Spune-mi poveşti despre Isus

Când eşti numit să vorbeşti la finalul ultimei sesiuni a Conferinţei Generale, asculţi fiecare cuvânt, întrebându-te care dintre părţile mesajului tău vor fi rostite de cei care vorbesc înaintea ta. Nu sunt repartizate subiecte şi tematicile nu sunt stabilite prin cooperare. Calea Domnului este bineînţeles, întotdeauna, cea mai bună cale. El ţine seama de eforturile individuale, însoţite de rugăciune ale fiecărui vorbitor şi orchestrează o simfonie spirituală, plină de revelaţie şi forţă. Tematici care s-au repetat, principii expuse pe baza altor principii, avertizări profetice, promisiuni pline de inspiraţie – armonia divină este un miracol! Depun mărturie că, în această conferinţă, am auzit şi am simţit gândul şi voinţa Domnului.

Preşedintele Thomas S.Monson a descris această generaţie care se ridică ca fiind „[cea mai bună din câte] au existat vreodată”¹ şi le-a spus tinerilor: „Voi aţi venit pe acest pământ într-un moment glorios. Oportunităţile care vă aşteaptă sunt aproape nelimitate”². Dar el ne-a atras, de asemenea, atenţia: „Am fost trimişi pe pământ în vremuri tulburi”³. „Este un timp în care se tolerează fapte nepermise, într-o societate care, în general, nesocoteşte şi încalcă legile lui Dumnezeu cu regularitate”⁴. Suntem înconjuraţi de atât de multe lucruri menite să ne distragă atenţia. „Duşmanul foloseşte toate mijloacele posibile pentru a ne atrage în plasa înşelăciunii”⁵.

Răspundem de generaţia care se ridică. Cei din generaţia care se ridică vin pe acest pământ având responsabilităţi importante şi aptitudini spirituale minunate. Nu putem neglija felul în care îi pregătim. Provocarea ce ne revine ca părinţi şi învăţători nu este aceea de a crea un nucleu spiritual în sufletele lor, ci de a înlesni creşterea continuă a spiritualităţii lor care deja există datorită credinţei ce şi-au dezvoltat-o în viaţa premuritoare.

În această după-amiază, doresc să pun accentul pe cererea unui copil ce o găsim într-un cântec al Societăţii Primare:

În lumea noastră de azi, fiecare copil, fiecare tânăr băiat şi tânără fată are nevoie de propria sa convertire la adevăr. Fiecare dintre ei are nevoie de lumina proprie, de credinţa lor „[statornică şi neclintită]”⁷ în Domnul Isus Hristos, dincolo de acelea ale părinţilor, ale conducătorilor tinerilor sau ale prietenilor care îi susţin.

Poveştile despre Isus pot duce la creşterea credinţei în inimile copiilor noştri. Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”⁸. Poveştile despre Isus, împărtăşite de multe ori, dezvoltă credinţa în Domnul Isus Hristos şi întăresc temelia mărturiei. Vă puteţi gândi la un dar mai preţios pentru copiii noştri?

Sunt viaţa şi învăţăturile lui Isus Hristos întipărite în minţile şi sufletele copiilor noştri? Se gândesc ei la viaţa Salvatorului atunci când se întreabă ce să facă cu propriile vieţi? Acest lucru va fi din ce în ce mai important în anii ce vor urma.

Şi-au imaginat copiii noştri consiliul ce a avut loc în viaţa premuritoare⁹, când Isus – cel mai măreţ dintre toţi – a declarat: „Aici sunt, trimite-Mă pe Mine”¹⁰? Îşi văd ei dorinţa de a sluji atunci când Îi urmează exemplul?

Se gândesc ei la naşterea Sa ce a avut loc în condiţii umile¹¹, la Salvatorul lumii „culcat într-o iesle”¹²? Îi ajută mediul în care a trăit El să înţeleagă mai bine locul cuvenit al posesiunilor materiale?

Ştiu ei că Isus ne-a învăţat adesea să „[cerem] şi [vom] primi”¹³? Trec prin minţile copiilor noştri rugăciunile Sale de recunoştinţă¹⁴ şi cererile Sale adresate Tatălui Său¹⁵ în timp ce ei îngenunchează, prezentând în rugăciune propriile nelinişti?

Le-am spus noi despre dragostea pe care o are Isus pentru copii, despre felul în care El i-a ţinut în braţe, S-a rugat pentru ei şi a plâns¹⁶? Ştiu copiii noştri că Isus e pregătit „cu braţele deschise ca să [îi] primească”¹⁷?

Sunt ei întăriţi de povestirile despre felul în care a postit Isus¹⁸ – în timp ce îi învăţăm legea postului?

În singurătatea lor, ştiu copiii noştri despre sentimentul de singurătate pe care l-a avut Salvatorul când prietenii Săi L-au părăsit şi când i-a întrebat pe apostolii Săi: „Voi nu vreţi să vă duceţi”¹⁹?

Au simţit copiii noştri puterea miracolelor înfăptuite de Salvator? Isus l-a vindecat pe lepros²⁰, a redat orbului vederea²¹. I-a hrănit pe cei 5000²², a domolit marea²³ şi l-a ridicat pe Lazăr din morţi²⁴. Cred copiii noştri că „prin credinţă se fac miracolele”²⁵ şi se roagă ei ca în propriile vieţi să aibă loc miracole?

Au fost copiii noştri încurajaţi de cuvintele Salvatorului spuse fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”²⁶?

Ştiu copiii noştri despre viaţa Sa perfectă²⁷, despre slujirea Sa altruistă, despre faptul că a fost trădat şi despre răstignirea Sa nemiloasă²⁸? Le-am mărturisit despre certitudinea învierii Sale²⁹, despre vizita Sa făcută nefiţilor pe pământul american³⁰, despre apariţia Sa profetului Joseph Smith în dumbrava sacră³¹?

Aşteaptă ei cu nerăbdare revenirea Sa maiestuoasă, când dreptatea va domni şi când fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că Isus este Hristosul³²?

Spun copiii noştri: „Despre dragul meu Isus tu-mi poţi povesti”³³?

Mă adresez tinerilor şi copiilor: trăiţi în acord cu măreţele voastre responsabilităţi spirituale şi cu marea voastră capacitate spirituală. Căutaţi să învăţaţi mai mult despre Isus; deschideţi scripturile. O idee bună ar fi să recitiţi Evanghelia după Ioan şi, apoi, să discutaţi despre ea împreună cu părinţii şi învăţătorii voştri, precum şi unii cu alţii.

Mă adresez taţilor şi mamelor, bunicilor şi tuturor celor care nu au copii, dar care creşteţi şi îngrijiţi cu dragoste copii şi tineri, iar sfatul meu este să vorbiţi mai des despre Isus Hristos. Se regăseşte multă putere spirituală în numele Său sfânt. „Nu… [există] niciun alt nume dat, precum… [nicio] altă cale prin care salvarea să poată veni pentru copiii oamenilor, ci numai prin şi în numele lui Hristos”³⁴.

Mă adresez mamelor care îşi cresc copiii fără un tată în căminele lor. Vă promit că, în timp ce vorbiţi despre Isus Hristos, veţi simţi cum puterea cerului vă va binecuvânta.

După ce soţul ei a decedat, sora Stella Oaks şi-a crescut singură cei trei copilaşi ai săi (inclusiv pe vârstnicul Dallin H. Oaks³⁵). Odată, ea a spus: „Am ştiut că Domnul mă iubeşte şi că mă voi ridica la înălţimea misiunii mele. Am simţit o dragoste ce mă înconjura… [şi am ştiut] că El [ne va susţine] de-a lungul încercărilor ce [urmau să] apară”³⁶.

Fac un apel special către taţi: vă rog să aveţi un rol important în a vorbi cu propriii copii despre Salvator. Ei au nevoie atât de confirmarea credinţei dumneavoastră, cât şi de cea a mamei lor.

Deşi ar putea exista momente în care un copil nu ascultă cu o inimă plină de credinţă, mărturia dumneavoastră despre Isus va rămâne în mintea şi sufletul său. Vă aduceţi aminte de povestea lui Alma care alesese o cale greşită? Revenindu-şi, el a spus:

„Mi-am amintit că am auzit… [pe tatăl] meu [vorbind]… în legătură cu venirea… [lui] Isus Hristos… ca să ispăşească pentru păcatele lumii…

în timp ce mintea mea prinsese acest gând, am implorat în inima mea: «O, Isuse, Tu, Fiu al lui Dumnezeu, ai milă de mine»”³⁷.

Dacă un copil nu ascultă, nu disperaţi. Timpul şi adevărul sunt de partea dumneavoastră. La momentul potrivit, cuvintele dumneavoastră vor fi aduse în memoria lor cu o aşa intensitate ca şi cum li s-ar vorbi din cer. Mărturia dumneavoastră nu-i va părăsi niciodată pe copiii dumneavoastră.

Când vorbiţi cu pioşenie despre Salvator – în maşină, în autobuz, la cină, când îngenuncheaţi în rugăciune, în timpul studiului din scripturi sau în timpul conversaţiilor târzii din noapte – Spiritul Domnului vă va însoţi cuvintele³⁸.

Pe măsură ce faceţi tot ce puteţi, mărturia despre Isus va pătrunde treptat şi cu blândeţe în inimile copiilor dumneavoastră. Ei vor veni înaintea Tatălui lor Ceresc în rugăciune umilă şi Îi vor simţi influenţa prin puterea Duhului Sfânt. O credinţă personală mai puternică în Isus Hristos îi va pregăti pentru provocările pe care, cu siguranţă, le vor întâmpina³⁹.

I-am cunoscut pe Bill Forrest şi Debbie Hutchings pe când eram studenţi la Universitatea Brigham Young. Bill se întorsese din misiune. El şi Debbie s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit în templul Oakland, California. Şi-au stabilit căminul în Mesa, Arizona, şi au fost binecuvântaţi cu cinci fii şi două fiice. Bill şi Debbie şi-au învăţat copiii să-L iubească pe Domnul Isus Hristos aşa cum Îl iubeau ei. Fiul lor, vârstnicul Daniel Forrest, care slujeşte în prezent în misiunea Mexic, Oaxaca, a spus: „În fiecare dimineaţă, fără excepţie, ne adunam în jurul mesei înainte de a pleca la şcoală, pentru a citi din scripturi şi a discuta despre acestea”.

Fiica lor, Kara, care acum este căsătorită şi are, la rândul ei, doi copii, încă îşi aminteşte foarte bine cum tatăl ei o ducea cu maşina la activităţile ei matinale din timpul liceului. Ea a spus: „Tatălui meu îi plăcea să memoreze citate, pasaje din scripturi şi poezii [iar în timpul acelor drumuri matinale cu maşina] noi exersam recitându-le împreună. Unul dintre pasajele sale preferate din scripturi era: «Aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice… [el] să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adânc… datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi»”⁴⁰.

În vinerea dinaintea duminicii de Paşte, în anul 2000, cu exact zece ani în urmă, Bill Forrest slujea ca episcop al episcopiei Estate Groves din Arizona. În timp ce conducea spre serviciu, la mai puţin de doi kilometri de casă, maşina lui a fost lovită de un camion mare care transporta pietriş. Debbie şi copiii au plecat de acasă la scurt timp după Bill şi au dat, pe neaşteptate, de scena accidentului. Bill nu supravieţuise accidentului. Spiritul nemuritor al acestui soţ şi tată preaiubit fusese luat pe neaşteptate acasă, la Cel care a biruit moartea, Fiul lui Dumnezeu, a Cărui înviere glorioasă ar fi sărbătorit-o împreună în acea duminică de Paşte.

Cum au găsit Debbie şi cei şapte copii ai săi (dintre care cel mai mic avea numai cinci ani) tăria de care aveau nevoie? Kara, care avea 15 ani la momentul accidentului tatălui său, mi-a spus recent: „Le sunt recunoscătoare [mamei şi tatălui meu] pentru modurile în care m-au învăţat [despre Salvator]. Ei au deschis scripturile împreună cu mine, s-au rugat alături de mine şi au fost exemple ale milosteniei, dragostei şi răbdării [Salvatorului]… Paştele [este] o perioadă deosebită în viaţa mea în fiecare an, când reflectez asupra vieţii, misiunii şi învierii Salvatorului nostru şi îmi amintesc de viaţa tatălui meu pământean.

Vârstnicul Daniel Forrest a spus: „Aveam zece ani când a decedat tatăl meu. A fost un moment dificil… Mama mea a fost întotdeauna un exemplu al învăţăturilor Salvatorului. Port cu mine ecusonul tatălui meu din misiunea pe care a slujit-o în Spania. [Două] dintre citatele mele preferate ale tatălui meu [sunt]: «Două persoane pot face orice, atâta timp cât una dintre ele este Domnul» şi «Salvatorul trebuie să fie temelia noastră. Fără această temelie, noi ne-am poticni»”.

Credinţa în Isus Hristos a umplut inimile copiilor familiei Forrest. În acest sfârşit de săptămână de Paşte, la 10 ani de la decesul tatălui lor, acestora le este foarte dor de el, dar durerea morţii lui este înghiţită în Hristos⁴¹. Ei ştiu că, datorită darului nemăsurat al Salvatorului, ei pot fi din nou împreună cu tatăl lor pământean şi cu Tatăl lor Ceresc.

Spune-mi poveşti despre Isus.

În câteva clipe, îl vom auzi vorbind pe profetul lui Dumnezeu. Vorbind despre profetul Său, Domnul a spus: „Cuvântul lui îl veţi primi, ca şi cum ar fi din propria Mea gură”⁴². Mărturisesc că preşedintele Thomas S. Monson este purtătorul de cuvânt al Domnului pe pământ.

Mărturisesc că Isus este Hristosul, Salvatorul întregii omeniri. Viaţa Sa, ispăşirea Sa, învierea Sa şi revenirea Sa aşteptată sunt la fel de sigure precum răsăritul soarelui. Numele Lui fie preamărit pentru totdeauna⁴³. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.