2010
Vârstnicul Jairo Mazzagardi
mai 2010


Vârstnicul Jairo Mazzagardi

Din Cei Şaptezeci

Imagine
Elder Jairo Mazzagardi

Vârstnicul Jairo Mazzagardi ştie ce înseamnă să faci sacrificii în slujirea Domnului. În anul 1990, vârstnicul Mazzagardi a primit un telefon de la preşedintele Thomas S. Monson, pe atunci consilier în Prima Preşedinţie, care l-a chemat să prezideze Misiunea Salvador, Brazilia.

„Nu am visat niciodată să fiu preşedinte de misiune”, spune vârstnicul Mazzagardi. „Fusesem preşedinte de ţăruş mai puţin de cinci ani. Eram ocupat – şi lucrurile mergeau bine – cu afacerea noastră. Acceptarea acestei chemări ar fi însemnat să lăsăm totul în urmă.”

La sfârşitul convorbirii telefonice, preşedintele Monson i-a acordat vârstnicului Mazzagardi timp să se gândească la această chemare. Dar vârstnicul Mazzagardi şi soţia dânsului hotărâseră cu ani în urmă că vieţile dânşilor aveau să fie consacrate Domnului, aşa încât dânsul a acceptat chemarea pe loc. „Oriunde ne va cere Domnul să mergem, noi suntem gata s-o facem”, spune dânsul.

Înainte de a fi chemat în cadrul celui de-al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci, vârstnicul Mazzagardi a slujit drept consilier al episcopului, înalt consilier, consilier într-o preşedinţie de ţăruş, preşedinte de ţăruş, reprezentant regional, autoritate a zonei-Cei Şaptezeci, consilier în preşedinţia templului Campinas, Brazilia, şi preşedinte al templului São Paulo, Brazilia.

Vârstnicul Mazzagardi, antreprenor, a petrecut o parte a carierei sale în industria cărnii şi, mai târziu, a deţinut o firmă ce se ocupa de proprietăţi imobiliare. Dânsul a slujit, de asemenea, în armata braziliană ca sergent de artilerie din 1965 până în 1966. Dânsul s-a născut în familia lui Antonio şi Margarida Mazzagardi în aprilie 1947 la Itú, Brazilia. Dânsul a crescut acolo şi în Jundiaí, Brazilia. Dânsul şi soţia dânsului, Elizabeth Ienne, s-au cunoscut când erau copii şi, în iulie 1970, s-au căsătorit, în Hoboken, New Jersey.

Deşi, timp de mulţi ani, dânşii nu au fost interesaţi de Biserică, după ce membrii familiei Mazzagardi au revenit în Brazilia, un prieten i-a invitat la casa deschisă organizată pentru templul São Paulo, Brazilia. Acolo, amândoi au avut experienţe spirituale puternice. Dânşii au fost botezaţi la 31 octombrie 1978 şi pecetluiţi ca familie în noiembrie 1979. Familia Mazzagardi are trei copii.