2010
Bine aţi venit la conferinţă
mai 2010


Bine aţi venit la conferinţă

Vă mulţumesc, fraţi şi surori, pentru credinţa dumneavoastră în Evanghelia lui Isus Hristos şi devotamentul faţă de aceasta.

Imagine
President Thomas S. Monson

Cât este de plăcut, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, să ne întâlnim din nou! Această conferinţă marchează 180 de ani de când a fost organizată Biserica. Cât de recunoscători suntem pentru profetul Joseph Smith care a căutat adevărul, care l-a găsit şi care, sub îndrumarea Domnului, a restaurat Evanghelia şi a organizat Biserica!

Biserica a crescut în mod constant din acea zi a anului 1830. Ea continuă să schimbe vieţile din ce în ce mai multor oameni în fiecare an şi să se răspândească pe întreg pământul pe măsură ce forţa noastră misionară îi găseşte pe aceia care sunt în căutarea adevărului. Încă o dată, facem apel la membrii Bisericii să întindă o mână de ajutor noilor convertiţi sau celor care îşi croiesc drumul înapoi în Biserică, să îi înconjoare cu dragoste şi să îi ajute să se simtă ca acasă.

Vă mulţumesc, fraţi şi surori, pentru credinţa dumneavoastră în Evanghelia lui Isus Hristos şi devotamentul faţă de aceasta. Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi în episcopiile şi ramurile dumneavoastră, în ţăruşii şi districtele dumneavoastră. Dumneavoastră slujiţi de bună voie şi bine şi realizaţi mult bine. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe măsură ce vă străduiţi să Îl urmaţi şi să vă supuneţi poruncilor Sale.

De când ne-am întâlnit ultima oară, Biserica a continuat să ofere multă asistenţă umanitară necesară în zone diferite din întreaga lume. Numai în ultimele trei luni, s-a oferit asistenţă umanitară în Polinezia Franceză, Mongolia, Bolivia, Peru, Arizona, Mexic, Portugalia şi Uganda, printre alte zone. Cel mai recent, am oferit asistenţă în Haiti şi Chile în urma cutremurelor şi valurilor ucigătoare devastatoare din acele zone. Ne exprimăm dragostea faţă de membrii Bisericii noastre care au suferit de pe urma acestor dezastre naturale. Dumneavoastră sunteţi în rugăciunile noastre. Ne exprimăm profunda recunoştinţă faţă de dumneavoastră pentru bunăvoinţa de a ne ajuta în eforturile noastre umanitare prin punerea la dispoziţie a resurselor dumneavoastră şi, în multe cazuri, a timpului, talentelor şi experienţei dumneavoastră.

Acest an marchează 25 de ani de când programul nostru umanitar a devenit o parte a efortului programului pentru bunăstare. Numărul persoanelor care au fost ajutate prin intermediul acestui program nu ar putea fi vreodată verificat cu acurateţe. Ne vom strădui mereu să fim printre primii care să sosească la locul dezastrelor, indiferent unde ar putea avea loc.

Biserica continuă să crească şi să meargă înainte. Construirea de temple este o dovadă a unei asemenea creşteri. Am anunţat, recent, un nou templu ce va fi construit în Payson, Utah. De asemenea, am anunţat renovările semnificative care vor fi aduse templului Ogden, Utah. În următoarele trei luni vom dedica temple noi în Vancouver, Columbia Britanică; în The Gila Valley, Arizona şi în Cebu City din Filipine. Spre sfârşitul anului vor fi dedicate sau rededicate alte temple. Pe măsură ce numărul membrilor va creşte, vom continua să construim temple în întreaga lume. În fiecare an, în temple, se înfăptuiesc milioane de rânduieli pentru cei dragi ai noştri care au decedat. Fie ca noi să continuăm să fim credincioşi în înfăptuirea unor asemenea rânduieli pentru aceia care nu pot să şi le înfăptuiască singuri.

Mulţi dintre dumneavoastră ştiţi că la scurt timp după conferinţa din octombrie de anul trecut, draga mea soţie Frances a căzut, fracturându-şi un şold şi un umăr. După două operaţii reuşite şi mai multe săptămâni de spitalizare, ea s-a putut întoarce acasă. Se simte bine şi continuă să facă progrese pentru a se însănătoşi complet. Ea a putut fi prezentă la adunarea generală a Tinerelor Fete de sâmbăta trecută şi intenţionează să fie prezentă la una sau două sesiuni din acest sfârşit de săptămână. De altfel, în ultima clipă, a spus: „Astăzi vin!”. Şi se află aici! Ea mi se alătură în a ne exprima recunoştinţa profundă faţă de Tatăl nostru Ceresc şi faţă de fiecare dintre dumneavoastră pentru rugăciunile şi urările dumneavoastră de bine pentru ea.

Fraţi şi surori, am venit aici să fim instruiţi şi să primim inspiraţie. Vă urăm bun venit dumneavoastră, celor care sunteţi noi membri ai Bisericii. Unii dintre dumneavoastră se confruntă cu probleme, cu provocări, cu dezamăgiri şi cu pierderi. Vă iubim şi ne rugăm pentru dumneavoastră. Pe parcursul următoarelor două zile, vor fi oferite multe mesaje care vor acoperi o varietate de subiecte. Acei bărbaţi şi acele femei care vă vor vorbi au căutat ajutor divin cu privire la mesajele pe care le vor oferi.

Rugăciunea mea este ca noi să fim umpluţi cu Spiritul Său în timp ce vom asculta şi vom învăţa. Mă rog ca acest lucru să se întâmple, în numele lui Isus Hristos, Domnul şi Salvatorul nostru, amin.