2010
Noi Îl urmăm pe Isus Hristos
mai 2010


Noi Îl urmăm pe Isus Hristos

Noi ne bucurăm de tot ce a făcut Salvatorul pentru noi. El a făcut posibil ca fiecare dintre noi să-şi câştige salvarea şi exaltarea.

Imagine
Elder Quentin L. Cook

Este o responsabilitate importantă să vorbeşti, în duminica Paştelui, sfinţilor din zilele din urmă din întreaga lume, care Îl iubesc pe Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos. În această dimineaţă, noi sărbătorim victoria Sa asupra morţii. Înţelegem şi suntem profund recunoscători pentru sacrificiul ispăşitor pe care Salvatorul l-a făcut din proprie voinţă pentru noi. Supunerea Sa faţă de voinţa Tatălui Său a câştigat victoria divină asupra morţii şi este evenimentul suprem din istoria omenirii. Mulţumesc pentru acest prilej de a vorbi despre ce înseamnă să-L urmăm pe Salvator.

Ultimele două zile din slujirea Salvatorului în timpul vieţii Sale muritoare, înainte de răstignirea Sa au o importanţă deosebită şi, în unele aspecte, sunt peste puterea noastră de înţelegere. Atât de multe dintre lucrurile esenţiale pentru destinul nostru etern s-au petrecut în ziua de joi şi, apoi, în cea de vineri, ziua în care Hristos a fost răstignit. Cina cea de taină, o cină de Paşte, „zi stabilită pentru a sărbători eliberarea din sclavie a lui Israel”, a început joi seara.1 Rânduieli şi doctrine de mare importanţă au fost iniţiate la cina cea de taină. Voi menţiona doar trei. Prima, Salvatorul a făcut cunoscută rânduiala împărtăşaniei. El a luat pâinea, a rupt-o în bucăţi, a binecuvântat-o şi a dat-o ucenicilor Săi spunând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”2. În acest fel, El a instituit împărtăşania. A doua, El a pus un accent deosebit pe doctrine care propovăduiesc dragostea ca principiu preeminent. El ne-a învăţat: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”3. A treia, prin mijlocirea sau îndrumarea lui Hristos, „Duhul Sfânt a fost promis apostolilor” ca un alt Mângâietor.4

Apoi, Salvatorul a împlinit ispăşirea. El a luat asupra Sa „povara păcatelor omenirii” şi „ororile pe care Satana… putea să le producă ”5. În acest proces, El a îndurat procesul nedrept şi evenimentele groaznice şi tragice care au dus la răstignirea Sa. Punctul culminant al acestora l-a reprezentat învierea triumfătoare a lui Hristos în duminica Paştelui. Hristos Şi-a împlinit misiunea sacră de Salvator şi Mântuitor. Noi vom fi înviaţi din moarte şi spiritele noastre vor fi reunite cu trupurile noastre. În funcţie de demnitatea personală, noi am putea avea, prin slava Sa, prilejul glorios de a ne întoarce în prezenţa lui Dumnezeu.6

Profetul Joseph Smith, vorbind despre succesiunea acestor evenimente din perioada Paştelui, a spus: „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia”.7

Deşi ne gândim cu bucurie la importanţa divină a evenimentelor din Ghetsimani şi de pe Golgota, atenţia noastră a fost întotdeauna concentrată asupra Domnului înviat. Frederic Farrar, teologul şi credinciosul englez, a depus mărturie că prima generaţie de credincioşi din Biserica creştină de la începuturi L-a sărbătorit pe Salvator ca pe „Hristosul Înviat, Etern şi Glorificat” şi „s-a gândit la El nu ca fiind pe cruce, ci pe tron”8.

Preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a învăţat că mesajul nostru către lume este că El trăieşte! Simbolul lui Hristos pentru sfinţii din zilele din urmă se va găsi în exprimarea credinţei noastre şi în modul în care trăim Evanghelia Sa9.

În timp ce medităm la ce înseamnă să fii creştin astăzi, să ne gândim la ce ne va cere să facem calitatea noastră de ucenici. Propun să ne gândim şi să luăm ca model, în moduri corespunzătoare, ceea ce a făcut Salvatorul în acele ultime două zile ale vieţii Sale muritoare.

Întâi, să ne gândim la instituirea împărtăşaniei de către Salvator. Salvatorul a ştiut ce era pe cale să I se întâmple. Misiunea Sa sacră, ispăşitoare, care a început cu războiul din cer din viaţa premuritoare, urma să se desfăşoare în acea seară şi în ziua următoare. Deşi Îl aştepta judecarea de către duşmanii Săi, nu există nici cea mai mică dovadă că El îşi pregătea apărarea împotriva acuzaţiilor neadevărate. În schimb, Salvatorul i-a învăţat pe ucenicii Săi rânduiala sacră a împărtăşaniei. Când mă gândesc la acea zi solemnă, mă simt profund impresionat. Adunarea de împărtăşanie este cea mai sacră şi mai sfântă dintre toate adunările Bisericii. După învierea Sa, Salvatorul a instituit împărtăşania printre nefiţi10. Dacă dorim să fim ucenicii Săi şi să fim membri devotaţi ai Bisericii Sale, noi trebuie să ne aducem aminte de împărtăşanie şi s-o respectăm. Aceasta ne permite, fiecăruia dintre noi, să ne exprimăm, cu inimi frânte şi spirite smerite, voinţa noastră de a-L urma pe Salvator, de a ne pocăi şi de deveni sfinţi prin ispăşirea lui Hristos11. Împărtăşania ne permite ca, în timp ce ne reînnoim legământul botezului, să mărturisim lui Dumnezeu că ne vom aminti de Fiul Său şi vom ţine poruncile Sale.12 Aceasta ne măreşte dragostea şi recunoştinţa atât faţă de Tatăl, cât şi faţă de Fiul.

Salvatorul a subliniat, de asemenea, importanţa dragostei şi a unităţii şi a declarat că noi vom fi cunoscuţi ca ucenici ai Săi dacă vom avea dragoste unul pentru altul. Când ne gândim la ispăşirea pe care El era pe cale s-o realizeze şi consecinţele ei eterne, este necesar să ne supunem unei astfel de porunci. Noi ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu când ţinem poruncile Sale şi slujim copiilor Săi. Nu înţelegem pe deplin ispăşirea, dar ne putem petrece viaţa încercând să fim mai iubitori şi mai buni indiferent de suferinţa prin care trecem.

Responsabilitatea pe care Salvatorul a încredinţat-o ucenicilor Săi – de a se iubi unul pe altul şi modul impresionant în care a propovăduit acest principiu la cina cea de taină – reprezintă unul dintre cele mai remarcabile şi frumoase evenimente din ultimele zile ale vieţii Sale muritoare.

El nu a propovăduit pur şi simplu despre un principiu al comportamentului etic. El era Fiul lui Dumnezeu care îi ruga pe apostolii Săi şi pe toţi ucenicii care aveau să-i urmeze, să-şi amintească şi să urmeze această cea mai însemnată dintre învăţăturile Sale. Modul în care noi relaţionăm şi interacţionăm unul cu celălalt reprezintă o măsură a voinţei noastre de a-L urma pe Isus Hristos.

În timp ce vom asculta mesajele din cadrul acestei conferinţe, inimile noastre vor fi impresionate şi noi vom lua hotărâri şi angajamente de a face lucrurile mai bine. Dar, luni dimineaţă, ne vom întoarce la muncă, la şcoală, în cartier şi într-o lume în care, în multe cazuri, este agitată. Mulţi oameni din această lume se tem unii de alţii şi sunt furioşi unii pe alţii. Înţelegem aceste sentimente, dar trebuie să fim politicoşi în modul de adresare şi respectuoşi în modul în care interacţionăm. Mai ales atunci când suntem în dezacord. Salvatorul ne-a învăţat să ne iubim chiar şi duşmanii.13 Marea majoritate a membrilor noştri urmează acest sfat. Sunt unii totuşi care simt că este mai important să-şi exprime mânia sau opiniile care-i macină decât să se comporte aşa cum a trăit şi a propovăduit Isus Hristos. Fac o invitaţie fiecăruia dintre noi, în parte, să înţeleagă că modul în care ne exprimăm dezacordul este adevărata măsură a ceea ce suntem şi a faptului dacă Îl urmăm cu adevărat pe Salvator. Este indicat să fim în dezacord, dar nu este indicat să fim dezagreabili. Violenţa şi vandalismul nu sunt răspunsurile la dezacordurile noastre. Dacă arătăm dragoste şi respect, chiar şi în momentele grele, noi devenim mai asemănători lui Hristos.

Promisiunea pe care Salvatorul a făcut-o apostolilor că vor avea Duhul Sfânt cu ei are o importanţă supremă în recunoaşterea rolului preeminent al Duhului Sfânt, al treilea membru al Dumnezeirii. Duhul Sfânt este un personaj de spirit, este Mângâietorul care depune mărturie despre Tatăl şi Fiul, revelează adevărul tuturor lucrurilor şi îi sfinţeşte pe cei care s-au pocăit şi au fost botezaţi. El este numit şi Spiritul Sfânt al făgăduinţei şi, ca urmare, confirmă ca fiind acceptabile pentru Dumnezeu actele de neprihănire, rânduielile şi legămintele făcute de fiecare dintre noi.14 Cei care sunt pecetluiţi de Spiritul Sfânt al făgăduinţei primesc tot ce are Tatăl.15

Trăim într-o lume zgomotoasă, caracterizată de dispute, în care este posibil să vezi şi să asculţi informaţii, muzică sau chiar pure nimicuri în fiecare oră. Dacă vrem să fim inspiraţi de Duhul Sfânt, trebuie să ne găsim timp să ne liniştim, să medităm, să ne rugăm şi să trăim astfel încât să fim demni să primim şi să acţionăm potrivit îndemnurilor Lui. Vom evita să facem greşeli majore dacă dăm ascultare avertismentelor Lui. Ca membri ai Bisericii, avem privilegiul de a primi lumină şi cunoaştere de la El, tot mai mari până în miezul zilei.16

Suferinţele ispăşitoare prin care Salvatorul a trecut în Ghetsimani şi pe cruce reprezintă un exemplu măreţ pentru noi. El a înfruntat suferinţe psihice, fizice şi spirituale care depăşesc capacitatea noastră de înţelegere. În grădină, El S-a rugat Tatălui Său spunând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”17. Ca ucenici ai Săi, vom avea momente în care vom fi încercaţi şi persecutaţi pe nedrept şi batjocoriţi pe nedrept şi vom trece prin furtuni temporale şi spirituale de o intensitate care ni se va părea imposibil de suportat şi vom bea cupe amare pe care ne vom ruga să nu le bem. Nimeni nu este exceptat de la a trece prin furtunile vieţii.

Ne pregătim pentru a Doua Venire a Salvatorului. Scripturile spun limpede că nimeni nu ştie când se va întâmpla acest lucru. Scripturile ne spun însă că, în ultimele zile, printre cupele amare pe care le vom bea, vor fi „pe alocurea, cutremure de pământ”18 şi „[valurile] mării ridicându-se dincolo de limitele lor”19.

Cutremure devastatoare şi tsunamiuri au avut loc recent pe alocuri: în Chile, Haiti şi insulele Pacificului. Cu câteva săptămâni în urmă, episcopul care prezidează H. David Burton, vârstnicul Tad R. Callister şi cu mine ne-am întâlnit cu sfinţii care şi-au pierdut membri ai familiei în tsunami care a lovit partea estică a statului Samoa în luna septembrie. Capela a fost plină şi adunarea a fost emoţionantă. Noi am putut să-i asigurăm pe aceşti membri demni că, datorită ispăşirii lui Isus Hristos, ei pot fi reuniţi cu cei dragi lor pe care i-au pierdut.

Preşedintele de ţăruş, Sonny Purcell, îşi conducea maşina când a văzut valul uriaş apropiindu-se de ţărm. El a început să claxoneze şi i-a oprit pe copiii aflaţi pe drum care se îndreptau spre şcoală şi le-a spus să alerge spre locuri înalte şi sigure cât de repede puteau. Copiii au urmat îndemnul lui. El a continuat să conducă în grabă, a ajuns la fiica sa în vârstă de patru ani, a pus-o în maşină şi, apoi, a încercat să ajungă la mama lui. Înainte de a putea ajunge la mama sa, peretele de apă i-a smuls maşina şi a târât-o peste 90 de metri, unde s-a oprit într-un copac. El s-a mişcat repede pentru a-şi pune fiica în siguranţă pe maşină şi, apoi, a înotat pentru a-şi salva mama care se prinsese de o ramură a unui alt pom din apropierea casei lor. Cu mari eforturi, el a înotat cu ea spre maşină şi acel loc mai sigur. Mulţi nu au fost la fel de norocoşi. Ei nu au avut timp să ajungă în locuri înalte şi sigure. Mulţi şi-au pierdut viaţa, mai ales tineri şi bătrâni.

Le-am spus familiilor samoane că membrii din întreaga lume şi-au exprimat dragostea şi grija, s-au rugat pentru ei şi au contribuit cu donaţii de post şi ajutor umanitar pentru membri şi vecinii lor. Acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul membrilor şi vecinilor lor din Chile şi Haiti. Noi facem aceasta pentru că noi Îl urmăm pe Isus Hristos.

În timpul întâlnirii noastre cu familiile din Samoa, importanţa deplasării spirituale către locuri mai înalte, trăirii unei vieţi mai bune şi prinderii de rânduielile salvatoare a fost foarte clară. Exemplul şi viaţa Salvatorului ne învaţă să evităm, spiritual, cărările joase, dominate de lucrurile acestei lumi. În timp ce dădeam mâna cu membrii după întrunirea noastră, o soră mi-a spus că membrii familiei ei nu fuseseră la templu şi că îşi pierduse o fiică. Cu ochii în lacrimi, mi-a spus că, acum, ţelul lor era să se pregătească pentru rânduielile sacre din templu, pentru ca ei să poată fi împreună pentru eternitate.

Meditând la ceea ce a spus această soră şi la situaţia actuală a lumii, am simţit imboldul de a sublinia un sfat pentru noi, toţi: să căutăm locul mai înalt – refugiul şi protecţia eternă a templului.

În ziua de Paşte din 3 aprilie 1836, la o săptămână după dedicarea templului Kirtland, Cei Doisprezece au oficiat în distribuirea cinei Domnului către membri. După întrunirea ce a urmat rugăciunii solemne, Salvatorul li S-a arătat în maiestuozitatea Sa profetului Joseph şi lui Oliver Cowdery şi, prin Moise, Elias şi Ilie, a anunţat restaurarea unor chei suplimentare ale preoţiei inclusiv a sacrei puteri de pecetluire care uneşte familiile pe veşnicie.20

Astăzi, în această dimineaţă de Paşte, noi ne bucurăm de tot ce a făcut Salvatorul pentru noi. El a făcut posibil ca fiecare dintre noi să-şi câştige salvarea şi exaltarea. Dar noi, ca şi copiii samoani, trebuie să alergăm cât de repede putem către locul înalt pe care El ni l-a dat pentru a fi în siguranţă şi a avea pace.

Unul dintre modurile în care noi facem aceasta este acela de a adera la învăţăturile profetului nostru în viaţă, preşedintele Thomas S. Monson. El este un exemplu excelent de persoană care Îl urmează pe Salvator.

În această glorioasă dimineaţă de Paşte, mă gândesc la preţioasele cuvinte scrise de Eliza R. Snow, o slujitoare credincioasă în restaurare:

Măreţ e planul lui Dumnezeu

De a fi mântuiţi.

Liberi şi demni să trăim mereu,

Noi, copiii Lui, fericiţi!21

Îmi depun mărturia, în calitate de apostol, că Isus Hristos trăieşte şi este Salvatorul şi Mântuitorul lumii. El ne-a dat calea către adevărata fericire. Despre aceasta depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.

NOTE

  1. James E. Talmage, Jesus the Christ, ediţia a 3-a (1916), p. 594.

  2. Luca 22:19.

  3. Vezi Ioan 13:34-35.

  4. James E. Talmage, Jesus the Christ, p. 603; vezi, de asemenea, Ioan 14:16-17.

  5. James E. Talmage, Jesus the Christ, p. 613.

  6. Vezi 2 Nefi 9:6-24.

  7. Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 51-52. Vezi, de asemenea, Doctrină şi legăminte 20:22-25.

  8. Frederic W. Farrar, The Life of Lives – Further Studies in the Life of Christ, Toronto William Biggs (1900), p. 209.

  9. Vezi Gordon B. Hinckley, „This Glorious Easter Morn”, Ensign, mai 1996, p. 65-67; „Simbolul credinţei noastre”, Liahona, aprilie 2005, p. 2-6.

  10. Vezi 3 Nefi 18:1-11.

  11. Vezi Mosia 3:19.

  12. Vezi Mosia 18:8-10; Doctrină şi legăminte 20:37, 20:77-79.

  13. Vezi Matei 5:44.

  14. Vezi Doctrină şi legăminte 132:7.

  15. Vezi Romani 8:16-17; Efeseni 1:13-14; Doctrină şi legăminte 76:51-60.

  16. Doctrină şi legăminte 50:24.

  17. Matei 26:39.

  18. Matei 24:7; Joseph Smith – Matei 1:29.

  19. Doctrină şi legăminte 88:90.

  20. Vezi Doctrină şi legăminte 110.

  21. „Măreaţă e a Ta înţelepciune”, Imnuri, nr. 119.