Puterea hrănitoare a imnurilor

Imnurile sunt „o parte esenţială a adunărilor Bisericii noastre. [Ele] invită Spiritul Domnului”.⁴ Şi deseori ele o fac mai repede decât orice altceva am putea face. Preşedintele J. Reuben Clark Jr. a spus: „Ne apropiem de Domnul prin muzică, poate, mai mult decât prin orice alt lucru, exceptând rugăciunea”.⁵

Doi misionari, care predau unui cuplu de persoane mai în vârstă acasă la ei, în Peru, au fost întrerupţi de sosirea fiului cuplului, a soţiei acestuia şi a celor trei copii. Misionarii au explicat cine erau şi ceea ce făceau. Fiul nu avea încredere în misionari, ceea ce a creat un moment stânjenitor. Misionarul mai recent sosit în misiune s-a rugat în tăcere: „Tată Ceresc, ce să facem?” Le-a venit inspiraţia să cânte. Au cântat „Copil al Domnului”⁶. Spiritul a atins inimile acestei familii compusă din cinci persoane. În loc de doi convertiţi, toţi cei şapte au devenit membri, influenţaţi de un imn.

Muzica în adunările Bisericii şi în clase trebuie să faciliteze un spirit de preaslăvire, de revelaţie şi de mărturie. La adunările de împărtăşanie, episcopatul sau preşedinţia de ramură este responsabilă de selectarea sau aprobarea muzicii. Ei se asigură că muzica, cuvintele şi instrumentele muzicale sunt sfinte, demne şi vor instila sentimentul de preaslăvire şi revelaţie. Muzica devine un spectacol când atenţia se concentrează asupra ei. Cu ani în urmă, am fost răspunzător de muzică la o adunare în care un număr muzical special a fost ca o prezentare artistică. A fost o dezamăgire. Spiritul de preaslăvire s-a diminuat.

Imnurile „crează un sentiment de pioşenie”⁷. Cuvintele pioşenie şi revelaţie sunt ca gemenii care se simt bine unul cu celălalt. Când membri din Cei Şaptezeci şi din Episcopatul presidenţial sunt invitaţi la adunări împreună cu Prima Preşedinţie şi Cei Doisprezece, ni se aminteşte să sosim devreme şi să ascultăm cu pioşenie preludiul muzical. Procedând astfel, este invitată revelaţia şi suntem pregătiţi pentru adunare.

Preşedintele Packer ne-a învăţat că un membru care cântă în surdină „preludiul muzical din cartea de imnuri ne atinge sufletul şi ne face să trecem în revistă în minte cuvintele care ne învaţă lucrurile paşnice ale Împărăţiei. Dacă vom asculta, ele ne învaţă Evanghelia, pentru că imnurile Restaurării sunt, de fapt, un curs al doctrinei!”.⁸

Imnurile Restaurării poartă cu ele spiritul convertirii. Ele au apărut ca rezultatul sacrificiului. Imnurile, precum „Laudă profetului”⁹, „Veniţi voi, sfinţi”¹⁰, „Vârstnici ai Israelului”¹¹, „Îţi mulţumim, Doamne, pentru profet”¹², „Mântuitorul Israelului”¹³ şi multe altele întăresc încă o dată marile adevăruri ale Restaurării – cum ar fi divinitatea Tatălui şi a Fiului, planul pocăirii, revelaţia, scripturile din zilele din urmă, adunarea Israelului, preoţia sfântă, rânduielile şi legămintele. Aceste imnuri hrănitoare crează o atmosferă care invită Spiritul care ne conduce la convertire.

Cât de incomplete şi goale ar fi adunările de împărtăşanie fără imnurile de preaslăvire¹⁴. Sacre, mai presus decât toate imnurile, sunt acelea care descriu sacrificiul şi vărsarea de sânge a lui Isus Hristos şi infinita Sa ispăşire.

Amintirile mele cele mai timpurii despre puterea vindecătoare a Salvatorului sunt asociate cu imnurile de la împărtăşanie. Această propoziţie este adevărată pentru mine: „Eu mă minunez de măreaţa Sa dragoste, mult prea tulburat de divina Sa graţie şi mă înfior la gândul că a suferit pentru mine”.¹⁵

Înţelegerea mea referitoare la doctrinele ispăşirii este legată de imnuri. Această strofă este ilustrativă:

Cântatul de imnuri şi ascultatul muzicii înălţătoare începe acasă. Prima Preşedinţie ne-a amintit:

„Sfinţii din zilele din urmă ar trebui să-şi umple căminele cu sunetul unei muzici vrednice de laudă. Sperăm că această carte de imnuri să ocupe un loc proeminent între scripturi şi alte cărţi religioase în casele noastre. Imnurile pot aduce familiilor un spirit de frumuseţe şi pace, pot inspira dragoste şi unitate între membrii familiei.

Învăţaţi-vă copiii să iubească imnurile. Cântaţi-le în ziua de sabat, în serile de familie, în timpul studiului scripturilor, la vremea rugăciunii. Cântaţi în timp ce lucraţi, în timp ce vă jucaţi şi în timp ce călătoriţi împreună. Cântaţi imnuri în loc de cântece de adormit copiii pentru a clădi credinţa şi mărturia celor tineri”.¹⁷

Am învăţat lecţii importante şi ceea ce caut să aplic din imnuri sunt următoarele:

1. Să mă străduiesc să fiu mai punctual la adunări, să stau liniştit şi să ascult preludiul muzical şi să simt pioşenia şi revelaţia.

2. Să ies de la adunări cu mai multă pioşenie, permiţând muzicii de sfârşit să prelungească spiritul adunării.

3. Să cânt imnurile. Văd pe unii care au cărţi de imnuri, dar nu cântă.

4. Să aleg imnuri corespunzătoare la adunări şi pentru mesaje.

5. Să folosesc imnurile pentru a prezenta sau pentru a scoate în evidenţă scripturile şi adevărurile Evangheliei în lecţii şi la orele de clasă.

6. Să ascult mai frecvent imnuri în căminul nostru, invitând Spiritul să predomine.

Mă rog ca să putem elimina orice muzică necorespunzătoare din vieţile noastre şi să urmăm sfatul Primei Preşedinţii: „Fraţi şi surori, să folosim imnurile pentru a invita Spiritul Domnului în congregaţiile noastre, în căminele noastre şi în vieţile noastre personale. Să memorăm şi să cugetăm la ele, să le recităm şi să le cântăm, să ne împărtăşim din hrana spirituală ce ne-o oferă. Să ştim că un cântec despre neprihănire este o rugăciune adresată Tatălui Ceresc şi că ‘ea va primi răspuns printr-o binecuvântare asupra capetelor [dumneavoastră]’”¹⁸. Despre aceste adevăruri vă mărturisesc în numele lui Isus Hristos, amin.