Predarea, nu este chemare mai mare

Elder Dallin H. Oaks ne-a învăţat:

„Noi trebuie să recunoaştem că Domnul ne va vorbi prin Spirit în momentul ales de El şi în felul Său… Noi nu putem forţa lucrurile spirituale.

În cele mai multe cazuri, ’felul Său’ nu înseamnă un cutremur de pământ sau o lumină orbitoare, ci ceea ce scripturile numesc ’glas slab, liniştit’ (1 Împăraţi 19:12; 1 Nefi 17:45; D&L 85:6)… Noi trebuie să ştim că Domnul vorbeşte rareori cu voce tare. Mesajele Sale vin aproape întotdeauna într-o şoaptă“ („Teaching and Learning by the Spirit“, Ensign, mart. 1997, pp. 10-12).

Când Domnul ne vorbeşte prin Spirit, uneori, El poate „face ca inima [noastră] să ardă în [noi]“ (D&L 9:8). Această ardere, a explicat elder Oaks, cu siguranţă „înseamnă un sentiment de alinare şi pace“ (Ensign, mart. 1997, pp. 10-12). De cele mai multe ori, vom simţi iluminare, bucurie şi pace (vezi Romani 15:13; Galateni 5:22-23; D&L 6:23; 11:13).

Preşedintele Howard W. Hunter a explicat cum putem să discernem diferitele manifestări ale Spiritului:

„Mă îngrijorez când emoţia puternică sau lacrimile care curg libere par a fi egale cu prezenţa Spiritului. Cu siguranţă că Spiritul Domnului poate determina sentimente de emoţie puternică, inclusiv lacrimi, dar acea manifestarea exterioară nu trebuie să fie confundată cu însăşi prezenţa Spiritului.

I-am vegheat pe mulţi dintre fraţii mei de-a lungul timpului şi am împărtăşit împreună experienţe spirituale rare şi imposibil de descris în cuvinte. Aceste experienţe au fost, toate, diferite, fiecare specială în felul său, şi astfel de momente sacre pot sau nu să fie însoţite de lacrimi. De cele mai multe ori sunt dar, câteodată, ele sunt însoţite de o linişte totală. Altă dată, ele sunt însoţite de bucurie. Întotdeauna ele sunt însoţite de o manifestare măreaţă a adevărului, a revelaţiei către inimă. …

Auziţi adevărul, ascultaţi doctrina şi lăsaţi manifestarea Spiritului să vină sub toate formele ei multe şi variate. Rămâneţi cu principii solide; predaţi dintr-o inimă pură. Apoi, Spiritul va pătrunde în mintea şi în inima dumneavoastră, precum şi în mintea şi în inima fiecăruia dintre cursanţii dumneavoastră“ (Eternal Investments [cuvântare adresată educatorilor de religie, 10 febr. 1989], p. 3).

În timp ce vă pregătiţi să predaţi, cu ajutorul rugăciunii, în timp ce studiaţi scripturile şi chiar în timp ce vă îndepliniţi îndatoririle zilnice, deschideţi-vă mintea şi inima pentru a primi îndrumarea Domnului. Puteţi primi „pe neaşteptate, idei“ de la Spirit (Teachings of the Prophet Joseph Smith, sel. Joseph Fielding Smith [1976], p. 151). Puteţi fi îndrumaţi să accentuaţi anumite principii. Puteţi să dobândiţi o cunoaştere despre cum să prezentaţi cel mai bine anumite idei. Puteţi să descoperiţi exemple, lecţii practice şi povestiri care inspiră în activităţile de zi cu zi. Puteţi să simţiţi îndemnul de a invita o anumită persoană să vă ajute la lecţie. Vi se poate aminti de o experienţă personală pe care o puteţi împărtăşi. Notaţi aceste idei şi rugaţi-vă ca să ştiţi când să le folosiţi.

Elder C. Max Caldwell a împărtăşit următoarea experienţă: „În urmă cu câţiva ani, m-am pregătit să predau la un curs un subiect, care am simţit că era foarte dificil. În noaptea dinaintea lecţiei programate, m-am rugat pentru îndrumare şi, apoi, m-am dus la culcare, fiind, încă, foarte tulburat. Când m-am trezit, un anumit gând mi-a venit în minte, pe care l-am împărtăşit cu cei din clasă mai târziu, în acea dimineaţă. După oră, un tânăr băiat mi-a vorbit în particular şi a spus: ’Lecţia a fost pentru mine. Ştiu acum ce trebuie să fac’. Mai târziu, am aflat că acel curs a fost pentru el primul contact cu Biserica după mulţi ani. El a început apoi să-şi facă ordine în viaţă şi, în cele din urmă, a slujit cu credinţă în misiune. În prezent, el are parte de fericirea pe care o aduce ţinerea legămintelor familiei veşnice“ (în Conference Report, oct. 1992, p. 40, sau Ensign, nov. 1992, pp. 29-30).

În general, dumneavoastră veţi preda prin Spirit atunci când veţi urma ceea ce aţi pregătit temeinic şi cu ajutorul rugăciunii. Pe lângă aceasta, din când în când, Spiritul vă poate îndemna în timp ce predaţi. Aşa cum Domnul a promis, veţi primi „chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spuneţi“ (D&L 100:6). Poate veţi simţi, uneori, îndemnul de a renunţa la ceva din lecţie sau de a adăuga ceva ce nu aţi pregătit. Puteţi să simţiţi că trebuie să vă depuneţi mărturia sau să-i invitaţi pe ceilalţi să-şi împărtăşească mărturiile. Când cursanţii adresează întrebări, vă puteţi simţi îndemnat să renunţaţi la ce aţi pregătit şi să discutaţi acele întrebări cu atenţie. Asiguraţi-vă că aceste îndemnuri vin de la Spirit şi nu sunt doar o reacţie la întrebările cursanţilor. Urmaţi cu umilinţă aceste sentimente. Permiteţi-i Spiritului să lucreze prin dumneavoastră pentru a înmuia inimile celor cărora le predaţi.

Pe măsură ce deveniţi mult mai familiari cu glasul Spiritului, veţi putea să-i ajutaţi pe cei cărora le predaţi să recunoască influenţa Spiritului. Elder Richard G. Scott a spus: „Dacă, în relaţia dumneavoastră cu respectivii cursanţi, nu realizaţi nimic altceva decât să-i ajutaţi să recunoască şi să urmeze îndemnurile Spiritului, le veţi binecuvânta vieţile incomensurabil şi veşnic“ (Helping Others to Be Spiritually Led [cuvântare adresată educatorilor de religie, 11 aug. 1998], p. 3).

Kristi, în vârstă de opt ani, a participat, împreună cu tatăl ei, la o adunare specială pentru misionari. În cadrul acelei adunări, tatăl ei a arătat ilustraţii cu Isus Hristos şi şi-a depus mărturia despre Salvator. După ce adunarea s-a încheiat, Kristi s-a întors către tatăl ei şi a spus: „Îmi vine să plâng“. Tatăl său a înţeles că ea simţea influenţa Spiritului. El a îngenuncheat, a îmbrăţişat-o şi i-a spus că acele sentimente delicate erau îndemnuri de la Duhul Sfânt, care o ajutau să ştie că lucrurile pe care le auzise, în acea seară, erau adevărate. El şi-a depus, în faţa ei, mărturia că ea ar putea întotdeauna să ştie când ceva era adevărat prin recunoaşterea aceluiaşi sentiment dulce pe care-l simţea atunci.

Profitaţi de orice ocazie pentru a-i ajuta pe alţii să recunoască şi să fie recunoscători pentru pacea şi bucuria care vin atunci când se supun şoaptelor Spiritului.

Când Alma le-a predicat zoramiţilor, el s-a adresat unui grup de oameni ale căror suferinţe îi pregătiseră să audă cuvântul lui Dumnezeu. El le-a predat despre puterea cuvântului. Studiind ceea ce a spus, noi putem să înţelegem mai bine de ce trebuie să folosim cuvântului lui Dumnezeu ca sursă a întregii noastre predări a Evangheliei.

El a comparat cuvântul cu o sămânţă care poate fi plantată în inimile noastre. Dacă aţi îngrijit o grădină, aţi văzut că seminţele pe care le plantaţi, chiar dacă sunt foarte mici, pot prinde viaţă nu la mult timp după ce au fost udate puţin. Energia dintr-o sămânţă este atât de puternică încât poate să dea la o parte pământul întărit pentru a-şi scoate la suprafaţă primul vlăstar. Aceasta este ceea ce se întâmplă când „[facem] loc“ cuvântului lui Dumnezeu să fie plantat în inimile noastre. Dacă nu aruncăm sămânţa afară – sau, cu alte cuvinte, dacă nu ne împotrivim Spiritului Domnului – sămânţa va începe să se umfle şi să crească. Alma a spus: „Ea va începe să crească înăuntrul piepturilor voastre; şi atunci când voi simţiţi aceste mişcări de creştere, voi veţi începe să ziceţi în sinea voastră – Aceasta trebuie să fie o sămânţă bună sau cuvântul este bun, căci el începe să-mi lărgească sufletul; da, începe să-mi lumineze înţelegerea, da, începe să fie delicios pentru mine“ (Alma 32:28).

Când aceasta se întâmplă înăuntrul nostru, noi ştim că sămânţa, sau cuvântul lui Dumnezeu, este bună: „Dar iată, în timp ce sămânţa se umflă şi încolţeşte şi începe să crească, apoi voi va trebui să spuneţi că sămânţa este bună… Şi acum, iată, pentru că voi aţi încercat experienţa şi aţi plantat sămânţa; iar aceasta se umflă şi încolţeşte şi începe să crească, voi trebuie să ştiţi că sămânţa este bună“ (Alma 32:30; 32:33). Alma a continuat: „Dar dacă voi veţi hrăni cuvântul, da, hrăniţi pomul atunci când el începe să crească, prin credinţa voastră, cu mare sârguinţă şi cu răbdare, aşteptând fructul lui, atunci el va face rădăcini; şi iată, el va fi un pom crescând pentru viaţă nepieritoare“ şi va face un fruct care este „cel mai preţios“ (Alma 32:41-42).

Elder Boyd K. Packer a spus: „Adevărata doctrină, dacă este înţeleasă, schimbă atitudini şi comportamente. Studiul doctrinelor Evangheliei va îmbunătăţi comportamentul mai repede decât ar putea studiul comportamentului să îmbunătăţească acel comportament“ (în Conference Report, oct. 1986, p. 20, sau Ensign, nov. 1986, p. 17). Nici o idee sau un principiu lumesc nu are această putere. Nici o lectură captivantă şi nici o prezentare atractivă nu poate impresiona un individ într-atât, încât el să-şi întoarcă inima către Hristos. Concentrarea predării noastre asupra adevărurilor Evangheliei este singurul mod prin care putem să devenim instrumente în mâinile lui Dumnezeu, pentru a ajuta la insuflarea credinţei care-i va determina pe alţii să se pocăiască şi să vină la El.

Predarea doctrinei ne protejează împotriva rătăcirii spirituale. Ne poate chema înapoi atunci când ne rătăcim. Elder Russell M. Nelson a explicat:

„Cu ani în urmă, ca tânăr student la medicină, am văzut mulţi pacienţi care sufereau de boli care pot fi prevenite acum. Astăzi, este posibil să imunizezi oamenii, împiedicând apariţia condiţiilor care conduceau altădată la paralizie – chiar la moarte. O metodă medicală prin care se realizează imunitatea este inocularea. Termenul inoculare este fascinant. Provine din două rădăcini latine: in, însemnând ’înăuntru’, şi oculus, însemnând ’un ochi’. Astfel, verbul a inocula înseamnă ’a pune un ochi înăuntru’ – pentru a ţine sub control răul.

O boală ca poliomielita poate să schilodească sau să distrugă trupul. O boală ca păcatul poate să schilodească sau să distrugă spiritul. Ravagiile făcute de poliomielită pot fi prevenite acum prin imunizare, dar pentru ravagiile făcute de păcat este nevoie de alte mijloace de prevenire. Doctorii nu pot imuniza împotriva păcatului. Protecţia spirituală vine numai de la Domnul – şi în felul Său propriu. Isus alege să nu inoculeze, ci să îndoctrineze. Metoda Sa nu implică vaccinul; foloseşte predarea doctrinei divine – ’un ochi înăuntru’ care supraveghează – care protejează spiritele veşnice ale copiilor Săi“ (în Conference Report, apr. 1995, pp. 41-42, sau Ensign, mai 1995, p. 32).

Când folosim scripturile şi cuvintele profeţilor din zilele din urmă ca sursă a tuturor învăţăturilor noastre, invităm Spiritul să depună mărturie. Acesta aduce în predarea noastră „puterea lui Dumnezeu pentru a convinge oamenii“ (D&L 11:21).

Un episcop a relatat următoarea experienţă la o adunare a conducătorilor de ţăruş:

„Cu aproape 30 de ani in urmă, am slujit ca sfătuitor al cvorumului preoţilor din episcopia noastră. În lecţiile cvorumului nostru, urmăream să citim scripturile şi cuvintele profeţilor în viaţă şi să punem accentul pe doctrine. Pentru că Spiritul era acolo, adunările noastre erau memorabile şi încântătoare.

Din cvorum făcea parte şi un preot tânăr, Paolo, care se ducea rareori acasă; de regulă, părinţii săi nu ştiau unde să-l găsească. Uneori, reuşeam să iau legătura cu el şi, din când în când, acesta venea la adunarea cvorumului. În cadrul cvorumului, noi ne străduiam să înţelegem mai bine principiile Evangheliei şi ne concentram asupra deprinderii învăţăturilor din scripturi. Când venea Paolo, eram conştient, din punct de vedere spiritual, că acele adevăruri ajungeau la inima lui, chiar dacă el dispărea apoi din oraş săptămâni întregi.

Într-o duminică dimineaţă, Paolo a venit, la Biserică, proaspăt bărbierit şi îmbrăcat în costum, cu cămaşă albă şi cu cravată. Cu toţii am fost plăcut surprinşi. Mai târziu, am aflat că avusese o experienţă în noaptea de dinainte, pe când era foarte departe de casă. Fusese cuprins de o adâncă descurajare. Pe la miezul nopţii, mintea i s-a luminat şi a înţeles sau a avut experienţa spirituală că Dumnezeu şi Satana se luptau pentru sufletul său şi că Satana câştiga. Chiar atunci, în mijlocul nopţii, s-a ridicat de unde se afla şi a mers multe mile până când a ajuns acasă, şi-a trezit părinţii şi le-a spus ce se întâmplase iar, apoi, în timp ce zorii se iveau, s-a spălat şi a venit la biserică.

N-a privit niciodată înapoi. S-a pocăit de greşelile pe care le-a făcut şi, mai târziu, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu una dintre cele mai nobile tinere fete din episcopia noastră. Astăzi, el este un tată, un deţinător al preoţiei şi un cetăţean integru.

M-am gândit deseori că ceea ce Paolo a auzit în acele adunări ale cvorumului a avut o legătură mare cu schimbarea pe care a făcut-o în viaţa sa. Am ştiut atunci că fusese impresionat când am vorbit despre adevărurile Evangheliei în cadrul cvorumului. Cred că acele adevăruri au continuat să-i amintească cine era el cu adevărat şi ce aştepta Dumnezeu de la el. Cred că ele au lucrat asupra minţii şi inimii sale şi l-au făcut să se simtă din ce în ce mai neplăcut din cauza stilului de viaţă pe care-l alesese. Prin acea mică fisură din inima sa împietrită, Spiritul a putut să-i vorbească şi să-l avertizeze. Cât de recunoscător sunt că noi nu am irosit timpul cvorumului nostru vorbind despre maşini, sporturi sau despre ideile mele în ceea ce priveşte modul în care trebuiau să trăiască băieţii! Cred că Paolo a auzit glasul Domnului chemându-l prin adevărurile Evangheliei pe care le-am studiat împreună“.

Le putem arăta celor cărora le predăm cum să găsească puterea în scripturi. Elder Boyd K. Packer a declarat: „Dumneavoastră trebuie să predaţi scripturile… Dacă respectivii cursanţi cunosc revelaţiile, nu există vreo întrebare – personală, socială, politică sau profesională – care să rămână fără răspuns. În scripturi este cuprinsă plenitudinea Evangheliei nepieritoare. În scripturi găsim principiile adevărului care vor rezolva orice confuzie, orice problemă şi orice dilemă cu care se va confrunta familia umană sau orice persoană din cadrul ei“ (Teach the Scriptures [cuvântare adresată educatorilor de religie, 14 oct. 1977], p. 5).