Spiritul tabernacolului

Acum patruzeci şi şase de ani, am fost chemat ca asistent în Cvorumul Celor Doisprezece şi pentru prima dată, am stat la acest pupitru. Aveam 37 de ani. Mă aflam printre profeţii şi apostolii venerabili şi înţelepţi, „ale căror nume”, după cum proclamă imnul, „noi toţi le respectăm” („Oh, Holy Words of Truth and Love”, Hymns, no. 271). M-am simţit total nepotrivit.

Pe vremea aceea, aici, în Tabernacol, am avut o experienţă hotărâtoare. Ea mi-a dat siguranţă şi curaj.

În acele zile, conferinţa Societăţii Primare se ţinea aici, înainte de conferinţa din aprilie. Am intrat prin uşa din partea de sud, în timp ce imnul de deschidere era interpretat de un cor mare de copii de la Societatea Primară. Sora Lue S. Groesbeck, o membră a Consiliului General al Societăţii Primare, îi dirija. Ei cântau:

În timp ce copiii cântau liniştiţi, pianistul, care a înţeles că excelenţa nu atrage atenţia asupra ei, nu a cântat un solo în timp ce ei interpretau cântecul. Cu măiestrie, absolut invizibil, amesteca vocile tinere într-o melodie inspirată, revelatoare. Acela a fost momentul hotărâtor. S-a fixat adânc şi permanent în sufletul meu, exact ceea ce aveam mai mult nevoie pentru a mă susţine în acei ani care au urmat.

Am simţit, poate, ceea ce simţise profetul Ilie. El a pecetluit cerurile împotriva răului rege Ahab şi a fugit într-o peşteră să-L caute pe Domnul:

„A trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile… Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc:Domnul nu era in focul acela.. Şi după foc a venit un surâs blând şi subţire.

„Când l-a auzit Ilie”, spune cronica, „şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stătut la gura peşterii” ca să vorbească cu Domnul (1 Împăraţi 19:11-13).

Am simţit ceea ce trebuie să fi simţit nefiţii când Domnul le-a apărut: „Au auzit un glas, ca şi cum ar fi venit din cer; şi şi-au aruncat ochii de jur-împrejur, căci nu au înţeles glasul pe care L-au auzit; şi nu era un glas aspru şi nici un glas puternic; cu toate acestea şi în ciuda faptului că era un glas slab, Acesta i-a pătruns până în inimă pe cei care L-au auzit, într-atât, încât nu a fost nici o parte a trupului lor care să nu se fi cutremurat; da, i-a pătruns pe ei până în suflet şi a fãcut ca inimile lor să ardă”(3 Nefi 11:3).

Acest glas slab şi mic pe care Ilie şi nefiţii l-au auzit este cel pe care profetul Joseph Smith l-a înţeles când a scris: „Da, astfel spune glasul slab, liniştit, care şopteşte şi pătrunde toate lucrurile” (D&L 85:6).

În acel moment hotărâtor, am înţeles că acel glas slab şi mic este mai mult simţit, decât auzit. Dacă l-aş asculta, ar fi totul în regulă în slujirea mea.

După aceea, am avut asigurarea că Mângâietorul, Duhul Sfânt, este acolo pentru toată lumea care va răspunde la invitaţia de a cere, a căuta şi a bate la uşă (vezi Matei 7:7-8; Luca 11: 9-10; 3 Nefi 14:7-8; D&L 88:63). Am ştiut atunci că totul va fi bine pentru mine. Pe măsură ce anii au trecut, aşa a fost.

Am învăţat, de asemenea, câtă putere poate fi în muzică. Când muzica este prezentată cu pioşenie, ea poate fi asemănată cu revelaţia. Câteodată, cred că ea nu poate fi separată de glasul Domnului, glasul slab şi mic al Spiritului.

Muzica bună de toate genurile îşi are locul ei. Şi există nenumărate locuri unde poate fi auzită. Dar Tabernacolul din Piaţa Templului este diferit de toate celelalte locuri.

De-a lungul generaţiilor, Corul Tabernacolului a deschis transmisiunile săptămânale, cântând cuvintele scrise de William W. Phelps:

Cu mai mult de 100 de ani în urmă, preşedintele Wilford Woodruff, pe atunci în vârstă de 91 de ani, a ţinut ceea ce avea să devină ultima lui predică de la acest pupitru. În congregaţie se afla băiatul de 12 ani, LeGrand Richards. Tatăl lui, George F. Richards (mai târziu rânduit apostol), şi-a adus băieţii la Tabernacol să-i audă pe fraţi. LeGrand niciodată nu a uitat acea experienţă.

Timp de mai mult de 20 de ani, am fost foarte apropiat de vârstnicul LeGrand Richards. Când el avea 96 de ani, mesajul acela încă îi era în inimă. Nu putea să-şi amintească cuvintele pe care preşedintele Woodruff le-a spus, dar nu a putut să uite niciodată cum s-a simţit când ele au fost spuse.

În diferite ocazii, am simţit prezenţa acelora care au construit şi întreţinut acest Tabernacol. Prin muzica şi cuvântul rostit, cei care au fost înainte au întreţinut simplitatea Evangheliei şi mărturia despre Isus Hristos. Acea mărturie a fost lumina îndrumătoare din viaţa lor.

Evenimente însemnate, care au modelat destinul Bisericii, au avut loc în acest Tabernacol, în Piaţa Templului.

Toţi preşedinţii Bisericii, cu excepţia lui Joseph Smith şi a lui Brigham Young, au fost susţinuţi într-o adunare solemnă, în acest Tabernacol. Şi într-un mod asemănător, procedura de susţinere se repetă anual într-o conferinţă generală şi apoi se repetă în fiecare ţăruş, episcopie şi ramură, după cum s-a cerut prin revelaţie.

Domnul a spus: „Nu va fi dat nimănui să meargă înainte să predice Evanghelia Mea sau să zidească Biserica Mea, dacă nu este rânduit de către cineva care are autoritate şi dacă nu este cunoscut de către Biserică faptul că el are autoritate şi a fost rânduit regulamentar de conducătorii Bisericii” (D&L 42:11).

În acest fel, nici un străin nu poate veni printre noi şi să pretindă că are autoritate şi să încerce să conducă Biserica pe un drum greşit.

Aici, în 1880, Perla de Mare Preţ a fost acceptată ca una dintre lucrările canonice ale Bisericii.

Aici, de asemenea, două revelaţii au fost adăugate la lucrările canonice, cunoscute acum drept Doctrină şi legăminte, secţiunile 137 şi 138. Secţiunea 137 consemnează o viziune dată profetului Joseph Smith în templul Kirtland, iar secţiunea 138 este o viziune dată preşedintelui Joseph F. Smith, referitor la vizita Salvatorului la spiritele celor morţi.

Aici, în 1979, după ani de pregătire, versiunea sfinţilor din zilele din urmă a Bibliei traduse de regele Iacov a fost prezentată Bisericii.

Noile ediţii ale Cărţii lui Mormon, ale Doctrinei şi legămintelor, ale Perlei de Mare Preţ au fost anunţate de către Biserică, aici.

Într-o conferinţă generală din 1908, preşedintele Joseph F. Smith a citit secţiunea 89 a Doctrinei şi legămintelor – Cuvântul de Înţelepciune. Apoi, el, amândoi consilierii lui şi preşedintele Celor Doisprezece au vorbit despre acelaşi subiect, Cuvântul de Înţelepciune. Apoi, s-a ţinut un vot de acceptare în unanimitate de către membrii Bisericii.

Acea revelaţie începe: „Datorită planurilor şi intenţiilor rele care există şi vor exista în ultimele zile în inima conspiratorilor, v-am avertizat şi vă previn, dându-vă acest cuvânt de înţelepciune prin revelaţie” (D&L 89:4).

El este o pavăză şi o protecţie pentru poporul nostru, în special pentru tineri. Devine o parte din „toată armura” lui Dumnezeu promisă în revelaţii pentru a-i proteja de „săgeţile arzătoare” ale Satanei (vezi D&L 27:15-18).

Biserica şi toţi membrii ei au fost mereu, sunt şi acum şi vor fi mereu sub asediul adversarului. El va acoperi, chiar va şterge glasul liniştit şi mic prin muzică tare şi distonantă cu versuri care nu pot fi înţelese sau, mai rău, versuri care pot fi înţelese, dar sunt grosolane. El ne va conduce meticulos pe un drum greşit, cu fiecare nouă tentaţie pe care o plănuieşte.

Aici, prin revelaţie, Domnul a clarificat rânduiala preoţiei şi aceasta a deschis porţile pentru îndeplinirea poruncii Salvatorului de a duce Evanghelia „tuturor naţiunilor, neamurilor, limbilor şi popoarelor” (D&L 133:37) şi pentru a face ca Biserica Sa să fie înfiinţată la toţi.

Aici, Cartea lui Mormon a primit subtitlul „Un alt testament al lui Isus Hristos”. După aceasta, oricine deschide cartea va cunoaşte, chiar din subtitlu, ceea ce se prezintă în ea.

Învăţăturile, predicile, muzica, sentimentele şi Spiritul din această clădire sacră se transferă fără să fie diminuate în măreţul Centru de Conferinţe de alături, unde sunt auzite de zeci de mii de oameni, traduse în zeci de limbi şi transmise congregaţiilor din lumea întreagă.

Chiar mai mult, acest Spirit intră în casele a milioane şi milioane de sfinţi din zilele din urmă. Acasă, părinţii se roagă pentru bunăstarea copiilor lor. Bărbaţii şi femeile, după cum s-a promis în Cartea lui Mormon, chiar copilaşii, pot primi mărturia despre Isus Hristos (vezi Mosia 24:22; Alma 32:23; 3 Nefi 17:25) şi despre restaurarea Evangheliei Lui.

Acest Tabernacol din Piaţa Templului este „o casă de rugăciune, o casă de post, o casă de credinţă, o casă de slavă a lui Dumnezeu, chiar casa [Lui]” (D&L 109:16). Cei chemaţi să vorbească sau să interpreteze recitări sau muzică sau alte forme de artă sunt obligaţi să prezinte ceea ce este valoros.

A căuta slava oamenilor, scripturile ne atenţionează, este să fii îndepărtat uşurel de la calea sigură de urmat în viaţă (vezi Ioan 12:43; 1 Nefi 13:9; 2 Nefi 26:29; Helaman 7:21; Mormon 8:38; D&L 58:39). Şi scripturile ne avertizează clar de ceea ce urmează când se „aspiră la onorurile oamenilor” (D&L 121:35).

Nu este atât de mult ceea ce se aude în predici, ci ceea ce se simte. Duhul Sfânt poate confirma tuturor celor care ajung sub influenţa Lui că mesajele sunt adevărate, că aceasta este Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Tabernacolul se află aici lângă templu, ca o ancoră şi el a devenit un simbol al restaurării. A fost construit de către oameni foarte săraci şi oameni foarte, foarte obişnuiţi. Acum este cunoscut în toată lumea.

Corul Tabernacolului, identificat după numele clădirii, este un glas al Bisericii de mulţi ani. Fie ca oamenii acestui cor să nu fie luaţi de val sau să se lase târâţi departe de misiunea principală care a fost rolul lor de generaţii.

Căci generaţie după generaţie, corul a deschis şi a încheiat transmisiunile cu un mesaj inspirat, bogat în principii şi ancorat în doctrinele restaurării, începând cu „Gently Raise the Sacred Strain” (Cântaţi uşor cântecul sfânt) (Hymns, nr. 146) şi încheind cu „As the Dew from Heaven Distilling” (Ca roua din cer distilată) (Hymns, nr. 149).

Tabernacolul se află în lume ca unul dintre cele mai mari centre de muzică şi cultură valoroasă. Dar mai presus de toate, el reprezintă un stindard al restaurării Evangheliei lui Isus Hristos. Această mărturie simplă a fost înrădăcinată adânc şi permanent în mine, aici, în clădirea aceasta, de către copiii de la Societatea Primară care au cântat respectuos, cu intonaţii revelatorii.

Dumnezeu să binecuvânteze această clădire sacră şi tot ce se petrece în interiorul pereţilor ei. Cât de recunoscători suntem că a fost renovată şi remobilată fără să se piardă caracterul ei sacru.

Vârstnicul Parley P. Pratt din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli a citit aceste cuvinte din secţiunea 121 din Doctrină şi legăminte: „Virtutea să înfrumuseţeze fără încetare, gândurile tale; atunci, încrederea ta va creşte puternic în prezenţa lui Dumnezeu; şi doctrina preoţiei va cădea deasupra sufletului tău ca roua din cer.

Duhul Sfânt va fi tovarăşul tău permanent şi sceptrul tău un sceptru neschimbat al dreptăţii şi al adevărului; şi stăpânirea ta va fi o stăpânire nepieritoare şi, fără mijloace de constrângere, va curge spre tine în vecii vecilor” (D&L 121:45-46).

Profund emoţionat, Parley P. Pratt şi-a consemnat gândurile într-un imn care, de fapt, este o rugăciune. Mulţi ani el a fost cântat de Cor la încheierea transmisiunilor săptămânale:

Adaug mărturia mea că Isus Hristos este Hristosul, că aceasta este casa Lui, în această zi sacră a dedicării, în numele lui Isus Hristos, amin.