Punct de unde se poate face întoarcerea sigură

Satana, „tatăl tuturor minciunilor” (2 Nefi 2:18), „tatăl certurilor” (3 Nefi 11:29), „autoarea tuturor păcatelor” (Helaman 6:30) şi „duşmanul lui Dumnezeu” (Moroni 7:12), foloseşte forţele răului ca să ne convingă că acest concept se aplică oricând am păcătuit. Scripturile îl numesc „pârâşul” deoarece el vrea să simţim că nu mai putem fi iertaţi (vezi Apocalipsa 12:10). Satana vrea ca noi să gândim că, atunci când am păcătuit, am trecut de „punctul de unde nu se mai poate face întoarcerea” – că este prea târziu să schimbăm direcţia spre care ne îndreptăm. În lumea noastră frumoasă dar, de asemenea, zbuciumată, există realitatea tristă că această atitudine este sursa unei mari supărări, dureri şi tristeţi în vieţile individuale, în familii şi în căsătorii.

Satana încearcă să falsifice lucrarea lui Dumnezeu şi, făcând aceasta, îi poate înşela pe mulţi. Pentru a ne face să ne pierdem speranţa, să ne simţim nenorociţi ca el, şi să credem că nu mai putem fi iertaţi, Satana ar putea chiar să întrebuinţeze greşit cuvintele din scripturi care subliniază dreptatea lui Dumnezeu, pentru a insinua că nu există milă.

Protecţia împotriva influenţei diavolului vine prin Evanghelia lui Isus Hristos. Vestea bună este că Isus Hristos a făcut ispăşirea perfectă pentru omenire. Este mesajul de dragoste, speranţă şi milă, că există o împăcare a omului cu Dumnezeu.

Păcatul este încălcarea cu voinţă a legii divine. Ispăşirea lui Isus Hristos este darul lui Dumnezeu pentru copiii Săi, ca să se corecteze şi să depăşească consecinţele păcatului. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copii Lui şi El niciodată nu va înceta să ne iubească şi să spere pentru noi. Planul Tatălui nostru Ceresc este clar şi promisiunile Lui sunt măreţe. „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea… să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17).

Hristos a venit să ne salveze. Dacă am luat-o pe un drum greşit, ispăşirea lui Isus Hristos ne poate da asigurarea că păcatul nu este un punct de unde nu se mai poate face întoarcerea. O întoarcere sigură este posibilă dacă urmăm planul lui Dumnezeu pentru salvarea noastră.

Am primit acest plan de la cea mai mare autoritate din univers, chiar de la Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc. Acest plan a fost pregătit dinainte de crearea pământului. Este măreţul plan al fericirii, planul milei, planul mântuirii, planul salvării. Acest plan ne îndreptăţeşte să trecem prin experienţa unei existenţe fizice, incluzând viaţa muritoare, timpul încercării şi reîntoarcerea în prezenţa lui Dumnezeu şi viaţa în fericire veşnică şi glorie. Este explicat în doctrina Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos.

Urmând acest plan există frumoase consecinţe eterne pentru noi ca indivizi, pentru familiile noastre, pentru generaţiile care vor veni şi chiar pentru generaţiile care au existat înainte. Planul include reconcilierea cu Dumnezeu şi iertarea.

Recunoaştem că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23), dar, de asemenea, declarăm cu fermitate că pocăinţa şi iertarea pot fi la fel de reale ca şi păcatul.

Ispăşirea lui Isus Hristos face ca fiecare persoană să fie răspunzătoare pentru păcatul său personal. Vom depăşi consecinţele păcatului personal revendicând binecuvântările şi beneficiile ispăşirii.

Preşedintele David O. McKay a spus: „Fiecare principiu şi rânduială a Evangheliei lui Isus Hristos este semnificativă şi importantă… dar nu există ceva mai important pentru salvarea familiei umane, decât principiul divin, veşnic şi valabil [al] pocăinţei” (Gospel Ideals [1953], p. 13).

„Căci Salvarea nu vine la nimeni… decât prin pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Hristos” (Mosia 3:12).

Nu există pocăinţă care prin ea însăşi să salveze omul. Este sângele lui Isus Hristos cel care ne salvează. Nu suntem salvaţi doar prin schimbarea sinceră şi cinstită a comportării noastre, „căci noi ştim că, după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi” (2 Nefi 25:23). Adevărata pocăinţă, totuşi, este condiţia cerută astfel încât iertarea lui Dumnezeu să vină în vieţile noastre. Adevărata pocăinţă face „dintr-o noapte întunecată o zi strălucitoare” (Spencer W. Kimball, The Miracle of Forgiveness [1969], p. 362).

Avem nevoie de o credinţă puternică în Hristos pentru a fi capabili să ne pocăim. Credinţa noastră trebuie să includă o „percepţie corectă a caracterului, perfecţiunii şi calităţilor lui [Dumnezeu]” (Lectures on Faith [1985], p. 38). Dacă credem că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, este iubitor şi milos, vom fi capabili să ne punem încrederea în El pentru salvarea noastră, fără să ne îndoim. Credinţa în Hristos ne va schimba gândurile, crezurile şi comportarea care nu este în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

Adevărata pocăinţă ne va conduce din nou să facem ceea ce este drept. Ca să ne pocăim cu adevărat trebuie să ne recunoaştem păcatele şi să simţim remuşcarea, sau să ne întristăm după voia lui Dumnezeu, şi să mărturisim acele păcate lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre sunt grave, trebuie, de asemenea, să le mărturisim conducătorului preoţiei autorizat. Trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu şi să facem tot ce putem pentru a corecta orice nedreptate cauzată de faptele noastre. Pocăinţa înseamnă o schimbare a minţii şi a inimii – încetăm să facem lucrurile care sunt greşite şi începem să facem lucruri care sunt corecte. Ea ne aduce o atitudine nouă faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de viaţă, în general.

Adevărata pocăinţă ne binecuvântează vieţile prin efectele ispăşirii: noi simţim iertarea lui Dumnezeu şi pacea Lui, iar vina şi tristeţea noastră sunt îndepărtate; ne bucurăm de influenţa Spiritului din plin; şi suntem mai bine pregătiţi să trăim alături de Tatăl nostru Ceresc.

Preşedintele Spencer W. Kimball ne-a învăţat: „Esenţa miracolului iertării este că aduce pace unui suflet care era înainte îngrijorat, neliniştit, frustat şi, probabil, chinuit… Dumnezeu va îndepărta… lacrimile suferinţei şi remuşcarea… frica şi vina” (The Miracle of Forgiveness, pp. 363 şi 368).

Isus a promis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).

Profetul Alma, care a fost recuperat de la păcat la fericire prin iertarea lui Dumnezeu, a declarat: „Ticăloşia niciodată nu a fost fericire” (Alma 41:10). El a mărturisit durerile amare ale păcatului, dar el, de asemenea, a vorbit cu emoţie despre fericirea care însoţeşte pocăinţa şi iertarea. „Da, şi iarăşi îţi spun ţie… că, nu poate să existe nimic la fel de minunat şi de dulce ca bucuria mea” (Alma 36:21). Alma încheie cu sfatul puternic şi înţelept adresat tuturor celor care caută iertarea: „Şi acum… doresc ca tu să nu mai laşi aceste lucruri să te tulbure, ci să laşi numai păcatele tale să te tulbure, cu acea tulburare care te va coborî pe tine către pocăinţă” (Alma 42:29).

Preşedintele Harold B. Lee a spus: „Când aţi făcut tot ce vă stă în putinţă pentru a vă înlătura greşelile şi aţi hotărât în inima voastră că niciodată nu le veţi repeta din nou, atunci pacea conştiinţei [vă poate copleşi], şi prin aceasta veţi şti că v-au fost iertate păcatele” (din „Law of Chastity Vital, Girls Told”, Church News, 2 septembrie 1972, p. 7).

Odată ce ne-am pocăit cu adevărat, Hristos va îndepărta greutatea vinovăţiei pentru păcatele noastre. Putem şti pentru noi înşine, că am fost iertaţi şi curăţaţi. Duhul Sfânt ne va confirma aceasta; El este Cel Care Sfinţeşte. Nici o altă mărturie a iertării nu poate fi mai măreaţă.

Domnul a spus: „Cel care se pocăieşte şi îndeplineşte poruncile Domnului va fi iertat” (D&L 1:32; sublinieri adăugate). „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). „Fii credincios şi sârguincios… şi te voi înconjura cu braţele dragostei Mele” (D&L 6:20).

Şi El a declarat: „Iată, acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu-mi mai amintesc de ele” (D&L 58:42).

Satana va încerca să ne facă să credem că păcatele noastre nu sunt iertate pentru că putem să ni le amintim. Satana este un mincinos; el încearcă să înceţoşeze viziunea noastră şi să ne conducă departe de calea pocăinţei şi a iertării. Dumnezeu nu ne-a promis că nu ne vom aminti păcatele. Amintirea lor ne va ajuta să evităm să facem din nou aceleaşi greşeli. Dar, dacă rămânem sinceri şi credincioşi, amintirea păcatelor noastre se va estompa cu timpul. Aceasta va face parte din procesul necesar pentru vindecare şi sfinţire. Alma a mărturisit că, după ce L-a implorat pe Isus să aibă milă de el, a putut încă să-şi amintească păcatele, dar amintirea păcatelor lui nu l-a mai întristat şi chinuit, deoarece a ştiut că fusese iertat (vezi Alma 36:17-19).

Este responsabilitatea noastră să evităm orice ar putea aduce înapoi amintiri pline de păcate vechi. Când continuăm să avem „inima frântă şi spiritul smerit” (3 Nefi 12:19), putem să avem încredere că Dumnezeu „nu îşi va mai aminti păcatele [noastre]”.

Isus ne-a învăţat adevărul veşnic când ne-a învăţat să ne rugăm: „Iartă-ne nouă greşelile noastre, tot aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri… Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, atunci Tatăl vostru Ceresc, de asemenea, vă va ierta pe voi; Dar dacă voi nu le iertaţi oamenilor greşelile lor, atunci nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (3 Nefi 13:11, 14-15).

Aşadar, acordarea iertării este o condiţie preliminară pentru a fi iertat.

Pentru binele nostru, avem nevoie de curaj moral pentru a ierta şi pentru a cere iertare. Niciodată nu este sufletul mai nobil şi mai curajos decât atunci când iartă. Aceasta include să ne iertăm pe noi înşine.

Fiecare dintre noi este obligat, prin cuvântul lui Dumnezeu, să-şi ceară iertare, să aibă milă şi să se ierte unul pe celălalt. Este mare nevoie de aceste calităţi asemănătoare cu ale lui Hristos în familiile noastre, în căsătoriile noastre, în episcopii şi ţăruşi, în comunităţile noastre şi în naţiunile noastre.

Vom primi bucuria iertării în propriile noastre vieţi, când suntem dornici să acordăm gratis altora acea bucurie. Doar vorbele fără fapte nu sunt îndeajuns. Trebuie să ne curăţim inimile şi minţile de sentimente şi gânduri pline de amărăciune şi să lăsăm lumina şi dragostea lui Hristos să intre. Drept urmare, Spiritul Domnului ne va umple sufletele de bucuria care însoţeşte pacea divină a conştiinţei (vezi Mosia 4:2-3).

Dragii mei, fraţi şi surori, dragii mei prieteni tineri, când căpitanul unui avion de cursă lungă depăşeşte punctul de unde se poate face întoarcerea sigură, iar vântul frontal este prea puternic şi altitudinea la care zboară prea joasă, el poate fi forţat să se îndrepte spre un alt aeroport decât cel care fusese planificat pentru destinaţie. Nu se întâmplă la fel în călătoria noastră prin viaţă, înapoi spre căminul nostru ceresc. Indiferent unde vă aflaţi în această călătorie prin viaţă, oricare ar fi încercările pe care le înfruntaţi, există întotdeauna un punct de unde se poate face întoarcerea sigură; există întotdeauna speranţă. Dumneavoastră sunteţi căpitanul vieţii dumneavoastră şi Dumnezeu a pregătit un plan pentru a vă aduce, în siguranţă, înapoi la El, la destinaţia dumneavoastră divină.

Darul ispăşirii lui Isus Hristos ne asigură, tot timpul şi în toate locurile, binecuvântările pocăinţei şi ale iertării. Datorită acestui dar, oportunitatea de a face o întoarcere sigură de la cursul dezastruos al păcatului este disponibilă pentru noi toţi.

Pentru aceasta aduc mulţumiri Tatălui nostru Ceresc şi depun mărturie despre aceasta, din toată inima şi din sufletul meu, în numele lui Isus Hristos, amin.