Recunoştinţa: o cale spre fericire

Permiteţi-mi să vă împătăşesc această poveste drăguţă. O familie trecea printr-o perioadă dificilă. Era greu pentru ei să nu se concentreze asupra încercărilor lor. Mama a scris: „Lumea noastră se năruise complet, aşa că ne-am întors la Tatăl Ceresc pentru îndrumare. Aproape imediat, ne-am dat seama că eram înconjuraţi de bunătate şi că eram încurajaţi din orice parte. Am început, întreaga familie, să ne exprimăm recunoştinţa unul pentru celălalt, cât şi pentru Domnul, în fiecare zi. O prietenă apropiată mi-a arătat cum „coşul cu binecuvântări” al familiei noastre dădea pe afară. Din acea conversaţie a ieşit un fel de joc pe care copiii mei şi cu mine am început să-l îndrăgim. Înainte de rugăciunea cu familia în fiecare seară, vorbeam despre cum a fost ziua noastră şi apoi, împărtăşeam între noi multele binecuvântări pe care le adăugaserăm „coşului nostru cu binecuvântări”… Cu cât ne exprimam mai mult recunoştinţa, cu atât erau mai multe lucruri pentru care să fim recunoscători. Am simţit dragostea Domnului într-un fel semnificativ pe măsură ce se iveau ocaziile de dezvoltare.²

Ce ar aduce un „coş cu binecuvântări” familiei dumneavoastră?

Recunoştinţa necesită conştientizare şi efort, nu doar pentru a o simţi, ci şi pentru a o exprima. Frecvent, nu ne dăm seama de mâna Domnului. Cârtim, ne plângem, ne încăpăţânăm, criticăm; deseori suntem atât de nerecunoscători. În Cartea lui Mormon, aflăm că cei care cârtesc nu cunosc „lucrările Dumnezeului care i-a făcut”³. Domnul ne sfătuieşte să nu cârtim deoarece atunci îi este greu Spiritului să lucreze în noi.

Recunoştinţa este un principiu plin de Spirit. Ne deschide minţile spre un univers plin cu bogăţiile lui Dumnezeu Cel Viu. Prin ea devenim mai conştienţi din punct de vedere spiritual de minunea lucrurilor foarte mici, care ne bucură inimile cu mesajul lor despre dragostea lui Dumnezeu. Această conştientizare plină de recunoştinţă ne înalţă sensibilitatea într-o direcţie divină. Când ne exprimăm recunoştinţa, putem să ne umplem de Spirit şi să ne conectăm la cei din jurul nostru şi la Domnul. Recunoştinţa atrage fericirea şi poartă o influenţă divină. „Să trăiţi în recunoştinţă zilnic”, a spus Amulec „pentru numeroasele îndurări şi binecuvântări pe care El vi le-a dat vouă”⁴.

Îndurările şi binecuvântările vin sub forme diferite – câteodată ca lucruri grele. Totuşi, Domnul a spus: „Mulţumeşte-I Domnului, Dumnezeului tău, pentru toate lucrurile”⁵. Toate lucrurile înseamnă tocmai: lucruri bune, lucruri grele – nu doar o parte din lucruri. El ne-a poruncit să fim recunoscători pentru că El ştie că faptul de a fi recunoscători ne va face fericiţi. Aceasta este o altă dovadă a dragostei Lui.

Cum vă simţiţi când cineva îşi exprimă recunoştinţa faţă de dumneavoastră? Într-o duminică, stăteam lângă o soră din Societatea de Alinare şi am ajuns s-o cunosc puţin mai mult. Câteva zile mai târziu, am primit un mesaj e-mail: „Mulţumesc pentru că aţi stat lângă fiica mea, la Societatea de Alinare. Aţi îmbrăţişat-o. Nu veţi şti niciodată cât de mult a însemnat aceasta pentru ea şi pentru mine”⁶. Cuvintele acestei mame m-au surprins şi mi-au adus fericirea.

Cum vă simţiţi când vă exprimaţi recunoştinţa faţă de altcineva? Aş dori să-mi exprim recunoştinţa faţă de cineva care se îngrijeşte de nepoţii mei. Acum câteva luni, în timp ce făceam o vizită în Texas, l-am întrebat pe Thomas, un băieţel de 6 ani, ce putea să-mi spună despre episcopul lui. El a spus: „O, bunicuţo, îl vei recunoaşte. Poartă un costum de culoare închisă, o cămaşă albă ca tata, are pantofi lustruiţi şi o cravată roşie. Poartă ochelari şi întotdeauna zâmbeşte”. L-am recunoscut pe episcopul lui Thomas de îndată ce l-am văzut. Inima mi s-a umplut de recunoştinţă faţă de el. Vă mulţumesc, episcop Goodman şi vă mulţumesc vouă tuturor episcopilor minunaţi.

Luca, capitolul 17 consemnează lucrarea Salvatorului când a vindecat 10 leproşi. După cum vă amintiţi, doar unul dintre leproşii curăţaţi s-a întors să-şi exprime mulţumirile. Nu este interesant că Domnul nu a spus: „recunoştinţa ta te-a vindecat”? În schimb, El a spus: „credinţa ta te-a mântuit”.⁷

Exprimarea recunoştinţei leprosului a fost recunoscută de Salvator ca o expresie a credinţei sale. În timp ce ne rugăm şi ne exprimăm recunoştinţa faţă de un Tată Ceresc iubitor, dar nevăzut, ne exprimăm, de asemenea, credinţa faţă de El. Recunoştinţa este plăcuta noastră recunoaştere a mâinii Domnului în viaţa noastră; este o exprimare a credinţei noastre.

În 1832, Domnul a considerat necesitatea de a pregăti Biserica pentru necazurile viitoare. Necazurile sunt înfricoşătoare. Şi totuşi, Domnul a spus: „Îndrăzniţi, pentru că Eu vă voi conduce. Împărăţia este a voastră şi binecuvântările ei sunt ale voastre şi bogăţiile eternităţii sunt ale voastre.

Şi acela care primeşte toate lucrurile cu recunoştinţă va fi slăvit”.⁸

Felul de recunoştinţă care primeşte chiar necazurile cu gratitudine cere o inimă frântă şi un spirit smerit; umilinţa de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat; bunăvoinţa de a lăsa în seama Domnului totul – chiar atunci când este de neînţeles; recunoştinţa pentru oportunităţi ascunse, dar care vor fi dezvăluite. Atunci vine un sentiment de pace.

Când a fost ultima dată când aţi mulţumit Domnului pentru o încercare sau un necaz? Situaţiile potrivnice ne constrâng să cădem în genunchi; recunoştinţa pentru situaţiile potrivnice face acelaşi lucru?.

Preşedintele David O. McKay a constatat: „În situaţiile amare potrivnice găsim adevărata încercare a recunoştinţei noastre… care… nu depinde de circumstanţele vieţii, fie că sunt triste, fie că sunt fericite”.⁹

Surorile mele credincioase şi deosebite din Biserică, vă mulţumesc pentru modalităţile în care folosiţi dragostea Domnului prin slujirea dumneavoastră: grija dumneavoastră pentru familiile cărora le moare o persoană dragă; grija dumneavoastră ca învăţătoare vizitatoare; bunăvoinţa dumneavoastră de a clădi mărturii în copii atunci când slujiţi la Societatea Primară; atunci când pregătiţi tinerele fete pentru statutul de femeie. Vă mulţumesc pentru devotamentul dumneavoastră. Eu am simţit dragostea Domnului prin loialitatea dumneavoastră. Am fost binecuvântată să vă slujesc; inima îmi este plină de recunoştinţă şi dragoste pentru fiecare dintre dumneavoastră. Am o mare recunoştinţă pentru fraţii din preoţie cu care am slujit.

Recunoştinţa mea cea mai profundă este pentru Salvatorul meu, Fiul supus care a făcut tot ceea ce Tatăl Său I-a cerut şi a ispăşit pentru fiecare dintre noi. Deoarece îmi amintesc de El şi-I recunosc bunătatea, doresc să devin ca El. Fie ca noi să fim binecuvântaţi să simţim dragostea Lui în vieţile noastre zi de zi. „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”¹⁰. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.