Chemarea divină a unui misionar

Bună seara dragii mei fraţi în preoţie. În această seară, doresc să vorbesc despre slujirea misionară. Comentariile mele sunt adresate grupului mare de tineri băieţi care deţin Preoţia aaronică, care ne urmăresc în întreaga lume, precum şi taţilor lor, bunicilor şi conducătorilor preoţiei care veghează asupra lor.

Munca misionară este un subiect care-mi este foarte drag, aşa cum îi este fiecărui membru al celor opt Cvorumuri ale celor Şaptezeci pe care Domnul i-a desemnat să meargă „înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El”¹. Munca misionară este un element vital al Bisericii şi o binecuvântare de viaţă pentru toţi cei care acceptă mesajul său.

Când Învăţătorul a slujit printre oameni, El le-a cerut pescarilor din părţile Galileii să-şi lase năvoadele şi să-L urmeze, spunându-le: „Vă voi face pescari de oameni”². Domnul a oferit acele chemări bărbaţilor umili pentru ca, prin ei, alţii să poată auzi adevărurile Evangheliei Sale şi să vină la El.

În luna iunie a anului 1837, profetul Joseph Smith l-a chemat pe Heber C. Kimball, unul dintre apostoli, să meargă într-o misiune în Anglia. Chemarea vârstnicului Kimball a venit în timp ce ei doi se aflau în templul Kirtland, iar Joseph a vorbit cu autoritate divină: „Frate Heber, Spiritul Domnului mi-a şoptit: «Lasă-l pe slujitorul Meu, Heber, să meargă în Anglia şi să proclame Evanghelia Mea şi să deschidă uşa salvării pentru acea naţiune»”³.

Acea şoaptă a Spiritului este un exemplu al modului în care chemarea vine la slujitorii Domnului pentru a trimite misionari în câmpul misiunii lor.

Astăzi, misionarii merg doi câte doi, aşa cum a fost indicat de Domnul, având acelaşi mesaj, cu aceeaşi chemare divină de a sluji, de la profetul lui Dumnezeu. Profetul nostru, preşedintele Thomas S. Monson a spus despre cei chemaţi să slujească: „Ocazia de a fi misionar o dată în viaţă vă aparţine. Binecuvântările veşniciei vă aşteaptă. Al vostru este privilegiul de a nu fi spectatori, ci participanţi pe scena slujirii preoţiei”⁴.

Scena vă aparţine, dragii mei băieţi, deţinători ai Preoţiei aaronice. Sunteţi pregătiţi şi dornici să vă îndepliniţi partea? Domnul doreşte ca fiecare tânăr băiat apt să se pregătească şi să-şi ia din nou angajamentul, începând din această seară, să fie demn de chemarea profetului lui Dumnezeu de a sluji într-o misiune.

Îmi amintesc cu drag de marea bucurie pe care a simţit-o toată familia noastră atunci când doi dintre copiii noştri şi-au primit chemările de a sluji în calitate de misionari cu timp deplin. Entuziasmul şi nerăbdarea ne-au umplut inima în timp ce ei îşi deschideau scrisorile speciale primite de la profetul lui Dumnezeu. Fiica noastră, Jenessa, a fost chemată în misiunea Detroit, Michigan, iar fiul nostru, Christian, a fost chemat în misiunea Moscova Sud, Rusia. Ce experienţe emoţionante şi palpitante în acelaşi timp!

În timp ce sora Rasband şi cu mine am avut privilegiul de a prezida misiunea New York Nord, New York, în urmă cu mai mulţi ani, eu mă minunam în timp ce misionarii soseau în oraşul New York.

În timp ce-i intervievam în prima lor zi în misiune, simţeam o recunoştinţă profundă pentru fiecare misionar. Simţeam că faptul de a fi chemaţi să slujească în misiunea noastră era menit în mod divin pentru ei şi pentru mine, în calitatea mea de preşedinte al lor de misiune.

După încheierea misiunii noastre, am fost chemat de către preşedintele Gordon B. Hinckley să slujesc ca unul dintre Cei Şaptezeci din cadrul Bisericii. Printre lucrurile în care am fost instruit în calitate de nouă autoritate generală a fost şi ocazia de a sta alături de membrii celor Doisprezece în timp ce dânşii desemnau misionari care să slujească într-una dintre cele peste 300 de misiuni ale acestei Biserici măreţe.

Cu încurajarea şi permisiunea preşedintelui Henry B. Eyring, doresc să vă relatez o experienţă, foarte specială pentru mine, pe care am avut-o alături de dânsul în urmă cu mai mulţi ani, pe când era membru al Cvorumului celor Doisprezece. Fiecare apostol deţine cheile împărăţiei şi le exercită sub îndrumarea şi desemnarea preşedintelui Bisericii. Vârstnicul Eyring desemna misionari în câmpurile lor de misiune şi, ca parte a instruirii mele, am fost invitat să observ.

Într-o dimineaţă devreme, m-am alăturat vârstnicului Eyring într-o încăpere unde mai multe monitoare mari fuseseră pregătite pentru sesiune. Acolo se afla, de asemenea, un membru al personalului Departamentului pentru misionari, care fusese desemnat să ne ajute în ziua respectivă.

Mai întâi, ne-am rugat împreună în genunchi. Mi-l amintesc pe vârstnicul Eyring folosind cuvinte foarte sincere, rugându-L pe Domnul să-l binecuvânteze să ştie „exact” locul în care misionarii trebuiau desemnaţi. Cuvântul „exact” a spus multe despre credinţa de care vârstnicul Eyring a dat dovadă în acea zi.

După începerea procesului, pe unul dintre monitoare apărea câte o poză a misionarului care urma să fie desemnat. În timp ce fiecare poză apărea pe rând, pentru mine era ca şi cum misionarul respectiv se afla alături de noi, în încăpere. Apoi, vârstnicul Eyring îl saluta pe misionar cu vocea sa amabilă şi afectuoasă: „Bună dimineaţa, vârstnice Reier sau soră Yang. Cum te simţi astăzi?”.

El mi-a spus că în mintea lui îi plăcea să se gândească la locul în care misionarii îşi vor încheia misiunea. Acest lucru îl ajuta să ştie unde urmau să fie desemnaţi. Vârstnicul Eyring studia apoi comentariile episcopilor şi ale preşedinţilor de ţăruşi, evaluările medicale şi alte lucruri legate de fiecare misionar.

După aceea, el s-a uitat la un alt monitor pe care se vedeau zonele şi misiunile din întreaga lume. În cele din urmă, după cum era îndemnat de Spirit, el desemna misionarul respectiv în câmpul misiunii sale.

De la alţi apostoli, am învăţat că această metodă generală este folosită în fiecare săptămână atunci când apostolii Domnului desemnează mulţi misionari să slujească în întreaga lume.

Slujind ca misionar în propria mea ţară, în misiunea Statele de Est, cu mulţi ani în urmă, am fost profund emoţionat de această experienţă. De asemenea, slujind în calitate de preşedinte de misiune, am fost recunoscător pentru încă o mărturie în inima mea că misionarii pe care i-am primit în oraşul New York mi-au fost trimişi ca urmare a revelaţiei.

După ce a desemnat câţiva misionari, vârstnicul Eyring s-a întors către mine, în timp ce cugeta despre un anumit misionar şi mi-a spus: „Aşadar, frate Rasband, unde credeţi că ar trebui să meargă acest misionar?”. Am fost uimit! I-am spus în şoaptă vârstnicului Eyring că nu ştiam şi că nu aveam idee cum aş fi putut să ştiu. Dânsul s-a uitat fix la mine şi mi-a spus pur şi simplu: „Frate Rasband, fiţi foarte atent şi veţi putea şti şi dumneavoastră!”. Acestea fiind spuse, mi-am tras scaunul mai aproape de vârstnicul Eyring şi de monitor şi am fost mult mai atent!

De alte câteva ori, pe măsură ce procesul avansa, vârstnicul Eyring s-a întors către mine şi mi-a spus: „Ei bine, frate Rasband, unde simţiţi că ar trebui să meargă acest misionar?”. Eu am numit o anumită misiune, iar vârstnicul Eyring s-a uitat la mine gânditor şi a spus: „Nu, nu este acesta locul!”. După care continua să desemneze misionarii acolo unde el se simţea îndemnat.

Pe când eram aproape de încheierea acelei adunări de desemnare, o poză a unui anumit misionar a apărut pe monitor. Am simţit cel mai puternic îndemn, cel mai puternic din acea dimineaţă, că misionarul a cărui poză era în faţa noastră trebuia să fie desemnat în Japonia. Nu ştiam dacă vârstnicul Eyring avea de gând să mă întrebe despre acest lucru, însă, în mod uimitor, a făcut-o. Nesigur şi umil, i-am spus: „Japonia?”. Vârstnicul Eyring a răspuns imediat: „Da, acolo vom merge”. Pe monitor au apărut misiunile din Japonia. Imediat am ştiut că misionarul urma să meargă în misiunea Sapporo Japonia.

Vârstnicul Eyring nu m-a întrebat numele exact al misiunii, dar dânsul a desemnat acel misionar în misiunea Sapporo Japonia.

În inima mea am fost profund emoţionat şi sincer recunoscător Domnului pentru că mi-a permis să simt acel îndemn, să ştiu unde trebuia să meargă acel misionar.

La sfârşitul adunării, vârstnicul Eyring şi-a depus mărturia în faţa mea despre dragostea pe care Salvatorul o are pentru fiecare misionar desemnat să meargă în lume şi să predice Evanghelia restaurată. Dânsul a spus că prin marea dragoste a Salvatorului, slujitorii Săi ştiu unde trebuie să slujească aceşti tineri băieţi şi tinere fete minunate, aceşti misionari în vârstă şi cupluri de misionari în vârstă. În acea dimineaţă, am primit încă o mărturie că fiecare misionar chemat în această Biserică, desemnat sau redesemnat într-o anumită misiune, este chemat prin revelaţie de la Domnul Dumnezeu cel Atotputernic prin intermediul unuia dintre aceşti slujitori ai Săi.

Închei folosind cuvintele Domnului adresate fraţilor Whitmer care au avut un rol important în primele zile ale restaurării. Ei au fost martori care au văzut plăcile de aur şi mărturiile lor semnate sunt incluse la începutul fiecărui exemplar al Cărţii lui Mormon. Ei s-au aflat în primul grup de misionari chemaţi de un profet al lui Dumnezeu, în anul 1829, pentru a predica Evanghelia Domnului Isus Hristos.

În prefaţa secţiunii 14 din Doctrină şi legăminte, se afirmă: „Trei dintre fiii familiei Whitmer, primind fiecare mărturia despre autenticitatea lucrării, au devenit foarte preocupaţi de datoria lor personală”.

Lui John şi Peter Whitmer jr., Domnul le-a spus: „Pentru că, de multe ori, tu ai dorit să ştii de la Mine ce va fi de cea mai mare valoare pentru tine”⁵.

Presupun că mulţi dintre voi, tineri băieţi, v-aţi adresat aceeaşi întrebare. Iată răspunsul Domnului: „Şi acum, iată, Eu îţi spun ţie că lucrul care va fi cel mai valoros pentru tine va fi să predici pocăinţa către acest popor, pentru ca tu să poţi aduce suflete la Mine, pentru ca tu să te poţi odihni cu ele în împărăţia Tatălui Meu”⁶.

Prietenii mei tineri, în acest moment al vieţii voastre, o chemare în misiune din partea Domnului este cea mai importantă lucrare pe care o puteţi face. Pregătiţi-vă acum, trăiţi în mod neprihănit, învăţaţi de la membrii familiei voastre şi de la conducătorii voştri din cadrul Bisericii şi veniţi să vă alăturaţi nouă în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ – acceptaţi-vă desemnarea divină într-o „cauză aşa măreaţă”⁷. Aceasta este rugăciunea mea umilă, în numele lui Isus Hristos, amin.