Lecţie din Cartea lui Mormon
Ca primă generaţie de membri, dumneavoastră sunteţi aceia care încep ciclul predării şi întăririi generaţiei următoare.
Iubesc Cartea lui Mormon. Conţine povestiri minunate pentru copiii de toate vârstele, însă mai important este faptul că ne învaţă lecţii nepieritoare care sunt deseori spuse din nou în cântecele Societăţii Primare.
De exemplu, o lecţie deosebită poate fi găsită în cântecul despre oastea lui Helaman. Noi cântăm: „Suntem ca oastea lui Helaman. Am fost învăţaţi în copilărie”.1 Sunt mulţi aceia dintre noi care, de asemenea, simt că: „Noi am fost născuţi ca şi Nefi din vechime, din părinţi de seamă”.2
Mesajul meu, astăzi, se adresează dumneavoastră, membri din prima generaţie, care poate aţi fost născuţi din părinţi de seamă şi care, totuşi, nu aţi fost învăţaţi Evanghelia în căminele dumneavoastră. În loc să fiţi ca cei din oastea lui Helaman care „fuseseră învăţaţi de către mamele lor că… Dumnezeu îi va elibera” (Alma 56:47), dumneavoastră aţi putea să fiţi ca părinţii lor, poporul lui Amon, care au crescut fiind necredincioşi.
Ne-ar putea fi de ajutor faptul de a recapitula povestea poporului lui Amon. Cei care au fost învăţaţi Evanghelia de către Amon, Aaron şi ceilalţi, au fost lamaniţi (vezi Alma 23:1-4). După ce au acceptat Evanghelia, aceşti lamaniţi au fost numiţi anti-nefi-lehiţi, iar mai târziu s-au numit poporul lui Amon (vezi Alma 23:16-17; 27:23-26). Fiii acestui popor al lui Amon au format oastea lui Helaman care a ajutat la lupta împotriva lamaniţilor neconvertiţi (vezi Alma 56:3-6).
Deci, tăria oştirii lui Helaman a început de fapt cu părinţii lor, care au fost poporul lui Amon. Ei au fost aceia care au învăţat primii Evanghelia din scripturi. Ei au fost aceia care au învăţat despre puterea rugăciunii. Şi ei au fost primii care au făcut şi au ţinut legăminte cu Domnul. Şi exact la fel cum a început cu ei, începe şi cu dumneavoastră. Ca primă generaţie de membri, dumneavoastră sunteţi aceia care încep ciclul predării şi întăririi generaţiei următoare.
Scripturi
Aaron, care a fost un mare misionar, a folosit scripturile pentru a-i învăţa pe regele lamanit şi pe poporul lui Amon despre credinţă şi pocăinţă, precum şi despre Isus Hristos şi despre planul fericirii (vezi Alma 22:12-14; 23:4-5). În ziua de astăzi, citirea şi studierea scripturilor continuă să ne clădească credinţa, ne ajută să rezistăm ispitei şi ne permite să ne apropiem mai mult de Tatăl Ceresc şi de Fiul Său, Isus Hristos.
Totuşi, citirea scripturilor poate fi o provocare pentru toată lumea. Preşedintele Boyd K. Packer ne-a împărtăşit prima sa încercare ca adolescent de a citi Cartea lui Mormon. El a spus: „Am deschis-o şi am citit: ‘Eu, Nefi, fiind născut din părinţi de seamă’… (1 Nefi 1:1). A fost interesantă şi am putut s-o înţeleg până când am ajuns la capitolele lui Isaia… Astfel, peste câteva luni, m-am hotărât să încerc din nou să citesc Cartea lui Mormon. Am citit: ‘Eu, Nefi, fiind născut din părinţi de seamă’, dar de fiecare dată ajungeam la bariera acelor capitole ale lui Isaia… În cele din urmă, m-am hotărât să le citesc”.3
Desigur, preşedintele Packer într-adevăr le-a citit. Persistenţa este cheia. Cu fiecare citire din scripturi, cuvintele necunoscute vor căpăta înţeles. Puteţi să citiţi despre eroi şi despre mari acte de curaj. Puteţi să învăţaţi despre îndurarea blândă a Domnului. Şi mai presus de orice, puteţi să simţiţi dragostea lui Dumnezeu şi să ştiţi că Isus Hristos este Salvatorul nostru.
Rugăciune
Rugăciunea este un alt mijloc de a clădi credinţa. Când regele lamanit a dorit să ştie ce trebuia să facă pentru a primi bucuria Evangheliei, s-a rugat Domnului (vezi Alma 22:16-17). Şi nouă ni s-a promis că dacă vom cere, ni se va da.
Stanley era un simpatizant din Hong Kong în vârstă de 19 ani. Era entuziasmat de Evanghelie şi dorea să fie botezat până când prietenii săi au criticat Biserica. S-a întâlnit cu misionarii. Ei i-au mărturisit faptul că lui Dumnezeu îi păsa suficient de mult de el încât să-i răspundă la rugăciune. L-au rugat să îngenuncheze şi să-L întrebe pe Tatăl Ceresc dacă învăţăturile erau adevărate. Prima dată, cei doi misionari au spus pe rând câte o rugăciune scurtă. Apoi, Stanley s-a rugat. După ce el şi-a încheiat rugăciunea umilă, ei l-au întrebat: „Stanley, cum te simţi?”. El şi-a ridicat capul încet şi, aproape şoptind a răspuns: „Botez, botez”.4
Legăminte
În final, facerea şi ţinerea legămintelor măresc, de asemenea, credinţa. Poporul lui Amon a făcut legământ „cum că, decât să verse sângele fraţilor lor, mai degrabă ar renunţa la vieţile lor” (Alma 24:18).
Când suntem botezaţi, facem un legământ şi luăm asupra noastră numele lui Hristos. Ni se aminteşte de aceste legăminte atunci când luăm din împărtăşanie. Şi atunci când ţinem aceste legăminte putem să fim însoţiţi de Duhul Sfânt în mod constant. Duhul Sfânt, chiar Mângâietorul, este Acela care ne învaţă „toate lucrurile” (Ioan 14:26).
O soră din Mexico City avea 16 ani atunci când misionarii au venit la uşa ei. Ea spunea că în timp ce ei predau prin Spirit, „a fost ca şi cum ei îmi îndepărtau pansamentele de pe ochi, iar Domnul îmi clarifica înţelegerea… Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunile mele mi-au dat tărie în ceea ce privea depăşirea următoarei mele încercări, aceea de a-i spune tatălui meu. Când familia mea m-a respins din cauza botezului meu, Spiritul Domnului m-a întărit şoptindu-mi: ‘Continuă. Mergi înainte. Unele dintre rudele tale vor deveni membre ale Bisericii’”.5
Scripturile, rugăciunea, facerea şi ţinerea legămintelor nu numai că au ajutat poporul lui Amon dar, de asemenea, i-au ajutat şi pe membrii primei generaţii de pretutindeni – inclusiv pe mine. Vedeţi, deşi am fost născută din părinţi de seamă, nu am fost învăţată Evanghelia acasă. Totuşi, părinţii mei m-au învăţat valorile morale şi bunele maniere. Îmi amintesc cum tatăl meu, care nu era membru, m-a ajutat să scriu prima cuvântare pe care am rostit-o la Biserică. Subiectul desemnat era cinstea şi în loc să fi citat cel de-al treisprezecelea Articol de credinţă, noi am folosit un exemplu despre un bărbat a cărui poreclă era Abe Cinstitul.
Învăţătorii de la Societatea Primară, conducătoarele Tinerelor Fete şi conducătorii preoţiei erau cei care trebuiau să mă instruiască în domeniul Evangheliei. Când am avut şapte ani, învăţătoarea mea de la Şcoala de duminică ne-a învăţat despre rugăciune şi eu am dorit să mă rog. Ea ne-a învăţat despre zeciuială şi eu am dorit să plătesc zeciuială. Ea ne-a învăţat despre post şi, ei bine, aveam numai şapte ani aşa încât nu am dorit să postesc. Dar când ne-a învăţat despre botez, eu am dorit să fiu botezată. Sunt recunoscătoare pentru părinţii mei de seamă care m-au sprijinit în decizia mea şi care, mai târziu, au devenit, de asemenea, membri ai Bisericii.
Începe cu noi
Poporul lui Amon a trăit conform Evangheliei şi „erau neclintiţi în credinţa lor în Hristos, chiar până la sfârşit” (Alma 27:27). A început cu ei. Şi începe cu noi. Ca primă generaţie de membri care şi-au dobândit mărturia, noi avem acum responsabilitatea de a-i învăţa pe copiii de astăzi. Noi trebuie să-i învăţăm în căminele şi la clasele noastre. Trebuie să-i învăţăm cuvântul lui Dumnezeu din scripturi. Trebuie să-i învăţăm despre puterea rugăciunii precum şi despre binecuvântările pe care le primim datorită facerii şi ţinerii legămintelor. Şi dacă noi îi învăţăm, ei vor putea să spună:
Suntem ca oastea lui Helaman.
Am fost învăţaţi în copilărie.
Şi vom fi misionarii Domnului
Pentru a-i duce lumii adevărul Său.6
În numele lui Isus Hristos, amin.