2010
Lucruri legate de dreptate
mai 2010


Lucruri legate de dreptate

În calitate de părinţi şi conducători, trebuie să veghem asupra membrilor şi familiilor noastre, ajutându-i să stea departe de acele lucruri care-i pot duce la moarte spirituală.

Imagine
Elder Francisco J. Viñas

În Doctrină şi legăminte ni se spune că, după mărturia slujitorilor lui Dumnezeu, vor urma mărturia cutremurelor şi mărturia altor evenimente. „Şi toate lucrurile vor fi tulburate; şi cu siguranţă, oamenii îşi vor da inimile; pentru că groaza se va abate asupra tuturor oamenilor” (D&L 88:91; vezi, de asemenea, versetele 88-90).

Ca membru al Preşedinţiei Zonei Caraibilor, eu însumi am fost martor cum sfinţii credincioşi au înlocuit frica cu credinţa. Lecţiile învăţate în Haiti pot fi asemănate cu exemplele din Cartea lui Mormon.

Imaginea acelei distrugeri groaznice mi-a adus în minte cuvintele din Alma, capitolul 28: „Acesta a fost un timp când s-a auzit o mare jelire şi plângere prin toată ţara” (Alma 28:4).

Patruzeci şi doi de membri şi-au pierdut viaţa, de asemenea. În timp ce familiile şi prietenii lor „jelesc pentru pierderea neamurilor lor, ei totuşi se bucură şi se înflăcărează în speranţă, şi ei chiar ştiu, în acord cu făgăduielile Domnului, că sunt înălţaţi ca să locuiască la dreapta lui Dumnezeu, într-o stare de fericire fără de sfârşit” (Alma 28:12).

Biserica a trimis urgent ajutoare membrilor şi celor care nu sunt membri ai Bisericii, iar acestea au fost distribuite sub îndrumarea conducătorilor locali ai preoţiei şi a conducătoarelor locale ale Societăţii de Alinare. Oamenii au primit nu doar ajutor medical, alimente, apă şi alte articole de strictă necesitate, ci şi sfaturi, îndrumare şi consolare din partea conducătorilor lor locali. Ei au sprijinul membrilor Bisericii din toată lumea care „[jelesc] împreună cu cei care jelesc; da, şi[-i mângâie] pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi” (Mosia 18:9).

Diverşi profeţi din diferite timpuri ne-au avertizat de o altă tragedie care este mai puţin perceptibilă, dar nu mai puţin importantă, şi aceea este „[moartea] groaznică [ce] vine asupra celor păcătoşi; căci ei mor în ceea ce priveşte lucrurile legate de lucrurile dreptăţii; căci ei sunt necuraţi şi niciun lucru necurat nu poate să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (Alma 40:26).

Nefi i-a învăţat acest principiu pe fraţii săi, spunându-le că cei care „vor muri în ticăloşia lor… vor trebui, de asemenea, să fie alungaţi, datorită lucrurilor spirituale care aparţin dreptăţii” (1 Nefi 15:33).

Profetul Samuel, lamanitul, ne-a învăţat că „oricine se va pocăi nu va fi doborât şi aruncat în foc; iar oricine nu se pocăieşte va fi doborât şi aruncat în foc; şi peste ei va veni iarăşi o moarte spirituală, da, cea de-a doua moarte, căci ei sunt alungaţi iarăşi de la lucrurile drepte” (Helaman 14:18).

Tragedia de a fi mort faţă de lucrurile care sunt spirituale are un impact mai mare asupra celor care „[au] fost odată [iluminaţi] de către Spiritul lui Dumnezeu şi [au] avut cunoaştere mare despre lucrurile legate de dreptate, iar apoi [au] căzut în păcat şi încălcare, [ei devin] şi mai [împietriţi] şi astfel, starea [lor] devine mai rea decât dacă nu ar fi cunoscut niciodată aceste lucruri” (Alma 24:30).

În calitate de părinţi şi conducători, trebuie să veghem asupra membrilor şi familiilor noastre, ajutându-i să stea departe de acele lucruri care-i pot duce la moarte spirituală. De asemenea, căutăm să-i salvăm pe cei care acum sunt morţi faţă de lucrurile spirituale şi să-i ajutăm să „se nască din nou; da, să se nască din Dumnezeu, să se schimbe din starea lor carnală şi decăzută la o stare de dreptate, fiind mântuiţi de Dumnezeu, devenind fiii şi fiicele Lui” (Mosia 27:25).

Vindecarea spirituală a celor care sunt morţi faţă de lucrurile legate de dreptate are loc prin puterea ispăşirii, prin convertirea la adevăr şi aderarea la principiile dreptăţii.

A le propovădui membrilor şi familiilor noastre despre lucrurile legate de dreptate este un lucru esenţial în procesul realizării unei convertiri trainice, deoarece aceasta poate să-i ducă la obţinerea unei cunoaşteri corecte a poruncilor Domnului, a principiilor şi doctrinelor Evangheliei şi a cerinţelor şi rânduielilor cărora trebuie să ne conformăm pentru a obţine salvarea în împărăţia Domnului.

Sunt multe exemple în scripturi care confirmă importanţa propovăduirii „lucrurilor legate de dreptate” pentru a obţine o convertire trainică. În relatarea despre Amon şi fraţii săi care au predicat Evanghelia lamaniţilor, citim: „Şi Amon a predicat către poporul regelui Lamoni; şi s-a întâmplat că i-a învăţat despre toate lucrurile legate de dreptate” (Alma 21:23).

Putem vedea rezultatele propovăduirii sârguincioase a tuturor lucrurilor legate de dreptate pe măsură ce continuăm să citim relatarea din capitolul 23, unde se spune: „Mulţi au crezut sau tot atât de mulţi au fost aduşi la cunoaşterea adevărului… au fost convertiţi pentru Domnul [şi] nu s-au rătăcit niciodată” (Alma 23:6).

Atunci când Alma cel Bătrân a întemeiat Biserica, el i-a uns pe bărbaţii demni să fie preoţi şi învăţători ai lor care „au vegheat asupra poporului lor şi l-au hrănit cu lucruri care ţin de dreptate” (Mosia 23:18).

Părinţii joacă un rol esenţial în a-şi ajuta copiii să înţeleagă lucrurile legate de dreptate. În Cartea lui Mormon, aflăm că Alma cel Tânăr, fiind îndurerat din cauza nedreptăţii, a războaielor şi a disputelor care existau şi nefericit din cauza împietririi inimii poporului său, „a făcut ca fiii săi să se adune laolaltă pentru ca să dea fiecăruia separat, însărcinarea lui, în legătură cu lucrurile despre dreptate” (Alma 35:16; subliniere adăugată).

Este interesant de observat că el i-a învăţat şi le-a dat copiilor săi sarcini separate, adaptându-şi instrucţiunile pentru fiecare fiu, în funcţie de nevoile fiecăruia. El şi-a depus mărturia şi i-a învăţat doctrina şi principiile, pregătindu-i să predice altora aceleaşi principii.

Într-o vreme când familia este atacată de forţele răului şi când condiţiile în care trăim nu sunt foarte diferite de acelea prin care a trecut Alma, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece au declarat în „Familia: o declaraţie oficială către lume”: „Părinţii au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste şi dreptate” (Liahona, oct. 2004, p. 49).

Aceasta include îngrijirea, sprijinirea şi învăţarea copiilor despre toate lucrurile legate de dreptate, astfel încât ei să rămână fermi, cu mijlocul încins cu adevărul, „fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii şi având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii” (D&L 27:16).

La fel ca în vremea lui Alma, conducătorii noştri veghează, de asemenea, asupra membrilor Bisericii şi-i hrănesc cu lucrurile legate de dreptate. Aceste lucruri ne vor ajuta să realizăm o convertire trainică. În documentul „Leadership Training Emphasis” revizuită la data de 10 decembrie 2009, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece au cerut ca, atât conducătorii preoţiei, cât şi cei ai organizaţiilor auxiliare, „să încurajeze pe fiecare membru al familiei, pe părinţi şi pe copii să studieze scripturile, să se roage cu regularitate şi să trăiască în conformitate cu Evanghelia lui Isus Hristos” (Scrisoarea Primei Preşedinţii, 5 dec. 2009).

Studiul scripturilor, rugăciunile spuse cu regularitate şi trăirea în conformitate cu Evanghelia lui Isus Hristos sunt lucrări ale dreptăţii şi Domnul a revelat această frumoasă promisiune: „Acela care face lucrările dreptăţii va primi răsplata lui, chiar pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni” (D&L 59:23).

Pentru a preda mai eficient lucrurile legate de dreptate, este important să înţelegem că, pe lângă împărtăşirea informaţiilor, noi trebuie să facem posibilă primirea revelaţiei. În acest fel, persoana căreia i se propovăduieşte poate simţi ea însăşi dorinţa de a cunoaşte aceste principii.

Domnul i-a revelat lui Hyrum Smith, prin intermediul fratelui său, profetul Joseph Smith:

„Îţi voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie;

Şi atunci, tu vei cunoaşte… toate lucrurile pe care le doreşti de la Mine, care se referă la lucrurile drepte, crezând cu credinţă în Mine că le vei primi” (D&L 11:13-14).

În concluzie, scripturile ne avertizează de pericolul de a muri faţă de lucrurile legate de dreptate şi de gravele consecinţe pe care le are asupra acelora care au fost iluminaţi de Spiritul lui Dumnezeu şi care cad în păcat şi încalcă poruncile.

Propovăduirea lucrurilor legate de dreptate este un element important pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă la cunoaşterea adevărului, să fie convertiţi şi să rămână fermi în Biserica lui Hristos până la sfârşit.

Părinţii au datoria sacră de a-şi înveţa copiii în privinţa lucrurilor legate de dreptate. Conducătorii şi învăţătorii îi pot veghea şi hrăni pe membrii de care se îngrijesc, învăţându-i cu sârguinţă toate lucrurile legate de dreptate.

Acest lucru poate fi realizat mai eficient dacă revelaţia este facilitată în timpul procesului de predare, creându-se, astfel, în oameni dorinţa de a fi iluminaţi de Spiritul lui Dumnezeu. Apoi, pe măsură ce îşi exercită credinţa, Spiritul poate să le facă cunoscute lucrurile legate de dreptate. Despre aceste lucruri vă mărturisesc în numele lui Isus Hristos, amin.