„El trăieşte! Slavă numelui Său!”

Este dimineaţa de Paşte, această zi sfântă destinată în toată creştinătatea sărbătoririi victoriei lui Isus Hristos asupra morţii. Învierea Sa a distrus ceea ce, până atunci, fusese lanţul neclintit al morţii. El a deschis calea prin care fiecare dintre copiii Tatălui Ceresc născuţi pe pământ va avea ocazia de a se ridica din morţi pentru a trăi din nou.

Cât trebuie să se fi bucurat Tatăl din Cer în acea zi sfântă când fiul Său, supus în totalitate şi foarte demn, a sfărâmat lanţul morţii. Ce scop etern ar fi avut planul de fericire al Tatălui nostru dacă nu ar fi fost făcut activ prin jertfa mare şi finală a Fiului Său glorios şi supus? Dacă moartea ar fi fost sfârşitul existenţei şi nimeni nu ar fi fost înviat, care ar fi fost scopul etern pentru crearea pământului, unde inteligenţe eterne îmbrăcate în trupuri spirituale primesc un trup fizic? Ce moment glorios a fost acea dimineaţă pentru toţi cei care au înţeles semnificaţia lui!

Paştele este acel moment sfânt când inima fiecărui creştin devotat se întoarce cu umilă recunoştinţă către iubitul nostru Salvator. Este acel moment care trebuie să aducă pace şi bucurie tuturor celor care-L iubesc pe El şi arată aceasta prin supunere faţă de poruncile Sale. Paştele ne face să ne gândim la Isus, la viaţa Sa, la ispăşirea Sa, la învierea Sa, la dragostea Sa. El s-a ridicat din moarte cu „tămăduirea… sub aripile Lui” (Maleahi 4:2; 3 Nephi 25:2). O, cât de mult avem nevoie noi, toţi, de acea tămăduire pe care Mântuitorul o poate furniza. Mesajul meu este despre speranţa bazată pe principiile întruchipate în învăţăturile Stăpânului Învăţător, Isus Hristos.

Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă pot înţelege mai bine dimensiunea tămăduirii furnizate de ispăşirea Lui, deoarece noi avem plenitudinea doctrinei Sale. Înţelegem că ceea ce a făcut El de bunăvoie, cu suferinţă imensă şi sacrificiu, ne va afecta pe noi, nu numai în această viaţă, ci şi prin toată eternitatea.

În această zi de Paşte, în timp ce vă amintiţi de înviere şi de preţul plătit şi de darul făcut prin ispăşire, luaţi în considerare ceea ce ne învaţă scripturile despre acele evenimente sfinte. Mărturia dumneavoastră personală despre realitatea lor va fi întărită. Ele trebuie să însemne mai mult decât să învăţaţi pe dinafară principiile. Ele trebuie să devină parte a fiinţei dumneavoastră ca o protecţie puternică împotriva cantităţii crescânde de monstruozităţi care ne infectează lumea.

Profetul Lehi a declarat un adevăr profund atunci când a spus: „Prin urmare, mărturia vine în şi prin Mesia cel Sfânt; căci El este plin de har şi adevăr. Iată, el se jertfeşte pe El Însuşi ca o jertfă pentru păcat, ca să răspundă la cerinţele legii în favoarea tuturor acelora care au o inimă frântă şi un spirit smerit; şi pentru nimeni altul cerinţele legii nu pot să fie împlinite” (2 Nefi 2:6-7). Această scriptură arată că pentru cei mândri şi aroganţi este ca şi cum niciodată n-ar fi fost făcută o ispăşire.

Isus Hristos trăieşte. El este Salvatorul nostru, Mântuitorul nostru. Este o fiinţă glorioasă, înviată. El are capacitatea de a transmite dragostea care este atât de puternică, atât de copleşitoare, încât depăşeşte capacitatea limbii umane de a o exprima în mod adecvat. El Şi-a dat viaţa pentru a rupe legăturile morţii. Ispăşirea Sa face să fie foarte eficient planul de fericire al Tatălui Său din Cer.

Isus administrează balanţa dintre dreptate şi milă în funcţie de supunerea noastră faţă de Evanghelia Sa. El este lumina pentru toată omenirea. El este fântâna întregului adevăr. El Îşi îndeplineşte toate promisiunile. Toţi cei care se supun poruncilor Sale vor obţine cele mai glorioase binecuvântări imaginabile.

Fără ispăşire, planul de fericire al Tatălui din Cer nu ar fi putut fi dus la îndeplinire în întregime. Ispăşirea ne dă posibilitatea de a învinge consecinţele greşelilor făcute în viaţă. Când ne supunem unei legi, primim o binecuvântare. Când încălcăm o lege nu rămâne nimic din supunerea anterioară care să satisfacă cerinţele dreptăţii pentru acea lege încălcată. Ispăşirea Salvatorului ne permite să ne pocăim de orice nesupunere şi, prin aceasta, să evităm pedepsele pe care le-ar fi impus dreptatea.

Respectul şi recunoştinţa mea faţă de ispăşirea Celui Sfânt al lui Israel, Prinţul păcii şi Mântuitorul nostru se extind continuu, pe măsură ce mă străduiesc să o înţeleg mai mult. Înţeleg că nicio minte muritoare nu poate concepe în mod adecvat, nici nu poate limba omenescă să exprime în mod potrivit întreaga semnificaţie a tot ceea ce Isus Hristos a făcut pentru copiii Tatălui nostru Ceresc, prin ispăşirea Sa. Totuşi, este vital ca fiecare dintre noi să învăţăm ceea ce putem despre ea. Ispăşirea este acel ingredient esenţial al planului de fericire al Tatălui din Cer fără de care acel plan nu ar fi putut fi activat. Înţelegerea dumneavoastră despre ispăşire şi introspecţia pe care o asigură în viaţa dumneavoastră, vor intensifica folosirea eficientă a tuturor cunoştinţelor, experienţei şi îndemânărilor pe care le căpătaţi în viaţa muritoare.

Cred că este instructiv să încercăm să ne imaginăm ceea ce a cerut ispăşirea atât de la Tatăl, cât şi de la Fiul Său binevoitor. Trei dintre provocările pe care le-a înfruntat Salvatorul au fost:

În primul rând, un enorm simţ al responsabilităţii, pentru că El a înţeles că, dacă nu ar fi fost făcută în mod perfect, niciunul dintre copiii Tatălui Său nu s-ar fi putut întoarce la El. Ei ar fi fost izgoniţi din prezenţa Sa pentru totdeauna dacă nu ar fi existat o cale pentru a se pocăi pentru legile încălcate şi niciun lucru care nu este curat nu poate locui cu Dumnezeu. Planul Tatălui Său ar fi eşuat şi fiecare copil de spirit ar fi fost veşnic sub controlul şi sub chinurile Satanei.

În al doilea rând, în mintea şi în inima Sa complet pure El a trebuit să simtă personal consecinţele a tot ceea ce omenirea ar fi întâlnit vreodată, chiar cele mai depravate, mai mizerabile păcate.

În al treilea rând, El a trebuit să îndure atacurile vicioase ale hoardelor Satanei, în timp ce a fost împins la limita îndurării Sale din punct de vedere fizic şi emoţional. Apoi, din motive pe care nu le cunoaştem pe deplin, în timp ce se afla la limita capacităţii Sale, în momentul când Salvatorul avea cel mai mult nevoie de ajutor, Tatăl Său i-a admis să poarte singur responsabilitatea apăsătoare, numai cu propria Sa tărie şi capacitate.

Încerc să-mi imaginez cât de teribil de dureros trebuie să fi fost pentru Tatăl nostru din Cer momentul când Salvatorul a strigat de pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46; Marcu 15:34). Nu cred că Tatăl din Cer L-a părăsit pe Fiul Său pe cruce. Cred că strigătul a fost motivat atunci când Acel Fiu a simţit că a fost retras sprijinul susţinător de care S-a bucurat întotdeauna din partea Tatălui Său. Tatăl Său a recunoscut că Salvatorul avea nevoie să îndeplinească ispăşirea totală şi completă pe cont propriu, fără sprijin din afară. Tatăl nu Şi-a abandonat Fiul. El a făcut posibil ca Fiul Său perfect să câştige fructele eterne ale ispăşirii.

Nimeni dintre noi nu poate aprecia vreodată în mod adecvat în viaţa muritoare consecinţele total benefice ale ispăşirii.

Există o nevoie imperativă pentru fiecare dintre noi de a ne întări înţelegerea despre semnificaţia ispăşirii lui Isus Hristos, astfel încât să devină o fundaţie neclintită pe care să ne clădim vieţile. Pe măsură ce lumea devine tot mai lipsită de standarde fundamentale şi pe măsură ce onoarea, virtutea şi puritatea sunt tot mai mult ignorate în goana după dorinţe şi plăceri fizice şi emoţionale, înţelegerea noastră despre ispăşirea lui Isus Hristos şi credinţa în această ispăşire vor asigura tăria şi capacitatea necesare unei vieţi pline de succes. De asemenea, vor aduce încredere în vremuri de încercare şi pace în momente de tulburare.

Vă încurajez cu toată puterea să trasaţi un plan personal de studiu pentru a înţelege mai bine şi a aprecia consecinţele incomparabile, eterne şi infinite ale îndeplinirii perfecte de către Isus Hristos a chemării Sale divine, stabilite în calitate de Salvator şi Mântuitor al nostru. Profunda reflecţie personală a scripturilor, acompaniată de cercetare, rugăciune din inimă, vor întări înţelegerea şi aprecierea dumneavoastră faţă de ispăşirea Sa nepreţuită. O altă cale eficientă de a învăţa despre Isus Hristos şi despre ispăşirea Sa este frecventarea templului în mod consecvent.

Fiecare dintre noi să reînnoiască hotărârea de a propovădui principiile adevărate în sfinţenia caselor noastre. Atunci când facem aceasta, vom asigura măreaţa ocazie de fericire pentru spiritele încredinţate în grija noastră. Folosiţi Biserica în calitate de instrument drept pentru întărirea căminului, dar recunoaşteţi că, în calitate de părinţi, avem responsabilitatea fundamentală şi privilegiul de a fi îndrumaţi de Domnul în educarea copiilor de spirit pe care El ni i-a dat să-i îngrijim.

Importanţa vitală de a propovădui adevărul în cămin este fundamentală. Biserica este importantă, dar căminul este locul în care părinţii asigură înţelegerea şi îndrumarea necesare copiilor. Este bine spus, că cele mai importante chemări din viaţă şi din eternitate sunt cele de tată şi de mamă. Cu timpul, vom fi eliberaţi din toate celelalte chemări pe care le primim, dar nu din cea de tată şi de mamă.

Pe măsură ce chibzuiţi – şi nu doar citiţi – ci chibzuiţi şi meditaţi asupra pasajelor din scripturi, puterea Duhului Sfânt va aduce adevăruri în mintea şi inima dumneavoastră, ca pe o fundaţie sigură în aceste timpuri nesigure în care trăim. Ca părinţi, pregătiţi-vă copiii pentru provocările pe care le vor întâlni. Învăţaţi-i adevărul, încurajaţi-i să-l pună în practică şi ei vor fi bine, indiferent cât de tare este zguduită lumea.

În această zi de Paşte, hotărâţi să faceţi din Domnul Isus Hristos centrul viu al căminului dumneavoastră. Asiguraţi-vă că fiecare decizie pe care o luaţi, indiferent dacă este de natură spirituală sau fizică, să fie îndrumată de gândul: „Ce ar vrea Domnul Isus Hristos să fac?”. Când Salvatorul este centrul căminului nostru, acesta este plin de pace şi tihnă. Există un spirit de calmă asigurare care pătrunde în casă şi care este simţit atât de copii, cât şi de adulţi.

Cea mai bună cale de a face o permanentă schimbare în bine este de a face din Isus Hristos modelul dumneavoastră şi din învăţăturile Sale îndrumarul dumneavoastră pentru viaţă.

Dacă aţi fost nesupuşi poruncilor Sale şi vă simţiţi nedemni, recunoaşteţi că de aceea Domnul, Isus Hristosul, Şi-a dat viaţa Sa. Prin ispăşirea Sa, El a oferit pentru totdeauna ocazia de a depăşi astfel de greşeli, de a ne pocăi pentru alegerile greşite şi de a înlătura efectele negative ale unei vieţi duse contrar învăţăturilor Sale.

Salvatorul ne iubeşte pe fiecare dintre noi şi va face posibil ca fiecare nevoie să fie îndeplinită, atunci când ne calificăm prin supunere pentru toate binecuvântările pe care El vrea să le avem pe acest pământ. Îl iubesc şi Îl ador. În calitate de slujitor al Său autorizat, mărturisesc solemn din toată fiinţa mea că El trăieşte, în numele lui Isus Hristos, amin.