nefi, părinţii L-au iubit pe Domnul. Ei erau credincioşi. Au avut credinţă în miracolele înfăptuite de Isus. Şi-au iubit copiii. Ei i-au adunat pentru a auzi cuvintele Domnului şi s-au supus poruncii Lui de a-şi aduce copiii la El.

După ce copiii au fost aduşi, Hristos le-a cerut părinţilor să îngenuncheze. Apoi, El a făcut pentru ei ceea ce a făcut pentru noi toţi. S-a rugat pentru ei Tatălui şi, când a făcut aceasta se spune că rugăciunea Lui a fost atât de „măreaţă şi minunată” încât cuvintele n-au putut s-o descrie (3Nefi 17-18). Venind la Salvator şi acceptând ispăşirea Sa, aceşti părinţi au fost întăriţi să facă tot ceea ce era necesar pentru a-şi „aduce” copiii.

Un alt lucru pe care Hristos le-a cerut părinţilor să-l facă se găseşte în 3 Nefi 22:13: „Toţi copiii tăi vor fi învăţaţi despre Domnul; şi mare va fi pacea copiilor tăi”.

Şi astfel, având propriile lor experienţe cu Salvatorul, aceşti părinţi nefiţi i-au învăţat pe copiii lor despre El. Ei i-au învăţat să-L iubească pe Domnul. I-au învăţat Evanghelia Lui. I-au învăţat cum să trăiască în conformitate cu ea. I-au învăţat atât de bine, încât în ţară a fost neprihănire şi pace timp de 200 de ani (vezi 4 Nefi 1:1-22).

Acum, v-aş ruga să vă uitaţi împrejur la cei pe care îi iubiţi. Acest lucru contează cel mai mult – familiile noastre. Sunt sigură că, mai mult decât orice, doriţi ca familia aceasta să fie a dumneavoastră pe vecie. Relatarea din 3 Nefi ne poate ajuta să-i aducem pe copiii noştri la El pentru că ne prezintă un model de urmat. În primul rând, trebuie să-L iubim pe Domnul din toată inima şi trebuie să ne iubim copiii. În al doilea rând, trebuie să devenim un exemplu demn pentru ei căutându-L continuu pe Domnul şi străduindu-ne să trăim în conformitate cu Evanghelia. În al treilea rând, trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri Evanghelia şi cum să trăiască în acord cu învăţăturilor ei.

Urmarea acestui model de a ne aduce copiii la Salvator este un proces. Să ne uităm din nou la model. Mai întâi, trebuie să învăţăm cum să-L iubim pe Domnul şi familiile noastre. Acest lucru necesită timp, practică şi credinţă. Necesită o slujire altruistă. Apoi, pe măsură ce ne umplem de iubirea Domnului, putem iubi. Probabil că El plânge din cauza a ceea ce facem, dar ne iubeşte şi întotdeauna este prezent, gata să ne ajute. Acesta este modul în care trebuie să învăţăm să ne iubim copiii.

În al doilea rând, trebuie să devenim exemple demne. Acest lucru este, de asemenea, un proces. Dacă dorim să vină la Hristos copiii noştri, ca să-I poată vedea faţa, este important ca şi noi să căutăm să-I vedem faţa. Trebuie să ştim calea pentru a putea să le-o arătăm. Trebuie să ne punem propriile vieţi în ordine, astfel încât copiii să poată să se uite la noi şi să urmeze aceeaşi cale. Noi ne putem întreba: „Ce văd copiii mei când se uită la faţa mea?. Văd ei imaginea Salvatorului în înfăţişarea mea datorită modului în care îmi trăiesc viaţa?”.

Amintiţi-vă, niciunul dintre noi nu va fi exemplul perfect pentru copiii noştri, dar cu toţii putem deveni părinţi şi conducători demni. Străduinţa noastră de a fi demni este un exemplu în sine. Uneori, s-ar putea să simţim că eşuăm, dar putem continua să încercăm. Cu Domnul şi prin El putem fi întăriţi să fim ceea ce trebuie să fim. Putem face ceea ce trebuie să facem.

În al treilea rând, avem procesul de a ne aduce copiii la Salvator învăţându-i adevărurile Evangheliei din scripturi şi din cuvintele profeţilor şi ajutându-i să simtă şi să recunoască Spiritul. Chiar şi copiii foarte mici pot înţelege şi accepta lucruri de natură veşnică. Ei iubesc scripturile şi-l iubesc pe profet. Din instinct, ei doresc să fie buni. Depinde de noi să-i ajutăm să păstreze deschisă legătura cu cerul. Depinde de noi să-i protejăm de influenţele care îi îndepărtează de Spirit. Putem găsi ajutor şi îndrumare în scripturi. Apoi, putem să ne învăţăm copiii să găsească ei înşişi răspunsurile acolo. Putem să-i învăţăm pe copiii noştri principii corecte şi să-i ajutăm să pună aceste principii în practică în viaţa lor. Putem să-i îndrumăm către Spirit, astfel încât să poată primi mărturia lor proprie despre adevărurile pe care le învaţă. Putem să-i ajutăm să găsească bucurie în faptul de a trăi în conformitate cu Evanghelia. Acest lucru va construi o temelie fermă a credinţei şi supunerii în viaţă, ceea ce îi va întări.

Dar toate acestea nu se întâmplă cu uşurinţă. Relatarea nefiţilor spune că, aceste familii au avut 200 de ani de pace. Dar, cu siguranţă, a fost nevoie de mult efort. A necesitat multă muncă asiduă, răbdare şi credinţă. Dar, nu este nimic mai important sau mai recompensatoriu. Şi, Domnul ne va ajuta, pentru că El îi iubeşte pe aceşti copii chiar mai mult decât îi iubim noi. El îi iubeşte şi îi va binecuvânta.

Vă veţi aminti că El i-a binecuvântat pe copiii nefiţi individual, rugându-se pentru ei (vezi 3 Nefi 17:14-17, 21). Apoi; „a spus mulţimii, zicându-le: Iată-i pe cei mici ai voştri.

Şi cum ei s-au uitat ca să vadă, ei şi-au aruncat ochii către cer şi au văzut cerul deschizându-se şi au văzut îngeri pogorându-se din cer ca şi cum ar fi fost în mijlocul focului; şi ei au coborât şi i-au înconjurat pe cei mici şi erau înconjuraţi de foc; iar îngerii le-au slujit lor” (3 Nefi 17:23-24).

Cum pot copiii noştri să aibă parte de binecuvântări ca acestea în zilele noastre? Vârstnicul M. Russell Ballard a spus: „În mod clar, acelora dintre noi cărora ne-au fost încredinţaţi copii preţioşi, ne-a fost dată o responsabilitate sacră şi nobilă, deoarece noi suntem aceia pe care Dumnezeu i-a desemnat să-i înconjoare pe copiii din ziua de astăzi cu dragoste, cu focul credinţei şi cu înţelegerea a ceea ce sunt” („Behold Your Little Ones”, Tambuli, oct. 1994, p. 40).

Dragi fraţi şi surori, noi suntem îngerii pe care Tatăl Ceresc i-a trimis astăzi să-i binecuvânteze pe copii şi noi putem să-i ajutăm ca într-o zi să vadă faţa Salvatorului pe măsură ce îi învăţăm principiile Evangheliei şi umplem căminele noastre cu bucuria de trăi conform acestor principii. Împreună putem ajunge să-L cunoaştem. Putem simţi iubirea Lui şi binecuvântările Lui. Şi prin El putem să ne întoarcem în prezenţa Tatălui. Facem aceasta pe măsură ce suntem dornici să fim supuşi, credincioşi şi sârguincioşi în urmarea învăţăturilor Sale.

„Adevărat, astfel spune Domnul: Se va întâmpla că fiecare suflet care abandonează păcatele sale, şi vine la Mine, şi cheamă numele Meu, şi se supune glasului Meu, şi ţine poruncile Mele, va vedea faţa Mea şi va şti că Eu sunt” (D&L 93:1).

Dragi fraţi şi surori, ştiu că Dumnezeu trăieşte, că Isus Hristos este Fiul Său, Salvatorul şi Mântuitorul nostru. El ne-a invitat să venim la El şi ne-a poruncit să-i aducem pe copiii noştri, ca noi, împreună, să-I putem vedea faţa şi să trăim pe vecie alături de El şi de Tatăl nostru din Cer. Rugăciunea mea este ca să putem lucra cu toţii să primim această mare binecuvântare, în numele lui Isus Hristos, amin.