Staţi pe cărare

Pe una dintre cărările dintr-un canion în apropiere de casa mea, este un semn care spune: „Staţi pe cărare”.

Odată ce o apuci pe acea cărare, îţi devine în curând foarte clar că a fost un sfat sănătos. Sunt dealuri şi cotituri şi zone foarte abrupte. În unele locuri pământul de lângă cărare este instabil şi în anumite anotimpuri ale anului, apar din când în când şerpi cu clopoţei. Mesajul meu din această seară pentru toţi este acelaşi mesaj ca cel de pe semn – „Staţi pe cărare”.

Cu câţiva ani în urmă, m-am dus într-o excursie cu rucsacul în spate în munţii Teton din Wyoming, împreună cu un grup de tinere fete. A fost un urcuş dificil şi a doua zi, am ajuns la partea cea mai periculoasă a urcuşului. Urma să mergem de-a lungul trecătoarei Hurricane (Uragan) – numită foarte adecvat pentru vânturile puternice care aproape totdeauna suflau acolo. Am fost îndrumate de un pădurar să stăm pe centrul cărării, să stăm cât de jos posibil în porţiunile expuse ale cărării, să asigurăm totul în rucsac şi să ne mişcăm repede. Acest loc nu era pentru a face fotografii sau pentru a merge lejer. Am răsuflat uşurată şi fericită când fiecare tânără a trecut de acel loc cu bine. Şi ştiţi ceva – nici una dintre ele nu a întrebat cât de aproape de margine putea merge!

Câteodată când mergem pe cărările vieţii, dorim să pierdem timpul în locurile periculoase crezând că sunt distractive şi palpitante şi că suntem stăpâne pe noi. Câteodată, credem că putem trăi pe margine şi totuşi să ne menţinem virtutea. Dar acela este un loc riscant. Aşa cum profetul Joseph Smith ne-a spus: „Fericirea este obiectul şi menirea existenţei noastre; şi vom ajunge la aceasta, dacă continuăm pe cărarea care ne duce la ea; şi această cărare este virtutea” (History of the Church, 5:134-135).

Sfatul Domnului către Emma Smith în Doctrină şi legăminte, secţiunea 25, este sfatul Lui către toate fiicele Sale preţioase. Acolo, ni se dă un cod de conduită şi sfatul de a umbla „pe cărările virtuţii” (D&L 25:2). Virtutea „este un model de gândire sau comportament bazat pe înalte standarde morale” (Predicaţi Evanghelia Mea, p. 125). Deci, care sunt standardele morale înalte care ne ajută să fim virtuoase?

Virtutea cuprinde modestie – în gândire, limbaj, îmbrăcăminte şi purtare. Şi modestia este piatra de bază a castităţii. La fel cum cineva nu merge desculţ pe cărările umblate de şerpii cu clopoţei , tot aşa în lumea zilelor noastre este esenţial să fim modeste chiar pentru siguranţa noastră. Când suntem modeste, arătăm celorlalţi că înţelegem legătura noastră cu Tatăl Ceresc ca fiice ale Sale. Demonstrăm că Îl iubim şi că vom sta ca martore ale Lui în toate lucrurile. A fi modest arată celorlalţi că noi „preţuim virtutea” („Dearest Children, God Is Near You”, Hymns, no. 90). Modestia nu este o chestiune de a fi „în top” Este de a avea inimă şi de a fi sfântă. Nu înseamnă să fii la modă. Înseamnă să fii credincioasă. Nu înseamnă să fii „tare”. Înseamnă să fii castă şi să ţii legămintele. Nu înseamnă să fii simpatizată, ci să fii pură. Modestia înseamnă să te menţii sigur pe cărarea castităţii şi a virtuţii. Este clar că virtutea este o cerinţă pentru exaltare. Mormon ne ajută să înţelegem că atât virtutea, cât şi castitatea sunt „mai dragi şi mai preţioase deasupra tuturor lucrurilor” (vezi Moroni 9:9). Pur şi simplu nu ne permitem să fim delăsătoare sau să ne apropiem prea mult de margine. Acela este locul periculos în care nu trebuie să meargă nici o fiică a lui Dumnezeu.

Noi suntem sfătuite în Doctrină şi legăminte, secţiunea 25, că trebuie să ne lipim de legămintele noastre (D&L 25:13). Lipirea pentru mine înseamnă să ne prindem, să aderăm şi într-adevăr să ne ţinem strâns de promisiunile pe care le facem Domnului. Legămintele noastre ne vor întări pentru a rezista ispitei. Păstrarea legămintelor noastre ne va ţine bine pe cărarea virtuţii. Pe măsură ce păstrăm legămintele pe care le-am făcut la botez, vom rămâne pe mijlocul cărării. Vârstnicul Jeffrey Holland ne reaminteşte:

Începând cu botezul nostru, noi facem legăminte pe măsură ce urmăm această cărare către viaţa veşnică şi rămânem pe această cărare, ţinându-le… Îndemnurile Duhului Sfânt vor fi întotdeauna suficiente pentru nevoile noastre dacă ne menţinem pe cărarea legămintelor. Cărarea noastră este ascendentă aproape tot timpul, însă ajutorul pe care-l primim pentru a depăşi încercările este cu adevărat divin. Avem trei membri ai Dumnezeirii – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – care ne ajută datorită legămintelor pe care le-am făcut.

Pentru a ne aminti de acele legăminte, luăm în fiecare săptămână din împărtăşanie. În rugăciunea oferită pentru pâine, noi „Îţi mărturisim Ţie, o Dumnezeule, Tată Veşnic, că dorim cu adevărat să luăm asupra [noastră] numele Fiului Tău şi să ne amintim totdeauna de El şi să ţinem poruncile pe care El le-a dat, pentru ca [noi] să putem avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]” (D&L 20:77) (Jeffrey R. Holland, „Ce mi-aş dori să ştie fiecare membru nou – şi să-şi amintească fiecare persoană care este membră de o perioadă lungă de timp”, Liahona, octombrie 2006, pp. 10-16).

Îndrumate de Spirit Său, veţi putea fi încrezătoare şi fericite, iar virtutea vă va împodobi gândurile neîncetat. Cartea lui Mormon descrie ce s-a întâmplat când o societate întreagă şi-a ţinut legămintele şi a trăit în curăţenie spirituală şi au avut vieţi virtuoase. „Şi cu siguranţă nu a putut să fie nici un popor mai fericit printre toate popoarele care au fost făcute de către mâna lui Dumnezeu” (4 Nefi 1:16). Îndrumate de Duhul Sfânt, veţi avea, de asemenea, o influenţă bună asupra altora.

În biroul meu am fotografii cu generaţiile de femei din familia mea – străbunica mea, bunica mea, mama mea şi fiica mea, Emi. Vieţile lor de angajament şi credinţă în planul ceresc m-au ajutat să urc din ce în ce mai sus şi să călătoresc mai departe. Uitându-mă la acea fotografie acum, pot vedea foarte clar importanţa trăirii unei vieţi virtuoase. Astăzi, nu am doar o fiică, ci şi cinci nurori şi cinci nepoţele pe care trebuie să le adaug la acea fotografie. Am un sentiment de adâncă responsabilitate să trăiesc o viaţă exemplară de virtute şi sfinţenie pentru ele. Chiar dacă voi sunteţi primele în generaţiile care vor veni, şi voi aveţi o responsabilitate faţă de cele care vă vor urma.

De curând, am pornit în aceeaşi excursie în munţii Teton despre care am vorbit mai devreme, doar că de această dată am fost cu soţul şi un grup de prieteni de aceeaşi vârstă cu a noastră. Când am început era captivant şi uşor, dar înainte de a ajunge la destinaţie, eram epuizaţi şi am ştiut că aveam probleme. Nu am fost pregătită fizic pentru acea excursie, aşa cum fusesem când am mers cu tinerele fete cu ani în urmă – şi mi-am pus echipamentul fără prea multă grijă şi am luat prea multe cu mine. Greutatea rucsacului meu a început să mă slăbească şi am fost gata să renunţ la el. Ceilalţi simţeau, de asemenea, oboseala altitudinii, a terenului prăpăstios şi a rucsacurilor grele. Soţul meu şi-a dat seama de aceasta şi s-a grăbit înainte. M-am simţit abandonată. Totuşi, după aproximativ o oră, am putut să-l văd pe soţul meu coborând pe cărare pe cealaltă parte a văii. Alerga către mine. Când a ajuns la mine, mi-a luat rucsacul, mi-a şters lacrimile şi m-a condus la destinaţie – un lac clar de cleştar înconjurat de pini. Apoi, s-a întors în jur, s-a dus înapoi pe cărare şi a făcut acelaşi lucru de încă patru ori pentru ceilalţi excursionişti. Când m-am uitat la el, mi-a părut rău că eram atât de nepregătită şi mi-a părut şi mai rău că am avut atât de multe lucruri în rucsac care s-au adăugat la greutatea pe care a trebuit s-o care pentru mine. Dar am fost atât de recunoscătoare pentru puterea lui, pentru altruismul lui, pentru pregătirea lui şi pentru dragostea lui.

Pe măsură ce urcaţi munţii vieţii, rămâneţi pe cărarea virtuţii. Vor fi alţii să vă ajute – părinţii, membrii familiei, episcopii, consilieri şi prieteni neprihăniţi de toate vârstele. Şi dacă sunteţi slăbite sau o luaţi pe un drum greşit, schimbaţi direcţia şi întorceţi-vă pe cărarea virtuţii. Întotdeauna amintiţi-vă că Salvatorul este prezent pentru voi. El vă va da capacitatea de a vă pocăi, vă va întări, va lua din greutăţile voastre, vă va şterge lacrimile, vă va alina şi va continua să vă ajute să rămâneţi pe cărare.

Salvatorul este exemplul perfect de virtute. Când Isus a mers pe drumurile Palestinei, „făcea bine” (Faptele apostolilor 10:38). El i-a vindecat pe bolnavi, i-a făcut pe orbi să vadă şi i-a înviat pe cei morţi. El a propovăduit adevărurile veşnice, realitatea existenţei noastre premuritoare, scopul vieţii noastre pe pământ şi potenţialul nostru ca fiice ale lui Dumnezeu în viaţa care va urma (vezi Hristos cel Viu). Una dintre scripturile mele favorite spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6).

Mărturisesc că acest lucru este adevărat. El nu doar a marcat drumul, dar El chiar m-a condus de mână din când în când. „Calea Sa este drumul care duce la fericire în această viaţă şi în viaţa eternă din lumea care va veni” (Vezi Hristos cel Viu). Vă depun mărturia mea că El trăieşte! El va auzi rugăciunile voastre şi vă va îndruma paşii. Isus Hristos este Exemplul şi Îndrumătorul nostru. Staţi pe cărare! Fiţi modeste. Lipiţi-vă de legămintele voastre şi fiţi demne de însoţirea Duhului Sfânt. Domnul promite: „Îndrăzniţi, pentru că Eu vă voi conduce. Împărăţia este a voastră şi binecuvântările ei sunt ale voastre şi bogăţiile eternităţii sunt ale voastre” (D&L 78:18). Cu adevărat, sunt uluită de „viaţa Lui fără de pereche şi de infinita virtute a măreţului Său sacrificiu ispăşitor” (Vezi Hristos cel Viu), în numele lui Isus Hristos, amin.