În această zi

Există un pericol în expresia într-o zi, care înseamnă „nu în ziua aceasta”. „Într-o zi mă voi pocăi”. „Într-o zi îl voi ierta”. „Într-o zi voi vorbi cu prietenul meu despre Biserică”. „Într-o zi voi începe să plătesc zeciuiala”. „Într-o zi mă voi duce iar la templu”. „Într-o zi…”.

Scripturile spun clar despre pericolul amânării. Ca să putem să ne dăm seama că nu mai avem timp la dispoziţie. Acel Dumnezeu care ne dă fiecare zi ca pe o comoară, ne va cere socoteală. Vom plânge, şi El va plânge, dacă am intenţionat să ne pocăim şi să-I slujim de mâine – zi care n-a venit niciodată – sau să ne fi gândit la ziua de ieri că a fost ocazia de a face ceva şi a trecut. Această zi este un dar preţios de la Dumnezeu. Gândul că „într-o zi, voi face”, poate fi asemenea unui hoţ de şanse şi de binecuvântări veşnice.

Există un avertisment şi un sfat solemn consemnat în Cartea lui Mormon:

„Şi acum, aşa cum v-am spus mai înainte, pentru că voi aţi avut atât de mulţi martori, vă implor, de aceea, să nu amânaţi ziua pocăinţei voastre până la sfârşit; căci după această zi din viaţă, care ne este dată nouă ca să ne pregătim pentru veşnicie, iată, dacă noi nu îmbunătăţim timpul nostru cât suntem în această viaţă, atunci va veni noaptea întunecimii, în care nici o muncă nu poate fi înfăptuită.

Voi nu puteţi să spuneţi, atunci când sunteţi aduşi la acea criză îngrozitoare, că eu mă voi pocăi, că eu mă voi reîntoarce la Dumnezeul meu. Nu, voi nu puteţi spune aceasta; căci acelaşi spirit care stăpâneşte trupurile voastre atunci când voi plecaţi din această viaţă, tot acelaşi spirit va avea puterea să stăpânească trupul vostru în acea lume veşnică”.¹

Apoi, Amulec avertizează despre faptul că amânarea pocăinţei şi slujirii dumneavoastră poate cauza retragerea Spiritului Domnului de la dumneavoastră.

Dar, odată cu avertismentul, el dă şi o speranţă: „Şi eu ştiu aceasta, căci Domnul a spus că nu va trăi în temple nesfinţite, ci El va trăi în inimile celor drepţi; da, şi, de asemenea, a spus că cei drepţi vor şedea în Împărăţia Sa pentru ca să nu mai plece de acolo; iar veşmintele lor vor fi făcute albe prin sângele Mielului”.²

Scripturile sunt pline de exemple de slujitori înţelepţi ai Domnului care au preţuit fiecare zi trăită şi au ales să facă ceea ce puteau să le aducă curăţire. Iosua a fost unul dintre ei, care a spus: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi…”, a zis. „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.³

Când Îi slujim, Duhul Sfânt este alături de noi. Iar Duhul Sfânt este un purificator de păcat.

Chiar Salvatorul, care a fost fără păcat, a fost un exemplu referitor la nevoia de a nu amâna. El a spus:

„Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.

Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii”.⁴

Ca Salvator Înviat, El este astăzi şi pururea, Lumina lumii. El este Acela care ne cheamă să venim la El şi să-I slujim, fără să amânăm. Încurajarea Sa adresată dumneavoastră şi mie este aceasta: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc, şi cei ce Mă caută cu tot dinadinsul Mă găsesc”.⁵

Acest lucru este valabil atât în fiecare zi, cât şi pentru întreaga viaţă. O rugăciune de dimineaţă şi studierea devreme a scripturilor, pentru a şti ce trebuie să facem pentru Domnul, pot stabili direcţia zilei. Putem să ştim ce îndatorire, dintre toate cele între care putem alege, contează mai mult pentru Dumnezeu şi, implicit, pentru noi. Am învăţat fapul că o astfel de rugăciune primeşte întotdeauna răspuns, atâta timp cât cerem şi chibzuim supuşi ca un copil, pregătiţi de a acţiona fără să amânăm să înfăptuim chiar şi cel mai nesemnificativ act de slujire.

În multe zile, nu este uşor să faci ceea ce contează cel mai mult. Nici nu trebuie să fie. Scopul lui Dumnezeu, la momentul creaţiei, a fost să ne lase să dovedim cine suntem. Planul ne-a fost explicat în lumea spiritelor înainte de a ne naşte. Am fost suficient de curajoşi să fim pregătiţi pentru ocazia de a alege în defavoarea ispitelor de aici pentru a ne pregăti pentru viaţa veşnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu. Ne-am bucurat să ştim faptul că testul va fi unul de supunere prin credinţă, chiar şi atunci când nu va fi uşor: „Şi îi vom pune la probă prin aceasta pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor.”⁶

Ştiind că testul va fi greu, am simţit o bucurie datorită faptului că am avut încredere că îl vom trece. Încrederea noastră a venit din cunoaşterea faptului că Isus Hristos va veni pe lume în calitate de Salvator al nostru. El urma să învingă moartea. El avea să facă posibil ca noi să fim curăţiţi de păcate devenind demni de beneficiile ispăşirii Sale.

Noi am ştiut, de asemenea, despre unele realităţi referitoare la ceea ce va trebui să facem ca să primim purificarea de care va fi nevoie. Toţi aceia care ne dorim să fim curăţiţi vom avea nevoie de: botez prin autoritate, de primirea Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor deţinătorilor autorizaţi ai preoţiei, să ne amintim de El şi, implicit, să avem Spiritul Său cu noi, precum şi să ţinem poruncile Sale – iar toate vor fi făcute posibile celor mai umili dintre noi. Nu este necesară o educaţie aleasă, nici bogăţie şi nici viaţă îndelungată. Iar noi, am ştiut faptul că Salvatorul ne va lua lângă El şi va avea puterea de a ne ajuta atunci când testul va fi greu iar ispita de a amâna ne va copleşi. Alma, marele profet, a descris cum Hristos a dobândit acea capacitate:

„Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său.

Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor”.⁷

Noi toţi vom avea nevoie de ajutorul Său, pentru a evita tragedia amânării a ceea ce avem de făcut aici şi acum pentru a dobândi viaţă veşnică. Pentru mulţi dintre noi, ispita de a amâna va veni de la unul sau două simţăminte. Sunt poli opuşi: unul este de a ne automulţumi cu ceea ce am făcut, iar celălat este de a ne simţi copleşiţi de nevoia de a face mai mult.

Sentimentul de automulţumire este un pericol pentru noi toţi. Poate apărea la tineri creduli care cred că este destul timp pe viitor pentru lucrurile spirituale. Ei pot crede că deja au făcut îndeajuns, raportat la scurta lor perioadă de viaţă. Ştiu, din experienţă, cum Domnul poate ajuta un astfel de tânăr să realizeze faptul că se află chiar în acest moment în mijlocul lucrurilor spirituale. Domnul vă poate ajuta să realizaţi faptul că ceilalţi colegi vă urmăresc comportamentul. El vă poate ajuta să realizaţi faptul că viitorul lor veşnic este modelat de ceea ce ei vă văd pe dumneavoastră că faceţi sau nu. Un simplu mulţumesc, pentru buna lor influenţă asupra dumneavoastră, îi poate edifica mai mult decât vă puteţi imagina. Atunci când Îl întrebaţi pe Dumnezeu, El poate şi vă va dezvălui ocazii de a-i edifica pe ceilalţi în locul Său, pe care El i-a desemnat să vă fie în preajmă din copilărie.

Starea de automulţumire îi poate afecta până şi pe cei în vârstă. Cu cât mai bine şi cu cât slujiţi mai mult, cu atât mai probabil este faptul că Satana vă va da acest gând: „Tu ţi-ai dobândit dreptul de a te odihni”. Poate că aţi fost de două ori preşedinta Societăţii Primare în mica dumneavoastră ramură. Sau poate că aţi muncit mult şi din greu în misiunea dumneavoastră şi aţi făcut mari sacrificii pentru a sluji. Ori poate că sunteţi pionierul Bisericii în zona în care locuiţi. Gândul poate veni: „De ce să nu îi las pe ceilalţi mai noi să slujească. Eu mi-am făcut partea”. Tentaţia va fi să credeţi faptul că veţi sluji iar, într-o zi.

Domnul vă poate ajuta să fiţi conştienţi de pericolul de a lua un repaus doar fiindcă simţiţi că aţi făcut îndeajuns. El m-a ajutat pe mine ca să am o discuţie cu unul dintre slujitorii Lui mai în vârstă. Acesta era slăbit, trupul fiindu-i fragil după deceniile de slujire cu credinţă şi din cauza bolii. Doctorii nu-i mai permiteau să iasă deloc din casă. La cererea sa, i-am spus despre o călătorie făcută pentru slujirea Domnului în mai multe ţări, având o mulţime de adunări şi având multe interviuri confidenţiale, ajutând indivizi şi familii. I-am spus despre recunoştinţa exprimată mie de oameni faţă de el, precum şi pentru slujirea sa de ani de zile. El m-a întrebat dacă aveam o altă îndatorire în viitorul apropiat. I-am spus de o altă călătorie lungă ce se întrezărea. M-a luat prin surprindere când m-a prins de braţ, dându-mi un avertisment împotriva stării de automulţumire, care sper să ţină veşnic, zicându-mi: „O, te rog, ia-mă cu tine”.

Este greu să conştientizăm când am făcut îndeajuns, pentru ca ispăşirea să schimbe starea noastră firească şi să ne pregătească pentru viaţa veşnică. Nu ştim nici câte zile trebuie să slujim ca să fie îndeajuns pentru ca acea mare schimbare să se petreacă. Ştim doar că vom avea suficiente zile, dacă nu le irosim. Aceasta este vestea cea bună:

„Iar zilele copiilor oamenilor au fost prelungite, după voinţa lui Dumnezeu, pentru ca ei să se poată pocăi cât timp aveau trup; prin urmare, starea lor a devenit o stare de încercare, iar timpul lor a fost prelungit, potrivit poruncilor pe care Domnul Dumnezeu le-a dat copiilor oamenilor. Căci El a poruncit ca toţi oamenii să se pocăiască; căci El le-a arătat tuturor oamenilor că erau rătăciţi din cauza păcatului părinţilor lor”.⁸

Această încredere dată de Învăţător îi poate ajuta pe aceia dintre noi care se simt copleşiţi de situaţiile noastre. În timpul celor mai grele încercări, atât timp cât aveţi putere de a vă ruga, puteţi să-L rugaţi pe Dumnezeul cel Iubitor: „Te rog, îngăduie-mi să slujesc, în această zi. Nu îmi pasă cât de puţine lucruri voi putea duce la bun sfârşit. Dezvăluie-mi ce pot să fac. Mă voi supune în această zi. Ştiu că pot, cu ajutorul Tău”.

Invitaţia liniştită pe care o puteţi primi poate fi să faceţi un lucru simplu, ca de exemplu, să iertaţi pe cineva care v-a jignit. Puteţi face aceasta şi de pe patul de spital. Poate va trebui să mergeţi să ajutaţi pe cineva care este flămând. Poate că vă simiţiţi copleşiţi de sărăcia în care trăiţi şi de munca depusă zilnic. Dar dacă decideţi să nu aşteptaţi până ce veţi avea mai multă putere şi mai mulţi bani, şi dacă vă rugaţi ca Spiritul Sfânt să vă însoţească, atunci când veţi ajunge acolo veţi şti ce să faceţi şi cum să ajutaţi pe cineva mai nevoiaş decât dumneavoastră. Veţi putea descoperi, când ajungeţi acolo, faptul că ei se rugau şi aşteptau ca cineva, ca dumneavoastră, să vină în numele Domnului.

Fac două promisiuni celor ce sunt descurajaţi de situaţii şi, astfel, sunt ispitiţi de gândul că nu pot sluji Domnului în această zi. Pe cât de grele pot părea lucrurile astăzi, vor fi mai uşoare a doua zi, dacă decideţi să slujiţi Domnului din toată inima în această zi. Situaţia poate că nu se va îmbunătăţi în toate felurile la care vă aşteptaţi. Dar vi se va fi dat o nouă putere de a vă purta poverile, precum şi încrederea că, atunci când poverile sunt mai grele, Domnul, pe care L-aţi slujit, va purta ceea ce dumneavoastră nu puteţi. El ştie cum. El S-a pregătit cu mult timp în urmă. El a suferit pentru infirmităţile şi tristeţile dumneavoastră, atunci când a fost în trup, pentru ca El să ştie cum să vă întărească.

Cealaltă promisiune pe care v-o fac este aceea că, alegând să-I slujiţi Lui în această zi, veţi simţi dragostea Sa şi veţi ajunge să-L iubiţi mai mult. Poate că vă amintiţi această scriptură:

„Eu vă spun, aş vrea ca să vă aduceţi aminte să păstraţi numele scris pentru totdeauna în inimile voastre… să auziţi şi să cunoaşteţi glasul prin care veţi fi chemaţi, precum şi numele cu care El vă va chema.

Căci, cum poate un om să cunoască stăpânul pe care nu l-a slujit şi care este un străin pentru el şi departe de gândurile şi intenţiile sale?”.⁹

Slujindu-I Lui, în această zi, veţi ajunge să-L cunoaşteţi mai bine. Veţi simţi dragostea şi recunoştinţa Lui. Nu veţi dori să amânaţi primirea acestei binecuvântări. Iar să simţiţi dragostea Lui, vă va readuce ca să-I slujiţi Lui, înlăturând stările de automulţumire şi descurajare.

Pe măsură ce-I slujiţi Lui veţi ajunge să cunoaşteţi mai bine glasul prin care veţi fi chemaţi. Atunci când mergeţi la culcare, la sfârşitul zilei, aceste cuvinte vă pot reveni în minte: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri”.¹⁰ Mă rog pentru acea binecuvântare în această zi, pentru fiecare zi, şi pentru viaţa noastră.

Eu ştiu că Tatăl Ceresc trăieşte şi răspunde rugăciunilor noastre. Eu ştiu că Isus este Hristosul cel Viu, Salvatorul lumii, şi că noi putem alege să simţim bucurie şi pace slujindu-I Lui în această zi. În numele lui Isus Hristos, amin.