Nu mai fac loc duşmanului sufletului meu

Când sora Holland şi cu mine am ajuns într-un aeroport îndepărtat, trei tinere frumoase ce coborau din acelaşi avion s-au grăbit să ne salute. S-au recomandat ca fiind membre ale Bisericii, ceea ce n-a fost o surpriză, fiindcă cei care nu sunt membri ai Bisericii, de obicei, nu aleargă spre noi prin aeroporturi. Având o conversaţie neaşteptată, am aflat îndată, văzându-le înlăcrimate, că toate aceste trei femei erau de curând divorţate şi că, în fiecare caz, soţul nu le fusese credincios, iar în fiecare situaţie motivul separării şi a păcatului apăruse din cauza atracţiei spre pornografie.

Prin această introducere neplăcută la mesajul meu de astăzi – unul care este o încercare grea pentru mine să-l ofer – mă simt ca Iacov din vechime care a spus: „Mă întristează că trebuie să folosesc cuvinte atât de tăioase… în [faţă]… sentimentele multora fiind foarte gingaşe şi curate şi delicate”¹. Însă trebuie să fim îndrăzneţi. Probabil că sentimentul meu de tată sau poate de bunic, a făcut ca lacrimile din ochii acestor femei să facă să ne dea şi mie şi sorei Holland lacrimile, iar întrebările ce mi le-au adresat m-au făcut să mă întreb: „De ce există atâta decădere morală în jurul nostru şi de ce sunt atâtea persoane şi familii, inclusiv în cadrul Bisericii, care îi cad victime, fiind marcaţi în mod tragic de ea?”.

Dar, desigur, ştiam cel puţin o parte din răspunsul la propria mea întrebare. În majoritatea zilelor, noi toţi ne găsim asaltaţi de mesaje imorale de un anume tip ce se revarsă asupra noastră din fiecare direcţie. Părţile cele mai întunecate ale filmului, televiziunii şi industriei muzicale păşesc din ce în ce mai mult spre un limbaj jignitor şi o conduită sexuală greşită. Tragic este faptul că acelaşi computer şi serviciu de Internet care îmi permite să îmi fac istoria familiei şi să pregătesc acele nume pentru munca în templu pot permite copiilor şi nepoţilor mei, fără filtre şi controale, accesul către un canal colector de imagini şi idei murdare care poate dăuna grav minţilor lor pentru totdeauna.

Amintiţi-vă că acele tinere soţii au spus că infidelitatea soţilor lor a început din cauza atracţiei către pornografie, dar acţiunile imorale nu sunt numai problema unui bărbat şi nu numai soţii sunt cei care jignesc. Compromisul disponibil la un clic cu mouse-ul – inclusiv întâlnirea cu o persoană pe un canal de Internet – nu face diferenţa între persoane, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, persoană căsătorită sau singură. Şi pentru a fi sigur că ispita este mai disponibilă ca oricând, pe duşman îl preocupă, aşa cum se spune în domeniu, extinderea razei de acoperire şi la celulare, jocuri video şi aparate MP3.

Dacă ne oprim şi nu mai tăiem ramurile acestei probleme, ci retezăm direct de la rădăcină copacul, nu va fi o surpriză să observăm că pofta trupească este rădăcina problemei. Pofta trupească este o expresie neplăcută şi cu siguranţă este un subiect dezagreabil pentru mine de dezbătut, dar există un motiv bun pentru care în unele culturi este cunoscut ca fiind cel mai mortal dintre cele şapte păcate capitale².

De ce este pofta trupească aşa un păcat capital? Ei bine, pe lângă impactul distrugător avut asupra sufletelor noastre prin îndepărtarea completă a Spiritului, eu gândesc că e un păcat din cauză că poluează relaţia cea mai înaltă şi mai sfântă oferită nouă de Dumnezeu pe pământ – dragostea pe care un bărbat şi o femeie o au unul faţă de celălalt şi dorinţa pe care o are cuplul de a aduce copii în cadrul unei familii menite să fie veşnică. Cineva a spus odată că dragostea adevărată trebuie să includă ideea de durabilitate. Dragostea adevărată este de durată. Dar pofta trupească se schimbă la fel de rapid ca întoarcerea unei pagini pornografice sau ca o privire la încă o persoană care se află în trecere, bărbat sau femeie, si care ar putea face posibilă satisfacerea dorinţei sexuale. Adevărata dragoste după care suntem realmente topiţi – aşa cum sunt eu după sora Holland, o strigăm de pe acoperişurile caselor. Dar pofta trupească este caracterizată prin ruşine şi secret şi este o dorinţă aproape de necontrolat de a o ascunde de alţii – cu cât este ora mai târzie şi mai întunecat, cu atât mai bine, având uşa bine ferecată pentru orice eventualitate. Dragostea ne face în mod instinctiv să ne îndreptăm spre Dumnezeu şi spre alţi oameni. Pofta trupească, pe de altă parte, nu are nimic de-a face cu sfinţenia şi se bucură de propria toleranţă. Dragostea vine cu braţele deschise şi cu inima deschisă; pofta trupească vine doar cu o dorinţă imensă.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care necinstirea adevăratului înţeles al dragostei – fie în imaginaţia noastră sau alături de altă persoană – este foarte distrugătoare. Distruge ceea ce, după credinţa noastră faţă de Dumnezeu, este cel mai important lucru – şi anume, încrederea în cei pe care îi iubim. Zguduie stâlpii încrederii pe care este zidită dragostea prezentă – sau viitoare – şi durează mult timp să fie reconstruită acea încredere atunci când este pierdută. Dacă această problemă se agravează – fie că este vorba de cineva apropiat cum ar fi un membru din familie sau de persoane publice cum ar fi oficiali votaţi, conducători de afaceri, vedete media şi staruri sportive – în cele din urmă, societatea nu va mai avea o fundaţie a responsabilităţii morale.³

Indiferent că suntem singuri sau căsătoriţi, tineri sau vârstnici, permiteţi-mi să vorbim un moment despre cum să ne apărăm împotriva ispitei, indiferent de forma în care se manifestă. Nu vom putea să vindecăm toate problemele societăţii de astăzi, însă să încercăm să vorbim despre unele lucruri pe care le putem face noi personal.

• Înainte de toate, începeţi prin a vă îndepărta de oameni, lucruri şi situaţii care vă pot face rău. Aşa cum ştiu cei care se luptă cu ceva, cum ar fi renunţarea la alcool, a sta în apropierea atracţiei poate fi fatal. La fel este şi în cazul problemelor morale. Asemenea lui Iosif aflat în prezenţa soţiei lui Potifar⁴, fugiţi, pur şi simplu – fugiţi cât puteţi de departe de orice sau de oricine vă seduce. Şi, vă rog, când părăsiţi locul ispitei, să nu lăsaţi noua adresă de expediere.

• Înţelegeţi faptul că oamenii care sunt prinşi în lanţurile viciilor adevărate, au adesea nevoie de mai mult ajutor decât se pot ajuta ei înşişi, iar în această situaţie vă puteţi afla şi dumneavoastră. Căutaţi să primiţi acel ajutor şi bucuraţi-vă de el. Vorbiţi cu episcopul dumneavoastră. Urmaţi-i sfatul. Cereţi o binecuvântare a preoţiei. Profitaţi de ajutorul oferit de programul de consiliere a familiilor din cadrul Bisericii sau căutaţi să primiţi ajutorul altor profesionişti din domeniu. Rugaţi-vă neîncetat. Cereţi îngerilor să vă ajute.

• Pe lângă filtrele din computere şi refuzul de a avea sentimente pentru persoane neadecvate, amintiţi-vă că adevăratul control în viaţă este autocontrolul. Exersaţi mai mult controlul chiar şi asupra momentelor dubioase cu care vă confruntaţi. Dacă o emisiune tv este indecentă, opriţi-l. Dacă un film este brutal, părăsiţi încăperea. Dacă se dezvoltă o relaţie nepotrivită, rupeţi relaţia. Teoretic vorbind, multe dintre aceste influenţe pot să nu fie dăunătoare, cel puţin la început, însă ne pot amorţi judecata, ne atenuează spiritualitatea şi ne duc spre ceva ce poate fi dăunător. Un vechi proverb spune că o călătorie de o mie de kilometri începe printr-un prim pas⁵, aşadar, aveţi grijă unde păşiţi.

• Asemenea hoţilor care acţionează noaptea, gândurile nedorite pot şi caută să ne pătrundă în minte. Însă nu trebuie să le deschidem uşa larg, să îi servim cu cafea şi prăjituri, iar apoi să le spunem unde ţinem argintăria! (Nici n-ar trebui să consumaţi cafea, oricum.) Aruncaţi afară gândurile rele! Înlocuiţi gândurile obscene cu imagini pline de speranţă şi amintiri plăcute: imaginaţi-vă chipurile celor care vă iubesc şi aceste gânduri se vor risipi dacă nu le băgaţi în seamă. Nu doar un singur om s-a salvat de păcat sau de la prostie fiindcă şi-a amintit chipul mamei sale, al soţiei sale sau al copilului său aşteptându-l acasă să se întoarcă. Indiferent de gândurile pe care le aveţi, asiguraţi-vă că ele sunt binevenite în inima dumneavoastră având acordul dat. Aşa cum a spus un poet de demult, lasă ca voinţa ta să-ţi fie motivaţia⁶.

• Favorizaţi prezenţa Spiritului şi fiţi acolo unde se află Spiritul Domnului. Asiguraţi-vă că aici includeţi şi propria casă sau propriul apartament, alegând tipul de artă, muzică şi literatură pe care le păstraţi acolo. Dacă sunteţi înzestraţi, mergeţi la templu cât de des vă permit condiţiile. Amintiţi-vă că templul vă înarmează cu „puterea [lui Dumnezeu]… [pune] slava [Sa] împrejurul [vostru] şi [El îi însărcinează pe] îngerii [Lui]… să [vă] păzească”⁷. Iar când plecaţi de la templu, amintiţi-vă de simbolurile pe care le-aţi luat asupra dumneavoastră şi să nu le lăsaţi niciodată deoparte sau să le uitaţi.

Majoritatea oamenilor aflaţi în necaz ajung să strige: „Unde mi-a fost gândul?”. Ei bine, indiferent la ce se gândeau, ei nu se gândeau la Hristos. Totuşi, ca membri ai Bisericii Sale, noi promitem în fiecare duminică din viaţă să luăm asupra noastră numele Lui şi promitem să „[ne amintim] totdeauna de El”⁸. Aşadar, să ne străduim mai mult să ne amintim de El, mai ales că El „suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat… [că] El era străpuns pentru fărădelegile noastre… şi prin rănile Lui sutem tămăduiţi”⁹. Cu siguranţă, acest gând ne va îndruma faptele în mod emoţionant dacă ne amintim că, de fiecare dată când păcătuim, nu numai că rănim pe cei pe care îi iubim, dar Îl rănim şi pe El, Cel care ne iubeşte cu atâta drag. Iar dacă păcătuim, oricât de grav poate fi acel păcat, noi putem fi salvaţi de aceeaşi fiinţă maiestuoasă, de El, Cel care poartă singurul nume dat sub cer prin care orice om, bărbat sau femeie poate fi salvat¹⁰. Când ne înfruntăm păcatele, iar sufletele noastre sunt sfâşiate de durere sinceră, fie ca noi toţi să fim ca Alma care şi-a schimbat stilul de viaţă strigând: „O, Isuse, Tu, Fiu al lui Dumnezeu, ai milă de mine”¹¹.

Dragi fraţi şi surori, vă iubesc. Preşedintele Thomas S. Monson şi autorităţile generale vă iubesc. Mult mai important este că Tatăl dumneavoastră din Cer vă iubeşte. Eu am încercat să vorbesc azi despre dragoste – adevărata dragoste, dragostea reală, respectul faţă de aceasta, imaginea sa adevărată din societăţile pline de moralitate cunoscute din istoria omenirii, sfinţenia dragostei dintre un bărbat şi o femeie căsătoriţi şi familiile care se formează datorită dragostei. Am încercat să vorbesc despre manifestarea dragostei şi a milei mântuitoare în întruchiparea milei, care este El, şi ne este disponibilă datorită slavei lui Hristos Însuşi. Eu, de asemenea, a trebuit să vorbesc despre el diablo, cel păcătos, tatăl minciunilor şi al poftelor trupeşti, care va face tot ce îi stă în putinţă pentru a perverti adevărata dragoste, de a profana şi pângări adevărata dragoste oriunde şi oricând îi iese în cale. Şi am vorbit şi despre dorinţa lui de a ne distruge, dacă poate.

Când ne confruntăm cu astfel de ispite, noi trebuie să declarăm acum în vremea noastră, la fel cum a făcut tânărul Nefi în vremea lui: „[Eu] nu mai [fac] loc duşmanului sufletului meu”¹². Noi îl putem respinge pe cel rău. Dacă vrem din toată inima şi îndeajuns de mult, acel duşman poate fi alungat şi chiar va fi alungat prin puterea mântuitoare a Domnului Isus Hristos. În plus, eu vă promit că lumina Evangheliei Sale nepieritoare poate străluci şi va străluci puternic din nou acolo unde vă temeaţi că viaţa s-a scurs în întuneric, fără speranţă şi lipsită de ajutor. Fie ca să primim bucurie datorită supunerii noastre totale şi a calităţilor datorate bunului nostru caracter, pe măsură ce ne păstrăm dragostea şi căsniciile, societatea şi sufletele noastre pure, aşa cum au fost menite să fie, mă rog, în numele lui Isus Hristos, amin.