2007
Trebuie să vă naşteţi din nou
Mai 2007


Trebuie să vă naşteţi din nou

Prin credinţa în Hristos, noi putem fi pregătiţi şi curăţiţi spiritual de păcate, scufundaţi în Evanghelia Sa şi saturaţi în ea şi purificaţi şi pecetluiţi de Spiritul Sfânt al făgăduinţei.

Imagine

Casa copilăriei mele din California se afla destul de aproape de o livadă mare cu piersici, caise, cireşe, pere şi alte fructe delicioase. Locuiam, de asemenea, aproape de câmpurile cu castraveţi, roşii şi multe alte legume.

Când eram copil, aşteptam, întotdeauna, cu nerăbdare anotimpul conservelor. Nu-mi plăcea să spăl borcanele sau să muncesc în bucătăria noastră unde căldura era mare. Dar îmi plăcea să lucrez alături de mama şi de tata. Şi îmi plăcea nespus să mănânc ceea ce munceam! Sunt sigur că am mâncat mai multe fructe decât am pus la conservat în borcanele noastre.

Amintirile mele despre timpul petrecut în bucătărie cu mama şi tata îmi revin în minte de fiecare dată când văd o sticlă cu cireşe sau piersici conservate acasă. Învăţăturile esenţiale pe care le-am desprins despre bizuirea pe forţele proprii şi viaţa cumpătată, în timp ce puneam la conservat fructe şi legume, m-au binecuvântat întreaga viaţă. Este interesant faptul că experienţele simple şi obişnuite asigură, deseori, cele mai importante prilejuri pentru a învăţa pe care le avem vreodată.

La vârsta maturităţii, am reflectat la lucrurile pe care le-am observat în bucătăria noastră în timpul anotimpului pentru conserve. În această dimineaţă, doresc să vorbesc despre unele învăţăminte spirituale pe care le putem desprinde din procesul prin care un castravete proaspăt devine un castravete murat. Invit Duhul Sfânt să fie cu noi în timp ce ne gândim la importanţa acestor învăţăminte pentru mine şi pentru dumneavoastră în timp ce venim la Hristos şi, spiritual, ne naştem din nou.

Castraveţi proaspeţi şi castraveţi muraţi

Un castravete murat este un castravete care a fost transformat conform unei anumite reţete şi după o serie de etape. Primul pas în procesul schimbării unui castravete proaspăt în unul murat constă în pregătire şi curăţare. Îmi amintesc că am petrecut multe ore pe veranda din spatele casei, îndepărtând tulpinile şi spălând mizeria de pe castraveţii pe care îi culesesem. Mama acorda multă atenţie pregătirii şi spălării castraveţilor. Avea standarde înalte în ceea ce privea curăţenia şi îmi inspecta întotdeauna munca pentru a se asigura că această responsabilitate importantă era îndeplinită corespunzător.

Următorul pas din acest proces de schimbare îl reprezintă scufundarea şi saturarea castraveţilor în saramură o perioadă de timp îndelungată. Pentru a pregăti saramura, mama folosea întotdeauna o reţetă pe care o învăţase de la mama ei – o reţetă cu ingrediente speciale şi o procedură exactă. Castraveţii devin muraţi numai dacă sunt total şi complet scufundaţi în saramură perioada de timp prescrisă. Procesul de conservare modifică treptat compoziţia castravetelui şi are ca rezultat aspectul şi gustul distinct al unui castravete murat. Stropirea sau scufundarea lui pentru o scurtă perioadă de timp în saramură nu au ca rezultat transformarea necesară. Pentru a se produce schimbarea dorită este necesară scufundarea fermă, de durată şi completă.

Ultimul pas al procesului este pecetluirea sau etanşeizarea castraveţilor conservaţi în borcane care au fost sterilizate şi purificate. Castraveţii sunt puşi în borcane, acoperiţi cu saramură fierbinte şi borcanele, la rândul lor, sunt puse la fiert într-un recipient cu apă. Toate impurităţile trebuie să fie îndepărtate atât de pe castraveţii muraţi, cât şi din borcane pentru ca produsul finit să fie protejat şi conservat. Dacă această procedură este urmată întocmai, castraveţii muraţi pot fi depozitaţi şi consumaţi cu plăcere o perioadă de timp îndelungată.

Pe scurt, un castravete devine murat după ce este pregătit şi curăţat, scufundat şi saturat în apă cu sare şi închis etanş sau pecetluit într-un container sterilizat. Această procedură necesită timp şi nu poate fi grăbită şi niciunul dintre paşii esenţiali nu poate fi ignorat sau evitat.

O schimbare mare

Slujitorii autorizaţi ai Domnului ne învaţă mereu că unul dintre scopurile principale ale existenţei noastre muritoare este să fim schimbaţi spiritual şi transformaţi prin ispăşirea lui Isus Hristos. Alma a declarat:

„Nu te minuna că toată omenirea, da, bărbaţi şi femei, toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele trebuie să se nască din nou; da, să se nască din Dumnezeu, să se schimbe din starea lor carnală şi decăzută la o stare de dreptate, fiind mântuiţi de Dumnezeu, devenind fiii şi fiicele Lui;

Şi astfel, ei devin fiinţe noi; şi dacă ei nu fac aceasta, atunci ei nu pot în nici un fel să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (Mosia 27:25-26).

Noi suntem instruiţi să „[venim] la Hristos şi [să ne perfecţionăm] pentru El şi [să ne lepădăm] de orice necredinţă” (Moroni 10:32), să devenim „o făptură nouă” în Hristos (vezi 2 Corinteni 5:17), să înlăturăm „omul firesc” (Mosia 3:19) şi să trăim „o schimbare mare în noi sau în inimile noastre, pentru [ca să] nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat” (Mosia 5:2). Vă rog să observaţi că, aşa cum se descrie în aceste versete, convertirea este mare, nu mică – o renaştere spirituală şi o schimbare fundamentală a ceea ce simţim şi dorim, a ceea ce gândim şi facem, şi a ceea ce suntem. Într-adevăr, esenţa Evangheliei lui Isus Hristos implică o schimbare fundamentală şi permanentă a însăşi naturii noastre, făcută posibilă prin bizuirea pe „meritele şi mila şi harul lui Mesia cel Sfânt” (2 Nefi 2:8). Când alegem să-L urmăm pe Învăţător, noi alegem să ne schimbăm – să fim născuţi din nou spiritual.

Pregătirea şi curăţirea

Aşa cum un castravete trebuie să fie pregătit şi curăţat înainte de a putea fi schimbat într-un castravete murat, tot aşa dumneavoastră şi cu mine ne putem pregăti prin „cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (1 Timotei 4:6) şi curăţiţi iniţial prin rânduielile şi legămintele realizate prin autoritatea Preoţiei aaronice.

„Şi preoţia cea mai mică a continuat, preoţie care deţine cheia slujirii îngerilor şi a Evangheliei pregătitoare;

Care Evanghelie este Evanghelia pocăinţei, şi a botezului, şi a iertării păcatelor” (D&L 84:26-27).

Şi Domnul a stabilit un standard înalt de curăţenie.

„De aceea, învaţă-i pe copiii tăi că toţi oamenii, de pretutindeni, trebuie să se pocăiască sau ei nu vor putea, în nici un mod, să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, pentru că nici un lucru care nu este curat nu poate locui acolo sau nu poate locui în prezenţa Sa” (Moise 6:57).

Pregătirea corespunzătoare şi curăţirea sunt primii paşi de bază din procesul naşterii din nou.

Scufundarea şi saturarea

Aşa cum castravetele este transformat într-unul murat când este scufundat şi saturat cu saramură, tot aşa dumneavoastră şi cu mine ne naştem din nou pe măsură ce suntem absorbiţi de şi în Evanghelia lui Isus Hristos. Pe măsură ce vom cinsti şi „respecta… legămintele” (D&L 42:13) pe care le-am făcut, pe măsură ce ne vom „[ospăta] din cuvintele lui Hristos” (2 Nefi 32:3), pe măsură ce ne „[rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii” (Moroni 7:48) şi pe măsură ce-L vom „[sluji pe Dumnezeu] cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria”(D&L 4:2) , atunci:

„Datorită legământului pe care l-aţi făcut, veţi fi numiţi copiii lui Hristos, fiii şi fiicele Lui; căci iată, în ziua aceasta El v-a născut pe voi spiritual; căci voi spuneţi că inimile voastre sunt schimbate prin credinţă în numele Lui; de aceea, voi v-aţi născut din El şi aţi devenit fiii şi fiicele lui” (Mosia 5:7).

Renaşterea spirituală descrisă în aceste versete nu se produce, de obicei, repede sau pe loc; este un proces continuu – nu un singur eveniment. Rând după rând şi precept după precept, treptat şi aproape imperceptibil, motivele noastre, gândurile noastre, lucrările noastre şi faptele noastre devin aliniate voinţei lui Dumnezeu. Această etapă a procesului de transformare necesită timp, insistenţă şi răbdare.

Un castravete se murează prin scufundarea completă, pe o perioadă de timp îndelungată şi fermă în saramură. Important este că sarea este ingredientul cheie din reţetă. Sarea este folosită frecvent în scripturi ca simbol atât al legământului, cât şi al poporului de legământ. Şi, aşa cum sarea este esenţială pentru această transformare a castravetelui în murătură, legămintele sunt esenţiale pentru renaşterea noastră spirituală.

Noi începem procesul de naştere din nou prin exercitarea credinţei în Hristos, pocăinţă de păcatele noastre şi botezul prin scufundare, pentru iertarea păcatelor, de către o persoană care are autoritatea preoţiei.

„Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4).

Şi după ce ieşim din apele botezului, sufletele noastre au nevoie să fie permanent scufundate şi saturate cu adevărul şi lumina Evangheliei Salvatorului. Înmuierea sporadică şi superficială în doctrina lui Hristos şi participarea parţială la lucrarea Bisericii Sale restaurate nu poate produce transformarea spirituală care ne permite să păşim în noutatea vieţii. Sunt necesare respectarea legămintelor, constanţa angajării şi dăruirea întregului nostru suflet lui Dumnezeu dacă dorim să primim binecuvântările eternităţii.

„Doresc ca voi să veniţi la Hristos, care este Cel Sfânt al Israelului, şi să vă împărtăşiţi din Salvarea Lui şi din puterea mântuirii Lui. Da, veniţi la El şi oferiţi-i sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El şi continuaţi în posturi şi rugăciuni şi răbdaţi până la capăt; şi, aşa cum Domnul trăieşte, tot aşa veţi fi salvaţi” (Omni 1:26)

Scufundarea totală şi saturarea cu Evanghelia Salvatorului sunt etape esenţiale în procesul naşterii din nou.

Purificarea şi pecetluirea

Castraveţii conservaţi sun puşi în borcane sterilizate şi prelucraţi la temperatură mare pentru a îndepărta impurităţile şi pentru a etanşeiza sau pecetlui recipientele, protejându-le împotriva contaminării externe. Procedeul fierberii borcanelor într-un vas cu apă permite castraveţilor să fie atât protejaţi, cât şi păstraţi o perioadă de timp îndelungată. În mod similar, noi suntem purificaţi şi sfinţiţi treptat, pe măsură ce suntem spălaţi în sângele Mielului, suntem născuţi din nou şi primim rânduielile şi cinstim legămintele administrate prin autoritatea Preoţiei lui Melhisedec.

„Cu toate acestea, ei au postit şi s-au rugat adeseori şi au devenit din ce în ce mai puternici în umilinţa lor şi din ce în ce mai întăriţi în credinţa în Hristos pentru umplerea sufletelor lor de bucurie şi consolare, da, chiar până la purificarea şi sfinţirea inimilor lor, care sfinţire vine datorită supunerii inimilor lor în Dumnezeu” (Helaman 3:35) .

Cuvântul „pecetluire”, în mesajul meu de azi, nu se referă numai la rânduiala căsătoriei eterne îndeplinite în casa Domnului. Ci am folosit acest cuvânt cu sensul explicat în secţiunea 76 din Doctrina şi legămintele:

„Aceasta este mărturia Evangheliei lui Hristos cu privire la aceia care vor ieşi afară la învierea drepţilor –

„Ei sunt aceia care au primit mărturia despre Isus şi cred în numele Lui şi au fost botezaţi după felul îngropării Sale, fiind îngropaţi în apă în numele Lui, şi aceasta potrivit poruncii pe care El a dat-o –

Pentru ca prin ţinerea poruncilor ei să poată fi spălaţi şi curăţaţi de toate păcatele lor şi să primească Spiritul Sfânt prin aşezarea mâinilor aceluia care este rânduit şi pecetluit cu această putere;

Şi care biruieşte prin credinţă şi este pecetluit prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei, pe care Tatăl îl revarsă asupra tuturor acelora care sunt drepţi şi fideli” (versetele 50-53).

Spiritul Sfânt al făgăduinţei este puterea de confirmare a Duhului Sfânt. Când este pecetluită prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei, o rânduială, un jurământ sau un legământ leagă pe pământ şi în cer (vezi D&L 132:7). Primirea acestui „semn de aprobare” din partea Duhului Sfânt este rezultatul credinţei, integrităţii şi neclintirii în cinstirea legămintelor Evangheliei „în decursul timpului” (Moise 7:21). Totuşi, această pecetluire poate fi pierdută prin nedreptate şi prin păcătuire.

Purificarea şi pecetluirea de către Spiritul Sfânt al făgăduinţei constituie etapa culminantă a procesului naşterii din nou.

Cu energia sufletului meu

Preaiubiţii mei fraţi şi preaiubitele mele surori, eu mă rog ca această pildă a castravetelui murat să ne ajute să ne evaluăm vieţile şi să înţelegem mai bine importanţa eternă a renaşterii spirituale. Împreună cu Alma „vorbesc cu toată puterea sufletului meu” (Alma 5:43).

„Vă spun vouă că acesta este ordinul după care eu sunt chemat, da, să predic către fraţii mei preaiubiţi, da, şi către oricine trăieşte în ţară; da, să le predic tuturor, atât celor bătrâni, cât şi celor tineri, atât sclavilor, cât şi celor liberi; da, vă grăiesc vouă celor bătrâni şi celor de vârstă mijlocie şi generaţiei care se ridică; da, să strig către ei că trebuie să se pocăiască şi să fie născuţi din nou” (Alma 5:49).

Eu depun mărturie despre realitatea şi divinitatea Salvatorului celui Viu, care ne invită să venim la El şi să fim schimbaţi. Depun mărturie că Biserica Sa şi autoritatea preoţiei Sale au fost restaurate prin profetul Joseph Smith. Prin credinţa în Hristos, noi putem fi pregătiţi şi curăţiţi spiritual de păcate, scufundaţi în Evanghelia Sa şi saturaţi în ea şi purificaţi şi pecetluiţi de Spiritul Sfânt al făgăduinţei – chiar născuţi din nou. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.