Mame care predau copiilor în cadrul căminului

De curând, am avut ocazia de a călători împreună cu vârstnicul Donald L. Hallstrom pentru a vizita 5 oraşe din marea zonă centrală a Statelor Unite. În fiecare oraş vizitat de noi, ţineam o adunare cu misionarii cu timp deplin, urmată de o adunare cu privire la munca misionară la care participau conducătorii episcopiilor şi ai ţăruşilor. Între aceste două adunări, Societatea de Alinare la nivel de ţăruş pregătea o cină uşoară pentru noi ca să avem timp să ne întâlnim cu preşedinţii de ţăruşi. Când am ajuns la Milwaukee, Wisconsin, două familii tinere au cerut Societăţii de Alinare să le lase să pregătească şi să ne servească cina. Cei doi bărbaţi erau responsabili cu bucătăria. Cele două mame se îngrijeau de aranjamentul de pe masă şi de servirea mâncării. Trei copii tineri s-au ocupat de aşezarea mesei şi de servirea mâncării sub supravegherea mamelor lor. Aceasta era o ocazie pentru mame de a preda o lecţie copiilor lor. Era frumos să priveşti copiii dând atenţie fiecărui detaliu în timp ce erau învăţaţi de mamele lor. Ei îşi îndeplineau însărcinările în întregime şi cu desăvârşire.

Experienţa m-a făcut să reflectez la învăţăturile pe care le primisem de la mama mea. Asemenea profetului Nefi, cât şi a multora dintre dumneavoastră, am fost născut din părinţi de seamă (vezi 1 Nefi 1:1).

Una dintre nepoatele mele mi-a împărtăşit recent cuprinsul a patru carneţele pe care mama le umpluse cu notiţe pe când se pregătea să predea clasei sale de la Societatea de Alinare. Îmi imaginez că aceste carneţele – şi mai sunt altele pe care nu le-am văzut încă – totalizează sute de ore de pregătire petrecute de mama mea.

Mama a fost o bună învăţătoare, fiind silitoare şi minuţioasă când se pregătea. Am amintiri clare ale zilelor de dinaintea lecţiilor sale. Masa din sufragerie era plină de materiale de referinţă şi de notiţele pe care le pregătea pentru lecţia ei. Pregătea aşa de mult material încât sunt sigur că doar o părticică o folosea în timpul orei, dar sunt tot atât de sigur că niciuna dintre notiţele pregătite de ea nu erau în zadar. Cum de sunt sigur de acest lucru? Frunzărind printre paginile carneţelelor sale, mi se părea că o auzeam pe mama mea cum mă învaţă din nou. Repet, erau prea multe lucruri în carneţele legate de un singur subiect să poată fi împărtăşite într-o singură oră, dar ce nu folosea la oră, folosea pentru a preda copiilor săi.

Cred, cu siguranţă, că în timp ce mama era o învăţătoare foarte eficace pentru surorile de la Societatea de Alinare, cele mai bune învăţături ale ei aveau loc în cadrul căminului atunci când preda copiilor. Desigur, acest lucru se întâmpla deoarece avea mai mult timp la dispoziţie pentru a preda copiilor ei, în comparaţie cu predarea oferită surorilor de la Societatea de Alinare, dar îmi place să cred că se şi pregătea aşa de minuţios, în primul rând, ca să fie un exemplu de slujire cu sârguinţă în Biserică pentru copiii săi şi, în al doilea rând, deoarece ştia că ceea ce învăţa ea când îşi pregătea lecţiile putea fi folosit în repetate rânduri pentru un scop mai măreţ – acela de a preda fiilor şi fiicelor sale.

Vă rog să-mi permiteţi să mă las în voia amintirilor câteva momente şi să împărtăşesc unele dintre lecţiile pe care le-am învăţat de la mama mea despre predarea Evangheliei în cadrul căminului. Mama mea a înţeles importanţa de a preda copiilor săi despre standarde, valori şi doctrine, cât erau încă tineri. Deşi era recunoscătoare altora care predau copiilor ei în afara căminului, fie la şcoală sau la Biserică, ea era conştientă că părinţilor le este încredinţată educaţia copiilor lor şi, în ultimă instanţă, părinţii trebuie să se asigure că sunt învăţaţi copiii lor ceea ce doreşte Tatăl lor Ceresc să fie învăţaţi. Fraţii mei şi cu mine eram întrebaţi cu atenţie de mama noastră după ce ni se preda în afara căminului, pentru a fi sigură că lecţiile ce ajungeau la urechile noastre erau corecte şi ne formau caracterul.

Obişnuiam să cred în unele zile, când veneam în fugă acasă, că nu mai trebuia să învăţ în acea zi, dar această iluzie era imediat destrămată când o vedeam pe mama aşteptându-mă la uşă. Când eram mici aveam fiecare o măsuţă de scris în bucătărie unde ea continua să ne înveţe, în timp ce îşi făcea treburile gospodăreşti şi pregătea cina. Era o învăţătoare înnăscută şi se aştepta la mult mai mult din partea noastră decât se aşteptau învăţătorii noştri de la şcoală sau de la Biserică.

Sfera de predare a mamei includea atât lecţii de viaţă, cât şi lecţii spirituale. Ea se asigura ca niciunul dintre noi să nu rămână fără temele de la şcoală făcute, dându-ne, deseori şi altele în plus. De asemenea, ea exersa cu noi şi lecţiile de la Societatea de Alinare. Bineînţeles că noi aveam parte de versiunile neprescurtate ce se găseau în carneţelele ei şi nu de versiunile prescurtate ce trebuiau să încapă în decursul unei ore.

O parte din învăţătura noastră de acasă includea şi memorarea scripturilor, inclusiv a Articolelor de credinţă şi a cuvintelor profeţilor, văzătorilor şi revelatorilor. Mama mea era o persoană care credea că mintea ar putea slăbi dacă nu este pusă la lucru în mod constant. Ne învăţa în timp ce spăla vasele, când bătea untul şi când era de ajutor în multe alte feluri. Nu era de acord să lase ca în mintea copiilor ei să pătrundă gânduri inutile, chiar şi atunci când erau ocupaţi cu muncă fizică.

Nu folosesc exemplul mamei mele ca pe un model al rolului de părinte în lumea de azi. Vremurile sunt foarte diferite astăzi, dar în timp ce vremurile se pot schimba, învăţătura părintelui nu trebuie să fie niciodată subestimată. Multe activităţi transmit valorile unei generaţii către următoarea, dar probabil că cea mai importantă dintre aceste activităţi este aceea în care părinţii le predau copiilor în cadrul căminului. Acest lucru este îndeosebi adevărat când luăm în calcul învăţarea valorilor, a standardelor morale şi etice şi a credinţei.

Predarea în cadrul căminului devine din ce în ce mai importantă în lumea de azi în care influenţa adversarului este foarte răspândită, iar el atacă încercând să erodeze şi să distrugă însăşi fundaţia societăţii noastre, chiar familia. Părinţii trebuie să decidă cu fermitate faptul că predarea în cadrul căminului este cea mai sacră şi mai importantă responsabilitate. În timp ce alte instituţii, cum ar fi Biserica şi şcoala, îi pot ajuta pe părinţi cum să-l „[înveţe] pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbele 22:6), în ultimă instanţă, această responsabilitate revine părinţilor. Conform marelui plan al fericirii, părinţii sunt cei cărora le este încredinţată grija şi dezvoltarea copiilor Tatălui nostru Ceresc. Familiile noastre sunt parte integrantă a lucrării şi slavei Lui – „[realizarea nemuririi] şi [vieţii veşnice] a omului” (Moise 1:39). Pe scena veşnică a lui Dumnezeu părinţii sunt, de obicei, personajele care joacă rolul principal în viaţa copiilor lor. Din fericire, există şi alte persoane implicate în vieţile lor, care pot interveni atunci când părinţii nu pot. Totuşi, părinţii sunt cei cărora Domnul le-a poruncit să-i crească pe copiii lor în lumină şi în adevăr (vezi D&L 93:40).

Părinţii trebuie să aducă lumina şi adevărul în casele lor de fiecare dată când se roagă în familie, când studiază scripturile, când ţin seara în familie, când citesc din carte cu voce tare, când interpretează un imn, când iau masa în familie. Ei ştiu că influenţa părintească zilnică neprihănită, conştiincioasă şi persistentă se află printre cele mai puternice şi susţinătoare puteri ale binelui în lume. Sănătatea oricărei societăţi, fericirea oamenilor ei, prosperitatea şi liniştea lor, toate au rădăcini comune în modul în care sunt învăţaţi copiii în cadrul căminului.

Vârstnicul Joseph Fielding Smith a spus: „Este datoria părinţilor să-şi înveţe copiii despre aceste principii salvatoare ale Evangheliei lui Isus Hristos, ca ei să ştie de ce trebuie să fie botezaţi şi pentru ca lor să li se întipărească în inimi dorinţa sinceră de a continua să ţină poruncile lui Dumnezeu după ce sunt botezaţi, ca ei să se poată întoarce în prezenţa Lui. Dumneavoastră, bunii mei fraţi şi surori, doriţi să fiţi împreună cu familiile şi copiii dumneavoastră; dumneavoastră copii, doriţi să fiţi pecetluiţi cu taţii şi mamele voastre care stau lângă dumneavoastră? Dacă este aşa, atunci trebuie să începeţi să-i învăţaţi încă din leagăn. Dumneavoastră trebuie să-i învăţaţi prin exemplu, cât şi prin precept” (în Conference Report, oct. 1948, p. 153).

Exemplul mamei mele ca învăţătoare în cadrul căminului mă duce la un alt gând, mai general, legat de predare. Conducătorii Bisericii petrec foarte mult timp gândindu-se cum să îmbunătăţească modul de predare în Biserică. De ce depunem atâta timp şi efort? Deoarece noi credem în puterea imensă a predării de a mări credinţa fiecăruia şi de a întări familiile. Credinţa mea este că unul dintre cele mai eficace lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăţi metoda de predare în Biserică este de a îmbunătăţi această metodă în cadrul căminelor noastre. Modul nostru de a preda acasă ne pregăteşte să predăm mai eficace la Biserică, iar modul nostru de a preda la Biserică ne ajută să predăm mai eficace acasă. Peste tot în Biserică sunt mese de sufragerie pline de materiale de referinţă şi de notiţe pline cu idei pentru lecţii ce urmează a fi predate. Nu există pregătire peste măsură pentru a preda Evanghelia lui Isus Hristos; căci învăţăturile Evangheliei, fie că sunt sau nu folosite în timpul clasei, pot fi oricând predate în cadrul familiei.

Inspiratul document „Familia: o declaraţie oficială către lume” menţionează:

„Soţul şi soţia au o responsabilitate sacră, aceea de a se iubi şi de a se îngriji unul de celălalt şi de copiii lor. «Fiii, sunt o moştenire de la Domnul» (Psalmi 127:3). Părinţii au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste şi dreptate, de a satisface nevoile lor fizice şi spirituale, de a-i învăţa să se iubească şi să se slujească unul pe altul, să respecte poruncile lui Dumnezeu şi să respecte legile ţării în care sunt cetăţeni, oriunde ar trăi…

Planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţa şi protejarea familiilor lor. Mamele sunt în primul rând responsabile pentru îngrijirea copiilor. În aceste responsabilităţi sacre, taţii şi mamele sunt obligaţi să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali” (Liahona, oct. 2004, p. 49).

Conform documentului „Familia: o declaraţie oficială către lume”, principiile pe care le-am învăţat despre predarea în cadrul căminului sunt valabile în cazul ambilor părinţi, dar sunt esenţiale mai ales rolului pe care îl are o mamă. Cel mai adesea, taţii petrec mare parte a zilei departe de casă, la lucru. Acesta este unul dintre multele motive pentru care cea mai mare parte din responsabilitatea de învăţare a copiilor în cadrul familiei revine mamelor. Deşi situaţiile pot varia şi idealul nu este mereu posibil, eu cred că, datorită planului divin, rolul mamei accentuează modul de hrănire spirituală şi de învăţare a noii generaţii. Observăm foarte multe încercări astăzi din partea forţelor care ispitesc şi distrug cu intenţia de a-i îndruma greşit pe copiii lui Dumnezeu. Observăm mulţi tineri cărora le lipsesc rădăcinile spirituale adânci necesare pentru a rămâne fermi în credinţă când furtunile necredinţei şi ale disperării se învolbură pe lângă ei. Prea mulţi copii ai Tatălui nostru din Cer sunt copleşiţi de dorinţe lumeşti. Atacul ticăloşiei împotriva copiilor noştri este acum mai subtil şi mai impertinent decât a fost până acum. Predarea Evangheliei lui Isus Hristos în cadrul căminului adaugă încă un strat izolator care să-i protejeze pe copiii noştri de influenţele lumeşti.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră, mame şi taţi minunaţi din Sion. El vi i-a încredinţat pe copiii Lui veşnici pentru a avea grijă de ei. Ca părinţi, noi suntem parteneri cu Dumnezeu şi chiar ne alăturăm Lui pentru a aduce la îndeplinire lucrarea şi slava Sa printre copiii Lui. Este datoria noastră sacră de a face tot posibilul. Vă mărturisesc despre acest lucru, în numele lui Isus Hristos, amin.