Ca ei să Te cunoască pe Tine

Corul a interpretat „Isus la Tine când gândesc.“¹ În Cartea lui Mormon, Nefi, vorbind despre Hristos, a profeţit:

„Şi lumea, din cauza nedreptăţii ei, Îl va judeca pe El ca pe un lucru de nimic; prin urmare, ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; şi Îl lovesc, iar El rabdă. Da, ei Îl scuipă, iar El rabdă, datorită bunătăţii Sale pline de iubire şi a îndelungatei Sale suferinţe pentru copiii oamenilor“. ²

Marea şi dureroasa suferinţă a Salvatorului a fost pentru noi; pentru ca noi să nu suferim aşa cum a suferit El. ³ Cu toate acestea, suferinţa este o parte a vieţii şi puţine persoane scapă din ghearele ei. Pentru că este ceva prin care fiecare dintre noi a trecut, trece sau va trece, există sugestia scripturală că noi putem învăţa lecţii spirituale dacă întâmpinăm suferinţa, tristeţea şi durerea concentrându-ne asupra lui Hristos. În vechime, Pavel a scris că suferinţa noastră ne poate da ocazia de a-L cunoaşte mai bine pe Salvator. Pavel le-a scris romanilor:

„Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El“.⁴

Acum, să nu caute cineva intenţionat greutăţi şi suferinţe, nu aşa suntem învăţaţi. Mai importantă este atitudinea cu care facem faţă greutăţilor şi încercărilor care ne permit să-L cunoaştem mai bine pe Salvator. Experienţa ne învaţă că suferinţa este una dintre experienţele vieţii care apar fără a fi căutate. Aş dori să folosesc un exemplu personal:

Cu câţiva ani în urmă, când primul nostru fiu avea aproape un an, eu am fost sursa unei suferinţe ce nu părea a fi necesară. Eram la facultate şi, într-o seară, mă jucam cu fiul meu pe podea. Am plecat din cameră ca să învăţ şi, când am închis uşa după mine, se pare că el a încercat să ajungă la mine ridicându-şi mâna deasupra capului şi degetele sale au fost prinse în uşă. Când am închis uşa, el a fost rănit destul de grav la un deget.

Am alergat cu el la spitalul de urgenţă, unde i-a fost administrat un anestezic local şi unde a fost consultat de un doctor; el ne-a asigurat că totul poate fi refăcut. Aproape paradoxal, în acel moment, singurul lucru pe care îl vroia copilul meu de un an, era să fie ţinut în braţe de tatăl lui. Atât timp cât mă vedea el opunea rezistenţă la toate eforturile de a-l lega pentru delicata operaţie. Când am ieşit din cameră, el s-a liniştit şi doctorul a putut să înceapă operaţia.

În timpul operaţiei, eu eram nerăbdător şi mă duceam aproape de uşa care era deschisă şi mă uitam pe după colţ pentru a vedea cum se desfăşurau lucrurile. Poate, printr-un simţ invizibil, în timp ce trăgeam cu ochiul fără să fac zgomot, pe după colţul care era în spatele lui şi într-o parte, el îşi ţinea capul sus şi încerca să vadă dacă eu eram acolo.

Într-unul dintre aceste momente, în timp ce îl vedeam cu braţul lăsat într-o parte şi cu gâtul arcuit încercând să-şi vadă tatăl, mi-a venit în minte un alt Fiu, care a avut braţele întinse pe cruce şi bătute în cuie, care L-a căutat pe Tatăl Său, amintindu-mi cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ ⁵ Ceea ce era un moment foarte dramatic din viaţa mea, s-a transformat brusc într-unul foarte sfânt.

În toată scriptura, sunt descrişi o serie de bărbaţi şi femei care păreau să-şi păstreze întotdeauna concentrarea asupra lui Hristos - oameni care, indiferent de ceea ce le oferea viaţa, rămâneau credincioşi şi dornici să îndure. Vorbesc despre Avraam, căruia i s-a luat pământul moştenirii sale, i s-a cerut să renunţe la soţia sa, i s-a poruncit să-l jertfească pe Isaac; despre Iosif care a fost vândut ca sclav de către fraţii săi, a fost trimis în închisoare pentru că a respectat virtutea şi castitatea şi a fost lăsat să zacă în închisoare din cauza unui slujitor nepăsător; despre Ruth, care a rămas văduvă de tânără şi ajunsă săracă, a fost totuşi, statornică şi loială soacrei sale; despre toţi cei trei Nefi, despre ceo doi Alma şi bineînţeles, despre profetul Joseph.

Pentru mine este remarcabil modul în care a îndurat Nefi. Primea în continuu mânia fraţilor săi, a fost legat timp de patru zile pe barca în care se îndreptau spre pământul făgăduinţei. Nu se putea mişca şi în a patra zi, când părea că vor fi înghiţiţi de ocean, fraţii, temându-se că ar putea pieri, „au dezlegat legăturile care erau în jurul încheieturilor mâinilor [lui]; şi iată că acestea erau foarte umflate; şi, de asemenea, gleznele [lui] erau foarte umflate şi mare [îi] era durerea din cauza aceasta. Cu toate acestea, [el] şi-a înălţat privirea către Dumnezeu şi L-a preamărit cât a fost ziua de lungă; şi nu a cârtit.“⁶

Nu uitaţi totuşi că Nefi a fost cel care a scris: „ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; şi Îl lovesc, iar El rabdă. ei Îl scuipă, iar El rabdă…“ ⁷. Nefi înţelesese.

Deşi scopul suferinţei nu este întotdeauna uşor de recunoscut pe moment, profetul Joseph a avut o experienţă spirituală singulară atunci când zăcea în închisoarea Liberty. Domul l-a alinat:

„Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversităţile şi suferinţele tale vor fi numai pentru scurt timp; şi, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer; tu îi vei birui pe toţi duşmanii tăi“. ⁸

„Să ştii, fiul Meu, că toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău.

Fiul Omului a coborât sub toate acestea. Eşti tu mai mare decât El?“ ⁹

Pe măsură ce vine rândul nostru să îndurăm suferinţa, adusă uneori asupra noastră cu intenţie sau fără intenţie, suntem puşi într-o situaţie unică – dacă alegem, ni se poate permite să înţelegem mai bine suferinţa Fiului lui Dumnezeu. Deşi Alma ne spune că Hristos a suferit tot ce ar fi trebuit să suferim fiecare dintre noi, pentru ca să ştie cum să ne ajute, ¹⁰ se poate ca şi reversul să fie adevărat; acela că suferinţa noastră ne poate permite să înţelegem mai bine profunzimea şi însemnătatea sacrificiului Său ispăşitor.

Când reflectam asupra acelei întâmplări cu fiul meu care a avut loc cu mulţi ani în urmă, am primit o înţelegere nouă şi poate o percepţie şi mai adâncă a însemnătăţii şi măreţiei ispăşirii. Am o apreciere mai mare a lucrurilor prin care un Tată L-a lăsat pe Fiul Său să treacă pentru mine şi pentru fiecare dintre noi. Am dobândit o înţelegere personală nouă despre profunzimea şi valoarea ispăşirii. Nu îmi pot imagina că aş putea să îmi las de bunăvoie fiul să sufere nici în cea mai mică măsură; iar Tatăl nostru „atât de mult a iubit lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut.“ ¹¹

Deşi nu am discutat niciodată despre aceasta fiul meu a avut, de asemenea, ocazia de a aprecia pasajul în care Salvatorul explică: „Iată, te-am săpat pe mâinile Mele şi zidurile tale sunt întotdeauna înaintea ochilor mei“. ¹²

Deşi nu sugerez că ceva de aici ar putea să fie ca sfânta ispăşire, cicatricea de pe mâna fiului meu este întotdeauna în faţa lui şi el are ocazia, dacă alege să o accepte, de a folosi această cicatrice ca pe ceva care să-i amintească de cicatricele din palmele Salvatorului – suferite pentru păcatele noastre. El are ocazia de a înţelege în felul său dragostea pe care Salvatorul o are pentru noi, lăsându-se de bunăvoie să fie rănit, zdrobit, umilit şi sfâşiat pentru noi.

Deşi suferinţa poate aduce înţelegere, trebuie să fim atenţi să nu facem comparaţii, ci să apreciem. Întotdeauna vor fi diferenţe infinite între noi şi Salvatorul nostru. Răspunsul pe care I l-a dat lui Pilat: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată“ ¹³ ne aminteşte din nou despre sacrificiul Său făcut de bunăvoie şi în mod voluntar. Noi nu am putea îndura niciodată profunzimea, intensitatea şi măreţia suferinţei Sale, „suferinţe care M-au făcut chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit“ ¹⁴ dar, asemeni lui Nefi, putem avea o apreciere mai mare pentru ceea ce a făcut El şi putem simţi spiritul Său ajutându-ne şi putem să-L cunoaştem pe Salvator într-un sens foarte real şi „aceasta este viaţa veşnică, să-L cunoaştem [pe El]“.¹⁵

Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul lumii; că prin suferinţa şi ispăşirea Sa putem primi iertare pentru păcatele noastre şi putem obţine viaţa veşnică. Depun mărturie despre bunătatea Sa blândă şi iubitoare; El este Singurul născut al Tatălui şi în toate lucrurile a îndeplinit voinţa Tatălui Său, în numele lui Isus Hristos, amin.