Un cvorum al preoţiei

Sunt recunoscător să fiu cu dumneavoastră la această măreaţă adunare a preoţiei. Cu toţii suntem membri ai unui cvorum al preoţiei. Poate că pentru dumneavoastră acesta nu este un lucru remarcabil, dar pentru mine este. Am fost rânduit ca diacon în Preoţia aaronică într-o ramură micuţă a Bisericii. Acolo era o singură familie. Nu aveam o capelă. Ne adunam în casa noastră. Eu eram singurul diacon şi fratele meu singurul învăţător.

Aşa că ştiu cum este să foloseşti preoţia de unul singur, fără a sluji într-un cvorum alături de alţii. Eu eram mulţumit în acea mică ramură care nu avea un cvorum. Nici nu aveam cum să ştiu ce-mi lipsea. Apoi, familia mea s-a mutat în partea cealaltă a continentului, acolo unde erau mulţi deţinători puternici ai preoţiei şi cvorumuri puternice.

Cu timpul, am învăţat că puterea unui cvorum nu vine din numărul deţinătorilor preoţiei din cadrul lui. Nici nu apare în mod automat din vârsta şi maturitatea membrilor. Puterea unui cvorum vine, în mare măsură, din cât de perfect sunt uniţi în dreptate membrii lui. Acea unitate a unui cvorum puternic al preoţiei nu se compară cu nimic cunoscut de mine, nici în echipele de sport, nici într-un club, nici în vreo altă organizaţie din lume.

Cuvintele lui Alma, consemnate în cartea lui Mosia, sunt cele mai apropiate în a descrie unitatea pe care am simţit-o în cele mai puternice cvorumuri ale preoţiei:

„Şi le-a poruncit să nu existe nici un conflict între ei, ci să privească înainte cu un singur ochi, având o singură credinţă şi un singur botez, având inimile legate în unitate şi iubire unul pentru altul“.¹

Alma chiar le-a spus oamenilor cum să se califice pentru acea unitate. Le-a spus ca ei să nu predice nimic altceva decât pocăinţă şi credinţă în Domnul care a mântuit poporul Său.²

Ceea ce propovăduia Alma şi ceea ce este adevărat în oricare cvorum unit pe care l-am văzut, este faptul că inimile membrilor sunt schimbate prin ispăşirea lui Isus Hristos. Aşa se leagă inimile lor unele de altele.

Puteţi vedea, atunci, de ce Domnul îi însărcinează pe preşedinţii de cvorumuri să conducă în felul în care conduce El. În secţiunea 107 din Doctrina şi legămintele, El foloseşte aproape aceleaşi cuvinte pentru a descrie îndatoririle preşedintelui fiecărui cvorum. Preşedintele cvorumului diaconilor trebuie să-i înveţe pe membrii cvorumului îndatorirea lor „aşa cum este conform legămintelor“.³ Preşedintele cvorumului învăţătorilor trebuie să-şi înveţe membrii îndatoririle lor aşa cum este „dat în legăminte“.⁴ Preşedintelui cvorumului preoţilor, care este episcopul, i se porunceşte „[să prezideze] peste patruzeci şi opt de preoţi şi [să ţină] consilii cu ei pentru a-i învăţa îndatoririle oficiului lor, aşa cum este dat conform legămintelor“.⁵

Preşedintele cvorumului vârstnicilor este însărcinat în acest fel:

„Din nou, îndatorirea preşedintelui asupra oficiului vârstnicilor este de a prezida peste nouăzeci şi şase de vârstnici şi de a ţine consilii cu ei şi de a-i învăţa conform legămintelor“.⁶

Este lesne de înţeles de ce Dumnezeu vrea ca toate cvorumurile Sale să fie învăţate „conform legămintelor“. Legămintele sunt promisiuni solemne. Tatăl Ceresc ne-a promis tuturor viaţă veşnică dacă facem şi păstrăm legăminte. De exemplu, preoţia o primim cu legământul de a fi credincioşi în a-L ajuta în lucrarea Sa. Oamenii pe care-i botezăm în această Biserică promit să aibă credinţă în Isus Hristos, să se pocăiască şi să ţină poruncile Sale. Fiecare legământ necesită credinţă în Isus Hristos şi supunere faţă de poruncile Sale pentru a ne califica pentru iertare şi pentru ca inimile noastre să fie purificate pentru a moşteni viaţa veşnică, cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu.

Poate că veţi întreba: înseamnă aceasta că fiecare lecţie din cadrul cvorumului trebuie să fie numai despre credinţă şi pocăinţă? Bineînţeles că nu. Dar înseamnă că învăţătorul şi aceia care participă trebuie să dorească întotdeauna să aducă Spiritul Domnului în inimile membrilor din clasă, pentru a produce credinţa şi o determinare de a se pocăi şi de a fi curat.

Iar acea dorinţă va avea o influenţă asupra lor şi atunci când ei nu sunt în clasă. Într-un cvorum cu adevărat unit, acea dorinţă ajunge până la membri, oriunde ar fi ei.

Am văzut aceasta acum câţiva ani într-un cvorum al diaconilor unde fusesem chemat să predau lecţiile. Din când în când, câţiva dintre diaconi nu reuşeau să vină la adunările cvorumului. Ştiam că, în acel cvorum ca în oricare altul, sarcina preşedintelui care deţinea cheile era aceea de a instrui. El trebuia să ţină consilii cu fiecare dintre ei. Şi, astfel, mi-am creat un obicei de a căuta sfatul celui care era însărcinat de către Dumnezeu, întrebându-l: „Ce credeţi că ar trebui să predau? Ce ar trebui să încerc să realizez?“

Am învăţat să-i urmez sfatul, deoarece ştiam că Dumnezeu îl însărcinase cu responsabilitatea de a-i instrui pe membrii cvorumului său. Într-o duminică, am ştiut că Dumnezeu onorase responsabilitatea dată unui tânăr preşedinte de cvorum. Predam diaconilor. Am observat un scaun liber. Pe el se afla un reportofon şi puteam vedea că era pornit. După oră, un băiat care stătea lângă scaunul gol a luat reportofonul. În timp ce se pregătea să plece, l-am întrebat de ce înregistrase discuţia noastră.

A zâmbit şi a zis că un alt diacon i-a spus că nu va fi prezent la cvorum în acea zi. Urma să ducă reportofonul la prietenul său acasă, pentru ca acesta să poată asculta lecţia. Avusesem încredere în responsabilitatea acordată unui tânăr preşedinte de cvorum şi, astfel, din cer a venit ajutorul. Spiritul a venit în acea clasă pentru a atinge inimile membrilor şi a trimis pe cineva la un prieten pentru a încerca să-i întărească credinţa şi să-l aducă la pocăinţă. Diaconul care a adus reportofonul învăţase conform legămintelor şi a întins o mână către prietenul şi colegul său din cadrul cvorumului pentru a-l ajuta.

Membrii unui cvorum al preoţiei sunt instruiţi în mai multe feluri şi nu doar prin lecţiile din clasă. Cvorumul este un grup organizat pentru a sluji, iar membrii săi învaţă prin slujire. Un cvorum poate oferi mai mult ajutor decât ar putea-o face membrii de unii singuri. Iar acea putere este multiplicată cu mai mult decât este numărul membrilor săi. Fiecare cvorum are un conducător ce deţine autoritatea şi responsabilitatea pentru a dirija slujirea din cadrul preoţiei. Am văzut puterea ce vine din cadrul cvorumurilor atunci când sunt chemate să ajute la evacuarea cuiva în caz de dezastru. Am cunoscut în repetate rânduri oameni din afara Bisericii care şi-au exprimat surprinderea şi admiraţia faţă de eficienţa Bisericii în a se organiza pentru a oferi ajutor. Acest lucru li se pare un miracol. În toată slujirea din cadrul preoţiei, miracolul puterii vine datorită faptului că membrii şi conducătorii onorează autoritatea acelora care dirijează slujirea în cvorumurile preoţiei de pe întreg pământul.

Miracolul puterii poate avea loc atunci când cvorumurile se îndreaptă către alţii pentru a-i sluji. De asemenea, el poate avea loc atunci când slujirea din cadrul preoţiei se îndreaptă către membrii cvorumului. Un preşedinte al cvorumului diaconilor s-a întâlnit într-o duminică, dimineaţa devreme, împreună cu consilierii săi şi cu secretarul, înainte de întâlnirea cvorumului. După rugăciune şi o decizie bine chibzuită în cadrul consiliului, el a simţit inspiraţia de a numi un diacon să invite la următoarea întâlnire a cvorumului un alt diacon care nu fusese niciodată prezent. Ştia că diaconul care nu fusese niciodată prezent avea un tată care nu era membru şi că mama lui avea un interes foarte mic faţă de Biserică.

Diaconul desemnat a acceptat responsabilitatea de la preşedintele său de a-l contacta pe băiat. S-a dus. L-am urmărit plecând. Era puţin nesigur pe el, ca şi cum ar fi primit o sarcină dificilă. Băiatul invitat să vină cu el la întâlnirile cvorumului a venit doar de câteva ori înainte ca familia sa să se mute. Mulţi ani după aceea, participam la o conferinţă de ţăruş la mii de kilometri de locul unde acel cvorum al diaconilor se adunase. Între adunările din cadrul conferinţei, un om pe care nu-l cunoşteam a venit la mine şi m-a întrebat dacă ştiam o anumită persoană. Mi-a dat un nume. Era cel al băiatului chemat de către preşedintele cvorumului diaconilor să caute şi să aibă grijă de oaia rătăcită. Bărbatul mi-a zis: „Se poate să-i mulţumiţi din partea mea? Sunt bunicul băiatului pe care l-a invitat la întâlnirile cvorumului diaconilor acum mulţi ani. Acum e un om mare. Dar încă mai vorbeşte cu mine despre diaconul care l-a invitat să se ducă cu el la biserică“.

Şi el şi eu aveam lacrimi în ochi. Un tânăr preşedinte de cvorum a fost inspirat să se îndrepte către un membru rătăcit al cvorumului său. A fost inspirat să trimită un băiat în misiunea de a sluji. Preşedintele făcuse ceea ce ar fi făcut Învăţătorul. Şi, în acest proces, un preşedinte tânăr a instruit un nou deţinător al preoţiei despre responsabilitatea sa de a-i sluji pe alţii, conform legămintelor. Inimile se legaseră şi, încă, erau legate după mai bine de 20 de ani, în ciuda miilor de kilometri care îi despărţeau. Unitatea unui cvorum rezistă atunci când este construită în slujba Domnului şi în felul Domnului.

Una dintre trăsăturile caracteristice ale unui cvorum puternic este sentimentul de înfrăţire în rândul membrilor săi. Ei îşi poartă de grijă unul altuia. Se ajută unul pe altul. Preşedinţii cvorumurilor pot forma acel sentiment de înfrăţire dacă îşi amintesc scopul Domnului pentru unitatea în cadrul cvorumului. Bineînţeles că este acela de a se ajuta unul pe altul. Dar este mai mult, mult mai mult decât atât. Este acela de a se susţine şi încuraja unul pe celălalt să slujească în dreptate alături de Învăţător în lucrarea Sa de a oferi viaţa eternă copiilor Tatălui Ceresc.

Înţelegerea acestui lucru va schimba felul în care încercăm să construim înfrăţirea în cadrul cvorumului. Ar putea, de exemplu, să schimbe modul în care un cvorum al învăţătorilor joacă baschet. Poate că membrii vor spera, mai degrabă, să formeze înfrăţire, decât doar să câştige un joc. Poate că se vor decide să invite un băiat care este tot timpul lăsat deoparte pentru că nu joacă foarte bine. Dacă el acceptă şi vine, ar fi potrivit ca membrii cvorumului să paseze mingea, a puţin mai mult decât o fac de obicei, în special băiatului care, probabil, nu va înscrie. Poate că douăzeci de ani mai târziu nu-şi vor mai aduce aminte cine a câştigat în seara aceea, dar îşi vor aminti întotdeauna cum au jucat împreună, de ce – şi a cui era echipa. Domnul a fost Cel care a spus: „Dacă nu sunteţi unul, nu sunteţi ai Mei“.⁷

Înţelegând de ce Domnul vrea înfrăţire, se poate schimba modul în care este planificată o petrecere a cvorumului vârstnicilor. Am fost la o petrecere unde bărbatul care a planificat-o era un membru nou al Bisericii. Acceptarea Evangheliei era cel mai plăcut lucru care i se întâmplase vreodată. Aşa că, la petrecere, au fost invitaţi vecini şi prieteni care nu erau încă membri ai Bisericii. Încă îmi aduc aminte de sentimentul de înfrăţire pe care l-am avut atunci când am stat de vorbă cu ei despre ceea ce însemna Biserica pentru noi. La acea petrecere am simţit ceva mai mult decât înfrăţire alături de fraţii din cadrul preoţiei. În timpul slujirii Sale pe pământ, Învăţătorul Şi-a invitat ucenicii Lui să facă parte din primul Său Cvorum al celor Doisprezece în felul următor: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni“.⁸ Şi, la fel, în acea seară la o petrecere, eu am simţit că eram înfrăţit cu Învăţătorul şi cu ucenicii Săi, devenind ceea ce El vrea să devenim.

Am fost binecuvântat cu acelaşi sentiment de înfrăţire de către un conducător al preoţiei atunci când făceam parte din Preoţia aaronică. Acesta a înţeles cum să construiască o înfrăţire a preoţiei care să dureze. A aranjat cu proprietarul unei fâşii de pădure ca noi să petrecem o după-amiază tăind lemne şi aşezându-le în stive. Stivele erau pentru văduve, ca acestea să poată face focul în timpul iernii friguroase. Încă îmi aduc aminte de sentimentul plăcut de înfrăţire pe care l-am avut împreună cu fraţii mei din cadrul preoţiei. Dar şi mai mult îmi amintesc sentimentul că făceam ceea ce Salvatorul ar fi făcut. Şi aşa am simţit o înfrăţire cu El. Putem clădi acea înfrăţire preţioasă în cadrul cvorumurilor noastre, în această viaţă şi, apoi, o putem avea pentru totdeauna, în glorie şi în familii, dacă trăim conform legămintelor.

Rugăciunea mea este ca dumneavoastră să acceptaţi invitaţia Domnului de a deveni uniţi, ca unul, în cvorumurile noastre ale preoţiei. El a arătat calea. Şi ne-a promis că, prin ajutorul Său, cvorumurile bune pot deveni cvorumuri minunate. El vrea acest lucru pentru noi. Şi ştiu că El are nevoie de cvorumuri mai puternice pentru a-i binecuvânta pe copiii Tatălui Ceresc, conform legămintelor. Eu am credinţa că o va face.

Ştiu că Tatăl nostru Ceresc trăieşte. Ştiu că Fiul Său, Isus Hristos, a ispăşit pentru păcatele noastre şi pentru ale tuturor acelora pe care îi vom întâlni de acum înainte. El a înviat. Trăieşte. Conduce această Biserică. El deţine cheile preoţiei. Prin inspiraţia acelora care deţin cheile în cadrul Bisericii, El cheamă pe fiecare preşedinte al fiecărui cvorum al preoţiei. Mărturisesc că, prin profetul Joseph Smith, preoţia a fost restaurată cu toate cheile ei. Şi depun mărturie solemnă că acele chei au fost transmise până în zilele noastre şi sunt deţinute de către preşedintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care este preşedintele preoţiei de pe întreg pământul.

Despre aceste lucruri mărturisesc în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.