Evanghelia este adevărată, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?

Imagine

Subiectul meu de astăzi este bazat pe ceva din ceea ce a spus preşedintele Hinckley în conferinţa generală din aprilie 1973.

Tocmai mă întorsesem acasă din misiune. Părea că aveam multe lucruri de realizat de acum înainte. Voi fi oare capabil să fac alegeri corecte permanent de-a lungul vieţii mele?

Vârstnicul Gordon B. Hinckley, de atunci, a vorbit despre faptul că a întâlnit un tânăr ofiţer de marină din Asia. Ofiţerul nu fusese creştin, dar în timpul antrenamentelor din Statele Unite, a învăţat despre Biserică şi a fost botezat. Acum, el pregătea să se întoarcă în ţara natală.

Preşedintele Hinckley l-a întrebat pe ofiţer: „Compatrioţii tăi nu sunt creştini. Ce se va întâmpla când te vei întoarce acasă creştin şi mai ales un creştin mormon?”.

Faţa ofiţerului s-a întristat, dar el a răspuns: „Familia mea va fi dezamăgită… În ceea ce priveşte viitorul şi cariera mea, toate oportunităţile s-ar putea să-mi fie respinse”.

Preşedintele Hinckley l-a întrebat: „Doreşti să plăteşti un preţ aşa de mare pentru Evanghelie?”.

Cu ochii umezi de lacrimi, el a răspuns cu o întrebare: „Este adevărată, nu-i aşa?”. Preşedintele Hinckley a răspuns. „Da, este adevărată”. La care ofiţerul a replicat: „Atunci, ce altceva contează?”.¹

De-a lungul anilor, am reflectat la aceste cuvinte: „Este adevărată, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?”. Aceste întrebări m-au ajutat să pun problemele dificile în perspectiva corectă.

Cauza pentru care lucrăm este adevărată. Noi respectăm credinţele prietenilor şi vecinilor noştri. Cu toţii suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Putem învăţa multe lucruri de la alţi bărbaţi şi femei despre credinţă şi bunătate, aşa cum preşedintele Faust ne-a învăţat atât de bine.

Totuşi, noi ştim că Isus este Hristosul. El a înviat. În zilele noastre, prin profetul Joseph Smith, preoţia lui Dumnezeu a fost restaurată. Avem Darul Duhului Sfânt. Cartea lui Mormon este ceea ce pretindem că este. Promisiunile din templu sunt certe. Domnul Însuşi a declarat misiunea unică şi singulară a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă de a fi „o lumină pentru lume” [şi] „un mesager în faţa Mea pentru a pregăti calea înaintea Mea”² pe măsură ce „Evanghelia se va rostogoli până la marginile pământului”³.

Este adevărat, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?

De sigur, pentru noi toţi, sunt alte lucruri care contează. La 21 de ani, când am ascultat cuvântarea preşedintelui Hinckley, trebuia să fiu serios cu studiile mele; aveam nevoie să fiu angajat pentru a mă întreţine la şcoală; trebuia, cumva, să-mi imaginez cum să conving o tânără domnişoară deosebită că ea ar trebui să-mi dea o şansă şi, apoi, m-am bucurat de alte activităţi demne.

Cum ne găsim calea noastră prin atâtea lucruri care contează? Ne simplificăm şi purificăm perspectiva noastră. Unele lucruri sunt rele şi trebuie să fie evitate; alte lucruri sunt drăguţe; altele sunt importante şi altele sunt absolut esenţiale. Salvatorul a spus: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”⁴.

Credinţa nu este doar un sentiment, este o decizie. Cu rugăciune, studiu, supunere şi legăminte, ne clădim şi ne întărim în credinţa noastră. Convingerea noastră despre Salvator şi lucrarea Sa din zilele din urmă devin lentilele puternice prin care judecăm orice altceva. Atunci, când ne aflăm la un moment de răscruce din viaţă, avem puterea să alegem drumul corect, aşa cum vârstnicul Oaks a explicat.

Preşedintele Hinckley a spus aceasta în felul următor: „Când o persoană este motivată de convingeri măreţe şi puternice despre adevăr, atunci ea se disciplinează nu datorită cerinţelor indicate de Biserică, ci datorită cunoaşterii din inima sa”⁵.

Suntem noi suficient de motivaţi de convingeri măreţe şi puternice despre adevăr? Alegerile noastre reflectă această motivaţie? Suntem pe cale să devenim ceea ce dorim să devenim? Este adevărat, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?

Ştim ceea ce este corect. Acum câţiva ani, soţia mea, Kathy, se afla cu nepoţii noştri în timp ce părinţii lor erau plecaţi. Nepotul nostru de patru ani l-a împins puternic pe frăţiorul său. După ce l-a consolat pe copilaşul care plângea, ea s-a întors spre cel de patru ani şi l-a întrebat precaută: „De ce l-ai împins pe frăţiorul tău?”. El s-a uitat la bunica lui şi a răspuns: „Buni, îmi pare rău, mi-am pierdut inelul ACD (Alege Ce-i Drept) şi nu pot alege ce-i drept”. Trebuie să fim atenţi, pentru că scuzele ne pot împiedica dezvoltarea.

Convingerile măreţe şi puternice despre adevăr se găsesc în inimile sfinţilor din zilele din urmă în naţiunile din întreaga lume. Această putere a credinţei duce lucrarea împărăţiei mai departe.

Cu mulţi ani în urmă, soţia mea şi cu mine eram în Franţa, lângă o soră curajoasă al cărei soţ în vârstă de vreo 30 de ani decedase. Responsabilitatea de a-i învăţa şi ghida corect singură pe cei patru copii ai ei părea copleşitoare. Totuşi, 16 ani mai târziu, cei trei fii ai ei se întorseseră din misiune şi fiica era pecetluită în templu.

Ştiu un frate în Brazilia, care s-a alăturat Bisericii la 16 ani şi era singurul membru al Bisericii din familia sa. Când a sosit timpul pentru misiune, părinţii lui au obiectat. El nu a avut veşti de la ei în timpul misiunii sale şi s-a întors acasă la căminul episcopului său. Istorisirea are, totuşi, un sfârşit fericit, deoarece acum el are o familie frumoasă, lucrează ca doctor chirurg stomatolog şi părinţii lui doresc ca el să-i facă şi pe fraţii lui să fie interesaţi de Biserică.

Cunosc un frate dintr-o ţară din America Latină care, după botezul lui, s-a hotărât să fie cinstit nu numai cu plata zeciuielii, ci şi cu impozitele pe care le avea de plătit, ceea ce concurenţa nu făcea. Domnul l-a binecuvântat pentru cinstea lui.

Multe sacrificii sunt făcute în tăcere: misionari întorşi acasă nu amână responsabilitatea de a-şi găsi o soţie pentru eternitate; femei neprihănite care doresc copii şi îşi investesc viaţa în creşterea lor cu dragoste şi în adevăr; familii care cenzurează cu atenţie influenţele mass-mediei şi ale Internetului care ar şterge din strălucirea spiritelor lor; soţi şi soţii care îşi găsesc mai mult timp să fie împreună la templu.

Copiii pot să-şi dezvolte, de asemenea, aceste lentile ale credinţei. De curând, m-am întâlnit în Seul, Coreea, cu tineri care, datorită unui program riguros de şcoală, nu ajung acasă decât târziu în fiecare seară şi totuşi, participă la seminar dis-de-dimineaţă, la 6 a.m., cinci zile pe săptămână. Cunosc un jucător de baseball, în vârstă de 8 ani, o stea a echipei sale, care i-a explicat antrenorului său că el nu va putea participa la jocul final decisiv pentru că urma să se ţină într-o duminică.

Multe din faptele tăcute, de adâncă credinţă, sunt cunoscute doar de Dumnezeu. Dar ele sunt înregistrate în cer. Este adevărat, nu-i aşa? Atunci, ce altceva contează?

Salvatorul a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”⁶.

Vă mărturisesc că [Evanghelia] este adevărată şi că într-adevăr contează. În numele lui Isus Hristos, amin.