Să ne amintim, să ne pocăim şi să ne schimbăm

Imagine

Sunt recunoscătoare pentru Salvatorul nostru şi pentru invitaţia pe care o avem toate: „veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă pentru El”.¹ Sper să pot să vă împărtăşesc ceva din ceea ce am gândit şi am simţit despre ce înseamnă să ne amintim de El, să ne pocăim şi să ne schimbăm. Cred că pot exprima cel mai bine ceea ce este în inima mea povestindu-vă despre trei femei şi apoi, să discutăm despre unele lecţii pe care le-am învăţat din povestirile lor.

Voi începe cu Ruth May Fox, care a fost preşedinta generală a Tinerelor Fete cu mulţi ani în urmă. Ea a slujit în această chemare până la vârsta de 84 de ani. Sora Fox s-a născut în Anglia iar când a avut 13 ani a mers pe jos până în valea Salt Lake cu un grup de pionieri. Mama ei a murit când ea era bebeluş, astfel că şi-a petrecut primii zece ani din viaţă locuind cu mai multe familii. Trebuie că a fost un copil dificil de crescut, deoarece bunica ei din partea tatălui a numit-o „fată rea” şi a refuzat să aibă grijă de ea.²

În cele din urmă, Ruth s-a căsătorit şi a avut 12 copii. Ea a împărtăşit mărturia ei fermă cu copiii ei şi i-a învăţat lecţiile Evangheliei în timp ce lucra alături de ei, dar a recunoscut că, uneori, copiii mai mari, au primit o disciplină aspră, pentru că ea se enerva uşor şi nu întotdeauna „număra până la zece”³ pentru a se calma când era provocată. A lucrat mult pentru a-şi stăpâni această slăbiciune şi a ajuns să fie cunoscută pentru inima ei caldă şi pentru slujirea dedicată celorlalţi.

Sora Fox a trăit până la 104 ani. În viaţa ei lungă, a trecut prin mari bucurii şi prin încercări dificile, iar ea ne-a învăţat că „Viaţa aduce unele lecţii greu de învăţat. Plantele viguroase nu cresc în sere şi tăria caracterului nu rezultă din evitarea problemelor”.⁴

Anul trecut m-am urcat pe muntele Independence Rock în Wyoming pentru a vedea unde şi-a însemnat numele sora Fox la vârsta de 13 ani când a călătorit spre valea Salt Lake. Vremea din ultimii 140 de ani aproape că l-a şters, dar am fost în stare să descifrez: „Ruth mai 1867”. Am vrut să cunosc mai mult despre această mare conducătoare şi ucenică a lui Isus Hristos care a lucrat toată viaţa ei pentru a se desăvârşi şi al cărei motto era: „Împărăţia lui Dumnezeu sau nimic!”.⁵

Următoarea mea povestire este despre o femeie pe care o voi numi Mary. Era fiica unor părinţi care au fost pionieri credincioşi şi sacrificaseră mult pentru Evanghelie. Fusese căsătorită în templu şi era mama a zece copii. Era o femeie talentată care şi-a învăţat copiii cum să se roage, cum să lucreze din greu şi cum să se iubească unii pe alţii. Şi-a plătit zeciuiala, iar toată familia mergea cu căruţa la adunările de duminica.

Deşi ştia că era împotriva cuvântului de înţelepciune, ea şi-a dezvoltat obiceiul de a bea cafea şi păstra ibricul cu cafea în spatele cuptorului. Pretindea că „Domnul nu mă va da afară din rai pentru o cană mică de cafea”. Dar, din cauza acelei mici căni de cafea, ea nu se putea califica pentru a primi o recomandare de templu şi nici copiii ei, care beau cafea împreună cu ea, nu puteau primi recomandarea de templu. Cu toate că a trăit până la o vârstă înaintată şi, în cele din urmă, s-a calificat pentru a intra şi a sluji în templu, doar unul dintre cei 10 copii ai ei a avut o căsătorie demnă în templu şi un mare număr dintre urmaşii ei, care fac parte acum din a cincea generaţie, trăiesc fără binecuvântările Evangheliei restaurate, în care ea a crezut şi pentru care s-au sacrificat atât de mult strămoşii ei.

Ultima povestire este despre Christina (acesta nu este numele ei adevărat), care a fost botezată şi pecetluită cu familia ei când era fetiţă, dar, cândva după aceea, familia a încetat să trăiască conform Evangheliei. Acum, ea era adolescentă şi făcuse unele alegeri greşite şi era foarte nefericită.

Într-o zi, i-am dat o carte cu Progresul personal şi i-am spus: „Această carte te va ajuta să incluzi calităţile lui Hristos în viaţa ta, astfel încât să poţi face schimbările pe care le doreşti. Te invit să începi să lucrezi astăzi la cartea ta şi, apoi, s-o aduci cu tine la „seara la gura sobei” organizată pentru tineri diseară şi să-mi împărtăşeşti ceea ce ai învăţat.” În acea seară, ea a spus cu lacrimi în ochi:„Astăzi am început progresul meu personal”. Din acea zi, ea mi-a scris de câteva ori. A început să meargă înapoi la adunările de duminica, la activităţile comune ale tinerilor şi la seminar. După două săptămâni, sora şi mama sa au participat împreună cu ea la adunările Bisericii. Mai târziu, li s-a alăturat tatăl şi acum întreaga familie a fost împreună înapoi la templu.

Deci, care sunt acele lecţii pe care le-am învăţat din aceste povestiri despre cum să ne amintim, cum să ne pocăim şi cum să ne schimbăm?

Prima lecţie este că fiecare face greşeli.⁶ Nu cu mult timp în urmă, am fost alături de o fetiţă de opt ani, în ziua botezului ei.. La sfârşitul zilei, ea mi-a spus cu toată încrederea: „Sunt botezată de o zi întreagă şi nu am păcătuit nici măcar o dată!” Dar ziua ei perfectă nu a durat pentru totdeauna şi sunt sigură că ea a învăţat până acum, aşa cum noi toţi învăţăm, că oricât de mult încercăm, nu întotdeauna evităm orice situaţie rea, orice alegere greşită sau nu ne controlăm aşa cum ar trebui. Aud des despre o seminţie aleasă, o generaţie împărătească a acestei dispensaţii, dar n-am auzit niciodată să fie numită generaţia perfectă. Adolescenţii sunt vulnerabili, în special pentru că puterea Satanei este reală, iar ei fac primele lor mari alegeri independente. În consecinţă, ei fac, de asemenea, primele lor greşeli serioase.

Aceasta s-a întâmplat cu Corianton din Cartea lui Mormon. Corianton se presupunea că trebuia să slujească într-o misiune credincioasă, dar el a crezut că era suficient de puternic şi de înţelept, încât să evite situaţiile riscante şi compania rea, şi singur a intrat într-o mare încurcătură şi a păcătuit, când a început să meargă în locuri greşite, cu oameni răi, făcând lucruri rele.⁷

A doua lecţie pe care am învăţat-o este că pocăinţa nu este opţională. Ni s-a poruncit să ne pocăim.⁸ Salvatorul ne-a învăţat că, dacă nu ne pocăim şi nu devenim ca nişte prunci, [noi] nu putem în nici un caz să moştenim împărăţia lui Dumnezeu.⁹ Nu trebuie să lăsăm nici o micuţă ceaşcă de cafea, nici un obicei rău, nici o decizie greşită să ne îndepărteze de calea Evangheliei în timpul vieţii.

Unii oameni devin mai puţin preocupaţi de pocăinţă. I-am auzit pe unii spunând că este prea greu să te pocăieşti. Alţii spun că au obosit să se simtă vinovaţi sau să fie ofensaţi de un conducător care îi ajuta să se pocăiască. Uneori, oamenii renunţă când au făcut greşeli şi ajung să creadă că nu mai există speranţă pentru ei. Unii oameni îşi imaginează că vor avea o părere mai bună despre ei înşişi dacă părăsesc Evanghelia restaurată şi se îndepărtează de ea.

Satana este cel care pune gânduri lipsite de speranţă în inimile acelora care au făcut greşeli. Domnul Isus Hristos ne dă întotdeauna speranţă. El spune:

„Tu ai fost ales să faci lucrarea Domnului, dar din cauza păcatului tău, dacă nu eşti atent, tu vei cădea.

Dar, aminteşte-ţi, Dumnezeu este milostiv; de aceea, pocăieşte-te de ceea ce ai făcut contrar poruncilor pe care ţi le-am dat şi, atunci, tu mai eşti încă ales şi eşti din nou chemat la această lucrare”.¹⁰

Calea cea mai uşoară, cea mai rapidă către fericire şi pace este de a ne pocăi şi de a ne schimba, cât de repede putem.

Lecţia a treia este că nu trebuie să facem aceasta singuri. Nu este posibil să facem schimbări adevărate doar noi singuri. Propria noastră putere şi propriile noastre intenţii bune nu sunt suficiente. Când facem greşeli sau alegem greşit, trebuie să avem ajutorul Salvatorului nostru pentru a ne întoarce la un mod de viaţă adecvat. Luăm din împărtăşanie săptămână după săptămână, pentru a ne arăta credinţa în puterea Sa de a ne schimba. Ne mărturisim păcatele şi promitem să le abandonăm.¹¹

Când cele mai bune eforturi nu sunt de ajuns, prin harul Său primim puterea de a încerca în continuare.¹² Domnul spune: „Şi dacă oamenii vin la Mine, Eu le voi arăta slăbiciunea lor. Eu le dau oamenilor slăbiciune pentru ca ei să fie umili; iar harul Meu este destul pentru toţi oamenii care se umilesc în faţa Mea; căci dacă ei se umilesc în faţa Mea şi au credinţă în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei”.¹³

Când căutăm ajutorul Domnului pentru a ne schimba, avem această promisiune: „Iată, acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu-mi mai amintesc de ele”.¹⁴ Domnul nu va renunţa la noi. El spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.¹⁵ Bucuria şi pacea pe care le primim când ştim că am fost iertaţi este o binecuvântare divină. Acea pace vine la timpul stabilit de Domnul şi aşa cum hotărăşte El, dar ea vine.

Ultima mea lecţie este că ne putem schimba. Fiecare zi este o nouă ocazie de a ne aminti de Salvator şi de a urma exemplul Său. Fără să ne pocăim, nu putem progresa.¹⁶ De aceea, pocăinţa este al doilea principiu al Evangheliei.¹⁷

În loc să ne găsim scuze pentru o slăbiciune, să lucrăm în fiecare zi pentru a ne dezvolta obiceiuri bune şi calităţi asemănătoare cu ale lui Hristos. Preşedintele Spencer W. Kimball a spus: „Cultivarea calităţilor asemănătoare cu ale lui Hristos este un ţel pretenţios şi necontenit – nu este pentru lucrătorul zilier sau pentru cei care nu se depăşesc pe ei înşişi tot timpul”.¹⁸ Am învăţat de la Christina, că dezvoltarea calităţilor asemănătoare cu ale lui Hristos în vieţile noastre este un semn că ne schimbăm.

Deoarece noi toţi suntem muritori, toţi facem greşeli. Pocăinţa nu este opţională şi noi n-o vom face singuri. Avem un Salvator care ne ajută să ne pocăim. Dezvoltând calităţile Lui în vieţile noastre, ştim că facem schimbări care ne ajută să fim mai aproape de El.

Sora Fox a spus că Evanghelia a fost „mantaua ei de protecţie împotriva ispitelor, consolarea [ei] când avea necazuri, bucuria şi gloria [ei] în toate zilele [ei] şi speranţa [ei] pentru viaţa eternă”.¹⁹ Ea a avut ca motto „Împărăţia lui Dumnezeu sau nimic”, deoarece ştia că, îmbrăţişând Evanghelia din toată inima, ea putea să primească promisiunea pe care Salvatorul ne-a dat-o nouă, tuturor: „Şi se va întâmpla că acela care se pocăieşte şi este botezat în numele Meu, acela va fi împlinit; şi dacă el rabdă până la sfârşit, iată, pe el îl voi ţine Eu de nevinovat în faţa Tatălui Meu în ziua când Eu voi sta ca să judec lumea”.²⁰

Prin pocăinţă am ajuns să-L cunosc pe Salvator şi atunci când caut ajutorul Său pentru ca să mă schimb, credinţa mea şi dependenţa mea de El cresc. Depun mărturie despre existenţa şi puterea Lui, în numele lui Isus Hristos, amin.