Mesaj pentru nepoţii mei

Imagine

Fraţilor, în această seară, mi-ar place să vă vorbesc aşa cum le-aş vorbi nepoţilor mei. Sper că ceea ce am de spus va fi folositor pentru toţi tinerii deţinători ai preoţiei de pretutindeni. Când mă gândesc la această mare congregaţie şi, de asemenea, la multe alte mii care ni s-au alăturat urmărind transmisia prin satelit, îmi amintesc că măreaţa binecuvântare de a deţine preoţia lui Dumnezeu este rezervată pentru relativ puţini, în comparaţie cu miliardele de oameni care există în lume. A deţine preoţia este o onoare specială, totuşi orice bărbat sau băiat demn din Biserică, peste vârsta de 12 ani, o poate primi.

Preoţia este autoritatea delegată omului de a sluji în numele lui Dumnezeu. Este o putere pe care nimeni nu şi-o poate atribui din proprie iniţiativă. Aşa cum a spus Pavel: „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron”.¹ Este o autoritate dincolo de tot ce poate crea puterea umană.

Peter, un preot tânăr, a scris despre o experienţă care l-a învăţat că puterea preoţiei este foarte adevărată. Un tânăr convertit din episcopia sa din Ontario, Canada, a fost susţinut în calitate de învăţător în cadrul Preoţiei aaronice, iar Peter a fost chemat să fie persoana care să îndeplinească rânduiala. Peter scrie: „Niciodată înainte nu-mi aşezasem mâinile pe capul nimănui, şi am simţit că nu eram potrivit. Dar apoi, Spiritul m-a asigurat că va fi totul bine dacă fac aceasta…“

Tânărul băiat care trebuia să fie rânduit era aşezat pe scaun, iar eu stăteam chiar în spatele lui. [Preşedintele Tinerilor Băieţi] m-a ajutat să spun rugăciunea rânduielii şi eu am repetat fiecare cuvânt pe care-l spunea el. După ce am terminat rânduiala şi am spus: ‘… Şi acum dorim să lăsăm o binecuvântare asupra capului tău…’ …[preşedintele Tinerilor Băieţi] s-a uitat la mine arătându-mi că era rândul meu să mă descurc singur.

În acel moment, înţelesul întregii preoţii s-a schimbat pentru mine. Nu mai era doar un titlu, ci era autoritatea reală de a acţiona în numele lui Dumnezeu, iar eu confeream această autoritate altcuiva. Am făcut o pauză şi am aşteptat ca Spiritul să-mi şoptească ce trebuia să spun. Îmi este greu să descriu sentimentele pe care le-am avut în acea zi în timpul binecuvântării, dar pot să spun că acum am o mărturie puternică despre faptul că puterea preoţiei este adevărată.”²

Voi, tinerii băieţi, fără îndoială că aşteptaţi să primiţi preoţia mai mare sau Preoţia lui Melhisedec. Despre această preoţie mai mare, profetul Joseph Smith a spus: „Instituirea ei a avut loc înainte de ‘întemeierea acestui pământ, sau stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, sau Fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie’ şi această preoţie este după ordinul Fiului lui Dumnezeu”.³

În calitate de deţinători ai preoţiei noi suntem reprezentanţii Domnului. Domnul a vorbit despre această sacră reprezentare vârstnicilor Bisericii în Kirtland, în 1831: „De aceea, deoarece voi sunteţi reprezentanţi, sunteţi angajaţi în lucrarea Domnului; şi tot ceea ce faceţi conform voinţei Domnului este lucrarea Domnului”.⁴

Preşedintele Hinckley ne-a amintit deseori că munca misionară este responsabilitatea esenţială a preoţiei. Este o mare onoare şi responsabilitate să fii chemat să-L slujeşti pe Domnul în munca misionară. Această slujire aduce bucurie permanentă, chiar dacă poate fi, de asemenea, o încercare descurajantă uneori. Misiunea mea mi-a schimbat cursul vieţii. A fost una dintre cele mai mari experienţe pe care am avut-o vreodată. Slujirea într-o misiune ne pregăteşte pentru restul lucrării din viaţa noastră şi pentru lucrarea noastră veşnică.

Sper ca fiecare dintre voi să devină un bărbat al lui Dumnezeu. Veţi deveni bărbaţi ai lui Dumnezeu prin lucrări drepte. Vă veţi onora şi mări preoţia şi, aşa cum apostolul Pavel a spus: „caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea”.⁵

Nu este întotdeauna uşor să urmezi un plan drept şi să fii supus legilor societăţii şi legilor Domnului. În final, totuşi, respectarea regulilor rămâne cea mai bună cale pentru a obţine toate lucrurile pe care le-a promis Domnul.

Toţi suntem răspunzători pentru faptele noastre. Experienţa mea ca avocat m-a învăţat că aceia care duc o viaţă nelegiuită, în mod frecvent îşi învinuiesc tatăl sau mama sau societatea atunci când sunt duşi la închisoare. Totuşi, aleg cu încăpăţânare să acţioneze „împotriva naturii lui Dumnezeu” şi, în consecinţă, sunt „într-o stare contrară naturii fericirii”.⁶ Unii dintre ei chiar pretind: „Diavolul m-a făcut să fac aceasta!” Adevărul din această declaraţie este că diavolul ne îndeamnă să facem rău.⁷ Partea neadevărată se datoreşte faptului că noi avem libertatea de a alege. Diavolul nu ne poate convinge să facem nimic din ceea ce nu vrem să facem.⁸

Ispitele şi lucrurile care ne pot face să păcătuim vin la noi toţi, indiferent dacă suntem tineri, în floarea vârstei sau la vârsta bătrâneţii. Aşa cum cineva a observat odată: „La tinereţe intrăm în necazuri, la bătrâneţe vin necazurile la noi”.⁹ Acceptarea crescândă a comportării neadecvate în societatea noastră ne va cere să ne ţinem strâns de bara de fier a neprihănirii pentru a primi binecuvântările şi protecţia Domnului. Există un mare pericol când considerăm că ispitele Satanei nu sunt serioase. Va trebui să ne protejăm împotriva tuturor formelor răului în toate zilele vieţii noastre.

Voi, tinerii care deţineţi preoţia, aveţi datoria să respectaţi femeile. Când faceţi curte tinerelor fete atrăgătoare din Biserică, aveţi datoria de a le proteja siguranţa fizică şi virtutea. Preoţia pe care o deţineţi vă aduce marea responsabilitate de a vă asigura că înaltele standarde morale ale Bisericii sunt menţinute întotdeauna. Ştiţi că nu trebuie să deveniţi prea apropiaţi încât să daţi naştere la dorinţe sexuale. Veţi pierde o parte din ceea ce este sacru în dumneavoastră dacă depăşiţi limita şi abuzaţi de măreţele puteri ale procreării. Cum poate oricare dintre noi să joace un rol important în viaţă sau în eternitate, dacă nu avem puterea de a ne controla? A fi căsătorit cu o femeie neprihănită care îl iubeşte pe Domnul, te iubeşte pe tine şi respectă preoţia este una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieţii şi ale eternităţii. Am aflat aceasta din cei peste 60 de ani de căsătorie cu soţia mea, Ruth.

Prietenii şi cunoştinţele contribuie mult la bogăţia vieţii, dar aceste relaţii pot fi temporare. Nimeni nu vă iubeşte mai mult sau nu se preocupă mai mult de bunăstarea voastră decât o fac părinţii. Vă puteţi îndoi de ceea ce vă spun, dar nu vă puteţi îndoi de dragostea lor pentru voi şi de interesul pe care îl au în ce priveşte bunăstarea voastră.

Va veni timpul când voi, tinerii băieţi, veţi avea responsabilitatea de a vă îngriji de soţie şi de copii, care vor depinde de voi. Când vă veţi căsători veţi fi responsabili pentru bunăstarea soţiei voastre şi în final, pentru bunăstarea copiilor voştri, când vă formaţi o familie. Căsătoria şi calitatea de tată pot aduce mare fericire eternă şi bucurie. Aşa cum a spus preşedintele Joseph F. Smith, viaţa de familie este „cea pe care se bazează guvernarea şi perpetuarea Bisericii”.¹⁰ Pentru a găsi măreaţa satisfacţie în cămin, ambii parteneri trebuie să fie complet angajaţi în căsătorie. Preşedintele David O. McKay a spus odată: „Când o persoană consideră afacerile şi plăcerea mai importante decât familia sa, în acel moment ea începe decăderea la condiţia de ticăloşie spirituală”.¹¹

Unii dintre voi aţi avansat mult pe drumul realizării cu succes a unora dintre ţelurile voastre în viaţă. Suntem mândri de voi. Tatăl meu mi-a spus odată că el a crezut că a avut succes când a absolvit facultatea de drept. A spus că, într-adevăr, într-un fel absolvirea a fost doar începutul unor provocări mai mari. Nu vom atinge succesul final, nici nu ne vom elibera de provocările lumeşti în această viaţă.

Trăim într-o eră a specializării. Când eram băiat, mulţi oameni aveau automobile modelul T. Ford. În comparţie cu maşinile moderne erau relativ simplu construite din punct de vedere mecanic. Mulţi oameni erau în stare să-şi repare propriile maşini înlăturând suprafaţa uzată a valvelor motorului prin polizare, schimbând segmenţii sau pistoanele, schimbând cureaua de transmisie, şi folosind rezerve generoase de fişe (un mănunchi de fire de liţă care se duce la bujii). Automobilele din zilele noastre sunt atât de sofisticate, încât majoritatea persoanelor ştiu foarte puţin despre cum să le repare. Mecanicii de azi folosesc computerul pentru a diagnostica problemele motorului. Am menţionat acest exemplu pentru a vă încuraja pe voi, tinerii băieţi, să acumulaţi pregătire şi educaţie pentru a putea face faţă competiţiei. Educaţia tehnică este foarte importantă şi, la fel este educaţia la nivel înalt. Orice fel de calificare pretinde o pregătire specializată.

Nu mă interesează ce vocaţie alegeţi să urmaţi în viaţă, atâta timp cât este una onorabilă. Cum vreţi să vă întreţineţi familia este decizia voastră. Dobândirea unei calificări este o cale bună de a plăti facturile, dar suntem cu adevărat datori cu ceva mai mult în ceea ce priveşte implicarea personală. Să nu deveniţi atât de preocupaţi de lucrurile materiale ale vieţii, încât să pierdeţi esenţa laturii voastre umane. Vă puteţi aminti personajul lui Dickens, Jacob Marley, care s-a plâns de obsesia lui faţă de muncă atunci când a exclamat: „Afacerile? Omenirea trebuia să fie afacerea mea! Bunăstarea comună trebuia să fie afacerea mea.”¹² Fiecare dintre noi este dator să joace acelaşi rol în întărirea societăţii, în special în îndeplinirea lucrării lui Dumnezeu.

Am învăţat că, pentru aceia dintre noi care deţin preoţia, cea mai bună formulă pentru succes este: „Căutaţi mai întâi să zidiţi împărăţia lui Dumnezeu şi să întemeiaţi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor adăuga”.¹³ Succesul nu va veni imediat, pentru că el cere pregătire şi muncă grea. Nu există în mod real o scurtătură care să ducă la succes.

Fiecare dintre noi este o creaţie unică a Tatălui nostru Ceresc. Nu există doi dintre noi care să fie perfect la fel. Nimeni altcineva nu are exact aceleaşi daruri şi talente care ne-au fost date nouă. Trebuie să ne dezvoltăm acele talente şi daruri şi să le folosim efectiv pentru a fi deosebiţi. De exemplu, în timp ce creşteam, trăia în vecinătatea noastră un tânăr băiat deosebit care nu mergea la şcoală, dar făcea cu mâinile lui o mobilă frumoasă. El şi cu mine am fost înrolaţi în armată în aceeaşi zi. El nu putea învăţa să-şi facă patul ca să fie acceptat la inspecţie, dar putea să facă piese de mobilier din lemn, adevărate obiecte de artă. Aşa cum preşedintele Howard W. Hunter a spus: „Unele persoane au ideea că talentul, creativitatea, stabilitatea morală sau măreţia nu sunt de domeniul tinereţii, ci sunt rezervate acelora care sunt mai în vârstă. Nu este adevărat”.¹⁴

Voi, tinerii băieţi, aveţi un viitor care promite mult. Sunteţi beneficiarii unor cunoştinţe pe care lumea nu le-a avut niciodată înainte. Aceste cunoştinţe vă vor permite să vă aduceţi contribuţia la viitorul afacerilor moderne, industriei, agriculturii şi profesiilor. Puteţi face parte dintre aceia care vor apăra stilul de viaţă pe câmpul de bătălie. Veţi fi printre aceia care duc principiile Evangheliei în lume şi ajută la creşterea Bisericii.

Acum, dragii mei nepoţi şi toţi tinerii băieţi speciali, care mă auziţi acum, mergeţi înainte. Înaintaţi cu credinţă şi neprihănire, urmând îndrumarea profetului nostru, preşedintele Gordon B. Hinckley. Dacă faceţi astfel, Domnul vă va întări şi vă va ajuta, astfel încât veţi îndeplini lucruri măreţe. Mărturisesc despre măreaţa şi profunda influenţă pe care preoţia a avut-o în viaţa mea. În mulţii mei ani de viaţă am încercat să nu ascund cine sunt şi în ce cred. Nu-mi pot aminti, nici o singură clipă, ca aceasta să-mi fi dăunat în carieră sau să fi pierdut un prieten preţios prin umila recunoaştere a faptului că eram membru al acestei Biserici. Vă las mărturia şi binecuvântările mele astăzi, în numele lui Isus Hristos, amin.